Regionalizarea. Graba strică treaba

Dar să vedem "faptele":

  • GRABA: "Cum justitică Dragnea această grabă de a avea regiuni până la sfârşitul acestui an? "Cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi. Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană."
  • avem PROMOTERI: "Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale – desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării – s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost: cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare?"
  • ARGUMENT? Dragnea recunoaşte că regionalizarea va slăbi statul, "centralizat" – se grăbeşte să adauge ministrul, ca şi când acesta ar fi un dinozaur scăpat pe străzile oraşului, istoria care a condus la apariţia acestuia fiind inutilă. Regionalizarea ar aduce următoarele "beneficii" societăţii: "Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională [tautologie]. De asemenea, procesul de descentralizare a competenţelor de la nivel ministerial către regiuni şi judeţe va determina o subţiere a personalului la structurile deconcentrate din judeţe şi, automat, şi la ministere personalul se va diminua." (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

În final, baronizarea economiei naţionale

Pare a fi cel mai palpabil rezultat. Baronul local este cel mai bun releu între centrul puterii interesate şi resursa locală. Relativ uşor de satisfăcut, este şi uşor de manipulat. În acelaşi timp, fragmentarea economică slăbeşte iremediabil până la dispariţie orice control "de la centrul" naţional. În plus, eventuala intervenţie de la Bucureşti în previzibilul dezmăţ regional al baronilor ar fi imediat catalogată în presa internaţională şi locală ca  injustiţie, un act nedemocratic etc.

Istoria colonialismului britanic în India reprezintă un caz interesant. India nu a fost neapărat bătută militar, cât supusă prin manevrarea ierarhiilor interne, învrăjbirea mogulilor şi a nawabilor între ei. Altfel nu se explică cum câţiva zeci de mii de militari britanici au reuşit să ţină sub control un subcontinent cu 200 de milioane vreme de mai bine de 3 secole (1613-1947), mai întâi alături de olandezi şi francezi, apoi, din a doua parte a sec. al XVIII-lea, doar pentru Anglia. Profiturile East India Company atingeau la mijlocul sec. XIX nivelul a "sute şi mii la sută beneficiu", după cum ne aduce Fernand Braudel mărturia unui politician britanic (Braudel, "Timpul lumii", Meridiane, Bucureşti, 1989, vol II, p.271). Iată textul-mărturisire din Encyclopaedia Britannica: "As British sovereignty spread, new land-revenue devices were soon instituted, which resulted in raising the revenue to finance the consolidation of power in India and the conquest of other regions, breaking up the old system of self-sufficient and self-perpetuating villages and supporting an elite whose self-interests would harmonize with British rule." (Britannica online)

Pentru ce să desfac maşina în loc să schimb şoferul?

În momentul de faţă România este contributor net la UE. Din 2007 până în 2012, România a vărsat la bugetul UE 7 miliarde de euro şi a primit puţin peste 1 miliard de euro (Business24.ro, 30 mai 2012). Aşa numitele "proiecte europene" sunt, de fapt, proiecte româneşti, cu bani româneşti, triate de birocraţia de la Bruxelles. Trebuie să recunoaştem, ruşii nu au reuşit niciodată să prezinte vreun proiect de succes făcut cu bani româneşti ca fiind al lor, în dictatura comunistă. Între timp, relaţiile cu publicul au evoluat, la fel şi politica transnaţională. În aceste condiţii, ceea ce trebuie reconfigurat este relaţia statului român cu UE, nu trimiterea administrării naţionale în necunoscut. Intrăm astfel în acelaşi tip de reformă ca şi privatizările: am lichidat industriile pe motiv de neperformanţă în loc să reformăm/trimitem în justiţie managementul lor. De data aceasta trimitem în cea mai gravă incertitudine cel mai important vehicol al unui popor prin istorie: statul său, un drept câştigat cu multă sudoare şi sânge. Şi nici măcar nu ştim de ce, dar "totul trebuie făcut până în decembrie."  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest