Partiturile Mechanicii distopice

 

Din şirul coincidenţelor nepremeditate, ultimele câteva luni au excelat în a-mi aduce în atenţie fie teze de doctorat aplecate inconstant asupra literaturii şi comunicării distopice, fie asaltul vizual al celor două filme – Cloud Atlas, cu incertitudinile racordării deterministo-metempsihotico-astrologico-metafizice a restului la summa totalităţii şi Upside Down, considerat cum altfel decât o distopie romantico-socială. Coincidenţe ar fi lesne de tradus prin ceea ce Peter Sloterdijk ar fi denunţat prin mechanica îndepărtării voluntare de ontologia (inter)conectării individului la communitas, a uterus-ului la domus – (în)semne uşor de transplantat în "sferologie" / "microsferologie", drept reconsiderare a conceptelor de spaţiu/ temporalitate, ca dimensiuni esenţiale pentru evoluţia umanului.

McLuhan avertiza de ceva timp asupra robotizării, a dezmembrării omului în părţile sale anatomice componente şi travestirea sa în ispită metafizică, cu efect de tortură cerebral-abstractă. Din perspectivă social-construcţionistă, corpul este un mediu multidimensional pentru constituirea societăţii – sursă, loc şi mijloc de poziţionare a indivizilor în societate; sau, în cheie distant-abstractă, an-istorică şi auto-suficientă, un „mecanism defensiv” foucault-ian, aproape de proiecţia unui anti-corp adnotând pe suprafeţele sale de înscriere dispoziţia practicilor culturale cu materialitatea, forţele, energiile, senzaţiile şi plăcerile rezultate de aici.

În cheiasociologiei travestite în forme/formule (aparent) ficţionale, cu aluzie la tema mecanicizării şi a maşinăriei destinate a înlocui absolut umanul, Kurt Vonnegut deschide partitura disonantă, antrenant-incitantă a pianului mechanic. Un asalt dezlănţuit şi caleidoscopic al muzicii Clădirii 58,dublat de scena întrecerilor de la Meadows, aproape de modul muzical artificializa(n)t şi al factorului X de import românesc (fără aluzie la câştigătorul ediţiei 2012, care în aceeaşi cheie a coincidenţelor care se tot propagă, mi-a fost coleg şi este locuitor al cetăţii cu turn înclinat în care m-am născut!). De altfel, este o partitură mechanică nedesprinsă, via George Antheil, de endocrinologie, cu toată recuperarea frecvenţelor posibile şi im-, al tempo-urilor considerate, prin supramechanizare, aproape eronate.

Herbert Marcuse nu se sfia să anunţe, încă din 1967, moartea utopiei, pariind, de fapt, pe maturizarea antiutopiei, în forma sa radiografiantă, mulţumită de altfel, nu atât cu profeţirea, ci cu tehnica reportajului. Distopia dinamitează modelul aparent bun, produs al teoriilor sociale şi politice care domină secolul al XX-lea, sau, aşa cum nota Mill, avertizează asupra condiţiilor care par neverosimile, fiind prea rele să fie practicabile. Îndepărtându-ne de dulăul mechanic din Fahrenheit 451 şi ancorându-ne pe/în banda de montaj a unui model plăcut mcluhan-ian – al miresei mechanice cu genunchiul la vedere – putem recupera şi imaginea de import decupată din Erewhon-ul lui Samuel Butler, în care maşinile seamănă tot mai mult cu organismele, nu numai prin felul de a a-şi extrage forţa prin ingerarea de combustibil, dar şi de a se autoreproduce aproape nupţial.

Frumuseţea industrială reinventează maşina, ca obiect estetic, împreună cu eficienţa sa raţională, relansând principiul formei care urmează funcţiei, un ideal al alternanţei design-styling, cu accent pe profilul mecanic celibatar, cel care îndeamnă spre o cunoaştere dyonisiacă. Am fi, aşadar, în prezenţa unei transcrieri informale a obiectului ca atare (ready made), a materiei în stare spontană, sub rezerva evidenţei că universul industrial îşi are/cultivă propriile forme/formule estetice.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest