Va fi China viitoarea superputere a lumii?

Viitorul Chinei este un subiect care preocupă astăzi mulţi analişti ai politicii mondiale. Turbulenţele din sistemul internaţional prevestesc, în opinia acestora, pierderea de către SUA a statutului de singură superputere, iar de aici ipotezele, speculaţiile şi imaginaţia dau naştere la diverse scenarii privind viitoarea configuraţie a lumii. Unul din aceste scenarii susţine că viitorul sistem internaţional va fi unul tot unipolar în care China va lua locul Statelor Unite ale Americii. Argumentele se bazează în primul rând pe spectaculoasa creştere economică pe care a avut-o China în ultimele decenii, ce i-a permis să intre în zone ale lumii considerate a fi sub influenţa tradiţională a Occidentului. Ne referim în primul rând la Africa, unde China a făcut investiţii masive, dar şi la America Latină sau, mai nou, la Europa de Est (exemplu fiind şi recent încheiatul Summit China – Europa Centrală şi de Est, desfăşurat la Bucureşti). Marile puteri ale lumii aflate şi ele în criză (începând cu SUA, Rusia şi Germania) caută să aibă relaţii economico-financiare pivilegiate cu China, singura deţinătoare a unor rezerve valutare uriaşe. Şi cum investiţiile sau ajutoarele financiare aduc cu ele şi o sporire a influenţei şi puterii statului chinez, se apreciază că în maximum două decenii China va deveni cea dintâi putere economică a lumii şi vioara întâi în politica mondială.

            Şi totuşi. Aceste previziuni sunt făcute conform unei grile de gândire specifice Occidentului. Dar vrea oare China să-şi piardă statutul de mare putere perpetuă în favoarea sau defavoarea celei de unică superputere? Şi punem această întrebare deoarece China este singura mare putere care şi-a păstrat acest statut în întreaga istorie cunoscută a umanităţii sau singurul imperiu care a supravieţuit trecerii timpului. Terminologia clasică a relaţiilor internaţionale este dificil de aplicat pentru istoria Chinei. Mare putere a fost dintotdeauna, dar istoria aminteşte de mai multe dinastii imperiale, atipice însă, deoarece spaţiul pe care acestea l-au avut sub dominaţie a fost întotdeauna unul restrâns la un anume areal, care în mare măsură se menţine şi astăzi.

 

Într-o formă sau alta, găsim China în antichitate, în perioada feudală, în cea modernă, în contemporaneitate, cu perioade de cădere şi de ascensiune, dar fiind tot timpul un actor important în politica internaţională. Şi e vorba de câteva mii de ani. Dincolo de sisteme şi regimuri politice, marea putere asiatică a reuşit să traverseze istoria omenirii promovând o politică externă aparte şi adaptându-se mereu vremurilor în schimbare. Ce s-a întâmplat cu marile imperii ale antichităţii, dar cu imperiile coloniale ale epocii moderne? Toate au dispărut urmând soarta tuturor imperiilor lumii. China rămâne însă singura mare putere care are o istorie milenară.

Cum se poate explica această perenitate? Greu de găsit explicaţii, mai cu seamă din afara spaţiului asiatic. Poate că este vorba de preocuparea predominantă spre chestiunile interne şi mai puţin spre cele externe, din cauza eterogenităţii etnice şi culturale dintotdeauna a Chinei. Sau poate e vorba de un alt mod de a gândi şi promova politica externă. Poate că elitele politice de aici au conştientizat faptul că imperiile şi dominaţia asupra altor popoare au întotdeauna un final care înseamnă o decădere dramatică a statului fondator al unui imperiu. Pentru că statul chinez, în diferitele lui forme, nu a avut ca preocupare prioritară dominaţia asupra altor popoare şi teritorii şi înglobarea lor în propriile lui graniţe. Iar acest mod de a concepe politica externă s-a transmis din generaţie în generaţie, ţinând cont de faptul că strategiile Chinei se fac pe termen lung iar cercul elitei care decide asupra politicii externe este poate cel mai exclusivist din cadrul oricărui stat.

Revenind la actualitate şi la expansiunea economică a Chinei, aceasta poate fi explicată şi ca o adaptare la economia globală. Să nu uităm că statul chinez trebuie să hrănească peste 1,3 miliarde de persoane. Iar creşterea nivelului de trai al chinezilor, care în medie este cu mult sub cel din statele occidentale, se poate face numai cu resurse uriaşe. Sărăcia ce predomină încă aici este de altfel unul din argumentele celor care susţin că statul chinez nu va putea lua locul SUA, alături de decalajul în tehnologie militară.

Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat oare dacă pe fondul crizei economiei mondiale, economia chineză nu şi-ar fi păstrat ritmul accelerat de creştere. Diverşi analişti intrau în panică şi prognozau o nouă apocalipsă a economiei mondiale atunci când, după primul trimestru din acest an, economia chineză avea o creştere mai mică de 8%… Prin creşterea ei economică spectaculoasă, China cel puţin a menţinut pe o linie de plutire economia mondială, pentru a nu intra în colaps.

Dar statutul de superputere unică a lumii nu se restrânge numai la puterea şi influenţa economică, cu toate că joacă un rol major. Sunt multe momente, mai cu seamă de criză, în care China pare că nu vrea să-şi asume un rol politic similar celui economic (cel puţin în sensul politicii practicate până acum de marile puteri ale lumii). China nu este zgomotoasă, nu mizează atât de mult pe „imagine” (aşa cum procedează SUA dar şi Rusia), nu are o politică externă „ofensivă”, din care să se poată desluşi că ar dori să ia locul SUA. China acţionează cu multă diplomaţie, în spatele uşilor închise, şi se limitează la a-şi apăra propriile interese, fără a avea o politică de tip imperialist.

Pare a fi o mare discrepanţă între expansiunea economică şi acţiunile ei în politica internaţională, fapt ce ne face să ne întrebăm dacă poate China să devină viitorul lider al lumii. Cel mai probabil că da. Dar rămâne de văzut dacă liderii de la Beijing vor dori acest lucru. Sau poate că vor vrea să producă o schimbare fundamentală în gândirea politicii mondiale, prin renunţarea la dimeniunea nonimperialistă ce a caracterizat dintotdeauna propria ei politică externă.  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest