Negociem totul!?

Conflicte au existat dintotdeauna. Pentru rezolvarea lor s-a recurs la negociere şi, deseori, la un mediator. Astăzi există o ştiinţă puternică a negocierii, dar rezultatele ei nu sunt pe măsura nevoilor reale ale omului. Mediatorii tribali, cei care aparţineau vechilor structuri comunitare, aveau rezultate net superioare celor ale mediatorilor actuali, păstrând proporţiile. Am făcut progrese imense pe planul economiei, în organizare, în cunoaştere, în dezvoltarea mijloacelor de comunicare, dar am regresat în negociere, mai exact în rezultatele ei asupra calităţii vieţii oamenilor. Organizarea tribală era extrem de riguroasă, fiecare membru avea un rol extrem de bine articulat în viaţa grupului social. Sancţionarea unui membru însemna lipsirea tribului de exercitarea unui rol de care depindea menţinerea echilibrului comunităţii. Sancţiunea nu se realiza la întâmplare. Se ţinea cont, în primul rând, de interesele grupului de apartenenţă. Viaţa comunitară, la acea vreme, era orientată spre concret şi mai ales către bunăstarea individului în cadrul grupului. Comunitatea nu era indiferentă la problemele unui membru al său, fiindcă acea problemă afecta întreaga viaţă a comunităţii. Nu individul avea o problemă de sănătate, de exemplu, ci întreaga comunitate.

            În secolul al XX-lea negocierea a fost indispensabilă pentru însăşi supravieţuirea umanităţii(cu deosebire spre sfârşitul aşa-numitului secol al echilibrului terorii nucleare):"Să nu negociem niciodată fără frică. Dar să nu ne fie niciodată frică să negociem" , afirma J. F. Kennedy.

Viaţa comunitară se desfăşoară astăzi în special la nivel formal. Norme, reguli, legislaţie sunt elemente care constituie liantul comunităţilor actuale. Negociem azi libertăţi, drepturi, teritorii, resurse, acces la…, dar pierdem din vedere omul real, cu nevoile lui stringente. Ideea e mai presus decât omul;false libertăţi, false nevoi şi trebuinţe ne determină să negociem lucruri  care alterează natura umană.

Familia nucleară (mama, tata, copilul) are de suferit enorm azi din cauza izbânzii într-o negociere socială (de fapt, compromis social) a altor tipuri de familie, de exemplu, familia consensuală, homosexuală ş.a. Şi astăzi mediatizăm stadiile negocierilor privind angajamente temporare de încetarea producerii de armament nuclear. Privim copacul pe internet deoarece un întreprinzător de succes şi-a angajat experţi în negociere şi a obţinut permisiunea de a construi într-un parc. Internetul este extrem de benefic, dacă ştii să-l foloseşti. Dar, părinţii pierd aproape de fiecare dată în “negocierile” cu copiii lor (în sensul că fac un compromis) în ceea ce priveşte folosirea internetului.

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre un nivel superior de reflecţie, despre o viaţă interioară bogată; se mai vorbeşte despre conflicte interioare. Cu cât avem case mai sofisticat construite, cu multe etaje, din materiale de construcţii cum ar fi betonul, cu atât izolarea este mai puternică; violenţa îşi face loc în comportamentul nostru, viaţa morală are de suferit, ca şi viaţa psihică populată de conflicte interioare. Am înregistrat un progres evident în viaţa economică, tehnologică, dar un regres şi mai evident în viaţa moral – spirituală.“Negociem” zilnic cu noi înşine diverse comportamente, de la cel alimentar până la cele privind cariera, familia. Dar, de cele mai multe ori pierdem: pierdem lupta cu kilogramele în plus, cedăm dorinţei de a achiziţiona diverse obiecte (de cele mai multe ori inutile sau de prisos), nu reuşim să aplanăm conflictele cu partenerul, ci le escaladăm; nu reuşim să spunem stop viciilor, pierdem termenul de depunere a unui proiect etc. Astfel se naşte nemulţumirea care se permanentizează şi duce la grave tulburări psihice şi comportamentale. În lumea contemporană a comunicării la nivel planetar, individul este, paradoxal, din ce în ce mai singur: îi este din ce în ce mai greu să gestioneze situaţiile delicate, deoarece nu are sprijinul oportun al comunităţii. Ba, încă e mai bine ca cel de lângă tine să nu-ţi cunoască problemele, pentru a nu-ţi trăda vulnerabilitatea. Se spune adesea despre o femeie singură că este puternică;în jurul ei se creează o falsă admiraţie. În realitate o astfel de persoană este puternică prin faptul că a învăţat amara lecţie a vieţii de a nu se confesa, de a nu arăta  insatisfacţia, purtând impecabil masca bunăstării şi a confortului.

Aşadar, relaţiile interumane se configurează în jurul capacităţii de a negocia orice. E vital să dobândeşti abilitatea de a negocia. Herb Cohen spunea că <<trăim într-o lume în care totul se negociază, indiferent că eşti la serviciu, acasă, cu familia, ori prietenii. Ne dorim o mulţime de lucruri: prestigiu, libertate, bani, dreptate, statut social, iubire, siguranţă şi recunoaştere din partea celorlalţi. Unii oameni ştiu mai bine cum să obţină ceea ce-şi doresc…."câştigătorii" par să fie oameni care nu numai că sunt competenţi, dar au şi abilitatea de a-şi "negocia" calea spre atingerea scopului. Ce este negocierea? Este folosirea informaţiei şi a puterii astfel încât sa modifice comportamentul în cadrul unei "urzeli de tensiune. La o analiză mai atentă, ne dăm seama că de fapt negociem tot timpul, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională>>.

Sărăcia persistentă a făcut ca în interiorul organizaţiilor României actuale negocierea să însemne, de cele mai multe ori, supunere. Membrii organizaţiilor, în special salariaţii, au comportamente convergente. Însă, interesul de a păstra poziţii, privilegii sau numai locul de muncă nu lasă loc negocierii, ci se impune aproape natural. Mai “negociem” în taină cu Dumnezeu, ca să ne ierte păcatele.  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest