Ungaria – Rusia o relaţie caldă, caldă, aproape fierbinte (II)

T34 Tank

Rusia principalul partener economic şi comercial al Ungariei din afara UE. Întâlniri regulate (anuale) între preşedinţii Putin şi Orban. Cadouri:  gazoductul South Stream, credite de miliarde de euro.

Dintr-un material de la Vocea Rusiei din 15.01.2014, aflăm că principalele rezultate ale întâlnirii lui Putin cu Orban sunt un împrumut de 10 miliarde euro (!!!) pentru modernizarea centralei nucleare de la Paksi  şi faptul că Ungaria îşi va îndeplini obligaţiile privind cei 229 km ai gazoductului  South Stream de pe teritoriul ei. De asemenea că “Vladimir Putin a dat o înaltă apreciere dinamicii cooperării dintre cele două ţări, ţinând cont de faptul că Rusia este cel mai mare partener economic şi comercial al Ungariei în afara UE. Sunt mulţumit de faptul că contactele noastre au un caracter de lucru şi regulat. Ele se dezvoltă în toate direcţiile. Am în vedere economia şi legăturile interparlamentare şi contactele politice. Evident, este pozitiv faptul că în timpul vizitei dumneavoastră, colegii noştri au pregătit spre semnare documente, care vor fi un pas nou serios în dezvoltarea relaţiilor noastre.

Orban i-a mulţumit preşedintelui rus pentru invitaţia de a vizita Moscova şi a reamintit că în urmă cu un an  ei au avut deja posibilitatea de elabora planuri de cooperare pe termen lung .

Rusia este un partener foarte importat pentru Ungaria. Pot numi strategică cooperarea noastră economică. În afara UE, Rusia este un partener economic şi comercial important pentru Ungaria. Vedem un progres în această direcţie. În urmă cu un an ne-am înţeles să lărgim legăturile economice şi am reuşit să facem acest lucru. În domeniul comerţului progresul e fără precedent. Doresc să vă mulţumesc pentru acest lucru. Sper că documentele semnate vor fi pasul următor.”

Concludent , nu? Şi încă un detaliu: Ungaria este aprovizionată cu resurse energetice din Rusia, de unde primește 80% din necesarul de petrol și 75% din necesarul de gaz natural.

Putin şi Rusia iubesc/sunt iubite şi de Opoziţia din Ungaria

Şi nu mă refer la opoziţia socialistă, care ar fi, poate, normal să se găsească într-o bună relaţie cu Moscova, ci la cea extremistă – partidul Jobbik, ai cărui lideri sunt prieteni apropiaţi ai lui  Aleksandr Dughin, ideologul regimului Putin.

La 24 mai 2013, pe site-ul Jobbik apăreau următoarele:  “Săptămâna trecuta, Gábor Vona a vizitat Moscova în urma unei invitații. A fost invitat de profesorul de la Universitatea Lomonosov, Prof.Alexandr Dughin, pentru a ține o prelegere pe subiectul “Rusia și Europa”. În prelegerea lui s-a referit la America, progenitura deformată a Europei și la UE ca trădătorul continentului nostru. În opinia lui, Rusia reprezintă Europa mult mai bine ca oricare dintre cele două de mai sus, din moment ce îi conservă tradițiile și nu urmează cultura banilor și a maselor. […]

Conform lui Vona, Ungaria trebuie să se decidă în câțiva ani dacă mai dorește să ramână în Uniunea Europeană, să se alăture unei Uniuni Eurasiatice în formare sau să rămână independentă. Un lucru e sigur – a adăugat președintele partidului – prima varianta nu este o opțiune pentru noi, nu avem nici un viitor acolo. În schimb, trebuie să facem loc valorilor transcendentale și să renunțăm la matricea capitalismului global.
[…]

Gábor Vona a spus și că vizita lui la Moscova constituie un mare pas înainte din moment ce liderii ruși consideră Jobbik un partener.”

Chiar dacă, oficial, este un partid de opoziţie, Jobbik joacă mai curând rolul de partid de “operetă”, avangardă a partidului Fidesz premierului Orban, Fidesz. Vona Gabor şi acoliţii săi spun şi fac  tot ceea ce Orban nu poate (încă) spune şi face din cauza prezenţei lui la guvernare şi a participării Ungariei la NATO şi EU.  Dar asta în acest moment şi doar până când va fi făcută o opţiune clară. Faptul că Jobbik este o construcţie politică care să spună şi să facă, de pe o falsă poziţie de opoziţie (“poliţistul rău” care pune în lumină “poliţistul bun”) ceea ce Orban încă nu poate, dar gândeşte, este relevat de alţi oficiali ai administraţiei de la Budapesta, uneori situaţi la vârful ierarhiei, cum este vicepremierul Nemeth Zsolt, al căror limbaj şi ale căror atitudini sunt perfect convergente cu cele ale Jobbik-ului – cel mai recent exemplu, comportamentul şi discursul pro-autonomie al lui Nemeth Zsolt de la Târgu Secuiesc din 15 martie. Aceştia sunt cureaua de transmisie dintre cele două partide, personaje care arată că în spatele unor cuvinte mai directe, sau mai “diplomatice”, se găseşte acelaşi proiect – Ungaria Mare.

Reîmpărţirea Europei de est şi Centrale. A treia împărţire a României. Dominaţia asupra Europei. Rusia lider mondial.

 

În 25 noiembrie 2013, fostul director SIS (Serviciul de informaţii şi securitate) din Republica Moldova, deputatul PCRM Artur Reşetnicov  scria pe o reţea de socializare: „Nu ştiu, însă, dacă Băsescu înţelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ţine cont de Moldova, dar îşi dă seama cum vor reacţiona Ungaria şi Ucraina? Potoleşte-te Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparţine: Iaşiul, Suceava şi întreaga Moldovă de peste Prut”.

Din prostie, din aroganţă, sau din ambele (Rusia era în acel moment sigură că are Ucraina în mână), deputatul Reşetnicov ne dezvăluie ceea ce se bănuia demult: Rusia are în vedere anexarea Moldovei de la vest de Prut, la actuala Republică Moldova readusă la poziţia de vasal ascultător al Rusiei.  De ce? Pentru că Rusia are în vedere să-şi consolideze dezvoltarea teritorială pe un aliniament sufocant pentru Europa de vest:  statele baltice, Belarus, o parte sau întreaga Polonie,Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Greci.

În cazul României, reîntâlnirea Ungariei cu Rusia s-ar face pe linia Carpaţilor Orientali şi Meridionali, după modelul deja trasat în 1918. În această complexă ecuaţie, Dobrogea ar merge la Bulgaria, Serbia ar putea primi Banatul, sau o parte din el, la înţelegere cu Ungaria, iar ceea ce mai rămâne – Muntenia şi Oltenia – ar deveni de bună voie o gubernie a Moscovei, căci aceasta din urmă nu va avea nicicând încrederea de a le lăsa sub forma unei republici, aşa-zis autonome.

Acest scenariu al împărţirii României nu este nou. El a părut însă multora o fantezie, o exaltare naţionalistă, sau o emanaţie a sindromului de persecuţie al românilor. Mai nou, dincolo de aceste motive şi  dincolo de altele care au anesteziat în general Vestul, şi prin contagiune şi pe noi, el a fost aruncat în derizoriu de unii destoinicii intelectuali români şi datorită concluziei greşite că, fiind membre NATO şi UE, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia şi statele baltice nu mai pot schimba macazul. Uitându-se că macazul poate fi schimbat şi din afară sau cu ajutor din afară.

Iată însă că, din momentul în care Ungaria, mult mai legată de Vest decât Grecia, Bulgaria sau Serbia, a schimbat în mare măsură atât macazul democratic, în interior, cât şi cel al parteneriatelor strategice, în exterior, posibilitatea reorientării celorlalte, Cu excepţia Poloniei şi a poate a României, încă ireductibilele din regiune şi ţările cu cea mai integrată cooperare militară cu NATO şi SUA,  devine o posibilitate apropiată de o certitudine.

Grecia a cochetat mai mereu cu comunismul, Bulgaria e atât slavă cât şi communist-mafiotă, Serbia mutilată deja de Vest şi slavă şi ea. Iar statele baltice, cu puternice minorităţi ruseşti pe teritoriul lor sunt cam ca gustarea de dimineaţă pentru Kremlin. Odată terminată această fază, alte popice de pe hartă, în primul alte state mai mici, vor cădea sau se vor arunca singure în braţele eliberatorului rus.

Cum se va face reorientarea lor, veţi întreba?

Combinat: cu avantaje şi ajutoare economice (vezi miliardele de euro pentru Ucraina şi pentru Ungaria); cu pomparea de energie şi materii prime (vezi gazoducturile care traversează Bulgaria, Serbia, Ungaria); cu cumpărarea parţială (sectoarele cheie) sau integrală  a economiilor lor; cu partidele comunistoido-fascistoido-mafiote; cu partidele etnice; cu mafia rusă controlând  mafiile locale.

Urmarea va fi dominarea totală, atât militar şi teritorial, cât şi economic a Europei, subordonarea ei, desfiinţarea UE şi înlocuirea cu Imperiul Eurasiei.

În acest plan vast, care este deja pus în aplicare într-o proporţie deloc neglijabilă, dar încă mai puţin vizibilă (lasă că nici noi nu am prea vrut să o vedem), schimbarea orientării Ucrainei a creat, pentru moment o breşă importantă, o iregularitate, o problemă de remodelare. Ucraina este importantă atât pentru continuitatea frontului amintit. cât şi pentru că şi prin ea urma să se acţioneze asupra Poloniei, României  şi, în combinaţie cu Ungaria, a Slovaciei.

De-abia având în faţă această maşinaţiune monstruoasă şi harta aplicării ei, putem înţelege acum reacţia Moscovei faţă de schimbarea din Ucraina, furia şi mișcarea grăbită, dar deloc nepregătită, a anexării în pripă a Crimeei (programată a avea în loc prin cedarea Crimeei de către fostul regimul prorus de la Kiev în cadrul unor aranjamente multiple).

Rusia, Ungaria 2014 – Germania, Italia 1938?

Între situaţia din Europa anului 1938 şi Europa anului 2014 există o serie de asemănări de substanţă. Rusia şi Ungaria sunt nemulţumite de teritoriile pe care le ocupă, vor redefinirea frontierelor şi a sferelor de influenţă. Au loc agresiuni identice cu cele de atunci: anexarea Crimeei în 2014 este asemănătoare cu cea a Austriei. Comparaţi de exemplu, motivarea Rusiei privind Crimeea cu cu articolele legii privind organizarea plebiscitului şi ratificarea anexării Austriei:

Art.1. Austria este o țară din Reich-ul German.
Art.2. În ziua de duminică, 10 aprilie 1938, germanii și germanele din Austria, care au împlinit vârsta de 20 de ani, voi fi chemați să se pronunțe printr-un plebiscit liber și secret asupra întoarcerii la Reich-ul german.
Art.3. La plebiscit, hotărârea se va lua cu majoritatea voturilor exprimate

Iar  ca poziţie generală, comparaţi declaraţiile lui Putin şi ale altor lideri de la Kremlin cu, de exemplu, ceea ce îi spune Hitler la 3 martie 1938 ambasadorului britanic Neville Henderson: “Germania nu va permite altor țări, de a se amesteca în reglementarea raporturilor sale cu țările care comportă o numeroasă populație germană”.

Rusia de astăzi se aseamănă izbitor cu Germania acelor ani: un stat puternic economic prin resursele uriaşe, un stat autoritar, poliţienesc şi militarizat, cu o populaţie reideologizată pe dimensiunea destinului imperial al poporului rus, popor ales pentru a le conduce pe celelalte pe calea slavă. Un  stat care, ca şi Germania anului ‘38, era aproape de dezastru în urmă cu numai 20 de ani. Un stat în mâna unui complex kgbisto-militaro-oligarhic, care proiectează idealul imperiului pe dimensiunea etnică. Aceeaşi determinare, aceeaşi aroganţă, aceeaşi conştiinţă a puterii, acelaşi dispreţ faţă de oamenii reali, faţă de viaţă şi de istorie, faţă de adevăr, faţă de dreptate; aceeaşi politică a pumnului şi a armelor, a minciunii şi a distrugerii.

Şi ca şi atunci, Vestul este prins nepregătit, adormit de visul superiorităţii democraţiei (şi al globalizării ei inexorabile), al pacifismului şi al dizolvantului, atomizantului şi paralizantului marxism cultural. Şi în plus, cu o mare dependenţă de resursele energetice ale Rusiei.

Cum să nu fi avut Putin curajul să între în Crimeea, văzînd că liderii din Vest, în frunte cu Obama, declară “încălzirea globală” drept cea mai mare ameninţare la adresa omenirii? Cum să nu rîdă mulţumit, văzînd că Occidentul şi-a ales ca teme majore de dezbatere politică legalizarea căsătoriilor gay, drepturile animalelor şi interzicerea extragerii petrolului şi gazelor de şist? Cum să nu radieze de mîndrie ştiind că Uniunea Europeană depinde, în proporţie de peste o treime, de gazele ruseşti? Şi cum să nu creadă că poate face orice, fără teamă, aflînd că Obama a redus, în 2014, efectivele militare americane sub nivelul de dinaintea celui de al Doilea Război Mondial? – se întreabă Alexandru Hâncu în articolul: Putin: preţul inconştienţei, preţul indolenţei, preţul decadenţei.

În 1938 aveam în Europa, aliate, Germania nazistă şi Italia fascistă. Astăzi avem alte două state pe cale de a deveni comunisto-naziste-fasciste, adică extremiste. Este vorba, în evaluarea lor în acest sens, atât de tendinţele totalitare care se manifestă, mai ales în Rusia, dar şi în Ungaria, cât şi de ideologiile oficiale, sau vehiculate de ideologi ai conducătorilor, de partidele de la putere şi de cele din opoziţie (vezi cazul Jobbik), ideologii care reiau teme ale trecutului naziste, fasciste şi naţional-comuniste şi le combină cu ingrediente creştine şi islamic. Cum nu aceasta este tema şi nu avem nici spaţiu suficient pentru a o dezvolta, pentru mai multe detalii există deja o bogată literatură sau material de presă care pot fi consultate.

Tactica multiplelor “coloane a cincea”. Exportul de structuri şi ideologie extremistă.

 

În ecuaţia care le combină pe cele două, Ungaria are un rol precis: coloană a cincea (în sensul cel mai general, structurile care acţionează din interiorul unui stat în favoarea altui stat) a Rusiei, care, ca şi Jobbik în cazul puterii de la Budapesta, preia temele importante şi le pune în ecuaţie în interiorul UE şi NATO.

De fapt asistăm la un întreg lanţ de “coaloane a cincea”: Ungaria în UE; Jobbik în statele din regiune (România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Moldova); UDMR şi alte structuri politice şi civice maghiare în România şi Republica Moldova. Iată ce scria Valentin Buda în 12 martie 2013 în ziarul Timpul de la Chişinău:

Ceea ce este și mai grav este că nazismul a devenit o marfă de export, iar – după România, Slovacia și Serbia – R. Moldova, o țară care nu-și găsește făgașul economic și politic, se dovedește o excelentă „piață” de desfacere a acestui produs ideologic expirat, care este xenofobia. Extremiștii unguri au și găsit punctul comun din care să îi ademenească pe câțiva moldoveni în acest joc periculos de-a „patrioții”: ura viscerală față de români. […] Reprezentanți ai filialelor din România ale unor organizații precum „Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate”, „Garda Maghiară”, „Oastea haiducilor”, „Armata naţională a santinelelor”, „Armata brigadierilor”, „Garda Naţională Ungară”, urmaşa „Gărzii Maghiare” (interzisă prin lege în Ungaria) ş.a., grupări cu comportament clar neofascist, care pledează pentru eliminarea, inclusiv fizică, a nemaghiarilor, după ce au declanșat reacții oficiale de protest din partea SUA, a Occidentului și chiar la ONU, își trimit intermediarii la Chișinău pentru a racola adepți ai ideilor care au creat unul dintre monștrii secolului XX, nazismul, alături de comunism, cele mai criminale regimuri din istoria omenirii.

Partide şi organizaţii etnice

În 1938, ocuparea Austriei se face la cerererea şi cu concursul direct al Partidului Naţional Socialist Austriac, conform căruia cetăţenii germani erau asupriţi. În aceeaşi perioadă, liderul Partidului German al Sudeților, Konrad Henlein, după ce s-a întâlnit cu Hitler la Berlin pe 28 martie 1938, a emis, pe 24 aprilie, Decretul de la Carlsbad, solicitând autonomia Regiunii Sudete și libertatea de a exprima ideologia nazistă. În septembrie, PGS organizează manifestări violente. Peste puţin timp, sub motivul că cehii îi masacrează pe germani, este invadată Cehoslovacia.

Mai nou am avut situaţii similar în Kosovo, Abhazia, Osetia, Inguşeţia, Cecenia, Crimeea, Georgia, Ucraina fie prin partide entice, fie partide comunistoide şi pro-ruse.

La ce sunt bune partidele etnice, în afară de îmbogăţirea conducătorilor lor locali şi centrali? La pregătirea acţiunii de separare teritorială a regiunilor respective de statul mamă.

Cum? Prin ţinerea în priză a conaţionalilor lor, care nu trebuie să uite că din cauza majoritarilor nimic nu e cum trebuie şi că, fără câştigarea autonomiei-independenţei-încorporării în marea naţiune mamă, viaţa lor nu are niciun sens, că ei fac parte dintr-un popor şi un stat care au un drept natural de a se situa deasupra altora. Este exact ceea ce a făcut şi face UDMR-ul şi, mai nou, celelalte partide şi unele dintre organizaţiile maghiare din România: Este ceea ce fac, cu siguranţă, filialele aşa-ziselor organizaţii civice din Ungaria prezente pe teritoriul românesc..

De exemplu, în afara de cererile privind păstrarea identităţii maghiare, care era oricum mult mai bine păstrată în România decât este identitatea minorităţilor din Ungaria şi din alte state europene, UDMR-ul nu a rămas în istoria politică a ţării cu o iniţiativă politică memorabilă. Nu găsim nicio iniţiativă importantă care să privească economia, cultura, educaţia, sănătatea etc. Numele liderilor acestei struţo-cămile, şi partid şi asociaţie, nu se leagă de niciun proiect important. Tot ceea ce ne amintim este că: din persoane anonime au devenit persoane publice; că din posesorii unor averi modeste au devenit posesorii unor averi importante; că solicită autonomia şi, în perspective ei, cât şi pentru a controla masa populaţională maghiară, au făcut şi fac tot posibilul pentru segregarea pe principii etnice, astfel încât să purifice etnic zonele în care maghiarii sunt majoritari. Şi ne mai amintim de ei şi acte de pentru corupţie, blocarea justiţiei, blocarea restructurării statului etc.

Bomboana pe colivă: militanţii “moldoveni” îngrijoraţi de soarta secuimii şi militanţii secui îngrijoraţi de soarta moldovenilor. Protestele de la Pungeşti, Siliştea.

Vă amintiţi de Csibi Istvan? Cel care a incendiat şi spânzurat păpuşi din paie reprezentând revoluţionari români de la ’48? Ce credeţi că face el mai nou? După cum ne spune tot ziarul Timpul:  “individul care a băgat „spaima” în momâi, alături de câțiva ciraci de-ai săi, a fost recent oaspete al capitalei R. Moldova, unde s-a întâlnit cu cei care se pretind apărători ai „moldovenismului”, pentru un miting în faţa ambasadei române în cadtul căruia “câțiva rebegiți au afișat un banner prin care își declarau susținerea față de autonomia Ținutului Secuiesc din dreapta Prutului”.

Pe de altă parte, Csibi Barna a protestat la Miercurea Ciuc împotriva imperialismului românesc faţă de Republica Moldova. Cu cine credeţi că lucrează marele patriot maghiar? Cu “moldoveniştii” lui Nicolae Pascaru, un patriot moldovean, ecologist, admirator al lui Putin, lider al asociațiilor “moldoveniste”, filoruse și antiromânești, “Mișcarea Voievod” și “Scutul Moldovenesc” şi mai nou unul dintre organizatorii protestelor din judeţul Vaslui. Organizaţiile acestuia promovează un steag roşu cu cap de bour cu care vor să înlocuioască tricolorul Republicii Moldova. Exact acest steag a fost fluturat şi pe 18 octombrie 2013 în mijlocul protestelor antiamericane și împotriva exploatării gazelor de șist de la Pungești de mai mulţi militanţi moldovenişti şi ecologişti conduşi de Ivan Muntean, frate al deputatului communist Iurie Muntean.  Organizația lui Ivan Muntean de numește “Еу грэеск молдовенеште!”, “Eu grăiesc moldovenește”, dar în litere chirilice. O altă organizaţie antiromânească şi filorusă, care a adoptat acelaşi steag, este “Mișarea Național Democrată”, condusă de Viorel Furtuna, fost lt. col. în MAI din R. Moldova. Ce credeţi că susţin, printre altele, toate aceste organizaţii din Basarabia, atât de unite cu organizaţiile ungureşti, mai sus amintite, din Transilvania:

Că valahii au anexat Moldova, că unirea principatelor de la 1859 trebuie anulată și că trebuie refacută Moldova Mare, prin unirea Moldovei din România cu Republica Moldova, în Uniunea Eurasiatică.

 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest