Revoluția bolșevică – 100 de ani. Interviu cu Youssef Hindi (Franța)

hindi
  1. Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

Trebuie să revenim în secolul XVIII pentru a identifica originile spirituale, ideologice și intelectuale ale Revoluției bolșevice.

Încă din ajunul Revoluției franceze din 1789 s-a produs o fuziune între una dintre variantele mesianismului iudaic – mesianismul nihilist izvorât din sabato-frankism – și ideile Iluminismului (vezi Youssef Hindi, La Mystique de la Laïcité). Pe parcursul secolului XIX, socialismul (ca republicanism), care a rezultat din această fuziune, va evolua sub diferite forme, dar păstrând mereu structura mesianismului iudaic.

Așa cum cunoaștem, bolșevicii vor face din socialismul etatist centralizator și progresist al lui Karl Marx religia regimului lor, după ce au distrus vechea orânduire prin haos, prin intermediul unui nihilism foarte apropiat de anarhismul lui Mihail Bakunin.

Socialismul științific, care crede în progresul tehnic (adus de către capitalismul pe care acesta îl combate printr-un raport dialectic), la fel ca anarhismul, care predică abolirea legii și a statului (de drept), urmează să conducă, la sfârșitul istoriei, la restaurarea unui trecut idealist – de exemplu, la neolitic, care poate fi considerat drept Grădina Raiului pentru materialiștii atei – sau a unei utopii necunoscute până acum de către omenire.
Această aparentă contradicție reflectă în realitate dialectica motrice între două tendințe prezente încă din Evul Mediu în sânul mesianismului iudeu: pe de o parte, restabilirea unui trecut ideal, adică reîntoarcerea la Edenul paradisiac (terestru), iar pe de altă parte realizarea unei utopii, venirea unei lumi ideale care n-a existat niciodată. Conceptul iudeu – biblic și cabalistic – al tikkun-ului (deopotrivă restaurare, reparare și reformă) reprezintă traducerea acestei dualități a mesianismului.

Această lume ideală trebuie să fie instaurată/restaurată prin intermediul acțiunii voluntariste a omului. O concepție asupra istoriei născută din mesianismul iudeu (mai exact, din cabala lourianică (de la Isaac Louria (1534-1572) – n. trad.). Vezi La Mystique de la Laïcité); o teorie de acțiune a poporului evreu, mai târziu – a neevreilor, în particular, în socialism, masele proletare. Filosoful evreu marxist Georg Luckacs (1885-1971) susținea că proletariatul este ”purtătorul mântuirii sociale a umanității” și ”clasa-mesia a istoriei lumii” (Georg Lokacs, Le bolchevisme comme problème moral, 1918).

Mântuirea socială corespunde vremurilor mesianice, mântuirii (geoula) poporului evreu care trece printr-o revoluție universală.

Marele istoric al iudaismului, specialist în mesianismul iudeu și în Kabala, Gershom Scholem (1897-1982), a avut o reflecție penetrantă asupra mesianismului subiacent al revoluțiilor socialiste din secolul XX:

Mesianismul vădește în epoca noastră forța sa exact prin reapariția lui sub forma apocalipsei revoluționare, și nu sub forma utopiei raționale (dacă o putem numi astfel) a progresului etern, care a fost un fel de substitut al mântuirii în Epoca Luminilor.” (Gershom Scholem, Considération sur la théologie juive, în Fidélité et Utopie).

Vorbind clar, cultul Rațiunii, care a dat naștere pozitivismului elitelor și care a fost prezentat popoarelor din Occident drept punct culminant al evoluției spiritului uman, n-a fost decât ceea ce cabaliștii numesc kelippah (o cochilie) ce acoperea esența religioasă, mesianică și apocaliptică a Revoluției progresiste și mondiale. Faza istorică ce începe cu Iluminismul a fost acoperită de o minciună utopică imperceptibilă, dar care a sfârșit prin a dispărea cu tot cu promisiunile sale nerealizate și amânate la nesfârșit.

Aceasta este esența și finalitatea Revoluției bolșevice.

2. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?

Acest proiect este unul totalmente străin culturii ruse și religiei ortodoxe. Așa cum am spus mai sus, el a provenit din mesianismul iudaic. De altfel, socialismul și liberalismul, înainte de a se implanta în Rusia, s-au născut în comunitățile evreiești din Europa Centrală, locul de naștere și de maturizare a mesianismului frankist.

Mai concret, majoritatea zdrobitoare a revoluționarilor bolșevici au fost evrei. La 13 iunie 2013 Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a afirmat, cu ocazia vizitei sale la Muzeul evreiesc de la Moscova, în fața unei mulțimi de credincioși:

„Între 80-85% a membrilor guvernului Uniunii Sovietice erau evrei. Și anume evreii au fost cei care au arestat și reprimat adepții iudaismului, ai creștinismului, ai islamului și ai altor religii. Ei nu făceau niciun fel de deosebire.”

Într-un articol publicat la 21 decembrie 2006 de către ziarul israelian Yediot Aharonot, Steve Plockerscris în legătură cu masacrele săvârșite de către bolșevici:

Un student israelian își încheie studiile superioare fără să fi auzit de Genrih Iagoda, cel mai mare ucigaș evreu al secolului XX, fondatorul și comandantul NKVD. Iagoda este cel care a înfăptuit colectivizarea stalinistă, fiind responsabil de moartea a cel puțin 10 milioane de oameni. Anume ortacii evrei sunt cei care au creat și condus sistemul GULAG-ului. Întrucât nu era bine văzut în anturajul lui Stalin, Iagoda a fost demis din funcțiile sale și executat, fiind înlocuit în 1936 de către Ejov, ”piticul însetat de sânge”.

 Ejov nu era evreu, dar era însurat cu o activistă evreică. În cartea sa ”Stalin: curtea țarului roșu” istoricul evreu Sebag Montefiore scrie că de-a lungul perioadei celei mai sumbre terori, atunci când mașinăria comunistă a morții funcționa din plin, Stalin era înconjurat de către tinere și frumoase femei evreice…

Numeroși evrei și-au vândut sufletele diavolului revoluției comuniste și au mâinile pline de sânge pentru vecie.

În 1934, potrivit statisticilor publicate, 38,5% dintre cei care ocupau posturile cele mai înalte în structurile aparatului sovietic de securitate erau de origine evrei.

Se dovedește că evreii, atunci când sunt capturați de către ideologia mesianică, pot deveni mari asasini, printre cei mai mai cunoscuți în istoria modernă” (Steve Plocker, Stalin’s jews, Yediot Aharonot, 21/12/2006).

Dacă e să privim istoria Revoluției universale, vom constata că aceasta nu vizează în special Rusia. Ea a lovit Franța în 1879 și s-a servit de ea ca loc de instaurare a unei republici universale pe ruinele regimurilor tradiționale și al bisericilor. Rusia bolșevică a jucat în secolul XX același rol pe care l-a avut Franța revoluționară în secolele XVIII-XIX: să răspândească în lume ideile Iluminismului, ale mesianismului progresist și al noii umanități. Revoluționarii n-au greșit în identificarea dușmanului; atacând Rusia, ei au vizat pământul Ortodoxiei, moștenitoarea Bizanțului, la fel cum atacând Franța, ei au vizat Fiica cea mare a Bisericii romane.
Pentru a ilustra punctul meu de vedere, voi cita filosoful teolog și cabalist evreu german Franz Rosenzweig (1886-1929), care s-a pronunțat asupra revoluției bolșevice astfel:

Nu este deloc întâmplător faptul că în momentul de față am început pentru prima dată să transformăm exigențele lui Dumnezeu în exigențe ale actualității. Doar în acest moment am întreprins aceste acte de eliberare care, fără a fi câtuși de puțin în sine Împărăția lui Dumnezeu, ele totuși constituie precondițiile venirii Lui. Libertate, Egalitate, Fraternitate, care au fost cuvintele-cheie ale credinței, au devenit la ora actuală cuvenite de ordine, impunând înalta luptă contra unei lumi  leneșe, prin sânge și lacrimi, prin ură și pasiune ardentă, în luptele încă neîncheiate.” (Franz Rosenzweig, Stern der Erlösung, III, p. 35)

Vedem aici legăturile de rudenie pe care le stabilește pe bună dreptate Rosenzweig între speranțele mesianice iudaice, Revoluția din 1789 și Revoluția bolșevică. Un proces istoric revoluționar care trebuie să se încheie printr-o revoluție mondială, totală, în care bolșevicii nu trebuie să reprezinte (după cum afirmă Rosenzweig) decât o etapă.

  1. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Ceea ce dumneavoastră numiți sovietolatrie reprezintă un fenomen întru totul clasic, care se explică prin antropologie și istoria religiilor. Este vorba despre aderarea popoarelor la o nouă ideologie dominantă care a substituit-o pe ca precedentă. În cazul Rusiei anume comunismul a substituit pentru moment (70 de ani reprezintă o perioadă foarte scurtă în raport cu istoria Rusiei) creștinismul ortodox.
Antropologul și psiho-sociologul Gustave Le Bon (1841-1931) a explicat că termenii democrație, socialism, egalitate, libertate etc. au o putere cu adevărat magică, ce e atașată acestor scurte silabe, ca și cum acestea ar conține soluția tuturor problemelor. Ele sintetizează, ne spune Le Bon, diverse aspirații inconștiente și speranța realizării lor. (Gustave Le Bon, Psihologia maselor)

Prin urmare, trebuie să redefinim ceea ce înseamnă comunismul astăzi în Rusia și în fostele țări socialiste, pentru a evalua în ce măsură acesta ar fi un virus și dacă este vorba cu adevărat de o persistență.

În plus, moartea unei credințe colective nu atrage după sine dispariția ei totală, definitivă și instantanee. Este vorba despre un proces lent la scară umană. Credința colectivă moare atunci când valoarea ei începe a fi pusă în discuție (așa cum a fost cazul în Rusia cu intelectualii disidenți încă în anii dinaintea căderii definitive a regimului). În plus, explică Gustave Le Bon, chiar atunci când o credință este puternic zguduită, instituțiile care derivă din ea își conservă puterea și nu dispar decât în mod lent. Atunci când aceasta își pierde complet puterea, tot ce ea susținea, adică regimul și instituțiile sale, se prăbușește.

Prin urmare, faptul că reziduurile socialismului, sau ceea ce poate fi aparențele sale, continuă să fie prezente în sufletele unor ruși – la mai puțin de 30 de ani după căderea regimului sovietic – care sunt născuți și au trăit sub imperiul religiei comuniste, n-ar trebui să nici să ne mire, nici să ne îngrijoreze în mod deosebit. Timpul își va face lucrarea.

  1. Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

Nouă ni s-au vândut două sisteme cu pretenția de a fi singurele două căi ideologice și politice de ”mântuire” a oamenilor: capitalismul liberal întruchipat inițial de către Imperiul Britanic, iar ulterior de America-lume, și sistemul comunist înfăptuit în Uniunea Sovietică. Nu e deci de mirare faptul că Karl Marx se refugiase la Londra, centrul capitalismului mondial; în plus, anume la Londra a fost creată (1864) și și-a avut locul de ședere Internaționala comunistă. De altfel, anume în capitala Angliei s-a reunit congresul partidului lor (1903), la care au fost prezenți Stalin și Troțki.

Cele două sisteme materialiste s-au afirmat – în mod lent, din momentul apariției protestantismului – contra societății tradiționale, contra religiilor tradiționale. Modernismul a impus o viziune pur materialistă asupra istoriei, o domnie a cantității, care judecă și studiază societățile umane doar prin prisma unor grafice statistice. Paradigma materialistă s-a impus în cultură, ea a invadat mediile intelectuale, cum ar fi istoricii, politologii și alții, în cadrul acestor sisteme materialiste (capitalism, socialism, drepturile omului…) fiind interzis a se vedea dimensiunea mistică și mesianică; ei nu observă și nu studiază decât fața opacă a lucrurilor, fără a le pătrunde.

  1. În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

Trecerea în revistă a diferențelor și similitudinilor dintre cele două teorii politice ar necesita un studiu aprofundat, dar să fim aici schematici și sintetici.
Utopia revoluționară s-a întemeiat de la început pe nostalgia după o lume precapitalistă fantezistă, dar și pe un progresism materialism generat de către capitalism. Astfel, Karl Marx și discipolii săi au vrut să dezvolte o concepție funciarmente mecanicistă, care consideră  ca odată atins progresul tehnic necesar, progresul moral îi va urma acestuia (cum zice Georges Orwell în scrisoarea sa către Humphry House din 11 aprilie 1940). Din acest punct de vedere, un ideolog liberal de astăzi nu spune altceva decât marxiștii. Credința în progresul tehnic ce ar conduce spre sfârșitul istoriei îi unește pe liberali și pe marxiști din această perspectivă. De asemenea, lupta de clasă ca motor al istoriei îi opune ideologic pe aceștia doar a posteriori.Miliardarul american Warren Buffet a declarat în acest sens următoarele: ”Există o luptă de clasă, dar clasa mea, clasa bogaților, este cea care a condus această luptă, și noi suntem cei care am învins” (CNN, 25/05/2005).
Există o evidentă dialectică istorică între capitalism și comunism; comunismul s-a alimentat pe parcursul istoriei din capitalismul modern – opunându-se acestuia – și din avatarul său: revoluția industrială. Capitalismul și comunismul s-au alimentat unul pe altul în opoziția lor dialectică pe plan istoric, ideologic și politic până în momentul căderii Zidului Berlinez.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, capitalismul și comunismul, teza și antiteza sa, au început să fuzioneze pentru a forma o sinteză, întruchipată de către China, Uniunea Europeană și, într-o anume măsură, de către sistemul oligarhic american, unde marile bănci și multinaționalele au preluat controlul asupra statului(ceea ce a demonstrat foarte bine economistul american James K. Galbreith în cartea sa Statul prădător).

 6. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

Este adevărat în măsura în care, așa cum am spus mai sus, proiectul comunist este cel al revoluției universale. Un proiect mesianic global, care avea ca vocație să se impună întregii umanități. Și dacă Uniunea Sovietică s-a prăbușit, dacă acel comunism așa cum l-am cunoscut a dispărut (cu excepția câtorva țări), esența acestui proiect mesianic revoluționar continuă să existe. La ora actuală instituțiile internaționale, Uniunea Europeană…, pilotată de către oligarhia occidentală iudeo-protestantă, sunt cele care au realizat acest proiect globalist.

Proiectul se transformă, el își schimbă doar formele, însă principiul primar, esența se perpetuează datorită acestor transformări.

  1. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

Rusia țaristă era deja un dușman care trebuie doborât. Comunismul fusese deopotrivă un instrument de distrugere a Rusiei tradiționale și un pretext pentru menținerea lumii în opoziția capitalism/comunism. În timpul războiului ruso-japonez (1904-1905), britanicul Sir Ewen Cameron (un strămoș al fostului prim-ministru David Cameron), președintele Hong Kong and Shangai Bank, a jucat un rol-cheie în facilitarea creditelor oferite de către familia de bancheri evrei Rothschild Japoniei (Takahasi Korekiyo, The Rothschild and the Russo-Japanese War, 1904-1907), scopul urmărit fiind slăbirea Rusiei în contextul primei tentative a revoluției care se declanșase în 1905,  provocând înfrângerea Imperiului.
Avem de a face la ora actuală, la fel ca în epoca țaristă, cu un război împotriva Rusiei și aliaților săi, pe care îl poartă forțele talasocratice, anglo-americane și iudeo-protestante. Nu crimele comise de către Uniunea Sovietică sunt utilizate drept pretext de către propaganda antirusă, ci cu precădere caracterul zis dictatorial al Președintelui Vladimir Putin, opoziția sa față de forțele atlantiste din Ucraina și Siria, voința sa de a apăra familia tradițională în fața atacurilor organizațiilor LGBT… Pe scurt, fondul problemei constă în nesupunerea Rusiei.
Este vorba de o luptă ideologică pe care o poartă Occidentul modernist contra Rusiei Creștine și a unei serii de țări musulmane. Este necesar, de altfel, de a face o distincție clară între Europa și Occident. Occidentul reprezintă o construcție legată de această fabricație ideologică, iudeo-creștinismul, care ține mai mult de lumea anglo-saxonă talasocratică decât de continentul european. Am analizat în una dintre lucrările mele (Occident et Islam – Sources et genèse messianiques du sionisme) evenimentele majore din istoria Angliei secolului XVII, care au transformat mai târziu de o manieră decisivă – în special cu ocazia celor două războaie mondiale – raporturile acestei lumi anglo-saxone cu Europa continentală. Ceea ce numim astăzi Occident nu constituie doar o construcție ideologică, dar și una politică, am în vedere Uniunea Europeană și perechea sa geostrategică, brațul armat al Statelor Unite, NATO, care e îndreptat contra Rusiei. Acest Occident are chipul lumii anglo-saxon, care a cunoscut o expansiune economică și geopolitică împinse înainte de către un mesianism veterotestamentar și care a însoțit și a urmat Revoluției lui Oliver Cromwell (1599-1658).

 Lumea occidentală este, așadar, acest ansamblu ideologic, politic și geopolitic, care a absorbit puțin câte puțin vechea lume catolică, greco-latină, dar și germanică.

 Teoreticianul istoriei în lunga ei desfășurare și a civilizației Arnold J. Toynbee (1889-1975) a înțeles foarte bine care era fondul războiului purtat de către Occidentul modernist contra tradițiilor. Astfel, el scria în 1947:

Acest atac concentric lansat de către Occidentul modern contra lumii islamice a inaugurat prezentul conflict dintre cele două civilizații. Vom vedea că el participă la o mișcare și mai vastă și mai ambițioasă, prin care civilizația occidentală nu vizează altceva decât încorporarea întregii umanități într-o mare societate unică și controlul a tot ce, pe pământ, în mare și în aer, poate exploata umanitatea grație tehnicii occidentale moderne. Ceea ce Occidentul este pe cale de a cauza islamului, el cauzează în același timp celorlalte civilizații ce au supraviețuit – creștini ortodocși, indieni, lumea din Extremul Orient – precum și societăților primitive supraviețuitoare, care actualmente sunt la strânsoare, chiar și în ultimele lor redute din Africa tropicală”. (Arnold J. Toynbee, L’Islam, l’Occident et l’avenir, 1947)
Prin urmare, greșeala care nu trebuie făcută este de a se supune în permanență ”valorilor” occidentale, a se lăsa înghesuit zilnic, așa cum procedează Germania, de către șantajul operat prin etichete gen homofobie, antisemitism și rasism. Nu este cazul să ne limităm doar cu purtarea unui război defensiv pe plan diplomatic și geopolitic, ci este nevoie să purtăm o luptă culturală, respingând în mod categoric paradigma modernă și avatarurile acesteia care pur și simplu omoară popoarele, distrugându-le religiile, valorile și tradițiile.

  1. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

Așa cum am mai spus mai sus, regimul comunist s-a prăbușit acum mai puțin de 30 de ani, mulți ruși s-au născut și au trăit o parte a vieții lor sub acest regim. Trebuie, deci, relativizată această pregnanță a comunismului la doar o parte a populației.

Odată ce creștinismul a putut să renască în Rusia, asta s-a întâmplat tocmai deoarece comunismul în calitatea lui de credință colectivă și ideologie a regimului este mort.

Dacă Rusia se redresează politic și economic, asta se întâmplă grație revenirii creștinismului, care a restructurat societatea rusă. Tot ce mai rămâne de la comunism în Rusia va fi șters de către timp într-o generație sau două. Însă nu vom reuși nicicând să ștergem din istoria rusă și din memoria ei cei 70 de ani de comunism. Ar fi o eroare și o pierdere considerabilă de timp și de energie încercarea de a șterge această istorie din memorie.

Munca ierarhiei bisericești trebuie să conste, între alte lucruri, în consolidarea creștinismului și a credinței în Rusia; a ajuta Rusia și statul său în această luptă culturală contra hegemoniei mondiale a modernismului, valorează mai mult decât a combate spectrul comunismului.

  1. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

În continuarea răspunsului meu la întrebarea precedentă, aș zice că nu face să dăm mai multă importanță decât o merită unor zdrențe (lucruri care au o relevanță aparentă, dar în spatele cărora nu e nimic solid) ale comunismului. N-aș crede că tinerii ruși îl consideră pe Lenin că ar fi un profet, iar mausoleul lui – un templu. El este fără îndoială un personaj istoric central al secolului XX la scară mondială. Nu cred că este vorba de o paralizie volitivă, e o chestiune de generație. Atașamentul față de comunism și față de profeții săi va dispărea odată cu generația care a fost modelată de către ei. Istoria de durată lungă ne învață să relativizăm și să studiem credințele colective depășind scara umană.

  1. În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

Rusia a luat o poziție curajoasă față de căsătoriile homosexuale, față de homopaternalitate, ceea ce a avut un răsunet mondial și poate inspira alte națiuni, este incontestabil. În schimb nu mi se pare că (o privire din exterior) liberalismul economic și societal (cele două fiind legate) sunt pe punctul de a bate în retragere în Rusia, fapt ce se explică prin existența, în țară, a unor relee importante și puternice.

Nu cred într-o revoluție conservatoare la scară mondială; însă poate avea loc, în anumite țări și în moduri diferite, progrese conservatoare ca reacție la presiunile liberalismului.
Pentru a realiza o revoluție conservatoare, este necesar ca în prealabil să fie elaborat un proiect de societate globală. Reacțiile punctuale, ca, de exemplu, Manif’ pour tous în Franța, nu constituie sub nicio formă un proiect de societate capabil să contracareze liberalismul sub diversele lui forme; în cel mai bun caz acestea pot fi un punct de pornire, un impuls.
În Rusia Biserica Ortodoxă, care a reintrat în drepturi, ar putea juca un rol foarte important în sensul unei revoluții conservatoare, pe care statul nu o poate întreprinde de unul singur (din cauza amestecului unor interese economice și a ponderii lor în adoptarea deciziilor de ordin politic). Oamenii Bisericii, exponenții credinței, filosofii, politicienii și intelectualii din toate domeniile trebuie să lucreze în mod concertat pentru elaborarea unui proiect global care să vizeze refondarea societății pe temelii tradiționale.
Istoria poate oferi această oportunitate în măsura în care, după părerea mea, lumea noastră este pe cale de a bascula, odată cu prăbușirea ultimelor ideologii moderne, într-o nouă eră, o eră cu adevărat postmodernă.

Traducere – Iurie Roșca

 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest