PPE, de la Europa Creştină la Congresul de la Bucureşti

Congresul de la Bucureşti a fost prezentat ca o reuşită a Partidului Popular European. Cum spunea Cristian Preda, a fost cel mai important pas al PPE de la Congresul al IX-lea, care a produs Programul de la Atena, în 1992. Dar prin ce a fost atât de important „programul de bază” adoptat la Bucureşti? O scurtă privire în istoria documentelor de bază ale PPE ne va putea lămuri.

Documentul O Uniune a Valorilor din 2001 prevede câteva lucruri interesante pentru construcţia europeană din perspectiva PPE. Capitolul I plasează persoana în centrul Uniunii. Uniunea trebuie să se ghideze după libertatea şi demnitatea persoanei (§101). Recunoscând că există şi alte forme de viaţă comună, PPE afirmă că familia, „în care tatăl şi mama au responsabilitatea copiilor lor, constituie fundamentul societăţii” (102). În sfârşit, Uniunea ca nivel statal este necesară doar în măsura în care îşi utilizează capacitatea de acţiune pentru a salvgarda naţiunea ca mod de viaţă, condiţie esenţială pentru ca „Europa” să fie acceptabilă pentru şi acceptată de către cetăţenii ei (§405). Un reperaj facil arată valorile esenţiale ale PPE: libertatea, demnitatea și responsabilitatea persoanei umane, solidaritatea comunităţilor naţionale. Democrația este considerată necesară pentru că instituțiile trebuie să reflecte, direct sau indirect, voința cetățenilor, ceea ce înseamnă instituții capabile să asigure transmiterea acestei voințe și transparența mecanismelor de guvernare (§407). Documentul „O Constituție pentru o Europă Puternică” (Estoril, 2002) afirmă necesitatea ca preambulul viitorului tratat constituțional să amintească ce datorează Europa moștenirii religioase (§20). În sfârșit, „Programul de bază” al PPE de la București reia exprimările anterioare dar le și clarifică, pentru prima oară, într-un document fundamental. Lucrurile erau desigur cunoscute celor obișnuiți cu afacerile europene. Acesta este și motivul pentru care o bună parte din eurodeputații de stânga afirmă deschis, desigur nu neapărat public, că PPE este o grămadă de fasciști, motivația nefiind una economică (PPE este la fel de bine cunoscut pentru voturile din Parlament care iau întotdeauna în considerație interesele întreprinderilor mici și mijlocii, în opoziție cu cele ale marilor corporații), ci mai degrabă spaima stângii de valorile creștine pe care le-ar susține PPE.

Documentul de la București recunoaște rădăcinile greco-romane și iudeo-creștine ale civilizației europene și consideră Luminile ca sursă de inspirație, poziționându-se ca partid al valorilor fără legături confesionale. Aceasta înseamnă, între altele, că la momentul eventual al aderării Turciei la Uniune, partidele musulmane moderate ar putea face parte cu drepturi depline din PPE, așa cum AKP este, din 2005, membru observator. „Principiul este valid atât pentru cei dintre noi care cred în Dumnezeu și care îl consideră sursa adevărului, dreptății, binelui și frumuseții, și care gândesc că omenirea este chemată să contribuie la munca de creație a lui Dumnezeu și la libertate, cât și pentru cei care nu împărtășesc această credință, dar care respectă aceleași valori universale considerând că provin din alte surse”. Am preferat să traduc din varianta franceză a programului de bază, pentru că traducerea paragraful 141, în varianta furnizată de site-ul congresului, este eronată și pervertită, cu sau fără bună-știintă. Cum bine remarca un bun prieten cu care am comentat paragraful cu pricina, Luminile nu sunt puse pe aceeași treaptă ontologică cu rădăcine iudeo-creștine, în varianta originală. Traducerea română folosește termenul „constrângeri” (confesionale) în loc de „legături”, ceea ce schimbă sensul în mod subtil: „legături” sugerează că PPE și partidele membre nu fac politica Bisericii ca instituție, ci au altă sarcină, gestionarea cetății, în timp ce „constrângere” sugerează dimpotrivă, împiedicarea exprimării libertății cuiva inclusiv prin violență. Or, dimpotrivă, diverse documente ale PPE instituționalizează dialogul dintre PPE și Bisericile Romano-Catolică și Ortodoxe. În sfârșit, varianta PPE statuează aici un „principiu”, varianta română îl consideră doar o „afirmație”. Poate părea ciudat să ne încurcăm în asemenea nuanțe. Însă „traduttore, traditore”, spun italienii, cauza fiind doar uneori lipsa de educație/cultură. Dar nuanțele sunt importante, în lumina paragrafului următor, care afirmă că dacă PPE „respinge, uită, neglijează sau își diluează valorile, /…/ nu va mai fi nimic altceva decât un instrument al puterii, fără suflet și nici viitor, care a renunțat la natura universală și originală a mesajului său, care are la bază o apreciere globală a complexității ireductibile a fiecărei ființe umane și a vieții în societate”.

Ne punem desigur întrebarea, de ce a ales PPE să introducă aceste principii și sancțiuni în noul program politic? Lucrurile erau bine cunoscute de cei obișnuiți cu modul de lucru al PPE, din orice tabără ar face ei parte. Tot clasicii mai apropiați sau mai îndepărtați ne pot lămuri în acest sens. Joseph de Maistre demonstra că exprimarea unui mister revelat în cuvinte (ceea ce numim, religios, dogmă) reprezintă o reducție a plenitudinii sensurilor originare, pe de o parte, dar că este necesară atunci când ceva din exterior amenință înțelegerea corectă prin perversiune. Prin analogie, înseamnă că PPE a decis asupra unei formule de compromis pe care să o poată accepta toate partidele membre, și care să exprime clar principiile PPE în fața adversarilor, precum și față de proprii adepți, fie ei direcți sau indirecți. De ce este important? De vreo zece ani, mulți cântă prohodul PPE, și nu numai cei care, din exterior, îl consideră o adunătură de fasciști care luptă contra drepturilor omului și care susțin idei medievale într-o epocă a globalizării, ci chiar și din interior. Politologii specializați în afaceri europene au afirmat sau deplâns disoluția valorilor originare, creștin democrate, ale PPE, în fața extinderilor succesive la partide conservatoare, unele, liberale, altele, și chiar foste socialiste, cum a fost cazul PD-ului românesc. S-a afirmat, în repetate rânduri, că religia nu mai poate reprezenta o sursă nici măcar de inspirație pentru partide, pentru că nu mai au pe cine reprezenta dacă susțin asemenea valori, laicitatea societăților occidentale contemporane devenind lege de bază. S-a spus, în legătură cu partidele americane, că singura șansă ca republicanii să poată câștiga alegerile prezidențiale este să se plaseze la stânga democraților, și, că, oricum, politicile americane virează la stânga centrului, din cauza ponderii centrelor urbane care nu înțeleg valorile Americii rurale și le ignoră. Deja, plecarea conservatorilor britanici din cadrul Grupului parlamentar al PPE a demonstrat scepticilor că PPE nu a pierdut majoritatea relativă în Parlamentul European. PPE a dorit în plus să demonstreze că, departe de a-și fi pierdut suflul și sufletul, este capabil să reacționeze și să lupte. Sau poate, cel puțin o parte din el… Oricum ar sta lucrurile, conform procedurilor de lucru interne cu adevărat democratice ale PPE, paragrafele comentate au trebuit redactate, dezbătute la sânge și adoptate prin consens și/sau majoritatea voturilor de reprezentanții partidelor membre în cadrul unui grup de lucru, apoi al biroului politic, și în cele din urmă consființite de Congres. Nu au putut fi în nici un caz impuse de un grup restrâns, cum se întâmplă prin alte partide europene și naționale. Faptul că principiul a fost enunțat nu înseamnă că partidele membre vor acționa în conformitate cu el, sau că îi acordă vreo importanță. Poate de aici și neglijența traducerii românești.

La o emisiune electorală recentă, reprezentanții ARD își afirmau credința, iar cei ai UDMR participau la un „seminar religios”. Afirmațiile electorale nu spun însă nimic despre credința reală a candidaților. Pe de altă parte, există persoane care se doresc stâlpi ai societății și se pretind susținători ai celor mai înalte idealuri morale, dar care recunosc, în particular, că nu au/nu știu ce înseamnă conștiința. Tradițional oamenii „cunoșteau” cum să se apere de astfel de personaje, mult mai bine decât o „știm” noi, contemporanii liberi de constrângerile tradiției și religiei. Bunica îmi povestea adesea fabula lui Jean de la Fontaine, „Corbul și vulpea”, o fabulă despre lingușeală, lingușitori și armele lor. Poveștile îți dau armele necesare ca mai târziu să poți recunoaște, să poți repera binele și răul, să știi cine minte și cine spune, dimpotrivă, adevărul. Dar chestiunea laicității statului și a poziției partidelor europene față de ea este o altă problemă.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest