Să ne temem de modelul occidental?

NATOs hovedkvarter

Sunt nostalgici care văd în occidentul modern o cale a pierzaniei, jaful și sărăcirea resurselor, a populației României și ale altor state care au resurse, dar nu și putere economică și militară. Aud comparații ale situației actuale, în care fiecare român trebuie să lupte pentru a avea un trai decent, cu vremurile apuse în care ”toți aveau un servici și o casă, iar pensionarii aveau o pensie”. Intervențiile americane pe teatrele de război din lume pentru asigurarea securității energetice pe care înșiși americanii nu o mai neagă, este taxată prompt de proruși, de neocomuniști, de socialiștii moderni cu nostalgii din trecut, sau chiar de americani și europeni. Motivele pentru care nu ar trebui să susținem cauza Ucrainei așa cum o face occidentul, nu lipsesc: Grupul ultranaționalist ”Sectorul Dreptei”, unul din factorii de putere actuali din Ucraina, are cam aceleași principii de pe vremea când România pierdea Basarabia, ne explică Paul Craig Roberts, economist și consilier în administrația Reagan, într-un articol intitulat ”Democracy Murdered By Protest — Ucraine Falls To Intrigue and violence”, pe blogul domniei sale. Să nu uităm că aceeași ucrainieni susțin Rusia în ceea ce privește problema transnistreană. Minoritatea românilor de pe teritoriul Ucrainei, sub Sectorul Dreptei, nu visează la drepturile pe care le au bunăoară maghiarii din România. Politicile colonialiste ale puterilor occidentale, duse pe toate continentele, corporatismul internațional, care creează un flux dăunător al resurselor de la țările sărace spre cele bogate, de la săraci spre bogați, nu sunt în măsură să-i liniștească așa cum spuneam pe rusofoni, sau neocomuniști. Istoria ne arată de asemenea că numeroase partide câștigate de americani au avut efecte nefaste: Să ne amintim că ascensiunea Al Quaeda a fost sprijinită de americani încă din timpul războiului sovieto-afghan. Au fost dictatori din state ale Americii de Sud care au venit la putere cu sprijinul direct al SUA, din dorința acesteia din urmă de a readuce democrația în statele respective, în detrimentul sistemelor comuniste. A se vedea cazul lui Manuel Antonio Noriega Moreno, trecut prin școlile americane de spionaj – Fortul american School of the Americas din zona canalului Panama și ajuns la putere cu ajutorul CIA. Democrația adusă de Noriega statului Panama s-a reflectat în libera inițiativă a acestuia și dezvoltarea unor înfloritoare afaceri pe bază de cocaină, alături de sărăcirea cetățenilor. America a trebuit să invadeze Panama în 1989 pentru a aduna mizeria făcută de Noriega și pentru a-l înlătura pe acesta de la putere. Nu este singurul caz. Gândindu-ne la toate cele de mai sus, spațiul eurasiatic pregătit de Mama Rusie pentru toate fostele state comuniste și pentru cele pentru care s-o mai potrivi rochia de mireasă, pare ademenitor. Pentru că rușii s-au schimbat, iar acum ne vor binele. Vor să ne scape de imperialismul brutal, de lipitorile capitaliste care ne sug sângele până când nu mai rămâne nimic. Să ne gândim și la binele pe care președintele Ceaușescu ni l-a făcut. A plătit datoriile externe, ne-a scos de sub jugul Băncii mondiale, a construit atâtea lucruri mărețe…

Ar trebui deci să mergem din nou spre est? Sau să ne temem de ruși?

Încă nu intrase generalul Antonescu pe teritoriul rus pentru a regla anumite chestiuni de ordin administrativ și politic când pe la 1812, imperiul rus cerea în cadrul tratatului de la București, nici mai mult nici mai puțin decât Țara Românească și Moldova. Adică așa, un fel de Ucraina de care să aibă acea grijă părintească ce îi caracterizează. Nu s-au ales atunci decât cu Basarabia și ținuturile dintre Dunăre și Hotin. Mă rog. În 1940 însă, și-au mai revenit, așa că au cumpărat de la englezi și prietenii lor americanii, cu ocazia unui târg de produse tradiționale, ținut la Yalta în perioada 4-11 februarie 1945, o bucată mai mare de hartă pe care au populat-o cu un sistem comunist, dictatori de top și chiar au stabilit și sensul fluxului de resurse: dinspre statele satelit către Moscova. Numărul exact de morți din fostele țări comuniste și din fosta Uniune Sovietică nu este cunoscut nici azi. Chiar și numai pe acest considerent frica mea de ruși o depășește cu mult pe cea de occident, corporații și bănci la un loc. Apoi mai sunt și alte criterii de bun simț și la îndemâna oricărui cetățean cu bun simț: nivelul de trai din cel mai avansat stat comunist era mai scăzut în 1989 decât nivelul de trai din cel mai înapoiat stat occidental. Cu alte cuvinte aș fi preferat să fiu sărac într-o Românie care s-ar fi situat (în condițiile în care am fi fost de partea cealaltă a Cortinei) poate la nivelul Belgiei, Spaniei, Portugaliei, sau chiar Greciei, decât sărac în România care s-a dezvoltat multilateral sub conducerea vestitului cârmaci, ucis odios în 1989. Acele evenimente au fost descrise ceva mai tîrziu de către Putin drept cel mai mare dezastru geopolitic al secolului, făcând referire desigur la dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Rețineți însă un aspect: Nici unul dintre cele două sisteme nu este perfect, dar există totuși o diferență remarcabilă între ele:

În occident, atunci când societatea civilă are ceva de spus sau de schimbat, are la dispoziție instrumentele necesare pentru a face shimbările la nivel instituțional, sau la limită cu minime violențe. Spre deosebire, în spațiul controlat de ruși, dacă societatea civilă are ceva de declarat sau dacă i-ar veni trăznita idee de a gândi diferit față de cârmaci, atunci publicul are dreptul la o gamă variată de gloanțe din care poate să aleagă, în funcție de ceafa fiecăruia. Desigur, există și varianta închisorii pe termen nedefinit, pentru motive întotdeauna inovatoare și neașteptate. Globalizarea ca instrument al corporațiilor multinaționale este un fenomen cu efecte dezastruoase pentru multe națiuni, dar aceeași globalizare ne dă acces la informații și instrumente care constituie arme deosebit de puternice în mâinile unei societăți civile cu înalte principii morale și etice, care la rândul lor nu pot lua naștere decât în comunități obișnuite cu exercițiul democrației. Asta nu ne garantează victoria, nu ne garantează o societate sănătoasă și puternică, nu ne garantează națiuni care să își păstreze identitatea, nu ne ferește de pericolul dezrădăcinării, a unei alienari spirituale accelerate, dar ne dă posibilitatea de a lupta pentru ele. Și asta nu e de aruncat. Așa că cetățeni: alegeți-vă temerile cu mare grijă. O frică bine aleasă te poate conduce pe drumul bun…

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest