Recenzie: NAŢIONALIZAREA RUBLEI. Calea spre libertatea Rusiei

Coperta-Starikov-223x300

Vineri, 12 mai a.c., a avut loc la Timişoara (Bastionul Theresia), în prezenţa autorului, lansarea cărţii jurnalistului şi politicianului rus Nikolai Starikov, NAŢIONALIZAREA RUBLEI. Calea spre libertatea Rusiei, apărută sub egida Grupului de Studii Geopolitice ”Frontiera” (ABA Management, 2016).

Cartea lui Starikov oferă o perspectivă insolită asupra unor evenimente mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai puţin cunoscute. Lectura acestei cărţi nu se justifică prin faptul că interpretările autorului ar fi irefutabile, ci mai degrabă prin aceea că mesajul său este diferit de cel al scrierilor apărute în România după 1964, când regimul comunist de la Bucureşti a început să ia distanţă faţă de Moscova. Cititorul român are astfel posibilitatea să compare diverse concepţii despre lumea contemporană.

Pe lângă faptul că oferă o perspectivă originală asupra unor importante fapte economice şi politice, cartea lui Starikov are pentru cititorii  români şi alte puncte de interes.

În anii 1950-60, românii au învăţat la şcoală că marile descoperiri ştiinţifice şi tehnice din istoria lumii – de la inventarea becului electric şi a transmisiei prin unde radio la primele rachete şi la primul zbor în cosmos –  au fost făcute de savanţii ruşi. Ca urmare, ei pot fi înclinaţi să se întrebe cum a ajuns această mare naţiune, care, odinioară, trăia într-una din cele două supraputeri ale lumii, să aibă un stat eşuat. Răspunsul autorului este trădarea lui Gorbaciov şi a lui Elţin şi maşinaţiile bancherilor occidentali şi ele oportuniştilor autohtoni, care, în anii 1990, au îngenunchiat Rusia. Or, mulţi români cred că la fel s-au petrecut lucrurile şi în România, care, în timpul regimului ceauşist, era – aşa cum spunea propaganda vremii – o ţară aflată pe „culmi de progres şi civilizaţie” admirată de întreaga planetă.

De asemenea, intelectualii ruși, precum Starikov, pot accesa cu ușurință lucrările istorice scrise în limba rusă şi documentele oficiale ale Federaţiei Ruse şi ale URSS, care nu sunt uşor accesibile majorităţii cercetătorilor occidentali sau români. Iar în prezent, spre deosebire de perioada sovietică a comunismului românesc, traducerile în limba română a unor lucrări scrise în limba rusă în ultimele decenii sunt foarte rare.

În fine, spre deosebire de mulţi alţi istorici şi economişti, Starikov spune multe lucruri într-un mod tranşant, dar într-un stil agreabil (chiar şi în traducere, care pare excelentă), ceea ce permite discutarea unor probleme complexe într-un mod inteligibil, interesant şi uşor de urmărit.

În cele ce urmează, vom prezenta concepţia lui Starikov cu privire la diverse subiecte discutate în cartea sa cu ajutorul câtorva citate:

Necesitatea de a înțelege politica și finanțele: …nu pot fi edificate state prospere dacă nu sunt înţelese principiile de organizare ale lumii moderne…Regulile jocului au fost stabilite cu mult timp în urmă, iar jocul a început demult…Imaginaţi-vă următoarea situaţie: un jucător de tenis a ajuns la un turneu. El are o rachetă, poartă o şapcă şi ţine mingi de tenis în buzunare. Dar, atunci când ajunge la ceea ce ar trebui să fie un teren de tenis, el îşi dă seama că nu este pe un asemenea teren, ci pe gheaţă, pe un patinoar. Adversarul său arată ciudat: el are patine, o crosă şi poartă cască. Cât timp poate jucătorul de tenis să reziste în faţa jucătorului de hochei în cazul în care ei joacă hochei?

Concluzia este evidentă: trebuie să ştim ce jucăm, cine ne sunt adversarii şi care sunt regulile jocului. În caz contrar, vom pierde jocul. Iar la nivel naţional, vom pierde jocul la fel de uşor cum l-a pierdut Gorbaciov. El a devenit cel mai bun german din toate timpurile şi totodată şi-a distrus propria ţară. El a ajutat Germania să se reunească şi un an mai târziu şi-a rupt în bucăţi ţara natală. (p. 25).

Lumea politică şi lumea financiară: reprezintă domenii foarte importante ale existenţei umane. Din această cauză, cunoaşterea principiilor de bază care reglementează funcţionarea domeniilor respective este absolut necesară, în caz contrar fiind grav afectată existenţa unor popoare şi ţări. Cine controlează emiterea monedei? Banca centrală este controlată de statul respectiv sau se află în mâini private? La aceste întrebări esenţiale, Starikov răspunde fără nici o ezitare: Actuala lume financiară a îngenuncheat lumea politică şi i-a uzurpat funcţiile. Lumea de azi este strict dependentă de lumea financiară, supravieţuieşte prin intermediul lumii financiare şi este controlată de către aceasta. (p. 27).

Se observă că acest răspuns se inspiră direct din concepţia marxist-leninistă despre oligarhia financiară. Conform acestei concepţii, statul nu este ceea ce pare, adică reprezentantul întregii societăţi şi arbitru imparţial în conflictele dintre diverse clase şi categorii sociale adverse, ci un instrument al clasei dominante; în capitalism, el este instrumentul burgheziei şi devine din ce în ce mai mult unealta unei mici părţi a acesteia: oligarhia financiară. Într-un mod sau altul, în ţările capitaliste şi, într-o anumită măsură, în fostele ţări comuniste pe cale să devina capitaliste, se manifestă acelaşi fenomen: puterea politică este subordonată oligarhiei financiare, care îşi exercită controlul exclusiv asupra societăţii.

Cum au cucerit bancherii America: cartea conţine o fascinantă trecere în revistă a istoriei bancare americane, în care diversele episoade au cu totul altă explicaţie decât cea prezentată în manuale: …bancherii britanici au încercat prin diverse metode să-şi restabilească controlul asupra sistemului financiar al Statelor Unite. Metoda directă, cea militară, s-a dovedit ineficace, pentru că Anglia a pierdut Războiul de Independenţă. Mai exista, deci, o singură metodă: prin intrigi şi conspiraţii. …Pentru restabilirea acestui control nu s-a recurs la o nouă intervenţie militară, ci a fost exportată o copie a Băncii Angliei în America. Iar copia şi originalul maşinii de făcut bani aparţineau aceloraşi bancheri. Fără îndoială, dobândirea controlului asupra băncii de emisiune a SUA ar fi determinat nu doar obţinerea controlului asupra sistemului financiar american, ci asupra întregii ţări.

Istoria ”cuceririi” Angliei de către un grup de bancheri a fost transferată, deci, de către urmaşii acestora peste mări şi ţări. Singura diferenţă a fost că în Anglia ei au fost nevoiţi să negocieze (şi să respecte angajamentul făcut) cu un monarh, iar în Statele Unite să găsească o cale de mijloc cu preşedinţi şi parlamentari care se schimbă din patru în patru ani. Această ”fluctuaţie” nu a permis o continuitate în ceea ce priveşte politica băncii private de emisiune, dar a facilitat o soluţionare mai rapidă a problemelor generate de erori şi greşeli.

Mita, şantajul şi crima: acestea au fost metodele tradiţionale prin care s-au impus deciziile critice în sistemul financiar american. Multe din misterele istoriei americane vor deveni ceva mai vizibile dacă analizăm încercările bancherilor de a uniformiza politica de emisiune monetară din SUA şi din Marea Britanie. Acest obiectiv era extrem de dificil. Trebuia recucerită o ţară care tocmai devenise liberă. (p. 188-189).

În acest context, Starikov subliniază complicitatea bancherilor europeni la asasinarea preşedinţilor americani Lincoln, McKinley şi Kenedy

Dolarul şi Sistemul Rezervei Federale: Cheia de boltă a actualei lumi financiare şi a economiei globale este dolarul american. (p. 27-28)….Principala monedă utilizată la nivel global ca mijloc de plată şi ca mijloc de economisire este o organizaţie deţinută de un grup necunoscut de bancheri privaţi. (p. 33).

Banca Centrală a Rusiei este deţinută, de fapt, de duşmanii Rusiei: bancherii englezi şi americani. Ţinând cont de toate acestea, am putea spune că Banca Rusiei poate fi considerată o Bancă Centrală a altcuiva şi nu a Rusiei. (p. 52). Dacă această bancă nu este naționalizată, Rusia va continua să fie o colonie a bancherilor. De aceea, Starikov pledează pentru reinstaurarea controlului statului rus asupra băncii de emisiune şi descrie etapele care trebuiesc parcurse în acest scop.

Banca Mondială: Scopul principal al Băncii Mondiale a fost şi este să acorde credite mai ales acelora care nu pot să le ramburseze fără probleme. Sarcina funcţionarilor Băncii Mondiale era de a convinge debitorii cu probleme să recurgă la împrumuturi. Rezultatul unei asemenea politici este întotdeauna acelaşi – creşterea catastrofală a datoriilor în ţările nedezvoltate, care pot fi rambursatae doar prin noi împrumuturi. Aceasta implică o dependenţă înrobitoare faţă de bancheri….În cele din urmă, prin cooperarea cu Banca Mondială, săracii devin şi mai săraci, iar resursele lor se scurg către ţările bogate. (p. 133).

Fondul Monetar Internaţional (FMI): FMI nu este un ”club pentru discuţii”, ci un instrument pentru a obţine hegemonia la nivel mondial. (p.136).

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC): Sub flamura libertăţii fără limite, ţările îşi pierd orice libertate. (p. 139).

Manipularea preţurilor materiilor prime (mai ales a preţului petrolului): Dinamica preţului petrolului este determinată în cea mai mare măsură de tranzacţiile la termen, şi nu de raportul dintre cererea şi oferta reală de petrol la un moment dat. (p. 329)… Rezultă că cei care deţin ”maşina de tipărit bani” pot manipula fără nici o dificultate nu doar preţul petrolului, ci preţurile tuturor bunurilor şi resurselor. Pentru că investitorii financiari, bancherii şi prorietarii Sistemului Federal de Rezerve pot cumpăra sau vinde tot ce le trece prin capprin intermediul burselor de mărfuri şi de valori. Pentru a mări sau micşora preţurile este suficient să induci o anumită tendinţă. (p. 330).

Asasinatele: după 1694 (înfiinţarea Băncii Angliei), deţinătorii englezi ai ”maşinii de tipărit bani” au recurs în mod obișnuit la crimă pentru a-și atinge scopurile. Pe lângă preşedinţii americani deja amintiţi şi nenunumăraţi alţi adversari, în rândul victimelor lor se află, probabil, Napoleon, William de Orania şi majoritatea ”plăpânzilor moştenitori ai Regelui Soare” (p. 53-78).

Alte evenimente istorice pe care Starikov le prezintă în acelaşi mod sunt: pierderea alegerilor de către Winston Churchill în 1945; moartea (asasinarea) lui Stalin; originile ”Declaraţiei Drepturilor” (Bill of Rights): relaţiile dintre William de Orania şi bancherii englezi; rolul lui Lafayette în războiul de independenţă al SUA; declanşarea celui de-al doilea război mondial; atacul lui Hitler împotriva URSS; salvarea URSS de distrugere cu bomba atomică, 1946-1949; originea sintagmei ”cortina de fier” (preluată de la Goebbels); mistificarea alegerilor din ţările occidentale; Mussolini – agent al serviciilor secrete engleze; revoluţia bolşevică din 1917 şi rolul lui Litvinov – agent al serviciilor secrete engleze; războiul din Iraq; fabricarea unor dezidenţi din ţările comuniste, ca de exemplu, Andrei Saharov; refacerea puterii Chinei; ipocrizia Occidentului, care critică Rusia pentru invazia Ceceniei şi a Tatarstanului; ”democraţia” în actualul sistem politic britanic; revoluţiile ”colorate” (Franţa, 1968; Romania, 1989; Moscova, 1993; Iran, 2009; Kyrgyzstan, 2010; Thailanda, 2010); traficul cu droguri făcut de CIA; criza imigranţilor; etc.

Problema pe care şi-o pune cititorul după ce termină cartea este dacă toate aceste informaţii – și multe altele, care nu au fost menţionate în această recenzie – sunt sau nu corecte.

În ceea ce ne priveşte, am constatat adesea că atunci când Starikov se referă la un subiect, un personaj istoric sau la o întâmplare despre care avem şi alte lecturi, mai mult sau mai sistematice (de exemplu, istoria băncilor centrale, principiile sistemelor monetare, criza financiară etc.), concluziile noastre sunt asemănătoare sau chiar identice, ceea ce ne convinge că avem de a face cu o lucrare serioasă. Nu trebuie însă ca această părere a subsemnatului  (sau a oricărui altcineva) să fie privită în mod necritic. Mult mai folositoare este o lectură fără prejudecăţi a cărţii şi considerarea acesteia ca fiind o invitaţie de a verifica diverse relatări istorice concurente. Este, într-adevăr, ”maşina de tipărit” cheia dominaţiei Angliei în afacerile mondiale sau ascensiunea acestei ţări şi, în general, a Vestului a fost determinată de altceva, mult mai important, de exemplu, faptul că englezii au construit mai devreme decât alte popoare instituţii inclusive? Banca Rusiei este rusească sau americană? Autopsia rămăşiţelor pământeşti ale lui Napoleon a găsit suficient arsenic pentru a fi fost letal sau nu?

Există totuşi două chestiuni în legătură cu care nu suntem de acord cu Starikov.

Prima este desconsiderarea omului Andrei Saharov. El nu a înţeles – după Starikov – că în lumea politică există o singură regulă: anume că nu există nici o regulă. Starikov are dreptate să spună că proiectul de constituţie al lui Saharov a fost naiv – dar, aceasta, doar pentru că el a crezut că un asemenea proiect poate fi aplicat de un stat totalitar.

Însă, oameni ca Saharov, Gandhi sau Martin Luther King au ştiut ceva ce Starikov, ignoră, şi anume că dacă omenirea continuă să meargă pe calea machiavelică pe care a mers până acum, viitorul va fi, probabil, sclavia, inegalităţile insuportabile, războaiele permanente şi, în final, dispariţia speciei umane. Realpolitik-ul pe care Starikov îl consideră singurul fel de politică valabil şi-a atins limitele. Omenirea în ansamblu trebuie să se schimbe sau să piară!

Al doilea punct de dezacord cu Starikov îl priveşte pe Stalin. Starikov îi critică pe Gorbaciov, Elţin şi susţinătorii acestora pentru politicile lor lipsite de viziune, însă îl laudă pe Stalin pentru salvarea şi transformarea URSS într-o mare putere. Or, istoricii sunt, în general, de acord că foametea, mortalitatea din lagărele de muncă şi din închisori, ca şi terorismul de stat (deportările şi epurările politice) au făcut milioane de victime de care Stalin şi tovarăşii săi sunt responsabili direct sau indirect. Numărul victimelor stalinismului este încă o chestiune disputată. Deşi nu s-a recunoscut o cifră oficială, cele mai multe estimări sunt între 15 şi 20 de milioane de victime. Iar teroarea insuportabilă exercitată de Stalin a fost totuşi greșită, inutilă și contraproductivă. Căci, de fapt, menţinerea îndelungată a sistemului stalinist – în România, până la prăbuşirea finală din decembrie 1989 – a fost principala cauză a căderii comunismului în URSS şi în ţările satelite.

Nici o carte cu subiect social nu este neutrală din punct de vedere axiologic (Wertfreiheit), adică neinfluenţată de constelaţia complexă de credinţe, valori, ideologii, tehnici etc., împărtăşite de autor. După cum am arătat, cartea Starikov nu face excepție de la această regulă.

Acestea fiind spuse, subliniem că NAŢIONALIZAREA RUBLEI… este o carte care trebuie citită, deoarece conţine idei şi interpretări de mare interes pentru oricine încearcă să înţeleagă trecutul, prezentul şi viitorul. Credem că, în România, această carte se va bucura de o considerabilă atenţie, va fi lăudată sau criticată,  însă, în nici un caz, ignorată.

 

 

Sursa: http://flux.md/stiri/economie/rezenzie-nationalizarea-rublei-calea-spre-libertatea-rusiei.html/

 

Silviu CERNA, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, UNIVERSITATEA DE VEST, TIMIŞOARA

 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest