Moldovenism şi tradiţionalism

basescu-s-au-facut-pasi-inapoi-in-relatiile-cu-moldova-1

Poate fi definit “moldovenismul” de către un grup de birocraţi bătrâni comunişti? Dacă nu, atunci cum ar trebui să fie definit? Este “moldovenismul” cu adevărat opus “românismului”? Dacă nu, atunci nu ar trebui ca realele valori moldoveneşti să fie recuperate?

Adevăratele valori moldoveneşti, aşa cum le definim aici, sunt de tip românesc premodern, de la Vodă până la ţăran, pe care Eminescu le-a apreciat mai presus de tipul modern liberal. În acest context, orice român poate fi privit ca “moldovean”, chiar dacă provine din Vestul României, în timp ce e de asemenea acceptabil ca cineva din Chişinău să poată avea valori nemoldoveneşti – inclusiv comuniştii care susţin cel mai puternic “moldovenismul”. Marxismul şi tatăl său, liberalismul, sunt amândouă non-moldoveneşti în acest sens, încât un comunist nu poate fi niciodată un adevărat moldovean.

Cititorul poate întreba de ce vorbesc de „valori moldoveneşti”? Nu este aceasta o idee comunistă? Răspunsul meu este: Nu! Este o idee nobilă care ar trebui recuperată de revoluţionarii conservatori români, aşa cum filosofii revoluţionari conservatori germani din perioada interbelică au redefinit „socialismul” ca valoare prusacă mai degrabă decât marxistă.

Eminescu, el însuşi moldovean – atât în sens metafizic cât şi literal – prefera ceea ce el numea „vechea limbă înţeleaptă” a Muşatinilor şi Basarabilor în faţa versiunii moderne de influenţă franceză a limbii române. Subdialectul moldovenesc al românei prezervă cel mai bine această veche limbă înţeleaptă. Deoarece vechea limbă înţeleaptă şi vechiul spirit voievodal sunt în general cel mai bine păstrate în Estul ţării, numele „moldovean” ca trăsătură metafizică ar trebui să se refere la orice român care păstrează valorile tradiţionale – chiar dacă, aşa cum am scris mai sus, există tradiţionalişti şi în Vest şi există tipuri moderne non-moldoveneşti în Est.

Valorile moldoveneşti nu sunt, în esenţa lor, nici capitaliste, nici socialiste; ele provin din civilizaţia precapitalistă, sfâşiată atât de către liberali, cât şi de către marxişti. Tipul moldovenesc respectă proprietatea, dar discreditează camăta. Ca şi Aristotel, el respectă banii făcuţi din produse sau servicii reale, dar dispreţuieşte banii făcuţi din alţi bani. El valorizează mai mult pământul decât banii.

Valorile moldoveneşti sunt, într-o anumită măsură, ierarhice şi patriarhale, dar nu într-un sens de exploatare. Spiritul moldovenesc înţelege că un ţăran cinstit este superior unui suveran leneş sau necinstit, o femeie virtuoasă superioară unui bărbat fără onoare, la fel cum un sergent bun este superior unui general prost. Aceasta nu înseamnă nici „egalitate”, nici „inegalitate”. Eminescu a înţeles că ideea democratică modernă de egalitate conduce mereu în practică la cea mai exploatatoare inegalitate, fie că doreşte să se numească capitalistă sau socialistă.

Corneliu Codreanu atrage atenţia asupra altei virtuţi moldoveneşti importante: acest bun exemplu de spirit moldovenesc a înţeles că un trădător este întotdeauna mai rău decât un duşman. Opusul tipului moldovenesc nu este revizionistul ungur, care nu poate să accepte Tratatul de la Trianon; nici şovinul rus, care nu înţelege că Basarabia e românească; nici vagabondul ţigan sau cămătarul evreu. Este românul care se dispreţuieşte pe sine, căruia îi este ruşine cu istoria şi tradiţia românească. Duşmanii străini au doar atâta putere câtă doresc să le ofere trădătorii.

Contrar mincinilor despre poetul naţional al României, nu este adevărat că Eminescu a fost „xenofob” sau „antisemit”, dacă luăm aceşti termeni ca descriind ura. Critica sa asupra evreilor şi naţiunilor europene rivale nu a fost înverşunată sau meschină. Pe de altă parte, este corect să spui că el i-a urât cu adevărat pe acei români descrişi aici ca reprezentând „valorile non-moldoveneşti”. Românii care îşi întorc nasul în faţa istoriei şi tradiţiei ţării lor, ca fiind „înapoiate”, „nedemocratice”, „xenofobe”, „antisemite”, „misogine” sau în alte moduri incorecte politic şi insuficient de moderne – sunt cei pe care Eminescu i-a urât. Pe aceştia îi urăşte spiritul moldovenesc. Nu este vorba de ură necreştină, de dragul urii; este ceea ce înaintaşul lui Cristos, regele David, numea „ură perfectă” (Psalmi, 139:22)

Din fericire, nimic din cele scrise aici nu este înţeles în mod greşit ca anti-reunificare. Mai degrabă, intenţia este de a lupta contra falşilor „moldovenişti” care se opun reunificării pe de o parte, şi contra avocaţilor unei reunificări efeminate şi neromâneşti, pe de altă parte. Acestor ameninţări fatale trebuie să le răspundă nu numai Moldova, dar şi întreaga Românie Mare, cu ceea ce am numit „spiritul moldovenesc”. Adevăratul moldovenism, combinat cu geniul statal al lui Ştefan cel Mare, resuscitat pentru situaţia modernă, nu numai că va salva România, dar va resuscita întreaga Europă şi lumea toată.

2 Comentarii

  1. Yudi MiaYudi Mia

    ADD ME

    Raspunde
  2. Viorica BolmaViorica Bolma

    Da ! N as merge pana acolo c ar salva Europa si lumea intreaga , dar ar face mult bine Romaniei intregi !

    Raspunde

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest