Radiografia unei manipulări. Cum să denigrezi un papabil

(c) Ruxandra Rautu

Demisia Papei Benedict XVI, sau retragerea, cum preferă unii comentatori să o numească – în fond, e o problemă de viziune – a stârnit numeroase controverse. Retragerea unui suveran pontif e ceva nemaiauzit în ultimele șase sute de ani. Tentația comentariului este mare, dar puțini sunt cei care știu exact ce se întâmplă. Prin însăși natura ei, retragerea Papei Benedict este problematică, și asta tocmai pentru s-a invocat motivul vârstei înaintate și a pierderii vigorii fizice și a minții. Comentatorii de stânga nu au uitat că, într-o situație invocată aparent asemănătoare, Ioan Paul II nu a recurs la o „retragere”. Pe fondul acestor incertitudini, nu puțini sunt cei care au încercat să sape în măruntaiele Vaticanului, căutând, precum hienele la hoit, ceva de recuperat…

Ce este însă uimitor nu este că unele ziare și platforme online italiene au comentat pe larg evenimentele, media italiană fiind ușor înclinată către genul de scandal, iar nu de informație pură, din care cititorul să își formeze singur părerea, pe baza informației existente. Ci că o parte din presa românească a preluat un astfel de comentariu, ba chiar l-a „îmbunătățit”. Situația îmi amintește de mărturisirea pe care mi-a făcut-o în 2005 un înalt funcționar din Parlamentul european, de origină italiană, care deplângea nivelul presei din România, mult mai coborât, spunea el, chiar decât cel al presei lui Berlusconi (din al cărui partid făcea, de altfel, parte).

Concret, în ziarul „Gândul” a apărut o sinteză a unor articole din Corriere della Sera și din Il Fatto Quotidiano, care pun demisia Papei pe seama înfrângerii suferite în cadrul acțiunii de reformare a Curiei Romane, și în special de ultimul scandal legat de „Banca Papei”, așa-numitul Institut al Operelor Religioase. Dacă manipularea propusă de publicația italiană este ceva mai bine construită, sinteza ei pe meleaguri românești devine chiar grosolană. O manipulare, pentru a reuși, trebuie să fie persuasivă, dar depinde și cui te adresezi. E mai greu să înșeli un italian oarecum bine informat, pe când cu românul îți merge mai ușor.

Cum se propagă manipularea? Cineva o construiește și o lansează, în cazul nostru în presa italiană. În treacăt fie spus, presa franceză a participat și ea parțial, fără a da însă nume… Iar românii preiau informațiile din dorința de a șoca cititorii, și rezumă fără să fie atenți la detalii. Detaliul esențial este ultima frază din articolul apărut în Gândul:Într-o ultimă decizie, Papa Benedict numise șase cardinali noneuropeni tocmai pentru a diminua influenţa lui Bertone, care dorește un viitor papă italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano”. Bertone este cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului. Problema cu informația furnizată este că nu Bertone l-ar dori papă pe Mgr. Scola, ci, dimpotrivă, Benedict XVI. O scurtă căutare pe internet ne va lămuri pe deplin. Unele comentarii din Il Fatto denunță tocmai faptul că Papa, prin retragerea anunțată pe 11 februarie, încearcă să îi facă loc Mgr. Scola, ca viitor ocupant al scaunului Sfântului Petru. Benedict XVI s-a luptat timp de luni de zile cu Mgr. Bertone pentru a-l muta pe Mgr. Angelo Scola din scaunul patriarhal al Veneței pe poziția de arhiepiscop de Milano (cf. golias-news.fr, 30 iunie 2011). Tarcisio Bertone nu era la prima încercare de a se împotrivi numirii Mgr. Scola pe o funcție importantă, spre exemplu ca președinte al Conferinței episcopilor italieni. S-a ajuns atunci la o numire de compromis. În mod cert însă, „puternica personalitate și temperamentul leonin” al Patriarhului Veneției nu erau pe deloc pe placul numărului doi din Vatican. Angelo Scola era preferatul multora în 2005 pentru scaunul roman. Iar acum, conform presei italiene, pare a fi unul dintre candidații cu cele mai mari șanse de reușită.

Dar de ce să fie atacat Mgr. Scola? Unul dintre motive este că are influență asupra tinerilor. Provine din mișcarea Comunione e Liberazione, a participat la multe din „meetingurile” de la Rimini. Iar tinerii, cum spunea și Papa Ioan Paul II, sunt viitorul Bisericii. Presa occidentală de informație din vestul european îl acuză acum tocmai de incapacitate de comunicare și lipsă de carismă, pentru că este un „intelectual ascuțit” (LaLibre). Ar trebui să ne întrebăm oare de ce… Iar alt punct slab, identificat de Business Insider, este că interesul lui este o chestiune pur europeană, anume re-creștinarea Europei, iar nu, vezi Doamne, un program care să răspundă problemelor Bisericii mondiale. O altă problemă este declarația sa din 6 decembrie, la aniversarea a 1700 de ani de la Edictul de la Milano, prin care împăratul Constantin cel Mare a acordat creștinilor din imperiu libertatea cultului. Declarația critică consecințele laicității de tip francez, responsabilă de transformarea statului, laic, în unealtă pentru exercitarea a unei puteri de tip negativ, care marginalizează identitatea religioasă (La Croix). Ne putem imagina că un astfel de personaj trebuie îndepărtat de funcțiile importante și denigrat cât se poate de mult, pentru ca mai apoi, atunci când va încerca să ocupe vreo poziție înaltă, să poată fi combătut cu imaginea negativă care i-a fost creată în mod injust. Cum ar putea fi cazul acum… ; că doar nu iese fum fără foc (principiul de bază al zvonisticii). De aici campania atent orchestrată, în media occidentală și nu numai, care urmărește denigrarea lui. Campania de presă este însă mult mai amplă. Scopul general este descurajarea celor care înțeleg să răspundă chemării Papei la luptă contra Răului în toate manifestările contemporane, și la rezistență din orice poziție pe care o ocupă creștinul în societate. Dacă Papa a fost înfrânt de birocrație, de sistem, atunci cum o să câștigați voi? O fi fost el un teolog strălucit, dar nu a fost decât un papă „șters”, a ajutat „sistemul”, „s-a complăcut” (doar el l-a numit pe Tarcisio Bertone), a încercat să lupte dar s-a retras ca un laș, sau, mai rău, ca un oportunist, înainte ca barca să se scufunde. Acesta este mesajul, atent cultivat și transmis cu variațiuni mai mult sau mai puțin insolente, mai mult sau mai puțin credibile, de Corriere della Sera și Il Fatto Quotidiano în Italia, Le Monde în Franța. Și lista poate continua probabil.

O campanie de denigrare, pentru a fi însă eficientă, trebuie să pornească de la elemente reale pe care să le pervertească. În cazul nostru, este evident că există probleme și conflicte în cadrul Bisericii. Este cert că o reformă și revenirea la surse ar fi necesară. Așa că stângiștii de la Il Fatto Quotidiano cer un papă „Francisc I”; Le Monde titrează, sub semnătura sociologului religiilor Olivier Bobineau, „Agonia unui imperiu bolnav”; Il Fatto sapă pentru descoperirea relațiilor suspecte ale Mgr. Scola cu mișcarea Comunione e Liberazione, căreia i-ar datora ascensiunea, descoperă legăturile cu Roberto Formigoni și prietenia cu Rocco Buttiglione (care, se știe, nu a ajuns comisar european pentru că a fost respins pentru declarații „homofobe”) etc.

Ar trebui însă să ne întrebăm, încă o dată, dacă asistăm la înfrângerea unui papă. Este Benedict XVI un înfrânt? La ultima mare liturghie, cea din Miercurea cenușii, celebrată la Vatican pe 13 februarie, papa a încheiat predica spunând că „a se converti semnifică să nu te închizi în căutarea propriului succes, a propriului prestigiu, a propriei poziții, ci să faci ca în fiecare zi, în lucrurile mici, adevărul, credința în Dumnezeu și iubirea să devină lucrul cel mai important” (La Repubblica). Benedict XVI a denunțat „ipocrizia religioasă, comportamentul celor care vor doar să pară, atitudinile care caută aplauzele și aprobarea”, a regretat că fața bisericii este „uneori desfigurată”, a denunțat incoerența celor care spun că sunt gata să „își sfâșie veșmintele, în fața scandalurilor și a nedreptăților, în mod evident perpetrate de alții”, dar care nu sunt „gata să acționeze din străfundul inimii lor, conform conștiinței și intențiilor proprii, lăsându-l astfel pe Dumnezeu să îi transforme, să îi înnoiască și să îi convertească”. Din păcate falșii profeți și fariseii sunt prezenți, așa cum spune papa, în cadrul bisericii („Mă gândesc în mod special la loviturile împotriva unității bisericii, la diviziunile din cadrul corpului bisericii”), și trebuie identificați la timp de credincioși. „Christos a venit pentru a reuni împreună pe fiii lui Dumnezeu care erau dispersați”. Așa că Sfântul Părinte ne invită să „trăim postul într-o intensă și evidentă comuniune bisericească, să depășim individualismele și rivalitățile” (cf. La Repubblica și Carnets du Vatican/LaLibre). Pornind de la aceste fraze, este corect să spui că Papa se adresează inclusiv unor membrii ai Curiei și că îi acuză direct; în schimb este incorect să tragi concluzia că este un înfrânt. Ba dimpotrivă, este o chemare la a continua lupta, un semnal că trebuie luptat cu lupii deghizați în oi, precum și o indicație a căii corecte de urmat.

Și noi, românii, cu ce ne alegem? În caz că ne mulțumim cu informațiile digerate de alții și prezentate cu iz de inedit, rămânem manipulații de la periferia continentului, fără să cunoaștem mizele jocului. Dacă ne-am informa la sursă, am avea măcar șansa să identificăm la timp manipularea, și să decidem, pe baza informațiilor pe care le avem, unde este adevărul și unde este minciuna. Sau măcar să ne dăm seama dacă nu avem informații suficiente pentru a ne forma o părere.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest