Cine a dorit moartea lui Mattei

Maiorul Leonid Kolossov este un pensionar liniştit de şaizeci şi cinci de ani care îşi petrece zilele în micul său apartament din Moscova lucrând la propriile-i memorii. Lucrurile pe care le are de spus, într-adevăr, sunt extraordinare: mai ales pentru noi italienii, devreme ce el a fost unul dintre cei douăzeci de agenţi ai KGB din presa din Italia în anii şaizeci.

Intrat în 1951 în Ministerul de Externe ca expert în economie, în anul următor face o călătorie de studii în Italia, unde se interesează de economia statului italian. Autor al unei apreciate cercetări despre relaţiile economice ale Italiei după al doilea război mondial, a lucrat între 1954 şi 1958 ca economist şef pe lângă reprezentanţa comercială sovietică, în Via Clitumno 46. Participarea sa regulată la tratativele comerciale i-au permis să-l cunoască pe Enrico Mattei, căruia i-a devenit amic.

Se spune că a fost retras din KGB în 1958 la Moscova, după reîntoarcearea sa din Italia. Serviciile secrete au studiat amănunţit biografia lui Kolossov şi genealogia sa, în care nu au găsit elemente suspecte; şi astfel l-au înrolat. După executarea lui Beria, explică Kolossov, cadrele serviciilor secrete străine aveau nevoie să fie întărite şi reformate cu elemente proaspete.

După un an de şcoală (inevitabilul studiu al marxism-leninismului, un curs asupra socialismului utopic, istoria spionajului, tehnici de deschidere a safe-urilor, fotografie, paraşutism etc.), Leonid Kolossov a intrat în Direcţia Întâi a serviciilor secrete.

În Italia, unde soseşte cu acoperirea de jurnalist corespondent al „Izvestiei”, sectorul său de supraveghere cuprinde: guvernul şi politica externă a Italiei, mafia, extrema dreaptă şi grupurile de la stânga PCI.

Am spus că maiorul Kolossov devine amicul lui Mattei, cel care totuşi nu era la curent cu adevărata funcţie a „jurnalistului” rus. S-a întâmplat ca tocmai Kolossov să fie, în Italia, avertizat despre condamnarea la moarte pe care cele Şapte Surori o pronunţaseră la adresa lui Mattei. „Un amic italian care lucra pentru noi – povesteşte el – un politician destul de influent, faimos, nici comunist, nici socialist, aparţinând unui partid mai degrabă mic, mi-a spus că o ameninţare gravă planează asupra capului lui Mattei”. De la Moscova a sosit confirmarea, dar şi ordinul de a face totul pentru a-l salva pe preşedintele ENI, care aproviziona URSS-ul cu conducte de diametru mare în schimbul gazelor.

Atunci Kolossov a zburat la Palermo încercând să-l convingă pe Mattei să plece în Crimeea, pentru a petrece o perioadă de concediu la Marea Neagră. Dar Mattei nu a luat în serios veştile pe care Kolossov i le-a dat. „Nu aveţi voi – i-a spus spionului sovietic – Ohrana pe care o am eu”.

După Kolossov, pentru a-l elimina pe Mattei, cele Şapte Surori au însărcinat Cosa Nostra. Pentru a executa operaţiunea, a sosit din SUA unul dintre capii organizaţiei, anume Marcello Carlos, zis „il Piccolo”, care l-a introdus pe unul dintre oamenii săi în serviciul tehnic al aeroportului din Catania. Într-o zi, şeful restaurantului aeroportului l-a chemat pe şoferul lui Mattei, un ex partizan (în realitate, un ex fascist republican), cu numele Bertuzzi, fiindcă este chemat la telefon. În acel moment au introdus o bombă în avionul lui Mattei.

Despre raporturile de tip mafiot dintre Statele Unite şi Italia, Kolossov dă un nume: Nicola Gentili. „Lucrând în SUA – spune el – fusese amic cu Al Capone şi în anii şaizeci se ocupa de traficul cu droguri din America în Sicilia. Era un bătrân simpatic, cu păr alb şi ochi albaştri. Dar acest bătrân simpatic, mi-a spus odată Felice Chilanti, ucisese cu mâna sa nu mai puţin de douăsprezece persoane”. Spionul sovietic i-a cerut lui Nicola Gentili permisiunea de a scrie pentru „Izvestia” (care la acel moment era condusă de ginerele lui Hruşciov, Adjubei) un articol despre mafia, care apoi a apărut cu titlul Domnii cu carabină. Capul mafiot a fost entuziasmat: „Da, fiule, scrie, te rog!” Era încurajat de gândul reclamei pe care mafia şi-o va face în Uniunea Sovietică.

Nicola Gentili a fost cel care i-a spus lui Kolossov că în Italia există o organizaţie foarte puternică, la fel de puternică precum mafia, din care făceau parte mari industriaşi şi militari. Se referea la masonerie.

Despre toate acestea Leonid Kolossov a scris o carte, Imperialism fără mască, care până acum nu a găsit un editor italian.

 

Traducere: Vladimir Muscalu

Sursa: http://www.claudiomutti.com/index.php?url=6&imag=1&id_news=132

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

hehey