Relația SUA-China. În Birmania, SUA au trecut linia roșie

myanmar

Sunt mulți specialiști în Asia de Sud-Est (printre care Thierry Meyssan și Philippe Raggi) care văd evenimentele din Birmania într-o lumină diferită de cea a presei oficiale.

După aceasta din urmă, este vorba despre un război civil, opunând naționaliștii rasiști birmanezi minorității musulmane, acei „rohingyas”.

Doar că cele două milioane de rohingyas ce trăiesc în Birmania (la frontiera cu Bangladesh-ul) nu reprezintă decât 50% din minoritățile musulmane ale acestei țări, iar celelalte 50% care rămân nu au nicio problemă de integrare, nici nu fac obiectul unor persecuții rasiale sau religioase.

Deplasați din Bengal de către britanici atunci când au cucerit Birmania și au atașat-o la India între 1886 și 1937, rohingyas au rămas, pentru naționaliștii birmanezi (care s-au opus japonezilor între 1941 și 1945) niște inamici, favorabili britanicilor. Independența Birmaniei, proclamată în 1948, nu a eliminat problema, dimpotrivă.

Căci legăturile care existau între serviciile britanice și rohingyas au făcut să apară sprijinul pentru aceștia din urmă din partea serviciilor pakistaneze (ISI) prezente în Bengal. Pakistanezii îi controlează pe cei 300.000 de emigranți bărbați rohingyas care muncesc în Arabia Saudită, dintre care sunt recrutați și antrenați combatanți ai Al Qaïda. Ei sunt cei care „au executat” (în sensul S.O.E. – Special Operation Executive) operațiile teroriste contra armatei birmaneze în octombrie 2016, apoi în august 2017 (71 de morți în rândurile forțelor de ordine).

La fel ca în Siria în 2012, unde „insurgenții” se amestecau printre adunările contestatare și deschideau focul asupra armatei siriene pentru a face ca aceasta să deschidă focul la rândul său asupra manifestanților (practică curentă a S.O.E.), teroriștii „Armatei Salvării” antrenau prin lupta lor trupele birmaneze în satele rohingyas, înainte de a trece frontiera și a se refugia în Bangladesh.

Toate acestea sunt perfect descrise de Thierry Meyssan în articolul său din 3 octombrie Islamul politic contra Chinei, publicat de réseau Voltaire. El subliniază că prezentând evenimentele din Birmania ca pe un război religios între budiști și musulmani, rohingyas au primit și sprijinul Turciei, al Iranului și al Irakului, ceea ce este de bun augur pentru ca SUA să se retragă discret din mlaștina siriană, abandonându-i pe aliații lor kurzi, și să se îndrepte către Sud-Estul asiatic.

Această concluzie este inatacabilă, dar cred că este util să dezvolt ce înseamnă pentru SUA „să se îndrepte către Sud-Est-ul asiatic”.

De la începutul secolului al XX-lea, când Rockfeller-ii și FED-ul au finanțat revoluția sovietică pentru a-i îndepărta pe frații Nobel de pe câmpurile petroliere de la Baku, atunci când americanii fac un război, există adesea interese petroliere în spatele acestuia (războiul din Siria este o perfectă ilustrare a acestui lucru).

Dar, până în prezent, angajamentul SUA era direct legat de beneficiile financiare pe care urmau să le extragă din operațiune.

Or, în Birmania, nu este vorba despre așa ceva. Desigur, există câmpuri petroliere, legate de China printr-o conductă, iar companiile americane (și Shell) ar dori să deposedeze firma Total de investițiile pe care le-a făcut în această regiune.

Dar miza este disproporționată în raport cu efortul.

Nu atât zăcămintele petroliere birmaneze îi îngrijorează pe americani, cât conducta care leagă China de golful Bengal. Căci această conductă nu servește la exportarea petrolului birmanez către piața internațională, ci permite, din contră, importurilor de petrol ce provin din golful Persic să ajungă în China, pornind din golful Bengal, fără ca vapoarele să trebuiască să traverseze punctele de trecere obligatorii din Sumatra sau zonele controversate din Marea Chinei.

Un război în Birmania înseamnă zero beneficii pentru Statele Unite, însă este o amenințare enormă pentru aprovizionarea cu petrol a Chinei dinspre golful Persic. Aici nu este vorba despre un război pentru a promova interesele americane, ci pentru a dăuna Chinei.

Americanii sunt oameni de afaceri. Lor nu le plac cheltuielile inutile. Ultima oară când petroliștii americani au acționat împotriva intereselor lor imediate, a fost în iunie 1941, atunci când au încetat să mai aprovizioneze Japonia cu hidrocarburi. Privată de petrol, Japonia a fost atunci obligată să invadeze Indonezia în șase luni (fiindcă ea nu avea stocuri de petrol decât pentru șase luni), iar pentru acest lucru, în prealabil, ea trebuia să neutralizeze flota americană a Pacificului. Între embargoul contra Japoniei de la sfârșitul lui iunie 1941 și Pearl Harbour, distanța a fost de cinci luni.

Această comparație ne permite să înțelegem sensul „războiului civil” susținut de americani în Birmania: este vorba nici mai mult nici mai puțin decât de a păstra sub controlul lor aprovizionarea chineză cu hidrocarburi provenind din Golf, și de a-i face pe chinezi dependenți de libera circulație a mărfurilor, în Marea Chinei, spre exemplu.

Nu este numai un act de ostilitate la adresa Birmaniei sau a firmei franceze Total, este un act de război împotriva Chinei și Iranului.

 

http://hervelebideau.canalblog.com/archives/2017/10/12/35763936.html

Traducere Vladimir Muscalu

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest