Nevoia de religiozitate

 

Religiozitatea, spunea cineva, a devenit o caracteristică inerentă omului, ca şi cetăţenia.

Termenul religie provine din latinescul religio, care înseamnă legătură între oameni. Deşi solidaritatea şi religiozitatea sunt subminate, în condiţiile societăţii actuale, tot mai puternic de pieţele de desfacere şi de administraţia de stat, religia are posibilitatea să-şi manifeste potenţialul motivaţional-moral, în condiţiile în care aproape că nu mai există un ateism militant. Un important filosof contemporan, Habermas, arată că filosofia trebuie să ia în serios fenomenul religiei şi religiozitatea. Însuşi Papa Benedict al XVI-lea arată că, atât filosofia, cât şi religia trebuie să fie puse în relaţie de concordanţă.

            Iată că se vorbeşteşi azi despre demersul cunoaşterii ca modalitate şi ca soluţie la rezolvarea problemelor actuale ale omului şi ale omenirii. Dacă ştiinţa a triumfat începând cu perioada Renaşterii, secolul al XXI-lea este unul al unei concordanţe, forţate sau nu, între diferitele tipuri de cunoaştere:ştiinţifică, filosofică, religioasă. Dar, în cunoscuta polemică a lui Jürgen Habermas cu Richard Rorty şi Jacques Derrida este adusă în discuţie „criza de motivaţie”. Urmărind cu atenţie polemica acestor gânditori, desprindem ideea că democraţiile au nevoie de resurse de motivaţie mai mari, mult mai mari decât cele pe care le produc. Habermas a afirmat răspicat: religia este singurul „rezervor” de disponibilităţi care ne-a mai rămas. Înţelegem că învăţătura pe care acesta doreşte să o lase urmaşilor săi constă în necesitatea întăririi solidarităţii umane, prin intermediul spiritului religios.

            Avem de-a face, la nivelul cunoaşterii, cu nevoia unei concordanţe între filosofie şi religie. La nivelul existenţei sociale, avem de-a face cu nevoia unei consolidări a solidarităţii, prin intermediul religiozităţii, care poate ”ţine piept” programelor politico-economice cu efecte alienante. În aceste condiţii, ne întrebăm cât de bine ne cunoaştem religia căreia îi aparţinem?Ce reprezintă religia ortodoxă pentru cetăţeanul român? Pentru cei mai mulţi, ea semnifică doar nişte practici obligatorii (botez, cununie, înmormântare) a căror esenţă nu o pot pătrunde. Comunitatea joacă un rol important în exerciţiul unor practici ale religiei creştine. Tot ea este cea care sancţionează pe cei ce se abat de la acestea. Conchidem că, în multe cazuri, credinţa religioasă este impusă din exterior şi nu izvorăşte din cunoaşterea sau convingerea proprie.

            Învăţăturile moral-creştine au apărut pentru a-i uni pe oameni într-un spirit egalitar şi umanitar. Dar cum să înţelegi corect învăţăturile creştine, fără să cunoşti creştinismul însuşi, precum şi simbolistica sa? Ajungem inevitabil la întrebarea: să fie cunoaşterea religiilor apanajul intelectualului de profesie? Este ea inaccesibilă omului obişnuit? Noi am spune că, într-adevăr, cunoaşterea apariţiei şi evoluţiei religiei necesită un anume nivel de instrucţie. Însă, religiozitatea poate fi atinsăşi de omul obişnuit care-şi găseşte repere morale în modele religioase. Religiozitatea ne uneşte într-o comuniune spirituală şi morală. Intensificarea practicilor religioase conduce către sentimentul divinităţii. La început, unii credincioşi au tendinţa de a identifica sentimentul religios cu simpla invocare a divinităţii pentru soluţionarea problemelor personale. Pe măsură ce individul manifestă disciplină în practica şi cunoaşterea religioasă, dobândeşte sentimentul divinităţii şi, mai ales, îşi însuşeşte morala creştină. O astfel de persoană devine puternică prin resursele pe care le descoperă în sine pentru a soluţiona probleme, inabordabile în alte condiţii. Religia concordantă cu filosofia te învaţă să iubeşti, să gândeşti, să fii altruist. Căutând pe internet definiţii ale religiei, mi-a atras atenţia cea formulată deForrester Chuch: “religia este reacţia umană la a fi în viaţă şi a trebui să mori”. Noi am spune că religia este pilonul central al configurării spiritului uman. Ea nu este narcoticul maselor (Marx), ci este reacţia solidară generalizată la problemele fundamentale ale vieţii.Religiozitatea ne îngăduie să ne păstrăm sau să ne redobândim echilibrul; ea este accesibilă oricărui individ care are disponibilitatea să privească în interiorul său şi să reflecteze asupra condiţiei sale.

Dacă Habermas se referea la religie, în general, ca la un nou punct de plecare în actul reflecţiei, noi am spune că morala creştină este punctul zero la care trebuie să ne întoarcem pentru a reconstrui modelul uman.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest