Poveştile lumii de demult: Crăciunoaie şi Maica Domnului

Deşi suntem obişnuiţi cu un singur personaj al sărbătorii Crăciunului, cochet, darnic şi jovial, tradiţia românească are în centrul poveştii un Crăciun brutal, înfruntat de două personaje feminine, una, Crăciunoaia, care are puterea îndurării, alta, Maica Domnului, care are puterea naşterii şi regenerării. Prin puterea Maicii Preciste şi cu blagoslovirea lui Iisus, lumea se luminează şi se resacralizează.

 

Mai demult era ca şi azi, numai că soare nu era, nici stele pe cer, ci numai luna care lumina pământul şi la lumina căreia lucrau oamenii.

Pe atunci era un om anume Crăciun, care avea nevastă şi câteva fete. Crăciun era foarte rău. Îşi bătea nevasta şi fetele în toate zilele, aşa că toate erau betejite şi stâlcite. Una era şchioapă, alta era ciungită, alta orbită, iar biata Crăciunoaie era cu trupul tot numai o rană. Nu se odihnea decât atunci când Crăciun lipsea de acasă.

Într-un rând, iată vine fugară de la casa părinţilor ei ceea ce era să fie Născătoare de Dumnezeu, şi se rugă pentru adăpost.

  • Am să nasc, zise ea, şi de aceea te rog să mă primeşti la casa dumneavoastră!

Iar Crăciunoaie îi răspunse:

  • Cu mare bucurie, femeie, dar uite că am un bărbat rău care, dacă pe noi ne-a stâlcit

precum ne vezi însăţi, ce-ţi va face dumitale, când va veni acasă şi te va vedea?

Maica Domnului însă tot se rugă şi Crăciunoaie se învoi ca s-o lese să stea în adăpostul boilor. Acolo născu pe Isus Hristos şi acolo biata gazdă o ajută cum putu.

Între acestea se vesti pentru întăiaşi dată luceafărul de seară pe cerul pe care până atunci nu plutea decât luna numai. Şi după luceafărul acesta începură să răsară stelele una câte una, tot mai multe şi mai sclipitoare, răsări luceafărul de miezul nopţii, iar la urmă începu să se ridice în pragul răsăritului şi soarele.

Crăciun, văzând toate acestea, de unde se afla, îşi zise:

  • De bună samă că fiicele mele cele netoate s-au apucat şi au dat foc casei!

Porni deci spre gospodăria lui.

Între acestea, Crăciunoaie mai trimise şi fetele, câte una, ca să vadă pe Maica Domnului ce face: merse cea oloagă şi ajungând cum putu în adăpostul vitelor, îi crescură deodată picioarele; merse apoi cea ciungă şi cu blagoslovirea lui Isus Hristos îi crescură la loc mâini de aur; merse în urmă şi cea oarbă şi-i crescură şi ei ochii curaţi precum îi avusese la început. Venind şi Crăciun şi văzând toate câte se întâmplaseră la casa lui, fu covârşit de dumnezeieştile minuni şi se închină lui Dumnezeu, mulţămindu-i că i-a adus în casa lui pe Maica Domnului, pe care a cinstit-o după cuviinţă.

 

(povestire din Bucovina, culeasă de Elena Niculiţă-Voronca, repovestită de Tudor Pamfile) 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest