O sfidare radicală a actualei ordini mondiale

aleksandr_dughin

Textul pe care îl publicăm mai jos este un document programatic al unui grup de intelectuali angajați plenar în lupta de idei contra ordinii mondiale instituite în ultimele decenii. El este rodul elaborărilor gânditorului rus Aleksandr Dughin, dar și a altor militanți împotriva stării de lucruri impuse la scară mondială de către ”stăpânii discursului” (Israel Shamir), opozanții ireconciliabi ai Sistemului fiind de diferite naționalități și confesiuni, din diferite țările ale lumii. Documentul respectiv poate fi găsit în rusă și engleză pe www.granews.info, el mai fiind publicat în versiunea română în culegerea ”Misiunea Eurasianistă”, apărută la Chișinău în 2016. Dar așa cum este vorba despre un tiraj limitat, am considerat potrivit să îl republicăm și în versiune electronică pentru un număr mai larg de cititori. Același text este inclus și în antologia ”Aleksandr Dughin. Destin Eurasianist”, care urmează să apară în curând la Chișinău și București.

 

Manifestul

Alianţei Revoluţionare Globale (1)

 

Program, principii, strategie

Nemulţumiţi din toate ţările, uniţi-vă!

 

Partea întâi. Situaţia sfârşitului

  1. Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.
  2. Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial – să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară. Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale. Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.
  3. Sfârşitul resurselor. În situaţia demografică actuală, având în vedere creşterea constantă a populaţiei la nivel mondial, cu precădere în ţările din Lumea a Treia, umanitatea se apropie de epuizarea resurselor naturale ale planetei. Acestea nu sunt necesare doar pentru păstrarea nivelelor actuale de consum, ci pentru pura supravieţuire la un nivel absolut minimalist. Ne apropiem rapid de limitele dezvoltării economice, iar foametea, degradarea şi epidemiile mondiale vor deveni noua normalitate. Am depăşit capacitatea de alimentare cu resurse ale Pământului. Prin urmare, ne confruntăm cu o catastrofă demografică iminentă. Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât mai mare va fi suferinţa în final. Problema respectivă nu presupune o soluţie simplă, iar a ignora existenţa acesteia înseamnă a păşi cu ochii închişi în scenariul cel mai defavorabil al suicidului nostru colectiv, suicid cauzat de propriul nostru sistem economic şi de creşterea necontrolată a acestuia.
  4. Sfârşitul societăţii. Sub influenţa valorilor occidentale şi americane, atomizarea societăţilor mondiale, unde oamenii îşi pierd legăturile sociale, este în plină desfăşurare. Cosmopolitismul şi noul nomadism au devenit cele mai comune stiluri de viaţă, în special pentru generaţia tânără. Acest lucru, coroborat cu instabilitatea economică şi catastrofa ecologică, provoacă valuri de imigranţi fără precedent, care distrug societăţi întregi. Legăturile culturale, naţionale şi religioase sunt fracturate, raporturile sociale sunt compromise, iar conexiunile naturale sunt tăiate. Trăim într-o lume a mulţimilor singuratice – societăţi atomizate de cultul individualismului. Singurătatea cosmopolită devine un standard, iar identităţile culturale sunt sortite imploziei. Societăţile sunt înlocuite de nomadism şi de răceala Internetului, care dizolvă comunitățile istorice şi organice. În acelaşi timp cultura, limba, moralitatea, tradiţia, valorile şi familia ca instituţie sunt pe cale de dispariţie.
  5. Sfârşitul omului. Împărţirea omului în elementele sale componente devine o tendinţă predominantă. Identităţile umane sunt împrăştiate în reţele virtuale, preluarea unor roluri on-line a devenit un joc al elementelor dezorganizate. În mod paradoxal, atunci când persoana îşi abandonează integritatea, aceasta profită de mai multe libertăţi, însă respectivele libertăți au un preț – pierderea sinelui adevărat. Cultura postmodernă împinge în mod obsesiv oamenii spre lumile virtuale ale ecranelor electronice şi îi îndepărtează de realitate, prinzându-i într-un flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate. Aceste procese sunt dirijate de către oligarhia globală, care caută să adoarmă vigilența maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile. Niciodată individul nu a fost atât de glorificat ca în prezent. Dar în acelaşi timp, niciodată oamenii nu s-au asemănat atât de mult în ceea ce privește comportamentul, obiceiurile, aspectul exterior, tehnicile şi gusturile. În goana după respectarea „drepturilor omului” a dispărut însuși Omul. În curând omul va fi înlocuit de un post-om: un mutant, un produs al clonării, un biorobot, un replicant, un cyborg.
  6. Sfârșitul națiunilor și popoarelor. Lumea globală distruge în mod sistematic orice specific național, nimicește rând pe rând statele suverane, comite tot mai des imixtiuni în treburile interne ale țărilor. Oligarhia globală râvnește să răstoarne orice bariere naționale, ce împedică omniprezența ei. Corporațiile transnaționale caută să-și pună propriile interese deasupra intereselor naționale și administrațiilor de stat, ceea ce conduce la dependența față de niște sisteme dinafară și pierderea independenței. Astfel, în locul diversității unor țări independente se constituie structura unui guvern mondial, care se sprijină pe oligarhia financiară globală. Drept nucleu al acestui guvern modial apar țările și monopolurie occidentale, în care treptat se integrează elita economică și parțial cea politică din țările non-occidentale. În felul acesta, o parte a elitelor naționale devine complice al globalizării, trădând interesele propriilor cetățeni, popoare și țări.
  7. Sfârșitul cunoștințelor. Mass-media globală creează sistemele de dezinformare totală, organizate în interesul oligarhiei globale. Numai ceea ce este comunicat de către media globală este considerat a fi ”realitate”. Iar felul cum este prezentat un eveniment sau un fenomen e perceput în mod automat de către comunitatea globală drept „cel mai evident adevăr” (Conventional Wisdom). Opiniile de alternativă, deși pot fi difuzate în segmentele rețelelor intercative de comunicare, rămân la periferie, deoarece de susținere financiară se bucură doar acele fluxuri informaționale, care servesc interesele oligarhiei globale. Iar atunci când opiniile critice ating un anumit nivel, devenind periculoase, se recurge la instrumentele clasice ale represiunii : presiuni financiare, trecere sub tăcere, demonizare, persecutare juridică și fizică. Într-o astfel de societate întregul sistem al cunoașterii devine un câmp al modelării globale, operate de către elitele globale.
  8. Sfârșitul progresului. Pe parcursul ultimelor secole omenirea a trăit cu credința în progres și speranța într-un viitor mai bun. Drept chezășie a acestei viziuni erau considerate dezvoltarea tehnicii, acumularea de cunoștințe și descoperirile științifice, evoluția umanismului și afirmarea echității sociale. Progresul părea unul garantat și de la sine înțeles. Însă în secolul XXI această credință este împărtășită doar de către cei naivi sau de către cei care în mod conștient închid ochii în fața stării de fapt reale (în schimbul unor remunerări sau privilegii). Credința în progres este dezmințită de întreaga evoluție a lucrurilor. Lumea nu devine mai bună, ci dimpotrivă, se degradează în mod vertiginos sau cel puțin rămâne la fel de crudă, cinică și nedreaptă ca și în trecut. Descoperirea acestui adevăr conduce la falimentul viziunii umaniste. Dublele standarde ale lumii occidentale, drapate cu lozinci stridente despre drepturile omului și libertate, nu sunt văzute doar de către niște orbi ; de fapt, în spate stă setea egoistă de a coloniza și a controla, devenită una banală. Progresul nu doar nu este garantat, ci devine puțin probabil. Dacă lucrurile vor merge în aceeași direcție, atunci se vor adeveri cele mai pesimiste, catastrofale și apocaliptice prognoze.
  9. În general, asistăm la sfârșitul unui colosal ciclu istoric, ai cărui parametri de bază sunt epuizați, răsturnați, iar speranțele legate de acesta sunt înșelate și anulate. Sfârșitul lumii nu este undeva în viitor, el se desfășoară sub privirile noastre, suntem observatorii și participanții la acest proces. Și nimeni nu este în stare să prezică dacă va urma sfârșitul civilizației contemporane sau sfârșitul întregii lumi. Însă proporțiile catastrofei sunt atât de mari, încât nu putem exclude că lumea globală occidentocentristă, aflată în agonie, îi va târî după sine în prăpastie pe toți ceilalți. Situația devine și mai dramatică, deoarece în actuala stare de lucruri și având în vedere puterea globală a oligarhiei transnaționale toate procesele catastrofale nu pot nici să continue (nivelul critic deja este atins), nici să înceteze (forța inerției este prea mare), nici să-și schimbe cursul (viteza tendințelor de bază nu permite efectuarea unei manevre bruște de schimbare a traiectoriei).
  10. Starea de lucruri existentă este intolerabilă : nu doar așa cum e, ci și ca direcție pe care a luat-o. Astăzi e o catastrofă, iar mâine va urma în mod sigur moartea. Omenirii i s-a furat viitorul. Dar omul se deosebește de animal prin faptul că posedă un orizont istoric. Și chiar dacă la ora actuală omul nu sesizează dramatismul situației create, cunoștințele lui despre trecut și previziunile asupra viitorului reproduc în fața lui perspective roze sau, dimpotrivă, terifiante. Știind unde ne-am aflat ieri și văzând direcția spre care ne îndreptăm azi, nu putem să nu percepem această traiectorie drept un rău, o amenințare, o provocare, o lovitură. Și doar cei care au fost lipsiți de gândirea istorică și transformați în niște consumatori ai unor fluxuri agresive de reclamă și dezinformare, aflați într-o eternă stare de distracție, cei care au fost rupți de procesul educațional și de transmiterea codurilor culturale ar putea să nu observe cât de groaznică este actuala stare de lucruri. Să nu recunoască faptul că trăim în zona unei catastrofe globale ar putea doar un animal sau un mecanism consumator, un biorobot.
  11. Cei care au păstrat măcar niște fărâmituri ale unui intelect independent și liber nu pot să nu se întrebe : care este cauza stării de lucruri existente ? Care sunt originile și mecanismele declanșatoare ale catastrofei ? Astăzi este clar că acestea trebuie căutate în pasiunea excesivă a civilizației occidentale pentru dezvoltarea tehnică, în individualism, în goana după libertate cu orice preț, în materialism, egoism, cultul banilor și în ideologia burghezo-capitalistă în ansamblu, precum și în încrederea rasistă a societăților occidentale că această cale ar fi una universală, optimă și obligatorie pentru toate popoarele lumii. Dacă la început această pasiune dădea rezultate pozitive – aducea dinamism, deschidea potențialul umanismului, lărgea spațiul libertății, îmbunătățea condițiile materiale ale oamenilor, le deschidea noi perspective, atunci după ce și-au atins apogeul, aceleași tendințe și-au vădit efectele adverse : tehnica se transforma dintr-un instrument într-un principiu autosuficient (perspectiva revoltei mașinilor) ; individualismul adus până la extremă îl lipsea pe om de propria esență ; libertatea își pierdea subiectul ; închinarea în fața materiei conducea spre degradare spirituală, egoismul distrugea societatea ; atotputernicia banilor maginaliza nu doar munca, ci și însuși spiritul întreprinzător al capitalismului ; ideologia liberală nimicea orice formă de solidaritate socială, culturală și religioasă. Și dacă în țările Occidentului aceste procese decurgeau din însăși logica dezvoltării lor istorice, atunci în alte părți ale lumii aceleași principii erau impuse cu forța, prin intermediul unor practici coloniale și imperialiste, fără a se ține cont de specificul culturilor locale. Pornind pe această cale în epoca modernă, Occidentul nu doar și-a determinat sieși un final lamentabil, ci și a provocat un prejudiciu iremediabil tuturor celorlalte popoare de pe glob. Acesta a devenit unul global și universal, tocmai de aceea nimeni nu poate pur și simplu să se dea la o parte, să se izoleze de el. Situația poate fi schimbată doar dacă vor fi smulse rădăcinile întregului spectru al acestor fenomene catastrofale. Și cu toate că în societățile non-occidentale starea de lucruri diferă întrucâtva, nimic nu poate fi schimbat doar prin ignorarea Occidentului. Prea adânci sunt rădăcinile răului. Acestea trebuie să fie conștientizate pe deplin, înțelese, identificate și plasate în centrul atenției. Pentru că este cu neputință să combați consecințele fără a înțelege cauzele.
  12. Actuala stare de lucruri catastrofală are niște cauze anume, precum există și cei care sunt cointeresați în asta, care doresc continuarea ei, care au tras foloase de pe urma ei, care se căpătuiesc din asta, care sunt responsabili de ea. Este vorba de cei care o susțin, o consolidează, o apără, dar și o împiedică să-și schimbe cursul. Este vorba despre oligarhia mondială, care însumează nucleul politic, financiar, economic și militar-strategic al elitei globale (cu precădere occidentale), precum și despre o rețea largă care îi servește interesele: intelectuali, top-manageri, media-magnați, care formează anturajul fidel al acesteia. În totalitatea ei oligarhia globală și servitorii acesteia reprezintă clasa conducătoare a globalismului. Din ea fac parte toți conducătorii politici ai SUA, ai celor mai mari țări NATO, magnații financiari și economici și agenții globalizării care îi servesc, toți laolaltă formând o enormă rețea planetară, prin intermediul căreia sunt distribuite resurse către cei care sunt loiali cursului mondial al proceselor de bază. Tot aici trebuie adăugate și fluxurile de manipulare informațională, activitățile de lobbying politic, cultural, intelectual și de viziune, culegerea de informații, penetrarea în structurile unor state naționale care încă nu sunt desuveranizate definitiv, precum și coruperea directă, mituirea, exercitarea de influență, campanii de hăituire a indezirabililor etc. Această rețea globală este constituită dintr-o multitudine de nivele, care includ atât misiuni politice și diplomatice, cât și companii transnaționale și managerii acestora, structuri media, entități comerciale, industriale și de consum globale, ONG-uri și fundații etc. Catastrofa în care ne aflăm și care se îndreaptă spre punctul său culminant este o creație umană: există forțe cointeresate ca situația să fie așa cum e și nicidecum altfel. Aceștia sunt arhitecții și managerii unei lumi globale egocentrice și hipercapitaliste. Oligarhia globală și agentura ei de rețea reprezintă rădăcina răului. Răul este întruchipat în clasa politică globală. Lumea e așa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume așa, și depune în acest sens eforturi susținute. Această voință constituie chintesența răului istoric. Dar dacă lucrurile stau anume așa, iar pentru actuala stare de lucruri cineva poartă răspundere, atunci opoziția și dezacordul cu statu-quo-ul capătă un destinatar concret. Oligarhia globală se pomenește în postura de dușman al întregii omeniri. Ea chiar reprezintă acest dușman. Iar de aici putem trage următoarea concuzie : însăși existența dușmanului ne dă o șansă de a-l învinge, iar prin urmare și șansa de salvare și de depășire a catastrofei.

                                                (va urma)

Traducere de Iurie Roșca

2 Comentarii

  1. Pingback: O sfidare radicală a actualei ordini mondiale

  2. Pingback: O sfidare radicală a actualei ordini mondiale | Lupul Dacic

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest