Strategia Brzezinski, axa Paris-Berlin-Moscova și războaiele indirecte (V)

Corectarea efectelor perverse ale mondializării liberale

Când H. de Grossouvre vorbește despre „corectarea efectelor perverse ale mondializării liberale”, el incriminează, pe bună dreptate, fenomenul generalizat al „bougisme”-ului, adică al febrilității achizitive, al consumerismului neînfrânat, a mobilității permanente fără repaos, al disoluției țesutului social sub efectul neîncetatelor solicitări „înnoitoare”. Inventatorul acestui nou termen de „bougisme” nu este altul decât Pierre-André Taguieff, activ în „Fundația 2 martie”. Studiind, cu precizia sa de filosof, această tară a lumii noastre contemporane, Taguieff pune bazele, fără să vrea, unei noi „revoluții conservatoare” în manieră franțuzească. Căci, fie că vrea sau nu, vechea căutare a permanențelor, sau voința de a le păstra în toată „puterea lor liniștită”, voință pe care o întâlnim la un părinte fondator al conservatorismului ca Chateaubriand, era o dorință profundă de a nu sacrifica aceste permanențe cultului modern al schimbării perpetue, deci unui progresism dizolvant din care provine „bougisme”-ul de azi. H de Grossouvre, la rândul său, estimează că necesara rezistență la „bougisme”, din care o variantă este americanismul, are ca obiectiv politic concret restaurarea a ceea ce bougisme-ul elimină prin frenezia sa, adică toate structurile intermediare dintre individ și piața mondială: școala, familia, comunitatea, apartenența națională, Statul, pe scurt, întreg spațiul politicului, întreg spațiul acelui Bildung, tot ceea ce ține de „durata lungă”. Fără aceste structuri intermediare, nicio instanță politică nu este totuși în măsură să planifice ceva de durată, totul fiind livrat hazardului și imediatității prezentului. Axa PBM, a cărei configurare este sperată de H. de grossouvre, poate să ne ajute să ieșim din „bougisme”, a cărei paradigmă principală este de mult timp americanismul, sustrăgând economia mondială logicii manchesterismului sălbatic și speculației, pentru a reveni la o economie pe care Michel Albert, la începutul anilor 90, o califica drept „renană”, adică patrimonială, axată în principal pe investiții de infrastructură (instrumente, căi de comunicație etc.), cultivând mereu grija de a prezerva calitatea instituțiilor de învățământ, accentuând pe buna funcționare a școlilor și universităților, care nu pot în mod evident să se dezvolte sau să-și îndeplinească misiunea dacă va continua logica perversă a „bougisme”-ului. Axa PBM, aducând Europei un sprijin teritorial și o masă de productivitate considerabilă, permite detașarea de economia speculatoare a modelului american și astfel pune capăt „bougisme”-ului care dislocă societățile noastre.

  1. de Grossouvre estimează că constituirea axei PBM ne va permite să înfruntăm mizele energetice care vor veni, cele din anii 2010-2020[1]. Cucerirea Irak-ului va antrena, prin forța lucrurilor, instalarea unui greu monopol american asupra imenselor rezerve de petrol din această regiune. Între 2010 și 2020, lumea, prevăd experții, va cunoaște apogeul producției de petrol. După acest moment, va veni declinul. În acest context, obiectivul americanilor este de a fi prezenți înaintea celorlalți, de a acapara cât mai mult petrol pentru a-și conserva hegemonia în lume. Ocuparea giganticelor zăcăminte mesopotamiene și arabe face necesar parteneriatul euro-rus în materie energetică. Pentru de Grossouvre, ca și pentru noi, nu există altă soluție. H. de Grossouvre analizează apoi originile și consecințele apropierii Schroeder/Putin. El ne amintește că acordurile germano-ruse se referă chiar la energie și la securitate (adică la revalorizarea rolului OSCE, pe care americanii au încercat mereu s-o minimalizeze în favoarea NATO, mai ales a părții sale civile). H. de Grossouvre constată buna funcționare a acestui tandem germano-rus: în jurul lui, celelalte puteri europene, ca Franța, trebuie să se alăture pentru a scăpa de dependența energetică pe care ne-o va impune hiperputerea americană.

În fine, H. de Grossouvre stigmatizează dependența europeană în materie spațială. Stăpâni ai spațiului circumterestru, americanii desfășoară sateliți spion și controlează telecomunicațiile. În acest domeniu de asemenea, numai o cooperare sporită, chiar strânsă, între Europa și Rusia se adeverește necesară. Se văd deja primele rezultate: proiectul european Galileo (GPS) interesează Rusia, China și India. Supremația americană a provocat voința tuturor marilor puteri ale Eurasiei de a se sustrage dependenței impuse de monopolul american în domeniul sateliților de telecomunicații.

Obstacolele exterioare la adresa apariției unei Axe „Paris-Berlin-Moscova”

Trei tipuri de obstacole par a împiedica actualmente procesul de construcție europeană și apariția unei veritabile „Axe Paris-Berlin-Moscova”. Ele sunt următoarele:

  1. Sistemele de informații americane și sateliții de control pe care ele le aliniază în spațiul circumterestru, permițând strategilor Pentagonului de a controla cvasi-complet informațiile mediatice la nivelul întregii planete. François-Bernard Huyghe a dat seamă de această situație într-o lucrare foarte importantă: Inamicul în era numerică: haos, informație, dominație (PUF, 2001). Această carte va deveni una clasică a gândirii strategice contemporane. Este important s-o citim, s-o recitim, să medităm asupra ei și s-o facem cunoscută pentru a-i învăța pe concetățenii noștri să decripteze capcanele propagandei mediatice universale, fiindcă ea vizează confiscarea sensului realității tuturor popoarelor Terrei, deci și a celor europene, a realității istorice și geopolitice în care ele se înscriu de milenii întregi. Pierderea sensului acestor realități istorice conduce la degradare politică și la declin total.

Armele cunoașterii istorice sunt esențiale

  1. Europa noastră este efectiv supusă unui „război cognitiv” sistematic, al cărui prim imperativ este de a institui „arme ale cunoașterii”. școlile anglo-saxone excelează în acest domeniu: ele ajung, pe baza lucrărilor universitare foarte serioase și bine întemeiate, să dezvolte modalități propagandistice simpliste, înghițite în mare viteză de opiniile publice din toate țările lumii. Europa actuală, demisionară, este la coadă. Personalul politic care o girează, fără a o guverna cu adevărat, nu consideră oportun să se doteze cu instituții istorice de aceeași valoare, capabile să nască, pentru Europa, o viziune coerentă și pragmatică a istoriei. Dimpotrivă, ideologiile dominante, care se agită în sânul instituțiilor europene, estimează că istoria este o greutate a trecutului, de care este mai bine să ne debarasăm, mai ales prin a nu o mai învăța corect în școli. Or, în politică, și mai ales în „marea politică”, armele cunoașterii sunt esențialmente armele cunoașterii istorice; la limită, ele sunt cele care, bine conduse, aduc victoria. Eugeniu de Savoia i-a învins pe turci și a salvat Europa grație excelentelor sale cunoștințe istorice. Clausewitz și discipolii săi insistă de asemenea pe necesitatea de a cunoaște bine istoria pentru a produce strategii eficiente.
  2. Statele Unite: tropismul mafiotic

Europa Bruxelles-ului și Strasbourg-ului nu este suficient de atentă la fenomenele de război indirect. Xavier Raufer, la acest capitol, insistă foarte tare pe rolul mafiilor și al terorismului fabricat, în ultima sa lucrare, Le grand réveil des mafias (JC Lattès, 2003). X. Raufer ne învață să identificăm dușmanul mafiot, grație unui vademecum clar și succint; el ne demonstrează că pericolele mafiote sunt ocultate, mai ales de către Statele Unite, care au suportat și acceptat un „veritabil tropism mafiotic”, care ne permite să vorbim fără ezitare și fără paranoia inutilă de o veritabilă fuziune între politica americană și mafiile de origine siciliană; dincolo de droguri și prostituție, industria americană porno alimentează conturile mafioților și, pe cale de consecință, conturile negre ale unor „servicii speciale”. Paginile pe care le consacră Raufer mafiilor turcești sunt foarte instructive și demonstrează bine conlucrarea americano-turcă în acest domeniu. Aceste pagini ne arată două piste pentru a contesta prezența turcească în sânul UE și menținerea sa în NATO.

În ce privește prima categorie de obstacole, sistemele mediatice americane utilizează ceea ce Bernard Huyghe numește „cele patru arte marțiale”, care sunt:

  1. ARTA EVIDENȚEI, de a afirma războiul, de a-l arăta, de a-l nara (excluzând orice altă narațiune posibilă), de a truca povestea în sensul dorit; este vorba despre organizarea de „psyops” (psychological operations) destinate răspândirii în lume a „doctrinei bune”, prin combinarea potrivită a poveștilor, fotografiilor și filmelor, așa cum am văzut în cazul afacerii Timișoara în România în anul 1989 sau cu ocazia conflictului din Kosovo din 1999;
  2. ARTA DE A ÎNȘELA, altfel spus arta utilizării dezinformării, a răspândirii unor defăimări contra inamicului desemnat ca atare în cadrul „satului global”; este vorba în mod esențial despre aplicarea strategiei contemporane a „artei iluziilor” deja preconizată de strategul antichității chineze Sun Tzu; obiectivul este de a altera percepția realității la inamic și de a provoca, la el, o decizie eronată; în acest sens, „dezinformarea constă în a propaga deliberat informații false pentru a influența o opinie și a slăbi un adversar”.
  3. ARTA DE A ȘTI, adică de a exersa o supraveghere ubicuă, mai ales prin rețeaua ECHELON, după principiul acesta: „Cine va vedea, va învinge” („Qui verra, vaincra”); obiectivul este de a colecta sistematic informații utile, prin intermediul sateliților și al „programelor spion”, urmărind scopuri diverse: lovirea cu riscuri minime a unui inamic mai puțin bine informat, păstrarea „bunelor” informații strategice pentru sine și intoxicarea adversarului;
  4. ARTA ASCUNDERII, sau a disimulării intențiilor dincolo de o perdea opacă de contra-informații. În clar, este vorba despre organizarea proliferării informațiilor inutile sau redundante cu scopul de a conserva secrete pe cele care contează cu adevărat și de a le utiliza pe acestea din urmă, după caz, contra unui adversar care nu le cunoaște.

A exersa aceste patru arte marțiale, la ora actuală, implică faptul de a dispune de o rețea satelitară performantă: este cazul Statelor Unite și nu cel al Europei, de unde nanismul politic și militar al Uniunii Europene. Aceasta n-a aplicat niciodată cele „patru arte marțiale” pe care Huyghe le-a evidențiat.

 

(Va urma)

Traducere Cristi Pantelimon

 

http://robertsteuckers.blogspot.ro/search?q=axe+paris+berlin+moscou

[1] Studiul lui R. Steuckers este din 2003. Unele accente antiturcești, care nu mai sunt astăzi de aceeași actualitate, se explică și prin această datare (n. tr.).

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *