Lorena Lupu, un model

Am scris acum ceva timp un articol în care o scriitoare mediocră se asemăna personajelor dintr-o carte a dumisale, iar prin limbajul folosit şi atitudinea sfidătoare şi ameninţătoare, la adresa oricui exprimă ceva împotrivă, pe blogul personal, a reuşit totuşi să polarizeze atenţia multor cititori. Am fost întrebat de ce am acordat atâta atenţie unei nulităţi. Ei bine, pentru că doamna respectivă nu este o nulitate. Este un lider de opinie, este un model. Este o personalitate emblematică a zilelor noastre. Vedeta sfidătoare, cu limbaj vulgar, slabe abilităţi de comunicare, nevrotică şi cu un complex de inferioritate evident, slab camuflat în limbaj, este modelul multor tineri care preiau atitudinea, comportamentul, mentalitatea şi chiar speranţa de a reuşi pe drumul celebrităţii mondene lipsite de conţinut şi sens. Ce este rău în asta? Păi iată o serie de speţe:

Am ţinut câteva sute de interviuri cu tineri blazaţi care aveau una sau două facultăţi, mastere şi alte recunoaşteri, dar cu slabe abilităţi de comunicare, fără dorinţa de a-şi asuma responsabilităţi şi fără experienţă profesională în domeniul în care aveau studii sau în altul. Doreau însă un salariu cel puţin egal cu media europeană, un program decent şi flexibil şi, dacă se poate, o poziţie de management care să reflecte ”cunoştinţele dobândite conform diplome(i)lor”. Le explicam politicos că nu pot ocupa nici o poziţie de management pentru că nu au condus în viaţa lor altceva în afară de maşina părinţilor, sau cea pe care părinţii le-au făcu-o cadou. OK, poate unii nu au condus maşina, ci numai au fost lideri în vreun joc idiot de pe facebook sau aiurea. De asemenea, nu le puteam oferi nici o slujbă de ”entry level”, adică de început, pentru că orice angajator ştie că un astfel de tânăr, care posedă câteva diplome, nu poate rămâne pe o astfel de slujbă mai mult de câteva luni, iar perioada ei de amortizare este de obicei unu-doi ani. Va să zică nu le puteam oferi nimic tinerilor respectivi. În acest fel ei deveneau viitorii frustraţi, ajungeau să se considere victimele sistemului, pe care îl urau din rărunchi. Sunt ceva şanse ca o parte dintre ei să eşueze lamentabil. Şi asta în condiţiile în care nici multinaţionalele nu sunt case de binefacere sau biserici cu enoriaşi nevinovaţi. Dar, dacă te dovedeşti un caracter puternic, le poţi înfrânge în ambele etape: cea de umilinţe, căci viaţa într-o multinaţională, atunci când eşti pus pe carieră, este grea şi, în sfârşit, ultima etapă, cea în care te afli pe culmea succesului, în care să ai puterea să o părăseşti deşi ai falsa perspectivă că lumea se află la picioarele tale, dar în realitate ţi-ai vândut sufletul diavolului: familia îţi este străină, prietenii la fel, obiectivele tale sunt ale companiei şi timpul tău la fel.

Dar să nu ne depărtăm de subiect. Să ne întoarcem la modelul nostru. Am constat că noi de multe ori încercăm să vorbim cu modelul lor şi ei cu al nostru. Ulterior disputei între Lorena Lupu şi subsemnatul, am făcut o analiză a feedback-urilor ce veneau din ambele părţi: prietenii mi-au spus că am fost mult prea politicos, că am scris bine ceea ce am scris, unii au întrebat de ce le acord atâta atenţie etc. Prietenii Lorenei scriau pe blogul dumneaei cam acelaşi lucru: bine mi-a făcut, de ce-mi acordă atâta atenţie etc. Deci fiecare tabără a plecat acasă cu propriul adevăr. Probabil că realitatea nu se află nicăieri, în nici una din tabere. Este un dialog al orbilor şi al surzilor, unde fiecare îl acuză pe celălalt. Deci niciunul nu îl va convinge pe celălalt. Este nevoie de un dialog? Eu cred că da. Ce ar rezolva un dialog? Păi cred că ne-am cunoaşte mai bine unii pe ceilalţi. De ce spun asta? Pentru că odată demult, eu eram dincolo, în celaltă tabără. Dar la un moment dat, ceva m-a făcut să mă schimb. Pe alţii, nu. Mă întâlnesc pe stradă cu unii dintre vechii prieteni şi constat că nu mai avem ce să discutăm cu adevărat. Adică discutăm, dar după un timp relativ scurt simţim nevoia să ne despărţim promiţându-ne că vom ieşi cândva la o bere. Îi ascult şi ce îmi spun, sunt lucruri ce îmi trezesc vagi amintiri, deşi noi şi de actualitate pentru ei, ei mă ascultă şi se prefac a înţelege, dar văd cum privesc prin mine. Apoi am avut o fată şi un timp a fost şi ea în tabăra cealaltă. Nu puteam să comunicăm nicicum. A trebuit să ne dăm silinţa cu toţii şi până la urmă a mers. E adevărat, m-a ajutat faptul că ştiam prin ce trece ea, fusesem pe acolo, dar una peste alta totul a stat în comunicare şi în înţelegere. Lorena, după ce a refuzat dreptul la replică în scris, a contactat o persoană care nu făcea parte din colectivul de redacţie al publicaţiei şi a postat o replică după care, comentariile acelei replici, au degenerat şi am fost nevoiţi să ştergem ”posturile”. De altfel, atunci când Lorena mi-a blocat canalul de comunicare folosit, respectiva solicitare a fost singura dorinţă a redacţiei de a păstra un dialog civilizat. Trec peste faptul că postând o recenzie a cărţii la nici o oră după ce doamna m-a acuzat de emitere de judecăţi de valoare în necunoştinţă de cauză şi asta la ora două noaptea, dovedeşte că s-a înşelat, puţine librării fiiind deschise la ora aceea din noapte, iar pe de altă parte nu pot citi aşa repede întru-cât vederea mă lasă… Dar mă rog. Ideea este că un dialog, în cazul în care există vreun interes, poate exista. Nu vorbesc aici strict de Lorena sau de mine, ci în general. Dialogul între generaţii, dialogul între modele poate exista. E adevărat, fiecare mediu în care se comunică are regulile lui, dar nu are cum să fie ceva rău în asta. Fiecare dintre modele are reuşitele sale şi ambele clamează superioritatea proprie. Este evident că vor coexista încă mult timp de acum încolo. Este evident că afirmaţiile unora vor constitui ofense pentru ceilalţi. Dar mai bine să ne obişnuim să comunicăm.

3 Comentarii

  1. Ana

    Am regasit intamplator acest post, cautand info despre Lorena Lupu, urmare a unui link al ei distribuit pe facebok. Am fost socata de vehementa de limbaj, submediocitatea calitatii scrisului si a argumentelor stiintifice pe care isi bazeaza postarile. Subiectul tratat era unul sensibil, cu care a reusit sper, datorita agresivitatii dovedite, sa indeparteze tot ce inseamna public cu inclinatii intelectuale. Cuvantul cheie la adresa homofobului, cu care incepe fiecare argumentare este „idiot sinistru, retardat, tactu’ a fost tampit ca si tine etc.
    Exista o generatie de lideri de opinie negativi, care reusc sa stranga in jurul lor o mare masa de cititori (de acelasi calibru, ce-i drept): le-as incadra aici pe Irina Binder (la fel de labila psihic, agresiva, ominiprezenta in mediul virtual si pe Olivia Steer (mai blanda aparent, dar ascunzand aceiai intoleranta si rigiditate tipica psihopatiilor). Daca pe vremuri exista cenzura, aparitia acestui gen de personaje toxice, agresive ma face sa regret ca libertatea presei include popularizarea, fie si prin bloguri, a unor astfel de cazuri demne de tinut sub urmarire pshiatrica, pe motiv de evolutie imprevizibila..

    Raspunde
  2. Alina

    Eu am gasit intamplator aceasta postare in timp ce cautam ceva despre Lorena Lupu. Felicitari, v-ati facut trafic cu numele ei. Nici argumentele dv. nu mi se par prea solide. Ea are un stil, mai cititi si Bukowski, sa vedem… sau el este american si americanii au voie? Cat despre Lorena, chiar daca si pe mine m-a injurat odata complet gratuit, cand i-am facut ub compliment sincer… nu m-am apucat sa postez pe facebook si pe minusculele mele bloguri ce mi-a facut, chiar daca eram / am fost frustrata. Fiecare are dreptul sa se exprime, desigur. Dar ce faceti dv. (ma scuzati, nici macar nu v-am retinut numele, dar am retinut barfa si frustrare la paralela) este exact acelasi lucru pe care il face ea. Doar cu un limbaj mult mai palid. Gestul de a critica pe cineva nu va plaseaza cumva in aceeasi categorie?

    Raspunde
    1. Alex PonceaPoncea Alexandru

      Sa le luam pe rand:

      Nu caut trafic, nici audienta, deci felicitarile nu-si au rostul…Va sa zica spuneti ca respectiva persoana v-a injurat odata gratuit. Acest lucru denota o persoana cu principii morale si etice ridicate, o spiritualitate deosebita, inteligenta ridicata (de oricare tip – emotionala, descriptiva, …), sociabilitate, empatie, nu stiu, o trasatura de caracter deosebita care sa-mi contrazica afirmatiile? Vedeti dumneavoastra modul de comunicare este si a fost foarte important, acum si in toata istoria noastra.

      Este adevarat, oricine care se apuca de scris are un stil, conteaza insa si structura acestui stil. Conteaza deasemenea si mesajul unei opere. Asa cum spuneti fiecare are dreptul sa se exprime. A facut-o dansa, am facut-o si eu, ati facut-o si dumneavoastra. Poate fi catalogata drept barfa o opinie? Ma gandesc ca daca stie si „adrisantul” nu ar fi barfa. Am dat drept de replica doamnei cu singura conditie: sa respecte regulile de comunicare de pe pagina respectiva. Se pare ca nu a putut …Ce sa-i faci? Nu orice om are puterea de a se adapta si de a se ridica sau cobora la nivelul semenilor pentru a comunica. Dumneavoastra numiti un limbaj mai palid lipsa de violenta in limbaj. Ma rog. Critica e periculoasa? Nu e buna? Mai ales pentru un scriitor? Ar trebui ca respectiva doamna sa primeasca numai laude si osanale pentru opera dumneaei? Discutabil. Raspunsul general, priveste si originea articolului: La fel ca si dumneavoastra, am citit si eu un articol de-al Lorenei in care deasemenea injura gratuit o intreaga categorie de oameni. Asta m-a facut sa mai informez despre dansa si chiar sa-i citesc vreo doua carti. Lucru pe care l-am regretat (avand in vedere pierderea de timp rezultata). Asta m-a facut sa scriu si articolul respectiv. Sunt oameni care mi-au dat dreptate si altii precum dumneavoastra care din contra nu au fost de acord cu mine. Dar va spun sigur ca in aceeasi categorie cu Lorena Lupu nu sunt…

      Cu stima,

      Alex Poncea

      Raspunde

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest