Ponta, fă-te că guvernezi!

Se aude din spaţiu vocea lui Voiculescu în urechea lui Victor Ponta. Cum sună şi vocea lui Victor Ponta către miniştrii din guvern, ori a acestora către cei de sub ei. Şi uite aşa, îndemnul se duce de sus în jos, tot mai jos, până la ultimii funcţionari ai statului care „se fac că lucrează”, în timp ce, de fapt, ne lucrează.

Nu cred că există o expresie mai concisă, sintetică şi profetică în acelaşi timp, pentru caracterizarea trecutului şi viitorului acelui moment din 22 decembrie 1989, decât celebra replică din studioul patru al TVR: Mircea, fă-te că lucrezi!  Îi spunea regizoral actorul Caramitru, aflat în picioare, cum îi stătea bine unui actor, lui Dinescu, care stătea la o masă cu nişte hârtii în faţă, după cum îi stătea bine unui scriitor. În jur personaje anonime în acel moment. Unele şi în continuare. Nu ştiau că sunt în direct, aşa că „aranjau realitatea”, o cosmetizau; conform unui reflex încetăţenit în noi toţi, se făceau că fac ceva care trebuia să dea bine la ceilalţi.

„Fă-te că lucrezi”, de fapt chiar numai „fă-te”, era chintesenţa trecutului recent atât în macro, România, cât şi în micro, românul. Nişte criminali fără cultură şi fără educaţie se făcuseră că construiesc democraţia populară şi mai apoi socialistă, statul în care poporul era suveran, ţara în care oamenii muncii aveau puterea, în care grija pentru om era totul. Ţara în care, de la activiştii de partid şi de sindicat am învăţat să ne facem că muncim, că suntem voioşi şi fericiţi, că, mai global vorbind, trăim.

Iliescu şi ai lui, înrăiţi în atâtea „faceri”, s-au făcut că e o revoltă populară şi apoi că, iarăşi, construiesc democraţia. S-au adunat repede alţii şi alţii, aglutinaţi în partide şi partiduleţe, gata să se facă şi ei. Preşedinţi care s-au făcut că sunt preşedinţi, prim-miniştri care s-au făcut că sunt prim-miniştri, miniştri care s-au făcut că sunt miniştri, parlamentari care s-au făcut că sunt parlamentari, oameni de afaceri care s-au făcut că sunt oameni de afaceri. Cu toţii făcându-se că fac ceva de bine pentru ceilalţi, nu numai pentru mica lor „republică” personală.

Acum noi am consumat o parte din acel viitor, mai precis 23 de ani care au devenit un trecut al lui „fă-te” ca şi cel de dinaintea lui. Mai grav e însă că viitorul pare a nu avea nicio şansă să scape de sub acest blestem, să abandoneze minciuna. Ba, din contră. În anul 2012, joaca asta de-a ne face că e ceva ce de fapt e altceva, a atins o altă culme după cele de prin '90-'92 mânuite de marele meşter în prefaceri, care se făcea că era ”ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, domnul Ion Iliescu”.

Ponta se face că guvernează, că îi conduce pe ceilalţi miniştri cu o mână fermă şi competentă, că nu doarme de grija „trebilor” ţării, că e vizionar, strateg şi tactician, (cum ştie el să prioritizeze, mai rar), că e prietenos, bun şi blând şi stă de vorbă cu toată lumea, la orice oră, în orice loc în care e prins de microfoanele televiziunilor.

Voiculescu se face că moare de grija evaziunii fiscale, deşi nu ne-a explicat de unde a avut brusc atâţia bani şi este judecat pentru diverse tâlhării de drumul mare, sau de grija justiţiei şi a armatei, pe care le-ar vedea conjugate împreună într-o situaţie în care justiţia e făcută de Putere cu baionetele şi gloanţele armatei, pentru veşnica glorie şi prosperitate a varanului.

Crin se face cel mai des că se trezeşte şi, pentru că nu e ca în visul lui, începe să răcnească obosit. Tot el se face că e numai bun ca păstor (adică, preşedinte) al Românilor pentru că, nu-i aşa, e pur şi simplu cel mai bun şi gata. După cum îi spune înţeleptul Voiculescu care se face că e şi dom’ profesor.

Blaga şi ai lui, când se mai trezesc, după ce s-au făcut şi ei că guvernează, se fac că-şi caută armele, strategiile şi tacticile de opoziţie pe care li le-au ascuns glumeţii coaliţiei „zdrobitoare” de la guvernare.

Iar poporul… tot mai mult o gloată amestecată din tot felul de „făcători”, care se face că e popor şi în care cei care vor să facă ceva, şi chiar fac, sunt şutuiţi, batjocoriţi şi spoliaţi de ceilalţi. Dacă au noroc nu sunt băgaţi în seamă sau dacă pot, pleacă din ţară pentru a face altundeva.

„Mircea, fă-te că lucrezi!” Iată esenţa.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest