Sensul destinului comun al popoarelor Eurasiei. Manifest Destiny și corectitudinea geopolitică

cristi-242x150

Eurasia are popoare mici, mijlocii, mari și foarte mari.

Unele pot fi popoare cuceritoare, altele mai pașnice. Aparent, această deosebire este în dezavantajul ideii de destin comun. Mai mult decât atât, istoria Eurasiei este plină de momente în care unele popoare au luptat împotriva altora. Stau mărturie acestor momente nu întotdeauna pașnice actualele evoluții de pe Marele Continent, în care relațiile dintre popoare, vecine adesea, nu sunt cele mai fericite. Date fiind aceste elemente, care poate fi sensul destinului comun al popoarelor Eurasiei?

Popoarele Eurasiei nu au un Manifest Destiny, nu au un destin manifest, în termenii cunoscuți de America. Acesta este elementul-cheie care le deosebește de celelalte popoare, și în primul rând de poporul care și-a asumat acel Destin Manifest de la începutul istoriei sale.

Manifest Destiny este prima manifestare a corectitudinii politice în istorie. Este manifestarea de voință a unei comunități umane împotriva ideii de destin.

Corectitudinea politică este aspectul intern al asimilării Destinului Manifest. Este vorba despre o hiperideologie a unui narcisism progresist la nivel național, apoi continental-american și, în cele din urmă, global.

Corectitudinea geopolitică rezultă din aplicarea acestor principii asupra popoarelor ce trebuie să intre în sfera de influență americană. Teoretic, niciun popor nu poate și nu trebuie să scape de această sferă.

Esența corectitudinii geopolitice este respingerea destinului popoarelor întregii planete și încercarea de modificare a lui conform cu voința poporului care se identifică cu filosofia Destinului Manifest. Evident, este vorba în principal despre poporul american, sau mai bine spus despre manifestările elitei politice americane cu pretenții de dominație universală.

Unul dintre autorii care au configurat filosofia generală a Destinului Manifest a fost Thomas Paine, care scria în lucrarea Common Sense (publicată în 1776), în care pleda puternic pentru independența față de Marea Britanie: „We have it in our power to begin the world over again”[1].

Această concepție este cu străină filosofiei Marelui Continent Eurasiatic, în care regenerarea popoarelor nu presupune o lume nouă, ci, dimpotrivă, asumarea lumii vechi. În filosofia tradițională, regenerarea este posibilă după momentul unei jertfe, a unei dispariții care consacră (Mircea Eliade, alături de alți savanți europeni, a înțeles perfect această filosofie, căreia i-a consacrat pagini esențiale[2]).

Dimpotrivă, Destinul Manifest este un început care nu se bazează pe nicio jertfă, este, din această perspectivă, un început care nu are consacrare, deci nu beneficiază de aport sacru și, din acest motiv, este un fals început.

Destinul Manifest este, de fapt, o filosofie a sfârșitului, deși poartă aureola înșelătoare a unei vitalități care poate duce cu gândul la un nou început. Tocmai din această perspectivă el poate fi catalogat ca prima manifestare a corectitudinii politice în spiritul modernității, mai precis în planul manifestărilor politice și geopolitice. Este pentru prima oară când un popor încearcă să întemeieze o civilizație fără a pune la baza ei un mecanism sau un ritual tradițional.

Rădăcinile acestei credințe unice, universaliste, sunt foarte vechi – se poate spune că ele coincid cu colonizarea continentului american de către primii puritani proveniți din Europa. Astfel, la 1630, liderul puritan John Winthrop vedea Colonia Massachusetts Bay ca pe un oraș care ar fi atras privirile „întregii umanități”, fiind un fel de exemplu pentru întreaga omenire[3].

Întrebarea este: dacă Destinul Manifest este ilustrarea perfectă a unei ideologii expansioniste, cum se explică, totuși, succesul său secular? În plus, apare întrebarea dacă acest mecanism al universalismului care este corectitudinea politică se poate, în cele din urmă, gripa.

Destinul Manifest a fost ideologia progresistă a unei națiuni viguroase și insulare care nu a întâlnit un rival pe măsură între națiunile continentale. SUA s-au consolidat în istoria lor împotriva Angliei (altă națiune insulară), dar ajutate de Franța și Spania! După care ele au trecut la contraatac împotriva Spaniei, o națiune în declin. Dar niciodată SUA nu s-au confruntat serios cu o națiune continentală de forță comparabilă pe teritoriul acesteia din urmă.

Expansiunea americană după primul război mondial a fost ajutată mult de sinuciderea politică a Europei datorată războiului fratricid dintre marile națiuni europene, după care SUA s-au retras din nou, pentru a reveni după un alt moment de cumpănă al Europei, al doilea război mondial, când de asemenea au așteptat slăbirea internă a Europei ca urmare a războiului dintre Germania și URSS în principal.

Trebuie să recunoaștem că SUA au știut întotdeauna să profite de oportunități, să speculeze relațiile ostile dintre cei care o puteau periclita și să profite astfel de conjuncturile istorice ajutată evident de condiția sa de națiune continentală și insulară în același timp. Destinul Manifest, ideologia progresistă a SUA, s-a manifestat întotdeauna împotriva destinului real al popoarelor continentului Eurasiei.

De data aceasta, Destinul Manifest american a intrat în criză, deoarece s-a apropiat prea mult de continentul eurasiatic și a încercat și încearcă în continuare să se propună în calitate de mentor și hegemon al unor popoare cu potențial comparabil, cum ar fi China, India, Rusia (fostul spațiu sovietic) și Europa de vest.

În acest moment, Destinul Manifest pare periclitat la el acasă[4]. El a funcționat atâta vreme cât SUA au rămas, într-un fel, departe de continentul eurasiatic. De aici înainte, SUA vor trebui să facă pași înapoi, într-o direcție care seamănă întrucâtva cu de doctrina Monroe (Trump are în programul său accente care amintesc de această doctrină). Odată început, regresul SUA nu va mai putea fi oprit. „Make America great again” este o imposibilitate logică și de destin!

Substratul comun al popoarelor eurasiene este nomosul pământului, cu termenii lui Carl Schmitt[5].

Una dintre valențele acestui nomos al pământului este legea fundamentală a geopoliticii, anume legătura permanentă dintre pământ, ca element spiritual, și poporul care îl locuiește. Oricât de abil ar fi omul și oricâtă voință de dominație tehnică ar avea, el se întoarce întotdeauna la legile care rezultă, ca un dat, din așezarea geografică. Karl Haushofer știa foarte bine acest lucru atunci când insista, în lucrarea consacrată Japoniei și poporului ei, pe legătura imposibil de rupt dintre pământul țării și poporul ce-i corespunde[6].

Singurul popor care a încercat și a reușit în bună măsură să rupă această lege a fost poporul american. De aceea, America a fost numită de prof. A. Dughin „pământul verde”, locul unde începe spațiul tenebrelor, al morții absolute[7], pentru că este vorba despre locul în care voința omului devine spectrală, respectându-se numai pe sine și forțând ruperea totală de locul unde se află. „Pământul verde” nu mai este un pământ, sau mai bine spus aici nu mai există un nomos al pământului, pentru că pământul semnifică doar spațiul de expansiune și progres tehnic al unui popor pornit parcă de niciunde și care nu știe unde va ajunge.

Este ca în celebra pictură a lui John Gast, American Progress din 1872, în care spațiul devine o alegorie periculoasă, ca și timpul: privind cu atenție acest tablou, ce încarnează Destinul Manifest, ne dăm seama că drama acelui popor care se scurge în istorie în contul Progresului este că nu mai există, după drumul său spre vest, cale de întoarcere…

 

 

[1] Shane Montjoy, Manifest Destiny. Westward Expansion, Chelsea House Publishers, NY, 2009, p. 15.

[2] v. Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Humanitas, București, 1992, pp. 52-56.

[3] Shane Montjoy, op. cit., p. 14.

[4] Sunt semne că în centrul sistemului politic american există o stare de incertitudine majoră legată de puterea și sensul federalismului și federației, cu capitala la Washington. O seamă de state au emis deja ideea de a modifica constituția în sensul privării capitalei federale de puterile mari care duc, în ultima vreme, la crize importante: http://www.wnd.com/2017/05/12th-state-calls-for-convention-amending-constitution/

Comentariile în limba franceză la aceste evenimente la adresa: http://www.dedefensa.org/article/tristes-etats-de-lunion

[5] Carl Schmitt, The nomos of the Earth, Telos Press, 2003, p. 42-43.

[6] „Nous savons bien quʼune forte volonté humaine peur arracher momentanément les États et les peuples à leurs conditions naturelles, mais, avec le temps, ces conditions imposent à nouveau leur domination” (K. Haushofer, Le Japon et les japonaises, Payot, Paris, 1937, p. 15).

[7] http://www.estica.eu/article/pamantul-verde-america/

 

 

Textul intervenției la Conferința Internațională ”De la Atlantic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei”, Chișinău, 26-27 mai, 2017

 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest