Relații româno-nord-coreene între 1981 și 1989

După dezvoltarea susținută a relațiilor româno-nord-coreene specifică anilor 1970, ultimul deceniu de existență al sistemului mondial socialist a fost martorul deprecierii constante a potențialului economic și politic al celor doi actori statali. Izolarea pe planul relațiilor internaționale, criza datoriei externe, colapsul productivității economice și sociale cauzat de neadaptarea la cerințele noilor forțe de producție ale erei postindustriale și, prin urmare, posibilitățile din ce în ce mai mici de acțiune pe scena globală au condus la o hieratizare continuă a relației bilaterale, la opacizarea și alienarea raporturilor dintre cei doi conducători.

În anul 1981, cu găzduirea în România a celei de-a XI-a Universiade, au intervenit și puternice presiuni nord-coreene pentru interzicerea participării la acest eveniment sportiv a delegaților de la Seul. Cu toate insistențele și amenințările nordului cu privire la periclitarea relațiilor bilaterale, organizatorii români au primit atleții sud-coreeni lucru care a provocat boicotul acestui eveniment de către R.P.D.C.[1] O altă latură a relației româno-nord-coreene în 1981 a fost cererea lui Kim Il Sung și a lui Kim Jong Il remisă președintelui Nicolae Ceaușescu  pentru trimiterea unei echipe medicale la Phenian cu scopul de a realiza o verificare generală a stării de sănătate a liderului comunist. Decizia foarte operativă a lui Nicolae Ceaușescu se încadra în tradiția livrării de asistență medicală românească de înaltă calificare conducerii nord-coreene, tradiție edificată în anii 1970.

Anul 1982 a fost marcat de vizita din aprilie a președintelui român la Phenian. Această vizită a marcat o nouă fază în anchilozarea relațiilor bilaterale româno-nord-coreene atât la nivel economic cât și la nivel politic. Deși relația dintre cele două state a fost în continuare reglementată prin semnarea de instrumente diplomatice care păreau să adâncească cooperarea, țintele economice care jalonau relația deveneau din ce în ce mai fictive și mai îndepărtate de capacitățile reale ale economiei nord-coreene. Principalul instrument diplomatic semnat cu această ocazie, Acordul asupra direcțiilor de bază pentru dezvoltarea colaborării economice și tehnico-științifice, oferea un cadru mai sistematic și mai metodic pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, fixând registrele cele mai interesante din acest punct de vedere: producția de materii prime și combustibili, construcții de mașini, electronică și electrotehnică, chimie, producția materialelor de construcție, industria ușoară, industria alimentară, transporturi, telecomunicații, construirea de obiective de investiții, agricultură, știință și tehnologie și dezvoltarea schimburilor reciproce de mărfuri.[2] Toate aceste domenii au fost specificate împreună cu  formele de colaborare respective, inclusiv cooperarea pe terțe piețe. Un alt acord semnat acum, a fost cel privitor la colaborarea pentru capitalizarea depozitelor neferoase care, precum acordul de pescuit oceanic din 1978, va rămâne literă moartă.[3] S-au mai semnat la acest summit documente care priveau folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice, colaborarea în domeniul securității sociale, colaborarea culturală, medicală etc.[4]. Un episod revelator cu privire la atmosfera reală din culisele relațiilor bilaterale a avut loc cu ocazia conceperii declarației comune ce urma să fie emisă în urma acestei vizite, moment în care propunerea delegației române de a insera o frază cu privire la dezarmare a fost primită cu o opoziție hotărâtă de către partea nord-coreeană. Prezentată celor doi șefi de state, mențiunea a fost aprobată de Kim Il Sung numai pentru a fi eliminată tacit după plecarea vizitatorilor români.[5] În ceea ce privește Acordul privind folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice, tratativele, inițiate în noiembrie 1980, în urma întâlnirii de la București a celor doi lideri din 10-11 mai 1980[6], s-au purtat pe baza propunerii parții coreene de a se renunța la articolul 5 care stipula aplicarea prevederilor tratatului de neproliferare a armelor nucleare, renunțare care a primit în cele din urmă aprobarea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară de la București.[7]  Tot acum,  C.S.E.N. cere M.A.E. român să solicite prin ambasada de la Phenian ”elaborarea unui proiect de aranjament (protocol de punere în aplicare a Acordului) pe următorii doi ani”, menționând că ”partenerul a luat cunoștință în detaliu de programul și realizările noastre în domeniul nuclear, cu ocazia vizitelor efectuate de delegații coreeni, fapt de natură să faciliteze perfectarea primului aranjament.[8] Nord-coreenii au declinat însă la începutul lunii septembrie redactarea acestui proiect, răspunzând că partea română ar trebui să elaboreze documentul având o experiență mai mare în cooperarea internațională de resort.[9]După circa 3 luni, la finele lui noiembrie 1982, coreenii atenționau printr-o telegramă diplomatică că încă mai așteaptă proiectul părții române.[10] Tot în acest an și în contextul semnării Acordului de cooperare în domeniul nuclear, premierul nord-coreean Li Gion Ok, pe baza discuției purtate în cursul întâlnirii din 1980 dintre cei doi lideri, s-a interesat la începutul lunii mai de posibilitățile de livrare din Canada a echipamentului pentru centralele atomo-electrice. Ministerul de Externe român comunica[11] în acest sens ambasadei de la Phenian că ”așa cum cunoașteți, partea română nu este încă pregătită pentru primirea unei astfel de delegații.”.

În concordanță cu agravarea situației economice din R.P.D.C. capitolele deja deschise ale colaborării româno-nord-coreene au intrat într-o fază de stagnare. Cele șapte instalații industriale la a căror asamblare lucrau specialiști români de la finele anilor 1970 nu erau încă complet funcționale iar partea coreeană a refuzat să mai ia în considerare contractarea altor uzine până ce nu vor fi finalizate cele aflate deja în lucru.[12] Vina acestor întârzieri în punerea în funcțiune a fabricilor a fost asumată de către partea română.[13]

În ciuda acestor greutăți sistemice și sincope în relațiile bilaterale, atitudinea oficială a conducerii de la București față de cooperarea economică cu Coreea de Nord a rămas pietrificată în formulele voluntariste și optimiste ale începutul deceniului al optulea. La întâlnirea din 27 aprilie 1982 a Comitetului Politic Executiv, raportul asupra vizitei vicepremierului Ion Dincă la Phenian s-a dovedit a fi lipsit de orice valoare informativă reală, fiind numai un exercițiu encomiastic. Admițând că ”de asemenea și cu R.P.D.C., relațiile economice au scăzut mult în ultimii doi sau trei ani[14], Dincă afirma că numai prin insistențele lui Nicolae Ceaușescu a fost posibil să se cadă de acord asupra unei creșteri de trei ori și jumătate în comerțul bilateral pe anul 1985 în raport cu nivelul din 1981, chiar dacă această creștere avea, foarte probabil, să rămână numai pe hârtie.[15] În aceeași manieră, Dincă a subliniat consimțământul obținut de Nicolae Ceaușescu de la Kim Il Sung cu privire la implementarea Acordului de pescuit din 1978 chiar dacă era evident că orice concretizare în acest registru era blocată de reacțiile repetat evazive ale partenerilor coreeni.[16] Programul de măsuri semnat cu ocazia vizitei a fost formulat după același tipar nerealist stipulând ținte fantastice în comerțul bilateral al următorilor trei ani, de la un minimum de 60 milioane ruble în 1983 la un minimum de 100 milioane ruble în 1985.[17]

Tot în cursul anului 1982 a fost inițiat un important capitol al relațiilor bilaterale, capitol care va constitui un element principal al colaborării tehnico-științifice româno-coreene în deceniul al nouălea. Astfel, în contextul preocupării celor doi parteneri pentru problematica transformărilor calitative ale economiei și pentru aceea a automatizării proceselor de producție, delegația Academiei de Științe a R.P.D.C. care sosește la București în luna iulie pentru a semna planul bienal de colaborare academică prezintă un set de priorități axat pe proiectarea și construcția calculatoarelor electronice, pe folosirea energiei eoliene, solare și geotermale și pe fizica pământului, o mutație radicală de la accentul pus până atunci pe siderurgie, metalurgie, industrie chimică și constructoare de mașini.[18] Planul bienal semnat cu această ocazie prevedea necesitatea de a contribui la lărgirea paletei de materii prime, la economisirea energiei, la realizarea echipamentului pentru optimizarea, automatizarea și managementul proceselor industriale ca și la dezvoltarea laserilor de mare energie și a instalațiilor cu plasmă pentru industria chimică, biologie și industria extractivă.[19] În domeniul cooperării medicale partea coreeană a decis să trimită trei microbiologi în 1982 și cinci farmaciști în 1983 pentru pregătire de specialitate,[20] iar în sfera cooperării militare este demnă de menționat, pentru această etapă, cererea din ianuarie 1980 a Phenianului de a trimite zece specialiști la o specializare de 45 de zile la Uzina Chimică Victoria pentru a exersa fabricarea acidului nitric concentrat, recuperarea acestui acid din fabricarea nitrocelulozei, precum și fabricarea hexogenului, explozibili militari superiori ca putere clasicului trotil. Partea română a acceptat primele două cereri de consultanță, răspunzând că nu poate oferi acces la procesul de fabricare al hexogenului deoarece se produce în același loc cu pulberile reactive.[21]

Relația româno-nord-coreeană a continuat și în 1983 pe bazele puse în anii anteriori. În primul trimestru s-a semnat protocolul anual de schimburi comerciale[22] iar între 25 și 29 noiembrie primul-ministru român a realizat o vizită la Phenian cu scopul de a negocia o amplificare a ratei de creștere a acestor schimburi, precum și amplificarea cooperării pe termen lung în geologie, petrol, minerit, electronică și altele.[23] Pe latura politică, a 70-a Conferință interparlamentară de la Seul din octombrie 1983 a declanșat reacția preemtivă a nord-coreenilor care, la 4 iulie, prin ambasadorul nord-coreean la București, au remis autorităților române dorința conducerii R.P.D.C. ca România să boicoteze evenimentul cu scopul de a lovi în manevrele Sudului de obținere a ”dublei recunoașteri” a ambelor republici coreene.[24] Pe această linie s-a situat și vizita din octombrie a lui Park Song Ciol, vicepremier și trimis special al lui Kim Il Sung care a conjurat pe Nicolae Ceaușescu să nu participe la respectiva Sesiune interparlamentară.[25] Răspunzându-i, președintele român a informat pe demnitarul nord-coreean că o asemenea decizie ar putea avea consecințe extrem de serioase precum excluderea României din Uniunea Interparlamentară sau chiar sciziunea Uniunii Interparlamentare. Cu toate acestea liderul de la București a acceptat cererea nord-coreeană afirmând că această decizie este prima în viața sa pe care o ia împotriva propriei voințe.[26]

Anul 1984 a deschis o nouă fază în lărgirea panopliei de instrumente bilaterale.Această evoluție era în acord cu tendințele din ambele capitale către consolidarea pe mai departe a relațiilor economice externe, către atragerea de investiții și valută forte. De partea coreeană, după ce în 1983 a 8-a Plenară a Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea a decis admiterea a trei tehnocrați ca membri supleanți ai Biroului Politic, în ianuarie 1984 a fost emisă o rezoluție fundamentală cu privire la ”întărirea activităților economice externe și dezvoltarea continuă a comerțului exterior”[27] și a fost creată Comisia pentru Politici Economice ca organ de reglementare pentru relațiile economice cu străinătatea.[28] Pe această bază organizatorică a început restructurarea mecanismului managerial al comerțului exterior nord-coreean. Au fost create asociații financiare speciale de comerț exterior subordonate direct guvernului de la Phenian, fără nici o legătură cu ministerele sau cu Comitetul Central de Planificare. Aceste asociații dețineau întreprinderi dedicate producției de export, firme de comerț exterior precum și mici bănci autonome.[29] În România, 1984 iese în evidență ca ultimul an de reeșalonare a datoriei externe.[30] În acest context, Decretul 136 din 29 aprilie 1984 pentru îmbunătățirea activității din comerțul exterior[31] a luat act de rezoluțiile Plenarei C.C. al P.C.R. din 21-22 mai care admitea ca principală cauză a dificultăților ce se repercutau asupra economiei naționale problema cadrelor.[32] În continuare, Decretul 159 din 14 mai stabilea răspunderi mai precise și mai imperative pentru lucrătorii din comerțul exterior, obligându-i să asigure eficiență economică și să aducă în țară valută liber-convertibilă.[33] În realizarea acestei politici generale de îmbunătățire a relațiilor economice externe, atât lărgirea cadrului juridic cât și dezvoltarea schimburilor comerciale și a cooperării se dovedeau întreprinderi necesare.[34]

Vizita la București a președintelui Kim Il Sung, între 16 și 21 iunie 1984, a reprezentat ocazia cu care s-a elaborat Acordul de colaborare tehnico-științifică până în anul 2000,[35] document ce a oferit perspectiva căutată de ambii parteneri în relațiile bilaterale. Sub aspect politic cei doi lideri și-au manifestat îngrijorarea comună pentru ”încordarea deosebit de gravă la care s-a ajuns în relațiile internaționale”[36] în acest sens, pe 22 iunie, ziarul ”Scînteia” titrând: ”Tovarășul Kim Ir Sen a dat o înaltă apreciere inițiativelor și acțiunilor hotărâte ale României, ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, consacrate soluționării pe cale pașnică a problemelor divergente dintre state, asigurării deplinei egalități în raporturile dintre state, salvgardării păcii și securității în lume, creării de zone denuclearizate în Balcani și în alte regiuni, înlăturării pericolului unui război nuclear și menținerii păcii în Europa și în lume”.[37] Această poziție de aparentă unitate în atitudinea politică a celor doi actori statali reflecta în realitate o izolare tot mai accentuată a acestora pe scena internațională.

Pe linia schimburilor comerciale 1984 a continuat să ilustreze disparitățile dintre aspirații și capacități. Dacă, pe 2 octombrie, ministrul adjunct al relațiilor economice externe Paula Prioteasa, în vizita sa la Phenian, a propus omologilor coreeni o creștere de două ori și jumătate a a valorii schimburilor în raport cu nivelul anului 1984 vizând pentru 1985 suma de 100 milioane ruble[38], răspunsul omologului coreean a exprimat incapacitatea de a depăși cu mai mult de 24% cuantumul anului curent.[39] Mai mult, deși în Protocolul comercial pentru 1985 semnat cu ocazia vizitei au fost cuprinse mărfuri în valoare totală de 48,5 milioane ruble[40], contracte au fost semnate pentru 17 milioane ruble [41] (din ținta de 20 milioane ruble fixată înaintea vizitei[42]). În ceea ce privește balanța de plăți, pe relația cu Coreea de Nord aceasta era permanent pozitivă pentru România: de la 11 milioane ruble în 1982, la 7 milioane în 1983, și la 5 milioane în 1984.[43] Fundamentele teoretice ale relației economice româno-nord-coreene din prima jumătate a anilor ’80 sunt formulate și în documentele anului 1984. În acest sens, între sarcinile care au fost trasate vice-ministrului român la Phenian se află și două elemente care reflectă poziția de ansamblu a României: vice-ministrul a fost instruit să urmărească realizarea unei balanțe de angajamente echilibrată și diversificarea livrărilor reciproce.[44] Evocarea acestor direcții se vor dovedi utile când vom vedea cum, în 1986, Nicolae Ceaușescu va da un alt curs cooperării economice cu statele socialiste.

1985-1989. Anii luptei pentru supraviețuire

Izolarea internațională a României și a Coreei de Nord atinge proporții paroxistice. Atentatul de la Rangoon pus la cale de nord-coreeni le-a zdruncinat acestora și ultimele crâmpeie de bonitate pe piețele internaționale, crescând dependența de relațiile preferențiale cu țările blocului socialist. În 1986 Nicolae Ceaușescu renunță la politica echilibrului strict în schimburile comerciale cu țărie socialiste, și admite oferirea de facilități și de condiții preferențiale pentru obiectivele economice realizate în cooperare,după modelul relațiilor economice cu țările în curs de dezvoltare.

În 1985 cooperarea bilaterală româno-coreeană a continuat să se manifeste fiind circumscrisă de vizita lui Kim Il Sung la București din iunie 1984 și de cea a președintelui român la Phenian între 12 și 15 octombrie 1985. Între aceste summituri întâlnirea din ianuarie-februarie (a 11-a) a Comisiei Mixte de Cooperare Economică și Tehnico-Științifică și vizita din 12-13 iulie a ministrului de externe român Ștefan Andrei la Phenian[45] au dat conținut practic discuțiilor dintre cei doi lideri. Cea mai importantă achiziție din acest an pentru portofoliul bilateral a fost conectarea relațiilor economice la sistemele de planificare centrală ale celor două țări. Pentru aceasta nord-coreenii au cerut livrări de valori egale, schimbul de mașini pe o bază de unu la unu și accesarea unui credit de 20 milioane ruble pentru cumpărarea de mașini-unelte, credit pus la dispoziția părții coreene cu ocazia vizitei la București a lui Kim Il Sung.[46] De asemenea coreenii au mai prezentat și direcțiile cheie ale comerțului bilateral pentru cincinalul 1985-1990: exportul coreean în România urma să constea în magnezită, zinc electrolitic, cadmiu, oțel inox, plăcuțe de metal dur  și foi de oțel galvanizat,[47] iar cel românesc în produse ale industriei chimice (anvelope, negru de fum, sodă calcinată, coloranți, etc.), medicamente, săpun de rufe, mașini și utilaje pentru telecomunicații, aparatură optică și medicală și rulmenți.[48] Negociatorii români au făcut de asemenea eforturi pentru plasarea pe piața coreeană de mașini industriale românești.[49] În ceea ce privește creditul de 20 milioane ruble, negocieri s-au purtat pentru stabilirea nivelului dobânzii: de la rata de 2% folosită pentru creditele anterioare acordate R.P.D.C., partea română a propus un nivel de 7% ce a fost primit de nord-coreenii cu o contraofertă de 3-4%[50] acceptată de creditor pe considerentul recuperării diferenței din prețul de export.[51]

Întâlnirea dintre cei doi președinți care a avut loc în Phenian între 12 și 15 octombrie 1985 a adus noi elemente în relațiile dintre cele două părți. Cu toate că reperele formale privind valoarea schimburilor economice rămân la un nivel nerezonabil, cu un total de 500 milioane ruble pentru întreaga perioadă 1986-1990, de trei ori valoarea schimburilor dintre 1981 și 1985,[52] specificațiile ulterioare lasă loc pentru așteptări mai realiste. Astfel, creșterea în valoarea schimburilor este fixată la minimum 10% pe an pentru noul cincinal, aceiași cotă înregistrată în 1985 în raport cu nivelul din 1984[53] (creșterea decisă în Protocolul pe 1985 era de 24%). Cu această ocazie, au loc negocieri și în problemele particulare ale comerțului bilateral, România cerând sporirea livrărilor de antracit și acceptul părții coreene pentru livrarea în China de ciment nord-coreean ca plată pentru multiplele credite chineze contractate de România.[54] În același timp, partea română a mai propus o colaborare tripartită între România, China și R.P.D.C. în comerțul cu petrol, oferindu-se să depoziteze și să proceseze petrolul nord-coreean obținut din Iran în același timp cu preluarea de către Coreea de Nord a petrolului chinezesc destinat României.[55] Partea coreeană a manifestat interes pentru construcția comună a unor capacități de producție pentru aluminiu și pentru separarea și procesarea titanului și a zirconiului, pentru achiziția unui laminor, a unor echipamente de foraj marin și în producerea comună de mașini-unelte neasimilate încă în producție de nici unul dintre parteneri.[56]

Așa cum am spus mai devreme, anul 1986 a adus și o revizuire a modului în care România își desfășura relațiile economice cu țările socialiste. La 6 februarie 1986, în ședința Comitetului Politic Executiv al P.C.R., Nicolae Ceaușescu a prezentat această nouă abordare de comerț exterior ca pe înlăturarea unei frâne în dezvoltarea schimburilor economice din interiorul sistemului mondial socialist, menționând că ”[…] după părerea mea, în sistemul de relații dintre țările socialiste sunt unele lucruri care constituie totuși o anumită frână, cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, în dezvoltarea acestor probleme. Acum noi mergem anual la un echilibru strict al schimbului de mărfuri. Noi ne-am angajat să oferim, mai cu seamă țărilor în curs de dezvoltare, o serie de facilități și condiții în realizarea unor obiective importante de dezvoltare economică a lor. Am dat unor țări sute de milioane de dolari, credit, în utilaje. Am dat și unor țări socialiste, mai cu seamă Cubei și Vietnamului, dar în general, consider că trebuie să mergem să discutăm cu toate țările socialiste ca, cel puțin noi, să oferim realizarea unor obiective mari, economice, tot în aceleași condiții pe care le oferim și altor țări în curs de dezvoltare […] Până acum noi nu am oferit asemenea lucruri țărilor socialiste, adică am mers pe un echilibru strict.[57] În ceea ce privește relațiile practice ale anului 1986, două noi obiective au fost propuse de partea nord-coreeană: amenajarea de suprafețe viticole și construirea de capacități industriale de vinificație în R.P.D.C. pe lângă obiectivele propuse în 1984 și 1985 și care se aflau în faza de negocieri.[58] Protocolul comercial pe 1986 a înregistrat propuneri de schimburi în valoare de 48, 3 milioane ruble[59] (față de cele 48, 5 milioane ale protocolului pe 1985 și 39 milioane ale celui din 1984) iar Planul pentru 1987 prevedea schimburi de 60 de milioane ruble în timp ce Acordul pe Termen Lung stipula pentru același an un cuantum de 36,8 milioane ruble.[60] În acest an relația comercială cu Coreea de Nord apare ca antepenultima în tabloul general al relațiilor economice bilaterale românești cu țările socialiste, doar schimburile cu Vietnam și Mongolia situându-se la niveluri inferioare, cu 15,1 respectiv 18,8 milioane ruble. În comparație, totalul schimburilor româno-chineze în 1986 s-a ridicat la 694,7 milioane ruble în timp ce pe relația sovietică s-au realizat schimburi de 5 miliarde și 11 milioane ruble.[61]

Sfera cooperării tehnico-științifice româno-coreene din a doua jumătate a anilor 1980, se dovedește a fi un alt câmp de interacțiuni de oarecare activitate. În octombrie 1986 o delegație de cercetători nord-coreeni vine la București pentru documentare și consultații în domeniul prospecțiunilor petroliere[62] iar o lună mai târziu o delegație de savanți români a vizitat Phenianul pentru a conferenția despre ”Energia informațională Onicescu”[63] și despre aplicațiile statisticii matematice în optimizarea calitativă a celulozei și hârtiei.[64] Pe 6 decembrie, la invitația Elenei Ceaușescu, șeful Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie Li Za Ban, omologul său nord-coreean, a vizitat capitala României în fruntea unei delegații tehnico-științifice guvernamentale. Principala direcție de discuții a reprezentat-o acceptarea de specialiști nord-coreeni la stagii de internship în fabrici, întreprinderi și institute, ”în condiții prietenești”.[65]

Contactele dintre oamenii de știință români și nord-coreeni au continuat și în 1987 în special în domeniul informaticii și al tehnicii de calcul, mai precis în domeniul automatizării proceselor industriale. În acest an partenerii nord-coreeni au cerut iar organele românești de resort au acceptat livrarea unei prezentări detaliate a sistemului autohton de management al procesului de electroliză a aluminiului, în paralel cu o ofertă de export pentru computere românești compatibile IBM PC.[66] În același an, o delegație de informaticieni români care a vizitat China și Coreea de Nord și-a exprimat dorința de a vizita Marea Sală de Studiu a Poporului [Biblioteca Națională de la Phenian] pe care o știau ca având ”un sistem informatic foarte avansat, și echipament audio-video de clasă mondială, cu care îndeplinesc rolul de bibliotecă națională”[67] Delegația română a menționat că informațiile și expertiza achiziționată aici vor fi folosite la realizarea sistemului informatic care urma să echipeze Biblioteca Națională din noul Centru Civic al Bucureștilor.[68]

În ianuarie 1988 o altă echipă de specialiști nord-coreeni a venit la București de această dată pentru documentare în problemele gerontologiei, longevității, nutriției, fiziologiei și farmacologiei vizitând, printre altele, Institutul Aslan și Institutul de Endocrinologie.[69] Este probabil că această vizită să fi fost făcută în legătură situația medicală a liderului de la Phenian, fiind cunoscută dorința manifestă a acestuia de a atinge vârsta de 100 de ani. Colaborarea științifică a continuat și pe alte paliere în acest an. Cu ocazia întâlnirii celor doi lideri între 18 și 21 octombrie 1988 la Phenian s-a semnat un program de colaborare între academiile de științe agricole ale celor două țări[70] iar delegații de specialiști în agricultură au fost trimiși din ambele părți să documenteze probleme de interes. În acest sens specialiștii agricoli coreeni s-au arătat interesați în problemele chimizării agriculturii și ale cultivării porumbului iar specialiștii români au manifestat interes față de tehnologia viermilor de mătase și față de anumite forme speciale de irigație a terenurilor în pantă.[71]

La indicația personală a lui Nicolae Ceaușescu, între 30 noiembrie și 8 decembrie 1988, o echipă din 20 de cadre ale ministerului român al construcțiilor industriale și din organele administrative ale Capitalei au mers la Phenian pentru a studia experiența nord-coreeană în construcția zonelor rezidențiale și a clădirilor socio-culturale ca parte a documentării pentru proiectul Noului Centru Civic. Liderul român a dat instrucțiuni pentru punerea unei baze permanente de colaborare în acest domeniu.[72]

Colaborarea în domeniul informaticii a continuat și în 1988. Între 17 și 23 august, doi cercetători de la Institutul de Informatică și Tehnică de Calcul al Academiei Române au conferențiat la Institutul de Cercetări Informatice al R.P.D.C. și la Institutul de Automatizare al R.P.D.C. pe teme ca: ”Progrese în sistemele de sprijin a deciziei: aplicații la controlul producției” sau ”Sisteme industriale informatice complexe în timp real”, ”procesarea de imagini în timp real” și ”controlul computerizat al proceselor”.[73] O altă delegație română trimisă la Phenian pentru o săptămână în noiembrie-decembrie 1988 a purtat discuții cu informaticienii nord-coreeni despre sistemele de operare ale mini- și micro-calculatoarelor de 16 și 32 de biți (UNIX).[74] Cercetătorii români au găsit în R.P.D.C. un institut de mică capacitate, dar cu un nivel științific bun, care încerca să calibreze o producție de computere relevantă economic, chiar și pentru export.[75]

Numărul nord-coreenilor ce se găseau în România pentru formare și specializare este un alt aspect relevant pentru relațiile bilaterale, în anul universitar 1988/1989 aflându-se în diferite instituții românești 25 de studenți: doi elevi, șapte la studii universitare, 12 la studii postuniversitare de specializare, și 4 doctoranzi.[76] Mai poate fi menționat, în sfera cooperării militare că între 15 și 22 august a avut loc la București, a 17-a sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale de Cooperare Tehnico-Militară.[77]

Principalul eveniment bilateral al anului 1988, întâlnirea dintre liderii celor două țări prin vizita lui Nicolae Ceaușescu la Phenian între 18 și 21 octombrie, a fost într-un anume sens unul special din perspectiva apariției unor noi dinamici în sistemul relațiilor dintre R.S.R. și R.P.D.C. Ajunși la capătul resurselor materiale și politice, pe cât de izolați pe arena international pe atât de deziluzionați unul de celălalt[78], cei doi actori politici au marcat discuțiile printr-o abundență de gesturi de complezență ce revelau secătuirea de orice substanță constructivă a relației româno-nord-coreene. Negocieri intensive s-au purtat înaintea vizitei pentru fiecare aspect al periplului coreean. Unul dintre aceste aspecte a fost conținutul toastului ce avea să fie ținut de președintele român, nord-coreenii insistând în propunerile lor ca liderului de la București să se refere și să salute propunerea de reunificare a celor două state coreene prin crearea unei Republici Confederale Democratice Koryo, propunere enunțată de Kim Il Sung. După câteva schimburi de telegrame diplomatice ideea a fost în cele din urmă abandonată. Un alt element ce ilustrează nevoia disperată de sprijin a statului nord-coreean a fost decizia fără precedent de a oferi titlul de Doctor Honoris Causa lui Nicolae și Elenei Ceaușescu ca un gest de curtoazie personală cu scopul de a le obține sprijinul pentru tribulațiile de politică externă ale Phenianului. Niciodată nu mai fusese acordată o doctorantură onorifică de către R.P.D.C  ca distincție formală pentru șefii de state aflați în vizită. Tot în acest tablou al prieteniei simulate se încadrează și decizia de a publica în limba coreeană un volum cu discursuri ale Elenei Ceaușescu[79] urmată, un an mai târziu de publicarea în România, la Editura Politică a unui volum de discursuri ale lui Kim Il Sung și de altul cu discursuri ale lui Kim Jong Il.

În ultimul an de existență al sistemului mondial socialist ritmul contactelor româno-coreene s-a menținut cel mai probabil ca în anii anteriori. Raritatea și caracterul lacunar al documentelor disponibile, natura din ce în ce mai formală și mai stereotipică a conținutului acestora în cel din urmă an al regimului comunist de la București împiedică conturarea unui tablou mai bogat al relațiilor româno-nord-coreene. Cu toate acestea știm că contactele în sfera științifică au continuat și că delegații ale celor două Academii s-au vizitat reciproc. Cercetători români au mers la Phenian în 1989 pentru realizarea de schimburi de informații în domeniile matematicii și tehnologiei catalizatorilor,[80] la 6 ianuarie Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară de la București (CSEN) a trimis organului omolog de la Phenian proiectul programului de lucru privind cooperarea în domeniul folosirii pașnice a energiei nucleare,[81] iar relațiile militare s-au desfășurat în continuare fiind materializate prin vizita unei delegații a Direcției Superioare Politice a Armatei Populare Coreene care a venit la București între 31 mai și 6 iunie 1989 și care a vizitat Academia Militară, Centrul de Instrucție al Artileriei din Ploiești, Regimentul 2 mecanizat, Regimentul 22 vânători de munte, fabrica de autocamioane Roman din Brașov precum și alte obiective.[82]

La finele lui noiembrie 1989, imediat după încheierea lucrărilor Congresului al XIV-lea al P.C.R. și la mai puțin de o lună de momentul detronării și executării lui Nicolae Ceaușescu, Kim Yong Nam a venit la București ca trimis special al lui Kim Il Sung. În scrisoarea de acreditare care însoțea pe demnitarul nord-coreean, Kim Il Sung a enunțat ca motive ale vizitei nevoia de sprijin continuu a părții coreene pentru acțiunile sale de politică externă în condițiile în care atât China cât și Uniunea Sovietică se orientau din ce în ce mai mult în direcții neinteligibile liderului nord-coreean. Cu această ocazie Kim il Sung a transmis că ”Astăzi, poporul coreean, în condițiile dificile în care țara este divizată și se confruntă direct cu imperialismul american, continuă lupta sa activă pentru dobândirea victoriei depline a socialismului.[…] Popoarele țărilor noastre sunt tovarăși de revoluție și frați de clasă care în Asia și Europa promovează suveranitatea și au stabilit raporturi trainice de prietenie în lupta comună pentru victoria cauzei păcii și socialismului.[…] În contextul actualei situații complexe și încordate, îmi exprim convingerea fermă că tradiționalele relații de prietenie și colaborare dintre cele două partide, țări și popoare se vor extinde și consolida în mod necontenit în lupta comună pentru zădărnicirea fermă a tuturor ofensivelor antisocialiste ale imperialiștilor, pentru edificarea cu succes a socialismului, a comunismului și a unei lumi noi, pașnice și suverane. L-am însărcinat pe ministrul nostru de externe, care vizitează țara dumneavoastră, să aibă cu dumneavoastră un schimb de păreri în aceste probleme.[…]”[83]

O lună și o zi mai târziu, pe 27 decembrie 1989, Kim Il Sung a trimis un mesaj lui Ion Iliescu, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale în care a salutat evenimentele ce aveau loc în România și a felicitat noile autorități[84] oferind în același timp și un ajutor de 100.000 dolari din partea guvernului nord-coreean.[85]

 

(Acest articol a fost publicat în Revista de Științe Politice și Relații Internaționale,vol.XIII, nr.4, 2016 a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.)

[1] Izidor Urian, Adevăr și ficțiune în relațiile româno-nord-coreene, în ”Pagini din diplomația României”, vol.1, ed. Junimea, Iași, 2009, p.218-219

[2]A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.257/1982, p.39

[3]În ceea ce privește cooperarea în domeniul extragerii metalelor neferoase, guvernul nord-coreean a specificat că nu dispune de fonduri pentru noi investiții din cauza cheltuielilor militare exacerbate, și a propus condiții oneroase pentru participarea României la deschiderea carierei de cupru de la Dong Kwan și a minei de plumb-zinc de la Unpha. Nord-coreenii au solicitat credit fără dobândă pentru 23, respectiv 16 ani, și acordarea tuturor mașinilor și pieselor de schimb, precum și livrarea de către partea română a unei părți din materiale și activități de proiectare. Negociatorii români au concluzionat că aceste condiții nu pot fi acceptate din motive economice. A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economică, d.335/1982, p.22-23

[4]Politica externă a României. Dicționar cronologic, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p.361

[5] Izidor Urian, Adevăr și ficțiune în relațiile româno-nord-coreene, p.219

[6] A.N.I.C., f. C.C. al P.C.R., s. Economică, d. 346/1982, p.204.

[7] A.M.A.E., 519-217/1982, p.8

[8]A.M.A.E., 533-23/1982, p.2

[9] A.M.A.E., 519-217/1982, p.28

[10]Ibidem, p.31

[11]Ibidem, p.5, 16

[12] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.257/1982, p.39

[13] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Cancelarie, d.46/1982, p.37

[14] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Cancelarie, d.24/1982, p.21

[15]Ibidem

[16] Ibidem, p.22

[17] Ibidem, p.53

[18] A.M.A.E., 521/217-1982, R.P.D.Coreeana, p.2

[19]Arhiva Academiei Române (în continuare A.A.R.), f.Cancelarie-Relatii Externe, R.P.D. Coreea-Plan, 1982-1984, file nenumerotate.

[20] A.M.A.E., 519/217-1982, RPD Coreeana, p.13

[21] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Administrativ-Politica, d.14/1980, p.2

[22] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.208/1983, p.27

[23]Politica externă a României. Dicționar cronologic, p.371

[24] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.233/1983, p.62

[25] Izidor Urian, Adevăr și ficțiune în relațiile româno-nord-coreene, p.220

[26] Ibidem

[27] Boo-Hak Koo, Political Economy of Self-Reliance. Juche and the Economic Development in North Korea, Research Center for Peace and Unification of Korea, 1992, p.169

[28]Ibidem, p.175

[29] Ibidem, p.189

[30] Gheorghe Stroe, Evoluția economiei românești în anii 1970-1980. Criza datoriei externe, in ”Arhivele Totalitarismului”, 1-2/2009, p.72.

[31] Jordan Gruia, La partocratie roumaine. Le communisme radical roumain, ed.Continent XXI, Bucarest, 2005, p.221

[32]Ibidem, p.235

[33]Ibidem, p.239

[34] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.339/1984, p.136-138

[35]Politica externă a României. Dicționar cronologic, p.362

[36] Ibidem

[37] Dong Hun Kwak, Schibarea politicilor lui Ceaușescu, din punctul de vedere al relațiilor politice și diplomatice, cu Coreea de Nord [Teză de doctorat prezentată la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, 2010], p.165-166.

[38] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.306/1984, p.72

[39] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.339/1984, p.297

[40]Pentru 1984, fuseseră protocolate bunuri în valoare de 39 milioane ruble. Ibidem

[41]Ibidem, p.293

[42] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.306/1984, p.72

[43] Ibidem, p.75 (Este interesant de observat că în timpul vizitei, coreenii au acceptat achiziționarea de autocamioane din România în valoare de 1 milion de ruble, cu mențiunea că, dacă se vor dovedi bune din punct de vedere calitativ, vor fi cumpărate mai multe.)

[44] Ibidem, p.74-75

[45] A.M.A.E., 373/220-1985, R.P.D.Coreeana, p.39

[46] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Economica, d.147/1985, p.27

[47] Ibidem, p.25

[48]Ibidem

[49]Ibidem.

[50]Ibidem, p.28

[51]Ibidem.

[52] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Cancelarie, d.63/1985, p.40

[53]Ibidem, p.46

[54] Ibidem, p.41

[55]Ibidem, p.42 (În 1985, comerțul sovieto-nord-coreean și-a dublat valoarea odată cu prăbușirea bonității nord-coreene pe piețele occidentale cauzată de atentatul de la Rangoon. În același timp relațiile dintre China și Coreea de Sud au început să capete amploare. Boo-Hak Koo, op.cit., p.187)

[56]Ibidem, p.45

[57] A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Cancelarie, d.8/1986, p.31

[58]Ibidem, p.49

[59]A.N.I.C., f.C.C.al P.C.R., s.Economica, d.308/986, p.32

[60]Ibidem

[61]Ibidem

[62] A.A.R., R.P.D. Coreeana Sosiri 1985-1986, p.53

[63] A.A.R., R.P.D.Coreeana Plecari 1986-1987, p.45-46

[64]Ibidem, p.50

[65] A.N.IC., f.C.C. al P.C.R., s.Relatii Externe, d.C7 Alfabetic Ceaușescu, vol.2, p.124

[66] A.A.R., R.P.D. Coreeana Plecari 1986-1987, p.8

[67] Ibidem, p.6

[68] Ibdiem

[69] A.M.A.E., 295-217/1988 P.R.D. Coreeana, p.220

[70] Ibidem, p.130

[71] Ibidem, p.2

[72] Ibidem, p.53, 213

[73] A.A.R., R.P.D. Coreeana Plecari 1988, file nenumerotate

[74] Ibidem

[75]Ibidem

[76] A.M.A.E., d.295-217/1988 P.R.D. Coreeana, p.84

[77] Ibidem, p.130

[78] În 1988, Nicolae Ceaușescu a criticat dur cultul personalității lui Kim Il Sung  în fața unei delegații nord-coreene, spunând printre altele că ”socialismul nu se construiește cu statui, ci cu fabrici și cu producție […]” Discuție personală cu domnul ambasador Izidor Urian, 13 decembrie 2013.

[79] Izidor Urian, Adevăr și ficțiune în relațiile româno-nord-coreene, p.221

[80] A.A.R., R.P.D. Coreeana Deplasari 199, pagini nenumerotate

[81]A.M.A.E., d.295-217/1988 R.P.D. Coreeana, p.2

[82]A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Administrativ-Politica, d.6/1989, p.5

[83]A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Relatii Externe, d.C7 Alfabetic Ceaușescu, vol.2, p.131-132

[84] Izidor Urian, Adevăr și ficțiune în relațiile româno-nord-coreene, p.222

[85] Această informație a fost prezentă până la un anumit moment pe pagina dedicată relațiilor româno-nord-coreene a siteului Ministerului Afacerilor Externe român (http://www.mae.ro/bilateral-relations/2023 ).

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *