Vectorul estic al geopoliticii românești

transnistria_35545700

Regiunea balcanică desparte România şi Moldova de Rusia. De aici decurge rolul special al acestor două state, care reprezintă simultan cheia către regiunea Balcanică-Marea Neagră pentru Rusia şi rampă de lansare favorabilă a atacurilor asupra Eurasiei de către forţele atlantiste. Acest rol cheie al României este recunoscut de către geopolitica occidentală, care caută să lege dorinţa României de îmbunătăţire a statutului în arena internaţională prin parteneriatul cu Statele Unite drept cea mai importantă condiţie spre satisfacerea acesteia.[i]. Statele Unite fac eforturi să-şi fortifice poziţia în regiune, atât în termeni de hard power (baze şi desfăşurarea de rachete) cât şi soft power, folosind o reţea de influenţă controlată de către figuri politice americane, ONG-uri sponsorizate de către fundaţii occidentale (în particular Fundaţia Soros), controlată de instituţii financiare internaționale americane (FMI, Banca Mondială), care occidentalizează societatea românească și sistemul politic prin adoptarea modelului liberal și se concentrează pe SUA drept singura corectă opţiune și alegere de valori.

Cea mai urgentă problemă a politicii externe României o reprezintă relaţia româno-moldovenească. Pentru geopolitica românească tradiţională, teritoriul Basarabiei, parte a principatului Moldovei medievale, alipit în 1812 Rusiei, a reprezentat întotdeauna un mare interes. Evenimentele drastice ale secolului 20, precum crearea României Mari în 1918, care a inclus Basarabia, apoi alipirea acesteia din urmă la URSS în 1940 şi formarea Republicii Sovietice Socialiste a Moldovei s-au reflectat în identitatea naţională a României. Problema Basarabiei este urgentă pentru managementul statal românesc. Încercarea de rezolvare prin stabilirea unei relaţii speciale cu Republica Moldova, chiar şi prin posibilitatea unirii celor două state într-unul singur, este tipică pentru vectorul estic al politicii externe româneşti. Lucrurile acestea afectează permanent relaţiile dintre cele două ţări şi perspectiva unei înţelegeri privind conflictul transnistrean, unde unul din declanşatori a fost creşterea sentimentului unionist (majoritar în favoarea unificării cu România) în Republica Moldova, chiar şi la nivelul subiectiv al tendinţei expansioniste a politicii externe româneşti. Strategia Naţională de Securitate a României şi Ministerul de Externe Român identifică trei mari domenii ale politicii externe: regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest şi Republica Moldova[ii]. În general, Bucureştiul încearcă să atingă, dacă nu rolul decizional, măcar cel de organizator în procesele care sunt vizibile în aceste trei regiuni.

În Marea Neagră, România, împreună cu Bulgaria, promovează activ ideea de cooperare la Marea Neagră în cadrul Cooperării Economice şi Forumului pentru Parteneriat şi Dialog la Marea Neagră (proiect român, început în 2006). Parteneriatul Estic, oferit de către Polonia şi Suedia, a cauzat serioase nemulţumiri pentru Bucureşti şi Sofia, întrucât împiedica România şi Bulgaria să aibă un rol determinant în dialogul cu majoritatea ţărilor care ulterior sunt incluse în Partenerul Estic. Însă România continuă să-şi apere vectorul Marea Neagră al politicii sale[iii], în condiţiile unei atenţii sporite din partea Rusiei şi Turciei. Interesant este faptul că precedenta Strategie Naţională de Securitate  a ţării, care în 2015 a fost schimbată parţial, contrazice planurile NATO pentru sporirea prezenţei în Marea Neagră, afirmând că în primul rând actorii regionali ar trebui să rezolve problemele regionale[iv]. Atenţia pe care politica externă a României o are pentru regiunea Marii Negre nu este o pură coincidenţă, ci este rezultatul tradiţiei ştiinţifice şi a relaţiilor internaţionale iniţiate de Gheorghe Brătianu[v] şi de către geopoliticianul clasic Simion Mehedinți.

El este cel care a fundamentat graniţele geopolitice naturale ale României la nivelul teoretic al geopoliticii româneşti la începutul secolului 20. Conform lui Mehedinţi, în est, acestea trebuie să treaă pe Nistru, adică să includă Basarabia[vi]. În termeni geopolitici, controlul asupra Basarabiei este de importanță strategică pentru sistemul riveran danubian şi accesul la Marea Neagră. Cercetătorii români moderni continuă să insiste asupra rolului special al ţării lor în regiunea întruchipată în documentele oficiale. Însă, iniţiativele României privind Marea Neagră întâlnesc obstacole serioase, printre care nu doar limitarea financiară, militară şi resursele politice ale ţării (cu o voinţă politică clar articulată), ci şi faptul că impune o diferenţă de interese între România şi unele ţări membre NATO în regiunea danubiană, precum şi o relaţie normală cu Ucraina[vii], aşa cum notează Costin Ionescu.

Cea de-a doua zonă importantă o reprezintă Balcanii occidentali, în special Serbia. România, stat membru NATO şi UE, va face lobby pentru interesele sale în ţările balcanice occidentale în cadrul acestor organizaţii, ajutându-le să devină membri NATO şi UE. În primul rând, România se adresează Serbiei, cu care are relaţii tradiţionale bune, şi care corespund prezentului leadership din Serbia. Nu contează faptul că România, membru NATO şi UE, refuză să recunoască independenţa Kosova, ceea ce îmbunătăţeşte relaţiile dintre cele două ţări.

Cea de-a treia zonă importantă a politicii externe româneşti este relaţia cu Republica Moldova, care se bazează pe principiul o naţiune – două state, conform SNB-2007. Însă, nu înseamnă că Bucureştiul respinge ideea unificării celor două state.

Politică privind Moldova este legată de prioritatea politicii externe a României: susţinere pentru românii de peste hotare. Aceasta include nu doar numeroasa diasporă românească în ţările din sudul Europei: Italia, Spania, Portugalia, care a apărut după recenta emigraţie, sau diaspora din Franţa şi Statele Unite, care a apărut în timpul şi după război, ci şi românii care trăiesc pe teritoriile istorice din afara României, precum şi grupurile etnice înrudite – aromânii, megleno-românii, vlahii din Serbia şi Bulgaria (Valea Timocului), românii şi moldovenii din Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei (Ucraina), inclusiv restul populaţiei moldovene de la Prut la Bugul de Sud (premisele ocupaţiei României în timpul Marelui Război Patriotic).

Aceste zone sunt considerate zone de influenţă, împreună cu Statul Român şi Biserica Ortodoxă Română, în particular Biserica Metropolitană din Basarabia, care exercită influenţă în mod activ. Raţiunea ştiinţifică pentru această politică poate fi conceptul de bloc geopolitic etno-lingvistic Est-român, intrând în coliziune cu unitatea etno-lingvistică slavă, dezvoltată în particular de către contemporanul şi proeminentul autor Ilie Bădescu, geopolitician şi sociolog.[viii]

Românii sunt aproapiați de ruşi, bulgari, sârbi, macedoneni şi muntenegreni, întrucât toţi sunt ortodocți. Însă, dintr-un punct de vedere doctrinar, geopolitica românească are o tendinţă clară spre ignorarea acestui factor integrator şi chiar justificare religioasă pentru opoziţia față de Rusia. Ar trebui să luăm în considerare aşa-numita Geopolitica Ortodoxiei, dezvoltată de S. Mehedinţi.

În termenii geopolitici româneşti, Rusia a distorsionat adevărata însemnătate a credinţei ortodoxe, transformând-o într-o unealtă a propriei geopolitici. “Imperialismul estic a crescut împotriva imperialismului occidental,”  afirmă acesta. “Suporterii slavilor nu au ezitat să transforme ortodoxia într-un instrument politic, avansând ideea că ruşii sunt poporul ales să joace rolul Israelului cu ajutorul ortodoxiei.[ix]” Negarea ideii de A Treia Romă conduce la negarea nevoii de concentrare asupra statelor ortodoxe ruseşti. Nevoia de unitate cu Biserica Ortodoxă Rusă în astfel de circumstanţe este de asemenea îndoielnică, întrucât este înţeleasă că rezultat al trecutelor şi viitoarelor premise ale expansiunii geopolitice a Rusiei.

Bucureştiul are un interes particular în ceea ce priveşte Republica Moldova, întrucât România a deţinut Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei în perioada războiului – acum acestea aparţin Ucrainei. Disputa teritorială privind Insula Şerpilor şi a zonelor de petrol, care s-a concluzionat în favoarea României, creşte nivelul tensiunilor dintre cele două ţări.

În acelaşi timp, România se implică foarte activ în zonele Moldovei şi Transnistriei respectând cadrul “graniţelor geopolitice naturale”, trasate de către S. Mehedinţi. România susţine aderarea Moldovei la UE, care, în general, este percepută pozitiv în Republica Moldova, şi aspiră la un rol important în rezolvarea conflictului transnistrean, prin participarea la procesul de negociere[x].

În plus faţă de teritoriul Republicii Moldova, controlat de guvernul de la Chişinău, românii acordă atenţie teritoriului Republicii Transnistrene. Aşa cum a fost menţionat, S. Mehedinţi a trasat o graniţă naturală a României (în viziunea lui, o graniţă naturală între Europa şi Rusia) pe râul Nistru. Nistrul are un important statut simbolic, separând Europa de Rusia-Eurasia. Geopoliticienii români cred că controlul Basarabiei şi Nistrului este de o importanță strategică pentru controlul sistemului riveran danubian şi al avanpostului sistemului în Marea Neagră. Un al geograf român şi cercetător geopolitic, Nicu Rădulescu, de asemenea a argumentat că graniţa naturală a Europei, parte din care face şi România, este râul Nistru, separând spaţiul geopolitic al Rusiei şi României, precum şi pe cel european în general de cel al Rusiei[xi].

Regiunea adiacentă Nistrului este crucială din acest punct de vedere. G. Brătianu, istoricul român şi geopolitician al perioadei interbelice, a scris: “Este imposibil de conceput existența poporului român fără Nistru, aşa cum e imposibil de conceput fără Dunăre şi Tisa, acestea ne separă de elementul slav.[xii]”  În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, cercetătorii sociali şi geopoliticienii români lucrau activ pe conceptul “Transnistria”, care reprezintă teritoriul românesc aflat sub ocupaţie rusă dintre râurile Nistru şi Bug, nevoia de control a liniei de demarcaţie care separă Europa de Rusia, fiind graniţa estică dintre Europa civilizată şi Marea Stepă trasată pe Nistru cu mult timp în urmă[xiii]. Ofensiva României către Est a fost aprobată de dorinţa de securizare a Europei în general.

Un alt geopolitician, Vintilă Mihăilescu, subliniază că România, ca şi “un stat European necesar” va ocupa teritorii dincolo de Nistru deasemenea, asigurând securitatea Europei în faţa presiunii estice[xiv].

Cercetătorii geopoliticieni români moderni de asemenea introduc conceptul de control românesc asupra Transnistriei, sau măcar retragerea Rusiei şi eliminarea statalității existente de facto în Transnistria. Astfel, cel mai faimos cercetător geopolitician contemporan, preşedintele Centrului Pentru Geopolitică şi Antropologie Vizuală din cadrul Universităţii Bucureşti, Ilie Bădescu, consideră Transnistria că fiind teritoriu românesc istoric care se află, însă, sub control rusesc, unde “naţionalismul etnic rusesc este direcţionat împotriva comunităţii etnice româneşti din Transnistria.[xv]” O viziune similară este introdusă de către colegul şi studentul său, Dan Dungaciu, care este considerat expert privind Moldova şi Transnistria[xvi].

Cât priveşte prezenţa Rusiei în regiune, geopoliticianul român a formulat următoarea maximă, direct legată de problema Transnistriei, respectiv desfăşurarea de trupe ruseşti pentru pace: Accesul României la Marea Neagră şi legăturile adiacente, în special comunicarea cu sistemul riveran al Dunării, poate fi sigură doar dacă ruşii se retrag de la gurile Dunării[xvii]. Astfel, Marea Neagră, zonele politicii externe româneşti privind Moldova şi Transnistria ar trebui considerate incomprehensive.

Transnistria are valoare geopolitică pentru România, pe de o parte, dar, pe de altă parte, este un avanpost al influenţei ruseşti şi un factor care previne implementarea tendinţelor unioniste (forţele politice din Moldova care doresc reunificarea ţării, înţeleg că românismul şi unionismul agresiv sunt absolut inacceptabile pentru majoritatea transnistrienilor), România fiind conştientă de apariţia conflictului. Un alt factor care conferă o atenţie specială problemei îl reprezintă intrarea României în NATO şi UE, precum şi dorinţa acestor structuri de a-şi extinde influenţa în Est. Pentru alianţa NATO, prezenţa Rusiei în Transnistria şi obstacolul obiectiv, problema conflictului nerezolvat, ce previne procesul de implementare pentru accesul Moldovei la alianţă, a devenit extrem de tăioasă după accederea României, când graniţele NATO şi UE spre sud-est au ajuns aproape de granițele fostei URSS. Înainte de aceasta, NATO și UE au insistat asupra retragerii trupelor ruseşti din Transnistria (ceea ce ar însemna retragerea din actuala Republică Transnistreană), interpretând astfel obligaţiile luate de Rusia la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999. Aceştia continuă să o facă şi astăzi. Totuşi, după ce România a intrat în NATO în 2004, Alianţa Nord-Atlantică a căpătat un membru care poate începe în mod activ să rezolve problemele, mişcându-se în direcţia Moldovei şi a Transnistriei. România a găsit resurse importante pentru a-şi susţine ambiţiile geopolitice.  Poate fi concluzionat că interesele ambelor părţi în direcţia Moldovei şi a Transnistriei sunt similare.

 

Pe scurt, toate propunerile şi sugestiile analiştilor politici români privind viitorul Transnistriei pot fi exprimate în câteva teze simple:

  1. A) România susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei şi doreşte să participe la soluţionarea conflictului transnistrian.
  2. B) Transnistria este parte integrală a Moldovei, actualmente controlată de un regim criminal, reprezentând un pericol pentru întreaga regiune.
  3. C) România susţine apropierea Moldovei de structurile europene şi euro-atlantice şi solicită implicarea în procesul de negociere.
  4. D) Trupele ruseşti trebuie să se retragă din teritoriul transnistrian.
  5. E) Un element care să rezolve conflictul ar fi democratizarea Transnistriei iar Moldova a conceput eforturile comune ale comunităţii internaţionale şi ONG-urile locale pro-occidentale[xviii].

 

 

[i] Moroney  J. D.P., Hogler J. Rolul României în Marea Neagră // The DISAM Journal, 2006. Pp. 27-34.

[ii] См. Strategia de Securitate Naţională a României. Bucuresti, 2007; См. также  Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei [Электронный ресурс]URL: http://www.mae.ro/taxonomy/term/333/1 (дата обращения – 20.08.2011)

[iii] Gavrilă G. Cooperarea regională în Zona Extinsă a Mării Negre // Impact Strategic. 2009. N4. (33). Pp. 56-89.

[iv] Strategie de Securutate Naţională a României – 2007. P. 32.

[v] Бэдеску И. Русские и румыны – православные христиане, связанные судьбой общих региональных пространств. [Электронный ресурс]: Информационно-аналитический портал «Геополитика». – Режим доступа: http://geopolitica.ru/Articles/953/ (дата обращения – 15.09.2011).

[vi] Mehedinţi. S.  România în marginea continentului. O problemă de geopolitică romanească şi europeană. Bucureşti, 1914.

[vii] Ionescu C. Marea Neagră – un pivot geopolitic în dispută? // Geopolitica. 2005. № 1(5).  P. 44-48.

[viii] Bădescu I. Tratat de geopolitică. București, Mica Valahie.  P. 195.

[ix] Стрэуциу Э. Симеон Мехединць и румынская геополитика. Геополитика.ру. [Электронный ресурс] URL: http://geopolitica.ru/Articles/1029/ (дата обращения – 19.07.2011).

[x] В настоящее время действует международно признанный формат «5+2», где Молдавия и Приднестровье – стороны конфликта, Россия, Украина и ОБСЕ – участники переговорного формата, США и ЕС – наблюдатели.

[xi] Ibid.

[xii] Цит. по: Dobrescu P., Bârgaloanu A. Geopolitica. București, 2001. P. 61.

[xiii] См.: Dobrescu P., Bârgaloanu A. Op.cit.

[xiv] Цит по.: Bădescu I. Sociologia şi geopolitica frontierei.  Pp. 124-125.

[xv] Bădescu I. Tratat de geopolitică. Bucuresti, 2004. P. 106.

[xvi] Dungaciu D. Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest. Chișinău, 2009. P. 278-331.

[xvii] Dobrescu P., Bârgaloanu A. Op.cit. P. 59.

[xviii] См.: Колеров М. Россия, Германия, Приднестровье и новый «Молотов-Риббентроп» // Регнум: информ-аналит. сайт. 2010. 21 октября. [Электронный ресурс]  URL:http://www.regnum.ru/news/polit/1338311.html (дата обращения – 19.08.2011);  Băsescu la OSCE: Soluționarea conflictului din Transnistria, o prioritate pentru România // Ziare.com: inform. website.  2010. 1 decembrie. [Электронный ресурс] URL: http://www.ziare.com/politica/politica-externa/basescu-la-osce-solutionarea-conflictului-din-transnistria-o-prioritate-pentru-ro… (дата обращения – 19.08.2011);  Trupele ruse din Transnistria trebuie înlocuite cu cele ale UE  // Ziua Veche: ziar on-line.2010. 19 noiembrie. [Электронный ресурс] URL: http://www.ziuaveche.ro/international/basarabia/trupele-ruse-din-transnistria-trebuie-inlocuite-cu-cele-ale-ue-8653.html (дата обращения – 20.08.2011);  Un interviu acordat Europei Libere de ministrul de externe al României, Teodor Baconschi // Radio Europa Libera: inform. website. 2011. 10 iunie. [Электронный ресурс]  URL: http://www.europalibera.org/content/article/24231385.html (дата обращения – 20.08.2011);  Solutii pentru Transnistria // Revista 22: revista on-line. 2005. 29 septembrie. [Электронный ресурс] URL:http://www.revista22.ro/solutii-pentru-transnistria-2073.html (дата обращения 17.08.2011);  GRUPUL DE DEZBATERI ROMÂNIA ÎN POLITICA INTERNAŢIONALĂ. Soluţii alternative pentru Republica Moldova. Hotel Ibis Parlament Bucureşti, 9 decembrie 2005. Bucuresti, 2005. P. 2-3;   Dungaciu D. Eroi Pentru România – Transnistria și amenințările Rusiei la Marea Neagră. București: Editura Semne, 2007;

Pop A. (coord.) România și Republica Moldova – între politica europeană de vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene /Adrian Pop (coordonator). Bucuresti, 2005. P. 89-93.

 

Trad. Ovidiu Preda

 

http://katehon.com/article/eastern-vector-romanian-geopolitics

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest