Națiune americană, națiune europeană

Lohausen

Un popor are același trecut; o națiune are același viitor. Un popor are o patrie (Vater-land), o națiune caută o patrie pentru copiii săi (Kinder-land).Heimat”-ul este acolo unde vrei să rămâi. La început, devenea membru al națiunii americane oricine punea piciorul pe pământul american cu intenția de a rămâne acolo. Or, și astăzi încă, americanii nu au devenit un „popor” decât în măsura în care mecanismul melting pot-ului a reușit. Căci americanii „ca atare” sunt mereu în minoritate, majoritatea fiind constituită din acei americani „cu ceva în plus” care, firește, recunosc că aparțin națiunii americane, dar au sentimentul de a face de asemenea (încă) parte din poporul irlandez, italian, polonez, evreu sau altul. De aceea, această națiune ea însăși este mereu o națiune de popoare multiple, dar foarte legate.

O națiune europeană (presupunând că ea va apărea cândva) nu va fi de conceput decât ca antiteză exactă a națiunii americane: ea va fi receptacolul tuturor deosebirilor naturale și păzitorul tuturor popoarelor sale, inclusiv a celor mai mici, și deci garanție nu numai a emancipării lor de sub jugul Statelor naționale care le oprimă (spaniol, francez sau sârbesc în sens larg, „iugoslav” etc…), dar și față de privilegiile care le revin în patria lor originară.

În vreme ce, cu excepția francezilor din Canada, popoarele care compun America, neprotejate de nicio Constituție și neputându-se refugia într-o patrie care să le aparțină de fapt, sunt expuse fără încetare și fără a fi apărate la marele proces al melting pot-ului, sensul „Popoarelor Unite ale Europei” ar trebui s fie protecția lor reciprocă pentru a asigura o înflorire fără piedică a diversității lor. Precursorii unei astfel de națiuni europene au fost pe rând Imperiul romano-german, Biserica romană și cavaleria creștină, apoi, mai târziu, aliații voluntari ai lui Napoleon, al căror angajament depășea cu mult cadrul francez și îl anunța deja pe cel al voluntarilor ne-germani pe frontul de est, între 1941 și 1945, ca și adversarul lor: monarhia Habsburgilor. Aceasta din urmă a avut până în 1918 o elită de oameni originari din aproape o duzină de popoare diferite dar pentru care fidelitatea față de imperiu bătea orice altă legătură. Niciodată, în orice caz, ei nu au revendicat pentru sine numele de „națiune”, atât de echivoc, căci ei aveau în sine scopul suprem al oricărei națiuni constituită din mai multe popoare: Reichul.

 

Jordis von Lohausen, Les empires et la puissance, Ed. du Labyrinthe, 1996, pp. 196-197

Traducere Cristi Pantelimon

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest