Tovarășe Viorel, ne dai voie să facem un partid? (II)

CORNELIU-VADIM-TUDOR-FANE-341

Înființarea și edificarea unui partid naționalist în România are de rezolvat o problemă extrem de complicată: înscrierea partidului. Îndeplinirea formalităților pe care le impune legea partidelor din România, o lege fără egal de restrictivă în toată Uniunea Europeană! O lege care asigură un veritabil monopol asupra Parlamentului, asupra puterii de a legifera! Da, am instituit, de bine, de rău, separarea puterilor în statul numit România, dar cum facem ca puterea respectivă, legislativă, executivă sau judecătorească, să ajungă la cine se cuvine să dețină acea putere?!

Puterea legislativă este dată instituției numită Parlament. De la bun început, încă din 1990, a fost cu putință să se dirijeze din culise procesul electoral în așa fel încât în Parlament să ajungă numai cine era desemnat să ajungă. Nu m-aș putea hazarda să identific, să precizez, ce e de înțeles prin expresia „din culise” din fraza anterioară. Nu! Nu e de blamat existența acestor culise atîta vreme cât, fără ele – am mai spus-o de câteva ori, nu poate funcționa democrația. Adică aparența de democrație nu se poate salva fără existența unor entități care iau deciziile cele mai importante în afara Parlamentului ori a Guvernului. Aplicată ad litteram, așa cum se prezintă aceasta în teorie, democrația ar sfârși în haos, nu ar putea asigura un minim de continuitate fără de care societatea omenească ar fi în mare suferință. Este slăbiciunea fundamentală a ceea ce numim democrație, este punctul în care aceasta este contestată de adversari.

Știu bine, de pildă, că la alegerile din 20 mai 1990, FSN-ul nu a furat la urne, ba chiar a câștigat la un scor electoral mai mare decât cel declarat. Dacă ar fi dat publicității scorul real, majoritatea zdrobitoare cu care a fost votat, toată opoziția ar fi sărit în aer, presa de peste tot ar fi contestat rezultatele votului. Astfel că „din culise” s-au ajustat rezultatele votului, ca să facă credibile aceste rezultate. Adică li s-au adăugat procente importante celorlalte partide, și în primul rând liberalilor și țărăniștilor, FSN-ul păstrându-și suficiente procente ca să poată guverna comod. Din buzunarul FSN au fost soase și voturile care l-au declarat senator pe Antonie Iorgovan, candidat independent în Mehedinți , singurul candidat independent din 1990 și până azi care a „accesat” Parlamentul!  Cineva din culisele vieții politice s-a gândit că ar fi bun un senator independent care să conducă comisia de redactare a proiectului de Constituție… Chip, Doamne, Constituția noastră urma să fie deasupra partidelor!… Ideea nu era rea, dădea bine la public și peste hotare. Rău e că s-au gândit la Iorgovan care nu era o capacitate intelectuală deosebită, nu era specialist în drept constituțional, mai avea și alte deficiențe strict personale, dar era omul de încredere pentru cei care acționau din culise, cum spuneam… Culise care pot fi și utile, așa cum au fost în 1990, când pe listele electorale au fost plasați mai mulți academicieni care au ajuns în Parlament, atât la FSN, cât și la partidele din opoziție! Voi reveni asupra acestui aspect!

Mă întorc la încercările de a constitui un partid naționalist. Aceste încercări au devenit imperios necesare pe măsură ce reprezentarea intereselor naționale a avut în Parlament tot mai puțini susținători. Trebuie spus că în FSN au fost mulți naționaliști pe lista de candidați și de parlamentari din 1990. Aceștia au fost majoritari și pe lista din 1992. Declinul prezenței naționaliștilor în Parlament s-a accentuat brusc în 1996, în 2000 a dispărut din joc PUNR, partidul care teoretic reprezenta fața politică a Vatrei Românești. În 2008 a fost scos din Parlament și PRM…

PUNR a fost desființat pe mâna lui Valeriu Tabără, maurul care după ce și-a făcut datoria a fost răsplătit pe măsură, în interiorul PD-ului, unde a ajuns mare sculă. L-am mirosit încă din Vatră că are susținere ocultă, dar părea pornit să fie de folos cauzei. Firește, a făcut și câte ceva util, dar mai mult a dat cu gura, din opoziție. Când Gheorghe Funar și alți peuneriști au încercat să refacă partidul, a intrat în funcțiune Legea partidelor și a blocat în tribunal reînscrierea PUNR-ului. S-a adeverit astfel ceea ce bănuiam, dar speram să fie o alarmă falsă: prevederea legii care cere depunerea a 25.000 de semnături este un mecanism cinic și odios prin care poți împiedica legal înființarea unui partid. Acest mecanism criminal a funcționat numai în cazul unor partide naționaliste: PUNR și Noua Dreaptă s-au trezit cu listele contestate, amenințate cu procuratura etc.

În schimb, o sumedenie de partide s-au putut înființa, de către anonimi, anonime au rămas și partidele respective, veritabile efemeride, care au primit „voie de la poliție” să existe, să completeze fugitiv tabloul democrației românești, al pluripartidismului nostru, dobândit cu atâtea sacrificii în decembrie 1989!…

Când, la un moment dat, am anunțat inițiativa de a constitui un partid legat în totalitate de programul Uniunii Vatra Românească, care chiar așa să se și numească, Partidul Vatra Românească, ne-am pus pe strâns semnături, să procedăm exact cum prevede legea. După câteva săptămâni treaba mergea bine. Am fost contactat însă de un personaj din culise, unul dintre cei binevoitori față de cauză (căci mai există câțiva!), care m-a sfătuit să nu mai pierdem timp, bani și energie cu strânsul semnăturilor, riscul de a fi respinși în instanță fiind foarte mare, dacă nu cumva chiar sigur! Singura soluție fiind să cădem la înțelegere cu unul dintre partidele care „încap într-un lift” și, contra cost sau cu alt preț, să se lase transformat în ce am vrea noi să fie un partid!…

Discuția cea mai serioasă în vederea apariției Partidului Vatra Românească am avut-o cu Ilie Neacșu, proprietarul unui partid de stânga. Cu Ilie Neacșu mă cunoșteam din primele luni postdecembriste când am colaborat la revista sa „EUROPA”, revistă naționalistă, în care au apărut primele texte de re-evaluare a dreptei interbelice! Și primele atacuri dure, pe față, la adresa kominterniștilor din FSN! Ilie Neacșu, un naționalist care s-a priceput să facă avere din politică, din patriotism(!!), parlamentar și lider în PRM, a ajuns în mod inevitabil la un conflict cu proprietarul propriu zis al PRM-ului, drept care a părăsit partidul în care nu mai încăpea și, în doi timpi și trei mișcări, a făcut un partid nou, nou-nouț, al său… Jucărie de care după o vreme s-a plictisit și, am aflat eu, se gândea s-o abandoneze, să închidă mustăria, îi trecuse sezonul, nu avea niciun aderent, în afară de colegul din PRM împreună cu care defectase…

Așa că l-am abordat frontal, mai ales că fusese invitat la un simpozion organizat de Vatră unde luase cuvîntul cu succes de public. L-am sunat la telefon, era plecat din București, la Eforie, unde juca toată ziua biliard la unul dintre hotelurile deținute în zonă. M-a invitat să facem o partidă, m-am suit în tren, m-am lăsat bătut de câteva ori la rând și am discutat pe îndelete subiectul: cum facem cu Partidul Vatra Românească! Cunoștea procedura mai bine decât mine, am pus la punct ce aveam de făcut, și ne-am revăzut după câteva zile la București în formație de 2 + 2: eu împreună cu dl R.V., domnul Neacșu împreună cu secretarul Partidului său, dl S.M. Întâlnire consumată în holul hotelului Capitol, unde ne-am înțeles să ne revedem a doua zi, cu hârtiile necesare pentru a întocmi primele acte. Ora nu am putut-o stabili pe loc, a rămas să ne sune la telefon, în cursul dimineții, în orice caz!…

Vorba ceea: cum m-ai sunat dumneata, iubit cititorule, la fel m-a sunat și numitul Neacșu Ilie!… Adică nici până azi măcar!… După câteva luni, dl Neacșu, aflu de la dl Brănaru, a acceptat dispariția partidului printr-o fuziune necondiționată. Vorba cântecului, în varianta Ilie Neacșu: mai bine mort decât naționalist!

Nu, domnul Neacșu nu este un ins cu psihicul în suferință! Nu-i mitoman! Un om de cuvînt, zic cei care-l cunosc chiar mai bine decât mine! Dar se pare că are angajamente mai vechi și mai trainice decât cele încheiate cu mine! Cui o fi dat telefon de nu m-a mai sunat pe mine?! Cărui Viorel Hrebenciuc i s-a mărturisit că are de gând să se lepede de partid în folosul subsemnatului și a ideilor subsemnatului, atât de pernicioase pentru establishmentul actual din România și numai?!…

Aș mai aminti și o altă încercare, anterioară, cu Cornel Brahaș în rolul lui Ilie Neacșu. Am venit în echipă cu Mircea Druc, cu liderul inițiativei CADA din armată și alți ofițeri trecuți în rezervă, ni s-a alăturat Jean Maurer și alți inși interesanți, interesați să pună de o Alianță Naționalistă. Ne-a plimbat luni de zile Cornel Brahaș, practic blocând funcționarea noii formațiuni al cărei președinte se declarase a fi înainte de a se supune vreunui scrutin… S-a înconjurat peste noapte de o gașcă de necunoscuți dubioși, cu care n-am putut rămâne alături prea mult timp. Din această încercare am rămas cu un singur câștig: prietenia cu dl Mircea Druc, sentimentul reciproc de prețuire! Un cuvânt frumos aș avea de spus și despre domnul Jean Maurer. I-ar fi stat bine într-un partid naționalist, continuând linia paternă de afirmare în politică. A fost, mi se pare, singura sa tentativă de a intra în viața politică. A ratat-o din pricina mea!…

Au mai fost și alți posesori de partide, de neînțeles cât de ușor le dobândiseră: Sadovan, St. Dumitrescu, Eugen Popa, Răcănel… Nu mi-a fost greață să le fac curte în speranța că… Dar niciunul nu a trecut de momentul adevărului, l-au ocolit cu o pricepere care nu părea a lor! Nu mai zic de mine: puțini indivizi am cunoscut care să poată fi mai ușor purtați cu vorba… N-am decât o singură scuză: m-am obișnuit, prin meseria de dascăl, să sper și să am încredere în oameni! În indivizi pe care-i văd prima oară!… Să le acord toată încrederea până la proba contrarie! Nu neapărat prima!…

Cea mai îndelungată curte am făcut-o Partidului Național Democrat Creștin, din 2004 până în 2012. Era „proprietatea” lui Oprea Niță, tată, și Horia Niță, fiu. Avea ca siglă(semn electoral) crucea. Motiv în plus de atracție! La un moment dat am bătut palma cu bătrânul Oprea Niță, om serios, de modă veche, și m-am grăbit să anunț că „Avem Partid”! I-am chemat pe colegii din Vatră, de la conducerea din Târgu Mureș, să ia act de apariția iminentă a Partidului Vatra Românească, cu sigla Crucea!… Dar nu m-am putut înțelege cu fiul, terapeutul Horia Niță, practicant al hipnozei în grup și alte minuni… Căuta un cumpărător pentru partid mai degrabă decât un destin politic mai pricopsit! Nu i-am înțeles comportamentul schimbător de la o zi la alta, suspiciunea că „i se fură partidul”! Dar prețul cerut, cu vreo șase zerouri în euro, anula orice discuție.

Ca efect al legii partidelor, PNDC a fost în urmă cu câteva luni desființat pentru lipsă de activitate. E mai bine așa, domnule Niță? Vă simțiți mai împlinit? Mai aproape de visul politic al tatălui Oprea Niță?!…

Nu aș putea emite vreo ipoteză pentru a explica comportamentul dlui Horia Niță care a preferat falimentul partidului „său” decât să-l „dea” altora! Mereu plecat în Elveția unde locuiește și-și are cabinetul de terapie non-convențională, nu se putea ocupa de partid, mai ales după moartea tatălui său!… Ce socoteli și-a făcut?… Lipsa de logică, de noimă a comportamentului său face inevitabile suspiciunile de tot felul!…

Am încercat și o colaborare cu PRM, ultimul partid cu veleități naționaliste rămas în ring…. Am aflat de la o persoană bine informată că în aceleași culise s-a luat decizia ca în 2008 PRM să nu mai intre în Parlament, iar în 2012 să aibă UDMR aceeași soartă!… Deși nu m-am aflat niciodată în relații de minimă prietenie sau colegialitate cu Vadim, l-am disprețuit întotdeauna și l-am considerat extrem de nociv pentru Țară, am acceptat ipoteza că Vadim nu înseamnă PRM, că poate și eu greșesc judecându-l prea aspru etc., etc. Drept care am luat legătura cu conducerea PRM în momentul când am aflat că PRM are probleme cu listele ce urmau a fi depuse: nu avea candidați pentru toate județele! M-am oferit să vin cu un grup de colegi din Vatră, cu care să completăm listele PRM. Am prezentat lista. L-am făcut atent pe Vadim și pe Funar că pe listă se află și un domn care ar pica foarte bine să fie declarat candidatul PRM la funcția de prim ministru. Tot apăreau la televizor 3 candidați, din partea celor trei partide mai grele – PDL, PSD și PNL, și mâncau borș „pe sticlă”! Penibili toți trei, în frunte cu Boc. I-am spus lui Vadim să ceară ca și reprezentantul PRM să participe la aceste discuții și l-am asigurat că candidatul nostru îi va băga în buzunar pe adversari în orice dispută TV. Cine era acest candidat? Însuși domnul Constantin Cojocaru! I-am cerut lui Vadim să se întâlnească cu domnul Cojocaru, să se convingă! L-a invitat pe dl Cojocaru la conferința de presă a PRM, care se ținea în fiecare vineri. La sfârșit, cât a urcat scările până la birou, abia a catadicsit să stea de vorbă cu dl Cojocaru, preț de un minut, cel mult două, după care și-a luat rămas bun de la invitat și a intrat singur în biroul său imperial! (În fraza imediat anterioară cuvîntul imperial este adverb!…)

După câteva zile Ghe. Funar îmi transmite, din partea șefului său, că nu poate să admită numele meu pe lista de candidați ai PRM, căci s-ar pune rău cu evreii și și-ar anula orice șansă de reușită!…

Când au auzit asta, colegii mei, aduși de mine să candideze pe listele PRM, au vrut să se retragă, în semn de protest și dezacord etc. I-am convins să rămână pe liste, iar eu am continuat să fac propagandă pentru PRM pe la câteva televiziuni de miezul nopții!… Nu mi-a fost greu să bag de seamă că Vadim nu făcea niciun efort pentru a susține campania PRM-ului. Nu s-a mișcat din București, nu a organizat nicio întâlnire cu alegătorii… S-a confirmat ce aflasem, anume că știa ce se hotărâse „în culise”, acceptase decizia luată în întunericul dens de dincolo de luminile rampei!

Nu mi-e clar dacă accesul său în Parlamentul Europei a fost răsplata pentru …maturitatea politică dovedită prin acceptarea deciziei luate în culise: PRM out din Parlament, din viața politică!

Am așteptat cu nerăbdare să văd ce se întâmplă cu UDMR în 2012! Dacă vă aduceți aminte, sondajele la ieșirea din secțiile de vot nu erau liniștitoare pentru UDMR. Toată lumea aștepta vestea eșecului udemerist! Imediat însă după închiderea urnelor, la numai câteva minute, ne-am pomenit că Ponta că apare pe ecranele TV și-și felicită prietenii din UDMR pentu reușită!… Cam ciudat gestul… Ciudat de tot! După mine, prin ieșirea sa intempetivă pe ecranele TV, Ponta a forțat mâna celor care contabilizau voturile, obligând ca numărătoarea voturilor să nu-l infirme pe primul ministru!…

Nu știu exact ce s-a întâmplat! Poate vom afla vreodată cum de n-a mai intrat PRM în Parlament și cum de a mai rămas UDMR, abonat mai departe la actul de legiferare. Până când?!…

 

23 iunie, 2014

 

 

sursa: ioncoja.ro

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest