Uniunea Sovietică nu este Rusia (I)

ivan-ilyin-aranc-sir-u7505-1

Un  gânditor rus ca remediu contra sovietolatriei și rusofobiei

De-a lungul ultimilor ani deseori am făcut trimitere în articolele mele, pe care le scriu deopotrivă în română și în rusă, dar și în luările mele de cuvânt, la numele unuia dintre cei mai de seamă gânditori creștini ruși ai secolului trecut, Ivan Ilyin (1883-1954), care și-a scris opera filozofică, juridică, politică și publicistică în exil. În mod special am apelat la faimosul său articol ”Uniunea Sovietică nu este Rusia” (1947). Asta pentru a aminti rușilor din Rusia, dar și din Republica Moldova, despre nevoia de a face o distincție netă între Rusia și experimentul bolșevic, ce a durat 74 de ani, având consecințe devastatoare în primul rând pentru poporul rus, care a plătit cu viețile a zeci de milioane de noi mucenici, cu alte zeci de milioane de deportați și obligați la munci forțate, dar mai ales a suferit o prigoană religioasă de o amploare nemaiîntâlnită în istorie. Vindecarea de virusul comunismului sovietic reprezintă o necesitate de o importanță ce depășește chestiuni de oportunitate politică. Este vorba de nevoia de revenire la originile metafizice ale acestui neam, de asumarea dureroasă a traumei istorice de dimensiuni metapolitice și metaistorice ce a fracturat devenirea în timp și împlinirea destinului rușilor. Și atâta timp cât în mentalul colectiv din Rusia și din țările ex-sovietice cu importante minorități rusofone se va menține confuzia între Rusia profundă, cea adevărată, și simulacrul ei – URSS, calea spre întremarea duhovnicească va fi dibuită cu greu.

Atâta timp cât lovitura de stat din 1917 nu va fi înțeleasă de cele mai largi pături sociale ca o conspirație a unor complotiști demonizați, atâta timp cât nu se va recunoaște de la cele mai înalte tribune că a fost vorba de fapt de o acțiune subversivă pusă la cale dinafară, viitorul va rămâne minat de distorsiuni și rătăciri de o gravitate uriașă. Iar o lectură corectă a trecutului sovietic nu poate fi făcută din perspectiva liberalismului, fratele geamăn al comunismului, ambele ideologii totalitare și materialiste fiind deopotrivă niște bastarzi ciumați ai Modernității.

Singura abordare care poate să limpezească optica lumii ruse asupra comunismului sovietic este cea axată pe Tradiție și Ortodoxie, adică viziunea conservatoare, patriotică, spiritualistă, organică, holistică. În ultimii ani Rusia face pași hotărâți anume în această direcție. Întreaga lume vede în ea bastionul valorilor conservatoare, tradiționale, religioase. Și totuși, mai persistă încă multe rătăciri și prejudecăți atât la nivelul elitelor, cât și al maselor. Anume aici le vine în ajutor un Ivan Ilyin, acest spirit profetic de o forță și expresivitate aparte, care face cinste acestui neam. Citindu-l pe Ilyin, descoperi cu bucurie că acesta e de aceeași stofă și de același calibru cu contemporanii săi români Nichifor Cranic, Nae Ionescu sau publicistul redutabil în epocă, marele teolog ortodox Dumitru Stăniloae.

Pentru popoarele din spațiul ex-comunist (atât din fosta URSS, cât și din fostul lagăr socialist) lectura unor texte ca cel care apare acum pentru prima oară în limba română, este la fel de importantă. Și asta deoarece, din cauza suferințelor pe care le-am îndurat în perioadă comunistă și întrucât acest blestem istoric s-a revărsat asupra noastră dinspre spațiul care era cunoscut în istorie ca fiind Rusia, în mentalul colectiv al popoarelor subjugate de acel regim URSS este una cu Rusia. Astfel, în accepția comună a românilor, ungurilor, polonezilor, cehilor, balticilor etc. urgia comunistă s-a abătut peste noi din cauza rușilor, văzuți ca purtători ai bolșevismului, ai experimentului de coșmar care a produs un dezastru apocaliptic în zona noastră. Așadar, simplul fapt că geografic URSS coincidea cu Rusia a alimentat această confuzie din plin. În limbajul comun, până în ziua de azi, atunci când cineva își amintește de acele vremuri de tristă pomină, zice: ”Păi, rușii ne-au adus comunismul, rușii ne-au schingiuit neamul”. De cele mai multe ori uităm că prima victimă a comunismului a fost chiar Rusia, care a plătit din plin tributul său de sânge, umplând cerul cu martiri, și doar la distanța câtorva ani sau decenii aceeași soartă au îndurat-o și alte popoare peste care s-a rostogolit molima bolșevică.

Această confuzie este alimentată din plin de adversarii geopolitici ai Rusiei, care profită de traumele istorice ale popoarelor din zona noastră pentru a ne utiliza în orb și în detrimentul intereselor noastre naționale contra Rusiei de azi, care nu mai este demult URSS-ul de altă dată. De aici și eurolatria caricaturală, pliată perfect pe rusofobia bine întreținută de rețelele de influență globale prin intermediul ONG-urilor producătoare de ”experți independenți” și analiști de serviciu, ca și prin intermediul structurilor mass-media conectate la aceleași surse de finanțare și de spălare a creierilor. Iată de ce e nevoie urgentă de publicarea și în română a unor texte ca cel care urmează. Efortul de dezintoxicare ideologică este unul anevoios, tocmai de aceea necesită multă perseverență și fermitate în depășirea inerției de gândire și în înfruntarea pseudoelitelor de sorginte sorosistă, cantonate într-un discurs anticomunist steril și în propovăduirea religiei globalismului, a integrării europene și a ”corectitudinii politice” cu toate perversitățile ei de ordin intelectual și moral.

Îi aduc mulțumiri bunului meu prieten Cristi Pantelimon, care mi-a sugerat să traduc acest text.

Iurie Roșca

 

Ivan Ilyin

Uniunea Sovietică nu este Rusia

  1. Despre patriotismul sovietic

Nu noi suntem primii care am pronunțat acestă îmbinare de cuvinte: ea a fost născocită și pusă în circulație de către înșiși comuniștii și de către unii dintre cei ademeniți de ei de peste graniță. Ei înșiși și-au spus patrioți sovietici, definindu-și astfel propria esență politică și locul ce le revine în istoria Rusiei. Nouă nu ne rămâne decât să arătăm sensul acestei denumiri și să le arătăm locul ce le revine.

Privită dintr-un punct de vedere corect sub aspect juridic și cărturar sub aspect politic, acestă denumire este pur și simplu dovada unei totale neștiințe. Cuvântul ”sovietic” semnifică doar forma de organizare statală, nimic mai mult. Cunoaștem forma de guvernământ monarhică și cea republicană. Statul sovietic se autodefinește drept republică: se susține că ar fi vorba despre o nouă formă a orânduirii republicane – nu o republică parlamentară, ci anume una sovietică. Dezvoltând această idee, ”mladorușii” (de tristă pomină) grăbiți și guralivi propuneau demult să se creeze o monarhie sovietică: să se accepte forma sovietică a statului și să se plaseze în fruntea acestuia un ”țar revoluționar”…

O abordare corectă juridic arată că ideea patriotismului sovietic se dovedește a fi o absurditate crasă.

Un patriot îi este fidel Patriei sale, poporului său, culturii sale spirituale, propășirii sale naționale, bunăstării sale organice; el îi dorește independența pe plan internațional, el slujește puternicei și bravei sale apărări… Însă patriot poate fi atât un monarhist, cât și un republican. În Elveția și Statele Unite veți găsi o mulțime de patrioți, dar nu veți descoperi monarhiști. Nu mai puțini patrioți veți găsi în Anglia și Olanda, însă ”republicanii” constituie acolo o minoritate insignifiantă. Patria este una, însă forma de guvernământ a țării lor oamenii o pot concepe în mod diferit. Asta înseamnă că problema formei de guvernământ arată nu atașamentul omului față de Patrie, ci față de partid. Pe tărâmul loialității patriotice se pot regăsi la fel de bine atât monarhiștii, cât și republicanii. Și unii, și alții își iubesc întâi de toate patria lor națională (Olanda, Anglia, Statele Unite, Elveția, Franța): ei sunt olandezi credincioși, englezi fideli, americani mândri, elvețieni neînfrânți și viteji, francezi înfocați, și doar drept urmare a acestui patriotism național ei revendică pentru țările loc o formă de guvernământ sau alta – unii doresc monarhie, alții – republică.

Însă ideea de ”patriotism sovietic” reprezintă ceva pervers și absurd. Este vorba despre un patriotism al formei de guvernământ. Un ”patriot sovietic” îi este fidel nu adevăratei sale Patrii (Rusiei) și nu propriului popor (poporul rus). El îi este fidel acelei forme sovietice, în care Rusia suferă și este batjocorită preț de treizeci de ani; el îi este credincios acelei ”Sovietcina” partinic-comuniste, care asuprește și nimicește poporul rus încă de la începutul revoluției. Întrebați acești oameni, de ce ei nu-și spun pur și simplu patrioți ruși? De ce nu își numesc statul pe care, chipurile, îi iubesc – Rusia? De ce ne lasă acest avantaj neprețuit nouă, celor care îi spunem deschis pe nume Patriei – Rusia, iar nouă înșine – ruși? Unde și de ce își ascund cu jenă aceștia propria esență națională? De ce s-au declarat nu fii ai Patriei lor istorice mărețe, ci adepți ai unui partid internaționalist-comunist, ce a pus stăpânire pe ea și i-a dat o formă sovietică?

Să ne mai întrebăm: ce ar însemna expresia ”sunt patriot monarhic”? Ea nu semnifică nimic; ea vădește doar o ignoranță politică totală.

A spune ”sunt un patriot francez și în plus republican” are o noimă; în acest caz înțelegem, fiul cărui popor stă în fața noastră, de dragul cărui interes național e gata să meargă la luptă și care formă de guvernământ o consideră a fi cea mai bună pentru Franța lui. Însă dacă i-ați propune unui francez să iubească nu Franța, ci o ”Sovietie” anațională, internațională și tocmai de aceea din punctul de vedere corect al patriotului francez trădătoare, el vă va privi ca pe un dement și va avea dreptate.

Așadar, ce ar însemna cuvintele ”sunt un patriot sovietic”? Ele înseamnă că eu sunt credincios Sovietcinei – statului sovietic, guvernului sovietic, orânduirii sovietice, orice s-ar ascunde în spatele acesteia și orice fel de politică s-ar pune în practică: rusă, nerusă sau antistatală, poate una mortală pentru Rusia, ce aduce poporului rus înrobire și moarte, foamete și teroare.

”Patriotul sovietic” îi este devotat puterii, iar nu patriei; regimului, iar nu poporului; partidului, iar nu țării-mamă. El îi este devotat dictaturii internaționale, care a subjugat propriul său popor prin ură și foamete, cea care i-a anulat estența rusească și i-a interzis poporului să-și poarte numele său istoric plin de glorie… Fiindcă în Sovietia nu mai există demult Rusia, comuniștii au șters în mod oficial numele ei din istorie și însuși statul lor poartă un nume internațional și chiar antinațional: ”Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (vezi, de ex., textul Constituției staliniste din 1936).

Și iată că patriotul sovietic prin însuși numele său reneagă Rusia și poporul rus, declarându-și adeziunea și credința nu acestuia. El este patriotul unui partid internaționalist: anume acestuia îi slujește, pentru el luptă, lui în jură supunere. Însuși numele lui conține o deschisă, publică dezicere de Rusia și o auto-înrobire benevolă față de dictatura ei nerusă și antirusă. Dacă așa ceva este ”dragoste”, atunci e o dragoste nu față de Rusia, ci față de comunismul internațional; dacă asta e luptă, atunci e o luptă pentru întărirea robiei sovietice în Rusia, o luptă pentru nimicirea poporului rus în numele revoluției comuniste mondiale; dacă aceasta e ”credință”, atunci e o credință față de Sovietcina și o trădare a Rusiei naționale!

Fiindcă Statul Sovietic nu este Rusia, iar Statul Rus nu este Uniunea Sovietică.

(va urma)

Traducere de Iurie Roșca

 

 

 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest