Politicienii sunt proști!

       Chiar dacă pare brutal voi încerca să arăt că nu este decât adevărat. Asta dacă se mai îndoieşte cineva. Şi oricum, este un titlu mai blând decât “Aceşti idioţi care ne conduc” numele cărţii unui foarte cunoscut fost ministru francez.

       Deci: Politicienii sunt proşti! Tare sunt proşti politicienii. Şi inculţi. Şi ticăloşi. Şi fuduli. Mamă ce fuduli sunt. De parcă lumea a început şi o să se sfârşească cu ei. Cei mai mulţi sunt aşa. Adică, vreo 99%. Chiar dacă nu le au toţi pe toate cele de mai sus.

       Cei mai mulţi nu prea au resurse intelectuale – stau prost cu logica, cu raţiunea. Asta înseamnă, la oricare muritor, prostie. Unii pot gândi, dar sunt ticăloşi: tot prostie. Alţii chiar au mai şi citit dar ori nu gândesc, ori sunt lepre, aşa că cititul nu le foloseşte şi deci tot proşti sunt. Unii au venit cu entuziasm dar pe drum au rămas fără el. Şi asta e prostie.

       Să fii prost ca om politic înseamnă deci: să ai o minte slabă, să fi mincinos, hoţ, corupt, ticălos, incult, egoist, lipsit de responsabilitate, încrezut, arogant, fudul. Şi de aceea şi politica acestor politicieni este de cea mai proastă calitate. Recunoaşte-ţi ceva pe aici prin jur?

       Cum să aibă ei grijă de ţară dacă sunt proşti? Cum să administreze corect bugetul dacă sunt hoţi? Cum să facă ei legi bune dacă sunt inculţi, dacă au minţi slabe şi deformate? Cum să se gândească la interesul naţional când se gândesc, că atât îi duce capul, la cel personal?

       Întrebaţi-i încotro se îndreaptă România, sau, după mintea lor, încotro ar trebui să se îndrepte. Habar nu au! Nu are niciunul o imagine despre o Românie care să fie a tuturor şi nu numai a lui şi a găştii lui de tâlhari travestiţi în reprezentanţi ai poporului. Întrebaţi partidele acelaşi lucru, dacă au un proiect naţional pentru România, adică o proiecţie în viitor a acestei ţări. Nu au! Vă vor arăta programe, adică nişte liste pe care înşiră de-a valma obiective populiste, obiective realiste, obiective fanteziste, obiective europeniste (adică dictate de la Uniune) şi pe urmă măsuri. Ce dacă obiectivele se anulează reciproc, ce dacă măsurile se fugăresc una pe alta. Nu contează, oricum totul e la mişto. Făcut pentru, după cum consideră ei, proşti. Că, în mintea lor, proştii sunt ceilalţi.

       Aţi auzit pe cineva, undeva, măcar în spatele sediilor de partid, dacă nu la televiziunile aferente, discutând despre viziunea partidului x asupra României, despre studiile specialiştilor săi şi ale instituţiilor statului, despre evaluările şi previziunile legate de resursele şi evoluţia internă şi internaţională? Despre ce fel de oameni vrem să avem în viitor, aşa ca oameni? Sau aşa, ca specialişti? Despre din ce va fi compusă industria naţională sau agricultura naţională? Nimic. Unii zic că aşa e bine (?!) alţii ba pe-a mătii (!?!).  Ăsta e nivelul de argumentaţie.  Şi aşa de douăzeci de ani. Păi nu sunt proşti?

       Să aşezi, aşa cum se face de 20 de ani, învăţământul la coada interesului politic, să pui profesorii, învăţătorii, educatorii pe treapta cea mai de jos a salarizării celor cu sau fără facultate, epurând astfel de talente şi competenţe învăţământul, să nu modernizezi şcolile, să aplici experimente tembele fără de sfârşit atât pe copii cât şi pe profesori, atunci când faci asta cu acel domeniu care lucrează clipă de clipă cu lutul încă moale din care se construieşte viitorul acestei ţări este o dovadă de prostie fără limite. (Intră aici, cum am mai arătat şi ticăloşia, şi trădarea, şi dezinteresul şi ireponsabilitatea şi hoţia.)

       Păi măi oameni buni,  dacă nu ştii în ce casă vrei să stai mâine cum să te apuci să o construieşti? Şi dacă te apuci să arunci banii fără un plan, fără un proiect, fără să ştii cât de costă şi dacă ei banii necesari, nu înseamnă că eşti prost? Da’ prost de-a binelea?

       Dar mai mult decât din oricare alt motiv, politicienii sunt proşti pentru că Dumnezeu le-a dat o şansă extraordinară – aceea de avea grijă de semenii lor, de mii şi milioane de semeni – iar ei o ratează în modul cel mai jalnic şi ordinar cu putinţă. Toate cele de mai sus se susţin prin şi se adună în această ultimă concluzie.

       Aceste ultime rânduri sunt de fapt şi motivul pentru care am scris acest articol, noutatea lui (posibilă) ca perspectivă asupra politicienilor, unghiul de abordare despre care nu am citit şi nu am auzit nimic în celelalte dezbateri, opinii, analize.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest