Niște dobitoci!

Sergiu Nicolaescu a murit joi, 3 ianuarie 2013. Care a fost reacția românilor? Postul de televiziune Antena 3 a dezbătut aproape toată ziua despre câți pretendenți la moștenire vor apărea până sâmbătă. Ziarul Gândul a relatat și el prin vocea domnului Cristian Tudor Popescu slaba calitate a filmelor regizorului decedat și apartenența lui politică, România Liberă nu a ratat nici ea ocazia. Lista editorialelor care au publicat articole negative la adresa omului decedat nu se oprește aici. Nu sunt în mod necesar importante numai articolele, ci și comentariile cititorilor. Așa putem vedea cine suntem noi românii. Același spectacol l-am urmărit la moartea lui Adrian Păunescu. Un om mort rămâne un om mort. Memoria lui merită tăcere și respect indiferent de viața care a dus-o. Nu vreau să comentez atitudinea japonezilor față de omul Isoroku Yamamoto. Pentru cei care nu știu, el este artizanul atacului de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941. Dați o căutare pe Google și spuneți-mi dacă descoperiți ceva degradant la adresa acelui om. E o prostie. Nu știți japoneză și vă va fi greu. Nu mai căutați. Să ne întoarcem la morții noștri. Atunci când eram mic am văzut fiecare film al lui Sergiu Nicolaescu. Mai târziu m-am uitat din nou la ele. Și din nou. Și acum le mai vizionez. Pentru imbecilii care pretind că am învățat o istorie răstălmăcită din filmele lui Nicolaescu, ei bine, vă declar că eu sunt fan Lucian Boia, îmi place Florin Constantiniu și caut hărți ale Europei vechi după care să înțeleg istoria României pe care sistemul de învățământ comunist nu a reușit să mi-o predea. Replicile lui Gheorghe Dinică, ale lui Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu, Amza Pelea, Sebastian Papaiani, Colea Răutu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Toma Caragiu și mulți alții, sunt cele pentru care mă uit iar și iar. Ei au fost copilăria mea. Cenaclurile lui Adrian Păunescu, muzica de acolo, nopțile petrecute pe stadioane, fără știrea părinților, taberele alea comuniste de la Năvodari și Costinești, unde ascultam Celentano, Rita Pavone, Elvis, Boney M, Dan Spătaru și unde se întâmplau lucruri împotriva moralei comuniste, sunt tot ce mă face să zâmbesc în prezent când mă uit peste umăr. Aveți impresia că am ieșit comunistul perfect, sau că îl regret pe Ceaușescu? Nup. Aveți impresia că sunt un capitalist convins? Nup. Aveți impresia că am o orientare politică în măsură să pot susține vreun partid politic actual? Din nou răspunsul e nu. Nici o clipă Sergiu Nicolaescu nu a avut vreo consonanță politică în mintea mea. Iar frumosul e o noțiune discutabilă. Unora le-au plăcut filmele lui Sergiu Nicolaescu, altora nu. Acum însă omul e mort. Nu are nevoie de comentariile noastre acide. O parte dintre cei care scriu acum erau adulți și în vechiul regim. Nu am citit însă nimic critic scris de ei pe vremea aceea. Și de bună seamă că nu au ieșit nici la Universitate să spună ceva contra pe vremea aceea, căci am fi aflat. Nu am citit criticile referitoare la vreunul din filmele regizorului Sergiu Nicolaescu cât timp acesta trăia. Ba poate că unii au scris. Fiecare dintre noi avem părți bune și părți rele. Tipul care muri nu face excepție. Era un om care a scris și regizat filme. Unele mai bune, altele mai puțin bune. Are respectul meu. Pentru toată cariera lui. Nu mă interesează viața lui intimă. Ascult muzica lui Michael Jackson, Freddie Mercury, îmi plăcea Maradona. Fac o machetă a cuirasatelor Bismark și Yamato și asta nu mă face homosexual, nazist și nici nu sunt drogat. Apreciez doar niște produse ale unor oameni. Este oare interesant să scormonim în viața celor care scriu, ca să vedem cât de imaculați sunt? Nu cred. Nu apreciez paparazzi, nu citesc presa de scandal și nici nu mai urmăresc canalele de știri de ceva vreme. Și totuși reușesc să am un trai decent. Am încetat să mă uit cam de când emisiunile sportive nu mai prezintă rezultate sportive, ci viața sportivilor și a antrenorilor. Ați mai urmărit vreo emisiune sportivă în ultimul timp? Poți afla cu cine s-a înjurat Becali, cu cine s-a culcat cutare fotbalist, sau cât a costat iarba de pe stadionul X. Rareori avem date despre clasamente, rezultate sau obiective ale sportivilor. Dar știm ce mărci au mașinile lor și ce culoare au chiloții prietenelor lor.

Nu contează cine a fost Sergiu Nicolaescu pentru cei care nu l-au apreciat. Lăsați-l în pace! A murit. Contează pentru cei care l-au apreciat. Țineți-l minte! E bine să avem niște rădăcini undeva. Au să ne țină ancorați atunci când o să bată vântul. Nu avem nici un reper. Sau avem din ce în ce mai puține. În regulă. Înțeleg că Sergiu Nicolaescu a fost un comunist, la fel Adrian Păunescu, Antonescu un criminal, Carol un venetic, Zelea Codreanu un legionar nenorocit. Nu știm nici un nume al luptătorilor din rezistență în perioada comunistă, și nici numele românilor care au murit la canalul Dunăre-Marea Neagră sau în luptele de la cotul Donului. Atunci când le auzim, numele lor nu ne spun nimic. Piloții care au luptat contra rușilor și americanilor în al doilea război, nici atât. În schimb suntem buni contestatari. E adevărat, mai în șoaptă și mai de la umbră. Muncim în liniște și dacă e posibil îl mai înjurăm pe șefu'pe la spate. În față e periculos. Ne poate tăia tichetele de masă. Și asta ustură la burtă. În anul 2006, la 1 mai, a murit Ion Vasile Ogoranu. Acest personaj marcant pentru istoria țării noastre (după umila mea părere), mi-a deschis apetitul pentru studiul adevăratei istorii a României. Și totuși îmi plac filmele lui Sergiu Nicolaescu. Dar nu am avut nici o legătură cu omul respectiv. Ca atare m-am abținut de la a comenta moartea sa, în familie sau în anturajul apropiat. Oamenii se nasc, trăiesc și mor, suntem bombardați cu mult prea multă informație pentru a o putea asimila, nu am timp să intru în viața intimă a vedetelor, politicienilor, sportivilor, abia am timp să mă cunosc pe mine, nu-mi ajunge timpul dedicat familiei mele.

Faceți ce vreți!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest