Spațiu și timp la Ezra Pound

Pentru că a apărat o poziție similară, pentru că a condamnat cămătăria ca fiind un procedeu heterodox în cadrul Bisericii vremurilor sale, Dante și-a pierdut patria, a fost condamnat la moarte și a fost nevoit să-și petreacă restul zilelor departe de ai săi. În secolul XX, Ezra Pound a beneficiat de același tratament…

Ceea ce am putea numi ,,planul vital’’ în poezia lui Ezra Pound nu poate găsi decât o singură comparație, veche dar totdeauna valabilă: opera lui Dante. Poezia pe care acest mare italian a produs-o nu se limitează la ,,Divina Comedie’’ ci cuprinde de asemenea ,,Despre Monarhie’’, lucrare în proză conținând proiectul unei societăți bazate pe ideea imperială. Această idee ascunde o transcendență pe care omul trebuie să o cucerească pe parcursul probelor infernului, probe ale cunoașterii în profunzime. În calitate de ființă inferioară, el trebuie să treacă de purificările purgatoriului înainte să găsească, cu ajutorul dragostei, considerată posibilitatea maximală a înțelepciunii, ultimele perfecțiuni ale Paradisului. În această optică, viață ar fi o călătorie, așa cum și-o imaginau romanticii de tipul lui Rilke ori Joyce. În opera lui Pound, ceea ce ne apropie de Divina Comedie este lucrarea sa Cantos Pisans. În toată poezia și proza lui Pound, la fel ca și în toate gesturile existenței sale, vom repera o preocupare cvasi-lumească a perfecțiunii, aparținând metafizicii. Omul, în această perspectivă, trebuie să se perfecționeze nu numai în planul transcendenței și al spiritului, dar și în confruntările momentane ce constituie viața sa de muritor sărman. Perfecțiunea spirituală depinde de eroismul arătat în viața cotidiană. ,,Lumina planează asupra tenebrelor ca și soarele pe șira spinării unui măgar’’.

 

O revoltă împotriva lumii moderne

Răul, la Dante, inamicul pe care l-a combătut pe tot parcursul vieții sale din exil, a fost confuzia conștientă între puterea temporală și cea spirituală. Sarcina Papei era aceea de a se ocupa de sănătatea sufletelor. Împăratul trebuia să se ocupe de lumea vizibilă, fără a pierde din vedere scopul final. Suveranul Pontif nu trebuia să se obțină de la a lupta împotriva răului din viața cotidiană. Omul este o combinație de antagonisme complementare. Complexa să constituție psihosomatică revelează o dorință de armonie finală, dorință ce se exprimă fără încetare în concordanță cu ,,coincidentia oppositorum’’. Confruntarea politică, ce a caracterizat și marcat existența lui Dante, constituie în final sigiliul tipic al unei ființe capabile de a trăi și de a asuma aceeași esență, atât în traiectoria să vitală cât și în opera sa; marca înfruntării politice îi va conferi o aură tragică și lui Pound în mod egal. Această similitudine dezvăluie nu numai o unitate de destin comun a celor doi poeți, dar și imuabilitatea tragedie umane (a omului în calitate de zoon politikon, n.t.), pe parcursul secolelor. Poetul nord-american nu a putut să scape în secolul XX destinului care l-a lovit pe florentin șase sute de ani mai devreme. Constatăm o relație perversă cu politica ce afectează omul și îi este dictată de dreptul, sau mai degrabă de obligația de a se scruta sub unghiul păcatului strămoșesc. Politica este terenul unde omul va găsi, cu maximum de posibilități, o tribună pentru a se face înțeles cu ușurință și pentru a-și face cunoscute gândurile comentatorilor.

Revolta lui Pound împotriva lumii moderne este o atitudine cvasi-generică, consubstanțială generației sale. Într-adevăr, această generație pierdută nord-americană își va abandona patria în timp ce puritanismul va ceda pas cu pas în fața pragmatismului într-o mișcare comparabilă cu revolta lui Kafka împotriva tehnologiei considerate inumane. Însă nu tehnica este cea care definește dezastrul. Heidegger a consacrat un eseu întreg acestei probleme cruciale și noi știm de acum înainte cum mașinăriile și dezvoltarea lor pot fi nocive, iar aceasta numai datorită rea-voinței celor ce le manipulează. Problema ne apare dintr-odată mai profundă. E vorba despre omul însuși și nu despre operele pe care le produce el. E vorba despre cauză, nu despre efect. Romancierii catolici francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca și rusul Dostoievski, au subliniat deja acest fapt. Este pierderea credinței, pierderea sensului religios ce îi acordă omului puteri terestre nelimitate.

Problema nu este deci fizică, ci metafizică. Pound nu este în mod cert un poet catolic. Este un om mânat de o religiozitate profundă ce se situează într-o formă de ezoterism înțeles că tehnică a cunoașterii. Lucru ce îi permite să utilizeze aceleași surse și să caute aceleași scopuri ca și Bernanos ori Claudel. Nu este deci greu să întâlnești puncte comune și impetuoase descătușări plecând de la aceeași exegeză – între Pound și autorul Jurnalului unui preot de țara,ce va lansa atacuri teribile împotriva lumii noastre actuale după cel de-al doilea război mondial.

 

Răul este cămătăria

În consecință, putem afirma că, de la primul la ultimul său bilanț, Pound știe unde se găsește răul. El îl definește folosind termenul de cămătărie, proclamându-se luptător împotriva tuturor sistemelor consacrate utilizării exploatării, opresiunii ori denaturării ființei umane și contra oricărui Weltanschauung ce nu se bazează pe spiritual. Aici își găsesc originile atacurile lui Pound împotriva cămătăriei, prezentate în Cantos, dar și ale criticilor sale asupra unui capitalism bazat în exclusivitate pe acest tip de exploatare și a dorinței sale de a se alia unui regim politic asemănător Imperiului apărat și ilustrat de către Dante.

Emisiunile sale de la Radio-Roma dirijate împotriva lui Roosevelt pe parcursul ultimilor ani ai celui de-al doilea război mondial sunt, în acest sens, de pus în paralel cu cele mai reușite pasaje ale Cânturilor. Pentru că a susținut o poziție similară, pentru că a atacat cămătăria, procedeu heterodox în cadrul Bisericii vremurilor, Dante și-a pierdut patria, a fost condamnat la moarte și a trebuit să-și petreacă restul zilelor departe de ai săi. Ezra Pound a beneficiat de același tratament. Atunci când trupele nord-americane au supus Italia, Pound a fost arestat, a zăcut câteva luni în închisoare și, pentru că și-a manifestat dezacordul pentru un regim uzurier, un tribunal l-a internat într-un azil de alienați mentali. Anti-conformismul său a fost taxat drept alienare mentală. Această lecție de cinism brutal va fi înțeleasă de ceilalți apărători ai regimului cămătăresc, a celeilalte fețe a cămătăriei, aceea a exploatării omului în masă. Această cămătărie duce la aceleași rezultate, în plus spectaculoase, deoarece gulagul concentrează mai mulți anti-conformiști declarați ca atare și condamnați în consecință.

,,Cămătăria ucide pruncul în măruntaiele mamei sale’’, declară unul dintre versurile celebrului final  din Cantos XIV. Acest copil ar fi putut fi secolul XXI, acela pe care Pound îl pregătea cu pasiune, cu o  grijă aproape paternă. Acest secol următor este deja amenințat de către toate viciile prevăzute de marele poet, contrar voinței și judecăților sale pline de înțelepciune.

 

 

Traducere: Radu Simion

Sursa: http://www.centrostudilaruna.it/espace-et-temps-chez-ezra-pound.html

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

hehey