Parlamentul penal

         Din 1990 şi până astăzi, Parlamentul României s-a schimbat permanent – evident vorbesc de parlamentari (nu mă interesează clădirile, dotările, funcţionarii) şi mai precis de calitatea acestora. Era departe de a fi ideal şi la început, dar, în timp, după ceva academicieni, profesori universitari, oameni de cultură, specialişti din finanţe şi economie, din industria şi agricultură,au urmat tot mai mult activiştii neica nimeni, specialiştii pe puncte, semidocţii şi sfertodocţii, iar de un timp, oamenii de afaceri tip mafiotul incult şi cei din administraţia locală nevoiţi să-şi caute „un adăpost de vreme rea fiindcă vine DNA”.

        Concomitent s-a trecut şi de la ademenirea parlamentarilor de către personale penale pentru a-şi aranja afacerile necurate în dauna statului, la ademenirea alegătorilor de către penali, pentru a şi le continua din parlament şi din guvern sub pălăria sănătoasă şi răcoroasă a imunităţii  parlamentare. Este o transformare care se regăseşte în aproape întreg „spectrul politic”, sau, dacă vreţi, în aproape toată „clasa politică”, dar neasumată până acum de nimeni.

         Veţi fi înclinaţi să ziceţi: ce ticăloşi, ce nemernici, ce bandiţi! Dar nu aţi avea dreptate. Pentru că oricum ar părea, nu uitaţi, există şi în ei un suflet, o conştiinţă, ceva din lumina pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare din noi. Şi ca dovadă iată:                         Oarecum mai cinstiţi decât ceilalţi, dar neputând totuşi să ne spună adevărul în mod direct, „ca să nu află mama şi tata lor şi să nu-i mai lasă la calculatoarele de la parlamentu”, candidaţii USL ne zâmbesc galeş, ne întind mâna, ne propun şi ne ademenesc de pe nişte afişe mai mari sau mai mici cu formule (intenţionat perimate şi autoironizatoare, ca să ne atragă atenţia asupra adevărului ascuns):

         Uniţi, împotriva corupţiei!

         Uniţi, împotriva nedreptăţii! –

         Uniţi împotriva trădătorilor!

         Uniţi împotriva sărăciei!

         Uniţi, pentru România!

         Marea reUnire Naţională!

         Dat fiind faptul că, în acelaşi timp, marea lor majoritate este formată din:

         catindaţi cu dosare de corupţie, delapidare, constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, abuz în serviciu etc.

         catindaţi foşti demnitari care au construit cu sârg acest sistem nedrept

         catindaţi traseişti pe la mai toate partidele,

         catindaţi bogaţi, personaje cu zeci şi sute de milioane de euro făcute peste noapte,

         catindaţi devalizatori şi vânzători ai bietei noastre ţări,

şi pentru că noi ştim asta şi că ei ştiu că noi ştim asta, este evident că în realitate aceste afişe nu sunt altceva decât un strigăt disperat al conştiinţei acestor oameni, conştiinţă care vrea ca noi să aflăm că de fapt se pregăteşte o Mare reUnire Naţională a celor de mai sus într-un parlament în care vor fi nevoiţi să lupte:

        Uniţi, pentru corupţie!

         Uniţi, împotriva justiţiei!

         Uniţi, pentru trădare! – de orice fel

         Uniţi, ca să vă sărăcim şi mai mult.

         Uniţi Împotriva României!

         Aşa că, doamnelor şi domnilor, în numele tuturor catindaţilor penali de la aceste alegeri mă ridic şi vă întreb: Înţelegeţi dumneavoastră cu adevărat drama, dar ce zic drama, TRAGEDIA pe care aceşti oameni o trăiesc?

Şi dacă da, ce aveţi de gând să faceţi?

Sau: Mai puteți face ceva?

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest