Rezistența Național-Bolșevică la nazism

content.800

,,Eliberarea națională și anti-fascismul nu sunt și nu ar trebui să fie opuse’’- Wolfgang Venhor

 

Istoria Rezistenței Germane împotriva celui de-al Treilea Reich este puțin cunoscută. Chiar și așa, o carte a fost dedicată în totalitate acesteia de către Gérard Sandoz, sub titlul ,,Acești germani ce l-au sfidat pe Hitler. 1933-1945’’, cartea fiind precedată de  o caracterizare scrisă de Willy Brandt, președinte al Internaționalei Socialiste și deopotrivă un mare rezistent în fața celui de-al Treilea Reich. Autorul și-a început cartea cu următoarea dedicație: ,,Dedic această carte memoriei grozavilor mei prieteni germani ce și-au găsit moartea în lupta împotrivă bestiei hitleriste’’. A treia parte a cărții este intitulată ,,Aceia pe care nu trebuie să-i uitam’’ și include un capitol intitulat ,,Național Bolșevism’’. Gérard Sandoz aduce deci un omagiu curentului politic care, din 1932-1933, a rezistat în premieră nazismului, numărând printre membrii săi pe cei mai înverșunați dintre adversarii lui Hitler, cu precădere pe aceia ce conduceau faimoasa rețea cunoscută sub numele de ,,Orchestra Rosie’’.

 

Aventura Național-Bolșevismului începe în 1919

Aventura Național Bolșevismului a început în Hamburg, aruncat atunci într-o revoluție sovietică în urma colapsului celui de-al Doilea Reich. Aici este locul în care curentul național-bolșevic s-a născut, condus de către doi lideri ai revoluției de la 1918 în acest oraș, Heinrich Laufenberg și Friedrich Wolffheim, ce prezentau poziții național-comuniste. La 6 noiembrie 1918, Heinrich Laufenberg a proclamat la Hamburg ,,Republica Marilor Concilii Socialiste Germane’’ și a devenit președintele ,,Conciliului Muncitoresc al Hamburgului’’. El a condus afirmând poziții radical comuniste în alianță cu tendințe naționaliste marcate.

Din 1919 până în 1921, Wolffheim și Laufenberg au condus astfel în Germania, în cadrul ,, Internaționalei a Treia’’, un curent național-bolșevic cunoscut sub numele de ,,Național Comunism de Hamburg’’, colaborând concomitent cu spartakistii pentru a constitui ,,Partidul Comunist German’’, KPD-ul. Expulzați în octombrie 1919 din acest partid, ei au fondat imediat un partid comunist dizident, KAPD-ul – ,,Partidul Comunist Muncitoresc German’’. În cadrul acestui partid, ce va fi reprezentat până în 1922 în Komintern, Wolffheim și Laufenberg vor apăra ideea creării unei ,,Armate Roșii Germane’’ pentru a declara război cuceritorilor imperialiști de la Versailles. După 1922, ei au condus o ,,Ligă a Comuniștilor’’. De notat este și faptul că, începând de la începutul anilor ’20, acest curent a dezvoltat și un anti-americanism virulent.

 

De la KPD la mediul ,,neo-nationalist’’: Galaxia Național-Bolșevică în anii 1920-1930

Începând de la jumătatea anilor ’20 și până la victoria Național Socialismului în 1933, Național Bolșevismul  a devenit o componentă importantă a peisajului politic și intelectual al Republicii de la Weimar. Numeroși intelectuali au adoptat poziții național-bolșevice.

În primul rând este necesar de a-l plasa pe Ernst Niekisch, ce a devenit principalul reprezentant al curentului național-bolșevic german. Provenind din curentul socialist german, unul dintre liderii principali ai revoluției comuniste și ai ,,Republicii Conciliilor’’ de la Munchen în 1919, Niekisch a evoluat spre național-bolșevism și spre poziții ,,neo-naționaliste’, în special prin publicația pe care o conducea, ,,Widerstand’’(Rezistența), prin cercurile cu același nume și, într-un final, prin mișcarea ,,Widerstand Bewegung’’, reorganizată clandestin după 1934 sub numele ,, Bǜndische Jugend’’. Mișcarea era constituită atât din vechi social-democrați și sindicaliști cât și din numeroși reprezentanți ai ,,neo-naționalismului’’ german și ai curentelor național-revoluționare interbelice.

KPD-ul însuși a dezvoltat poziții național-comuniste, în special pentru a recuceri ramura naționalistă a proletariatului ce se orientase spre nazism. Această linie politică a culminat în 1930 cu adoptarea programului pentru ,,Eliberare Națională și Socială’’ (Programm der nationalen und sozialen Befreiung des deutschen Volkes) ce a sedus numeroși național-revoluționari.

KPD-ul încearca să asigure direcția acestui val, în primul rând prin mijloacele ,,programului KPD-ului în privința eliberării naționale și sociale a poporului german’’, publicat la 24 august 1930, în al doilea rând în primăvara lui 1931, cu al său ,,program de ajutor al țăranilor’’. A format, în interiorul KPD-ului, o ramură ,,național-comunistă’’ în jurul lui Heinz Neumann, ce întreținea contacte cu forțe analoage la dreapta eșichierului politic. Alți reprezentanți ai dreptei, de tendință naționalistă și socialistă, au aderat la KPD, aristocrați ca Ludwig Renn (pseudonimul lui Arnold Vieth Von Golssenau) și contele Alexander Stenbock-Fermor, lideri ai Mișcării Țărănești (,,Landvolkbewegung’’) ca Bruno Von Salomon și Bodo Uhse și chiar lideri Freikorps ca și căpitanul Beppo Römer, ce s-a distins în asaltul asupra Annaberg-ului în luptele bost-belice în Silesia Înaltă, devenind un idol naționalist.

Alte nume au apărut din galaxia național-bolșevică germană, ca Friedrich Lenz, Harro Schulze-Boysen, Arvid Harnack, Karl Otto Paetel ori Hans Ebeling. Toți prezenți în sferele intelectuale sau militare din rezistență anti-hitleristă.

 

Primul și cel mai hotărât dintre rezistenții hitlerismului: Ernst Niekisch

Din 1932, Ernst Niekisch a publicat ceea ce este considerat chiar și astăzi cel mai important și mai virulent pamflet anti-hitlerist – ,,Hitler: Eine Deutsches Verhängnis’’, în franceză ,,Hitler une fatalité allemande’’ (Hitler: o fatalitate germană), ilustrat cu desenele lui Andreas Paul Weber. Publicarea sa a provocat ca răspuns o campanie a presei naziste împotriva lui Niekisch. În vremea aceea, ziarul său ,,Widerstand’’este citat frecvent în revista presei lunare a lui Heinrich Himmler, Reichführer SS, ca ,,unul dintre principalele organe ale inamicului’’.

Din 1933 și odată cu venirea naziștilor la putere, mișcarea lui Niekisch a fost persecutată, membrii săi arestați frecvent iar ziarul interzis în decembrie 1934. Unul dintre biografii săi, Sebastien Haffner, a declarat că el ,,va trăi 4 ani în cel de-al Treilea Reich în care va fi ultimul inamic declarat al lui Hitler’’. Deoarece bătrânul lider prusac nu a renunțat niciodată.

Până în 1937, mișcarea sa ,,Widerstand’’, reconstituită clandestin, a condus o rețea politică și intelectuală de opoziție internă contra Reichului. Niekisch servea frecvent ca agent de legătură și călătorea prin toată Europa. Gérard Sandoz ilustrează activitatea acestei rețele: ,,Așa că Niekisch s-a întors de multe ori în Elveția, Franța, Olanda și Italia pentru a-și face contacte acolo cu mediul emigrației germane dar și cu oficiali ai țărilor respective. Astfel, pentru anumiți militanți ai acestui curent ,,național’’ a devenit din ce în ce mai evident că regimul care s-a instalat în țara lor nu va putea fi înfrânt decât printr-o intervenție străină. Încât Karl Tröger, Drexel și Niekisch, cel mai activ om al grupului, au fost în Cehoslovacia în mod ilegal de multe ori. Tröger și-a luat de asemenea responsabilitatea de a scrie în Germania în numeroase ziare clandestine în care regimul nazist era denunțat ca și ,,rușinea secolului 20’’. Când Tröger a apărut în fața judecătorilor naziști, procurorul avea dovada că acuzatul a difuzat mii de numere a 17 publicații unde ,,Reichul era batjocorit într-o manieră abominabilă’’.

Niekisch, ce și-a continuat activitatea editorială până în 1937 (un curaj unic!), a rămas singurul oponent declarat activ al regimului nazist. A fost arestat într-un final împreună cu un grup de militanți ai săi pe 22 martie 1937. Închis, condamnat 2 ani mai târziu de către un tribunal extraordinar alături de alți 70 de membri din al saă cerc ,,Widerstand’’, incluzându-i pe Drexel și Tröger, Niekisch a ieșit, aproape orb și paralizat, din închisorile naziste în 1945.

Bătrânul luptător a participat la nașterea RDG-ului, dezamăgit de evoluția noului regim, -și a sfârșit în RFG într-un exil intelectual, nerenunțând niciodată la ideile sale.

 

Tineretul german ce nu s-a plecat în fața lui Hitler

Am văzut că curentul lui Niekisch a avut o influență importantă asupra mișcărilor tineretului. Gérard Sandoz nu a uitat sacrificiul și curajul militanților lor a căror luptă curajoasă a descris-o astfel:

,,Venind din Bündishe Jugend, mulți dintre reprezentanții acestei organizații unde simpatiile pentru ideile ,,Național Bolsevismului’’s-au manifestat pe parcursul anilor ’30, au luptat împotriva regimului. Astfel, Robert Oelbermann, unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai acestei părți a tineretului ,,național’’, a fost arestat în 1936 după ce se înconjurase de tineri ,,ce instigau la revoltă’’. A fost asasinat în lagărul de concentrare de la Orianenburg. În aceeași maniră, Rudolf Pallasv, director al Sǜdlegion, branșă a Bündishe Jugend, s-a angajat în lupta clandestină în 1937, acuzându-l pe Hitler că a ,,trădat’’ tineretul german folosindu-l pentru a-și planifica războaiele de cucerire. Din 1937 până în 1940, Pallasv a fost târât din închisoare în închisoare. În iunie 1937 se va desfășura în orașul Essen un proces împotriva a 10 lideri ai Bündishe Jugend. Acuzatul principal, Hâns Böcking, va fi condamnat la 12 ani de recluziune. Co-acuzații săi vor fi incriminați ca și el pentru ,,pregătire de acțiuni de înaltă tradare’’ și vor petrece mulți ani în închisori și în lagăre de concentrare.

 

,,Națiunea Socialistă’’ împotriva Nazismului

Îl evocăm pe Karl Otto Paetel, ce a condus mișcarea ,,Socialistiche Nation’’. Paetel este una dintre figurile mândriei Național-Bolșevismului anilor ’30. Editor al unui ,,Manifest Național Bolșevic’’ și autor al unei teorii controversate a acestuia după război.

Grupul lui, ,,Națiunea Socialistă’’, edita și o publicație cu același nume. Zeci de membri ai acestui grup, de cele mai multe ori tineri, vor petrece mulți ani în închisori și în lagăre de concentrare. Paetel însuși a lansat o agenție de presă anti-nazistă cu numele ,,Antifascistiche Briefe’’. În 1934, a fost lovit de o interdicție de a lucra și a fost constrâns la exil. A continuat însă a conduce o rețea anti-nazistă în străinătate, trecând din Cehoslovacia în Franța, apoi  Portugalia şi  într-un final SUA. În 1939, a fost condamnat la moarte și i-a fost retrasă  cetățenia. Gérard Sandoz nu a uitat sacrificiul tinerilor membri închiși or executați. El a scris următoarele despre ei: ,,Zeci de  membri ai acestui grup – ,,Națiunea Socialistă’’- vor avea aceeași soartă. Ei aveau relații cu Karl Otto Paetel, director al curentului națiinal-bolșevic care, în calitate de emigré, a putut scăpa de persecuții’’.

 

Toți liderii național-bolșevici angajați împotriva lui Hitler

Nici ceilalți lideri național-bolșevici nu au stat pe loc. Departe de anti-fascismul de salon al pseudo-intelectualilor, ei s-au angajat, punându-și pielea în joc pentru idealurile lor.

Fritz Wolffheim, de origine evreiască, creatorul Național Bolșevismului de Hamburg, ce a aderat la grupul lui Paetel, a fost internat. El și-a sfârșit zilele într-un lagăr de concentrare.

Friedrich Lenz a participat în activitățile anti-naziste ale ,,Cercului Kreissau’’sub cel de-al Treilea Reich.

Hans Ebeling a fost exilat în Anglia. Acolo, el a condus un grup activ în multe țări europene, în Bruxelles și în Amsterdam cel mai notabil, sub numele GNS (Grupul Națiunea Socialistă), publicând și revista ,,Kamerdaschaft’’, organ al opoziției în fața Reichului. Unul dintre directorii săi, Theo Hespers, a fost arestat în Olanda în 1942, condamnat la moarte și spânzurat la Berlin în data de 9 septembrie 1943.

 

Sacrificiul aripii național-comuniste a KPD-ului

Am vorbit despre linia ,,eliberării naționale și sociale’’ a Partidului Comunist German și aderarea entuziastă a militanților național-revoluționari din anii ’30-31.

Ei s-au organizat în cercul ,,Aufbruch’’, un centru național-bolșevic, numit astfel după revista cu același nume publicată de Beppo Römer, ce propaga idei comuniste în centrele național-revoluționare. Niekisch l-a menționat pe Römer ca agentul de legătură dintre KPD și mediile național-bolșevice. Beppo Römer a sfârșit prin a adera la KPD în 1930, după ce condusese o ligă naționalistă ce purta numele de ,,Bund Oberland’’ în anii 1920. După ascensiunea la putere a naziștilor, Römer a fost arestat, torturat și, într-un final, ucis după ce luase parte la un complot pentru a-l asasina pe Hitler.

 

Național Bolșevici în fruntea ,,Orchestrei Roșii’’

Iar alții au mers chiar mai departe! Așadar, faimoasa rețea informațională anti-nazistă cunoscută sub numele de ,,Orchestra Roșie’’ a fost, în ciuda disimulărilor istoriografiei marxiste, direcționată de numeroși militanți național-bolșevici, cei mai de seamă fiind Harro Shulze-Bossen și Arvid Harnack.

Gérard Sandoz are onestitatea de a aduce omagiu sacrificiului acestor militanți național-bolșevici. El scrie:

,,Dacă evocăm în acest moment această orientare ,,național-bolsevică’’, îi găsim pe unii dintre reprezentanții săi conducând lupta clandestină împotriva regimului hitlerist. Avem cazul lui Schulze-Boysen, unul dintre directorii ,,Orchestrei Roșii’’, executat alături de prietenii săi la sfârșitul lui 1942 pentru că a transmis informații serviciului de spionaj sovietic. Haro Schulze-Boysen, înainte de a-și datora acțiunile comunismului, a evoluat exact în aceste medii ce visau a-i uni în aceeași mișcare pe toți aceia ce sperau a realiza simbioza între ,,revoluționarii de toate crezurile’’, însemnând atât revoluționarii de dreapta cât și cei inspirați de marxism’’. Înainte de război, Arvid Harnack a condus împreună cu Friedrich Lenz revista și grupul ,,Vorkampfer’’.

 

Național-Revoluționarii au rezistat de asemenea Reichului

Nu putem invoca rezistența în fața Reichului fără a-i menționa în mod egal și pe ,,național-revoluționari’’, de altfel foarte apropiați de curentul național-bolșevic cu care au colaborat. Mai departe, anumiți autori tratau național-bolșevismul ca ,,paroxismul curentului național-revoluționar’’ în Germania anilor ’20 și ’30. Așadar, aceste curente reutilizau în mod egal vocabularul inegal și inexact al ,,Revoluției Conservatoare’’, după o teză foarte discutabilă a principalului ei istoriograf, Armin Mohler, ce a studiat îndelung acest curent ce dorea a transcende dreapta și stânga. El rezumă că ,,putem percepe în național-revoluționari ecoul surprizei ce a cauzat un asemenea melanj neobișnuit: eradicarea acestei distincții, odată atât de stricte, între ,,dreapta’’ și ,,stânga’’, o eradicare deja exprimată în noțiunea generală a ,,Revoluției Conservatoare’’. În schemele intelectuale utilizate până atunci, ,,dreapta’’ era întotdeauna responsabilă cu reprezentarea elitei naționale, astfel încât reforma ori revoluția socială era de domeniul ,,stângii’’ în totalitate. Însă, în perioada noastră, unde elitele naționale își asumă în mod egal cuvintele cheie ale revoluției sociale ….în acest principiu exploziv stă neologismul ,,național-revoluționar’’… mișcarea național-revoluționară a pulverizat schema stângistă și a lăsat domeniul deschis pentru alte fronturi’’.

Opuși nazismului, numeroși național-revoluționari fuseseră rezistenți sub cel de-al Treilea Reich și găsim numeroase colecții ale numelor lor și a memoriei acțiunilor lor în cartea lui Gérard Sandoz pe care am menționat-o deja.

Liderul mediilor național-revoluționare a fost faimosul scriitor german Ernst Jǜnger care, alături de fratele sau Friedrich Georg, era eminența cenușie a acestei mișcări și fondatorul ,,neo-naționalismului’’.

Sub cel de-al Treilea Reich, Ernst Jünger s-a retras într-o singurătate mândră, marcată de  gesturi simbolice de refuz ale orientării Reichului, în special anti-bolșevismul fără margini pe care regimul hitlerist îl manifesta. Doctorul Mohler sintetizează că ,,chiar și după data de 30 ianuarie 1933, contactele între URSS și reprezentanții dreptei tradiționale și ai ,,Revoluției Conservatoare’’ au fost menținute pentru un anumit timp. Carl Schmitt or Ernst Jünger, de pildă, au participat în mod ostentativ la recepții oferite de Ambasada Rusă la Berlin sub cel de-al Treilea Reich.’’

 

Ernst Jünger și ,,Opoziția Interioară’’ în fața Reichului

Începând din 1932, Jünger, ce a colaborat cu național-bolșevicii Niekisch și Paetel, s-a remarcat ca un adversar ferm al nazismului. Publicarea lucrării sale, ,,Muncitorul’’, calificată de național-bolșevică de către Niekisch, a născut critici violențe din partea NSDAP-ului, unul dintre ziarele lui oficiale declarând că Jünger și lucrările sale se apropiau de ,,zona gloanțelor în cap’’.

Ascensiunea la putere a naziștilor a fost ocazia a multiple vexații pentru Jünger, a cărui casă a fost cercetată de numeroase ori de către Gestapo. Mai mult, una dintre aceste cercetări a făcut valuri în presă. ,,Neueste Nachrichten’’ din Danzig (,,oraș liber’’ nesubordonat încă ordinii naziste) a scris astfel, la 12 aprilie 1933:

,,Am venit instant pentru a afla faptul că cercetarea s-a desfășurat, în urma unei plângeri, la casa scriitorului național Ernst Jünger, ofițer al Marelui Război, câștigător al crucii Pentru Merit, autor a multe cărți despre război (dintre care ,,Furtuni de Oțel’’ a cunoscut un succes însemnat) și care, în ultima sa lucrare cu caracter sociologic și filosofic, ,,Muncitorul’’, proclamă concepte colectiviste. Nici un material compromițător nu a fost descoperit în urma acestei cercetări. Ultimul număr al ,,Națiunii Socialiste’’ a lui Paetel, a cărui interdicție urma să vină, remarcă ironic: ,,N-au găsit nimic, în afară de… decorația ,,Pentru Merit’’.

În ciuda acestei intimidări, Jünger nu va lăsa loc de interpretare că nu își dorește a avea nimic de-a face cu cultura politică a Reichului, nu mai mult decât a avut de-a face cu cea de la Weimar. Refuzul său de a fi admis la Academia Prusacă de Literatură și răspunsul succint dat stației de radio din Leipzig rămâne faimos. El nu și-a dorit pur și simplu de a fi lăsat în pace. La 14 iunie 1934, când lagărele de concentrare erau deja pline cu adversarii noului regim, el scrie cu insolență către ,,Völkischer Beobachter’’, publicația oficială a partidului nazist: ,,În suplimentul ,,Junge Mannschaft’’ al ,,Völkischer Beobachter’’ din 6-7 mai 1934 a fost reprodus un extras din ,,Inimă Aventuroasă’’. Această citare a fost făcută fără menționarea sursei iar cititorul ar putea rămâne cu impresia că eu sunt unul dintre colaboratorii ziarului vostru. Nu este cazul, în special din pricina faptului că, de mulți ani, nu mă  exprim în presă. În aceste circumstanțe, îmi subliniez neînțelegerea: pe de o parte, presa oficială  îmi atribuie rolul de ,,colaborator’’, de cealaltă parte, aceeași presă îmi interzice publicarea textului scrisorii mele din 18 noiembrie 1933 către Academia Literară. Nu-mi doresc deloc a mă vedea citat în aceste publicații, dar  nu doresc a permite cea mai mică incertitudine legată de natura sentimentelor mele politice’’.

Regăsim în mod egal influența național-revoluționarilor și a ,,Revoluției Conservatoare’’ în alte cercuri ale rezistenței anti-hitleriste, dintre care cel mai distins este ,,Cercul Kreissau’’, de unde au venit principalii autori ai loviturii anti-hitleriste din 20 iulie 1944.

În 1944, Ernst Jünger și-a publicat romanul cu cheie intitulat ,,Pe marmura stâncilor’’ despre care Sandoz reamintește: ,,Publicat în Germania hitleristă, putea doar să sugereze cititorului atent lansarea unei priviri critice asupra mediului său înconjurător’’. Publicarea acestui roman i-a procurat o cerere oficială de urmărire din partea partidului nazist, unul dintre liderii căruia, Reichleiter-ul Bouhler, îi va declara lui Hitler că ,,este necesar de a acționa decisiv în cazul lui Jünger. Numai trecutul militar glorios al lui Junger de la 1914-1918 îl va scăpa de persecuție. Mobilizat în Armata Germană, Junger a fost aproape de rezistenții ce au executat la Paris o parte din operațiunile loviturii de la 20 iulie 1944.

 

Influența mișcării național-revoluționare asupra ,,Cercului Kreissau’’  

Nu putem vorbi despre rezistența anti-hitleristă fără a discuta inevitabil despre ,,Cercul Kreissau’’, după numele unui mic sat din Silesia de unde un număr însemnat de militanți ai ,,Revoluției Conservatoare’’ se trăgeau, precum contele Helmuth James Von Molkte, unul dintre marile nume ale statului prusac, frații Von Stauffenberg dar și mulți alții ce vor conduce o rețea de rezistență anti-nazistă ce va pregăti și executa încercarea de asasinare de la 20 iulie 1944 și ratatul puci anti-Hitler ce i-a urmat. Printre membrii ,,Cercului Kreissau’’ se găsesc numele mari ale rezistenței anti-naziste ce-și vor sacrifica viețile în lupta împotriva hitlerismului, precum Yorck Von Wartenburg, executat la 8 august 1944, dar și ambasadorul Von Hassel.

În cadrul Cercului Kreissau, acești oameni, ai ,,Revoluției Conservatoare’’ și apropiați de mediile național-revoluționare, au ajuns să colaboreze cu foștii directori ai social-democraților, ai sindicaliștilor și cu membri ai KPD-ului. Gérard Sandoz sintetizează legăturile incontestabile ale acestor oameni cu ,,Revoluția Conservatoare’’:

,,Este clar din multele documente pregătite de complotiști că majoritatea lor considera regimul național-socialist nu ca o regresie de la democrația parlamentară, ci ca o manifestare deosebit de atroce a ,,declinului’’ ori a ,,decadenței’’ lumii moderne. Pentru ei, național socialismul era reflecția exactă a unei societăți ,,de masă’’, în orice caz opusul unei societăți conservatoare ghidată de către o ,,elită’’ ce corespundea idealului lor. Și aceasta este ceea ce pare a fi relația dintre lupta majorității acestor oameni legați de lovitura dată Republicii de la Weimar în numele ,,Revoluției Conservatoare’’ și a atitudinii lor față de național socialism. Amintim că Goerdeler, Ulrich Von Hassel, Ludwig Beck și Von Stauffenberg ei înșiși detestau prima republică germană, această democrație fragilă născută în urma înfrângerii militare. Pentru ei, o ,,Revoluție Conservatoare’’ ar trebui să elimine nenorocul ce lovise Germania,

,,Mai mult, Sandoz sintetizează că temele acestei ,,Revoluții Conservatoare’’ erau: ,,Teoreticienii săi, printre care și Ernst Jünger, au îndemnat pe parcursul existenței Republicii de la Weimar la conducerea unei ,,elite de oameni capabili’’ în contrast cu domnia ,,mediocrităților’’. Un om că Edgar Jung, vechi colaborator al lui Von Papen și, mai târziu, asociat complotului, a dedicat chiar și o carte acestei probleme, intitulată ,,Domnia Mediocrităților’’. Această lucrare era adresată reprezentanților Republicii de la Weimar. Însă, în ochii săi, oamenii național-socialismului făceau parte în aceeași măsură din această clasă a mediocrităților în sensul în care reprezentau ,,societatea maselor’’ contrar cu aceea a ,,elitei’’. Fără îndoială, acest vag și flexibil precept a făcut parte din bagajul intelectual al multor complotiști de la 20 iulie.

Iar proclamațiunile loviturii de la 20 iulie 1944 nu au lăsat vreo îndoială asupra aderării lor la ,,naționalismul eliberator’’ propus în mediile național-revoluționare. Astfel, generalii puciști Beck și Witzleben, într-un ,,apel către Wehrmacht’’, scriau în ajunul zilei de 20 iulie 1944:

,,Nu ne dorim ca alte popoare să fie reduse la sclavie. Libertatea părinților noștri a învins în cursul secolului trecut pentru Germania…. ar trebui s-o acordăm de asemenea în relația cu toate celelalte popoare. Numai pe aceste baze vom putea umple abisul construit de către o politică fără oprire și beată de putere’’.

 

Contele Stauffenberg a fost unul dintre noi!

Aducându-l în discuție pe colonelul Klaus Von Stauffenberg și pe fratele sau Berthold, ambii executați după 20 iulie 1944, Sandoz situează clar apartenența Contelui Von Stauffenberg în mediile național-revoluționare. Vorbind despre Ernst Jünger, el spune de asemenea că era ,,apreciat în mod egal de către Von Stauffenberg’’.

Sandoz spune că în ceea ce-l privește pe Von Stauffenberg că ideea ,,revoluției’’, a ,,națiunii’’ și a ,,socialismului’’ reprezentau ,,încarnarea speranțelor sale’’, adăugând și că ,,șeful conspirației era de fapt un ,,revoluționar’’. Fratele său, Berthold, va spune Gestapoului că ,,puse în practică de către regim, ideile esențiale ale național-socialismului au fost transformate în opusul lor și că oamenii mici ce exercitau o putere necontrolată i-au înlocuit pe liderii predestinați la conducere’’.

Înțelegem mai bine de ce istoriografia oficială tace asupra acestui aspect mai puțin cunoscut al loviturii de la 20 iulie 1944.

 

PCN-ul continuă lupta Rezistenței Germane 

Este această moștenire anti-hitleristă a partidului nostru, PCN-ul, ce întruchipează astăzi tradiția și moștenirea național-bolșevică și național-revoluționară, asumându-și lupta împotriva extremei drepte, neo-naziste și neo-liberale, pe care o numim ,,extrema dreaptă maro-albastră’’. Curentul nostru politic are o lecție pentru fiecare. Iar astăzi, ca și predecesorii noștri de ieri, suntem în prima și cea mai eficientă linie în contra bestiei murdare.

Național-bolșevicii germani ai anilor ’20 și ’30 au plătit prețul în sânge. Ei s-au chinuit, ei au luptat pentru ideile lor, pentru demnitatea lor, pentru libertatea și independența națiunii lor, pentru valorile socialiste în care credeau și pe care noi le împărtășim. Lupta lor este astăzi inseparabilă de a noastră.

 

 

Nota traducătorului: Acest text, semnat de către Luc Michel, unul dintre cei mai prolifici militanți naționaliști și socialiști deopotrivă ai lumii francofone, nu este decât o primă parte dintr-o serie mai lungă de traduceri în românește a unor texte edificatoare aparținând unor curente ce, deși au marcat decisiv peisajul lumii naționaliste a altor țări, sunt atât de puțin cunoscute în spațiul românesc de către publicul larg și, îmi permit a afirma, chiar de către o bună parte a elitelor noastre intelectuale. Îmi doresc a schimba acest lucru atât cât îmi va sta în putință și sper ca gândurile și ideile acestor oameni demni de admirația noastră să deschidă noi perspective intelectuale centrelor alternative și anti-globaliste de gândire din universul românesc.

 

Traducere: Radu Simion

 

https://niekischtranslationproject.wordpress.com/2016/01/07/the-national-bolshevik-resistance-to-nazism-luc-michel/

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest