Muzeul figurilor de ceară

 

Campania electorală se derulează în ritmul său propriu: pentru a o urmări, trebuie să te racordezi ritmurilor televiziunii, mitingurilor sau paradelor electorale, ceea ce înseamnă o secvenţială ieşire a ta, alegător obişnuit, din rutina cotidiană. Ca atunci când te decizi să intri, pentru cultivarea minţii şi spiritului tău, într-un muzeu. Exponatele din vitrinele muzeelor fac legătura dintre existenţa de zi cu zi şi o existenţă paralelă, uitată sau ignorată: vestigiile strămoşilor, ale oamenilor trăitori în alt timp, creaţiile artistice, cele mai cunoscute produse ale umanităţii (cunoscute, nu utilizate, simţite, chiar experimentate, nu exploatate!) sau schelete ale animalelor stranii cu care umanitatea ar vrea (imposibilă dorinţă!) să se reaşeze în legătură.

În muzeu timpul este cheltuit ca investiţie spirituală şi intelectuală. În campania electorală, între afişe, spoturi şi conflicte cromatice (anul acesta, ca într-un turnir medieval, lupta nu se mai dă între portocaliu şi albastru, ci între mov, galben şi roşu), timpul ar trebui să se valorifice ca reapropiere între alegători şi conducători, ca investiţie deopotrivă morală, politică şi pragmatică. Îi cunoaştem – sau re-cunoaştem – pe cei care ne reprezintă în conducerea statului, care sunt statul, cei cu care solidaritatea noastră se reifică. Atât în dimensiune orizontală, căci ei sunt delegaţii noştri la putere – prin urmare sentimentul de noi (cei şapte milioane sau ceilalţi şapte milioane) se reaşază în conştiinţele personale –, cât şi în dimensiune verticală, căci, iată, aceştia sunt „cei de sus”, care vor cerceta adevărurile generale şi vor decide ce e bine pentru ţară. Pentru aceasta, ei coboară printre noi, în arena cotidianului, a comunităţii populare, dezorientate de apropierea pragului în care conducerea se va destrăma, pentru a se reface prin algoritm electoral. Această comunitate, turmentată de „tăria” puterii democratice care îi este administrată în această lună de grație, are nevoie de îndrumare pentru a acţiona întru refacerea unităţii şi a credinţei în conducători. Întâlnirea dintre noi şi ei ar trebui să se desfăşoare sărbătoreşte, ca la marile ceremonii totemice, când întemeietorii triburilor erau re-sacrificaţi ritualic (şi simbolic, desigur!) pentru renaşterea comunităţii. În democraţia reprezentativă, aceste praguri în care lumea politică se legitimează, pentru un nou interval de patru ani, oferă, teoretic, posibilitatea primenirii clasei politice cu cei mai buni dintre membrii comunităţii. Pe aceştia ar trebui să îi recunoaştem în campania electorală. Ei trebuie să fie cei din afişe, din televizoare şi din fruntea paradelor de pe bulevarde.

Poate chiar ei sunt cei din afişe, din televizoare şi din fruntea paradelor. Din păcate, nu îi recunoaştem. Îi privim cu admiraţie şi sfială, ca pe exponatele unui muzeu în care intrăm pentru a ne cultiva spiritul civic (nici spirit, nici suflet, nici minte, dar ceva de care neapărat trebuie să facem dovadă). Sunt îmbrăcaţi frumos, costume elegante, culori puternice, dar nu stridente. Au ţinuta demnă, deşi prietenoasă. Par afabili, dar totodată distanţi. Cu palma deschisă, pentru a ne strânge mâna, dacă ar putea să iasă din vitrină (dar nu pot!), cu degetul mare ridicat în sus, în gestul informal al succesului care li se asociază ca un alt accesoriu la imaginea impecabilă. Femeile sunt frumoase, foarte frumoase. Chiar doamna Ecaterina Andronescu, om politic cu experienţă, pare să trădeze, în zâmbetul reţinut, cu buzele strânse nu de vreun rictus al vârstei, ci ca probă a fermităţii, temperamentul unei dansatoare de flamenco. Frumoşi sunt şi bărbaţii, tineri sau în vârstă, îmbrăcaţi cum le stă mai bine, zâmbind rezervat, cu câte o gropiţă uitată pe obraz (se ştie că alegătoarele sunt sensibile la asemenea amănunte de persuasiune electorală). Sunt tot ce poate fi mai opus asimetriei figurii unui anumit preşedinte. Privirea le este directă, nu au de ce să se ascundă, cel puţin nu în altă parte decât în vitrinele reprezentative ale democraţiei. Sunt fermecători şi decişi în acelaşi timp, puternici şi deştepţi, gata să se încordeze, ca leii la pândă, gata să atace, gata să primească pe umerii lor povara poziţiei de parlamentar.

            Zilele de campanie trec repede contemplând exponatele muzeului electoral. Felicitări tuturor creatorilor care au contribuit la modelarea figurilor de ceară ale politicii româneşti din următorii patru ani! Aş vrea să îi pot alege pe toţi, să facă parte mereu dintr-o colecţie a reprezentanţilor unei existenţe paralele, pe care cu siguranţă, după sărbători, o vom uita sau ignora. Să îi putem revedea în zilele libere, atunci când simţim chemarea de a ne cultiva spiritul civic. Lucrul acesta este imposibil, consilierii de imagine sunt o cheltuială de neimaginat. Mă consolează totuşi gândul că, la următoarele alegeri, îi voi revedea, noi figuri de ceară, alte ipostaze, acelaşi material.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest