Jünger şi erupţia elementarului în spaţiul burghez

AVT_Ernst-Jnger_4944

Este vizibil şi ni se pare evident că în cadrul economiei s-au trezit forţe “elementare” care, în numeroase domenii, scapă controlului de tip burghez şi devin astfel substratul unei noi unităţi, de data aceasta colectivă.

Această constatare ne conduce efectiv la anumite aspecte ale crizei lumii burgheze şi la studiul lor; după Jünger, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra câtorva trăsături caracteristice ale burghezului ce corespund idealului său de securitate comodă şi de excludere a oricărei forţe elementare din viaţa sa.

Conceptul de “elementar” joacă un rol central în cartea lui Jünger. Ca şi în cazul altor autori germani, termenul “elementar” nu este utilizat la Jünger în sensul de “primitiv”; el desemnează mai degrabă puterile cele mai profunde ale realităţii care scapă structurilor intelectuale şi moraliste şi care sunt caracterizate de o transcendenţă, pozitivă sau negativă, în funcţie de individ: este ca şi cum am vorbi despre forţele elementare ale naturii. În lumea interioară există puteri care pot să irumpă în viaţă, atât în viaţa personală cât şi în cea colectivă, venind dintr-un strat psihic mai profund. Când Jünger vorbeşte despre excluderea elementarului în lumea burgheză, este evident că el se asociază polemicii dezvoltate de mai multe curente de idei contemporane, de la iraţionalism, intuiţionism, religia vieţii (sau vitalistă) până la psihanaliză şi existenţialism; el se revoltă contra viziunii raţionalist-moraliste a omului, predominantă încă în anii din urmă. Dar vom vedea că poziţia lui Jünger este originală în acest context, căci el concepe forme active, lucide, non regresive ale raporturilor dintre om şi elementar, ceea ce îl distinge de orientarea problematică, proprie marii majorităţi a curentelor pe care le-am menţionat.

Preocuparea constantă a lumii burgheze este deci “de a închide ermetic spaţiul vital în faţa oricărei erupţii a elementarului”, de “a crea o centură de siguranţă în faţa elementarului”. Datorită acestui fapt, securitatea în viaţă devine exigenţa acestei lumi, care va trebui să consolideze şi să legitimize cultul raţiunii: o raţiune “pentru care tot ceea ce este elementar echivalează cu absurdul şi nebunescul”. A include elementarul în existenţă, cu toate problemele şi riscurile pe care lucrul acesta îl poate implica, iată ceea ce pare de neconceput pentru burghez; pentru el, este o aberaţie ce trebuie prevenită prin intermediul tehnicilor pedagogice adecvate. Jünger scrie: “Burghezul nu se simte niciodată destul de curajos pentru a se confrunta cu destinul, luptând şi expunându-se pericolelor, pentru că elementarul stă în afara lumii lui ideale; pentru el, elementarul este iraţionalul sau chiar imoralul. El va încerca deci să ţină mereu la distanţă elementarul, care se manifestă fie ca putere sau pasiune, sau se manifestă în forţele naturii, în foc, în apă, în pământ sau în aer. Din acest punct de vedere, marile oraşe ale începutului de secol apar ca nişte citadele ale securităţii, ca triumf al zidurilor care, la acel moment, au încetat să mai fie zidurile antice ale incintelor fortificate şi s-au manifestat de aici înainte ca pietre, asfalt şi sticle încercuind viaţa, similare ca structură razelor unui stup, penetrând până la ţesătura ca mai intimă a vieţii. În acest sens, orice cucerire a tehnicii este un triumf al comodităţii şi orice apariţie a elementarului este reglată de economie”.

Pentru Jünger, caracterul anormal al erei burgheze nu rezidă în căutarea comodităţii “cât în această trăsătură specifică ce se asociază acestor tendinţe: adică în faptul că elementarul se prezintă ca absurd şi, de aici, că zidurile de incintă ale ordinii burgheze se prezintă simultan ca zidurile de incintă ale raţionalităţii”. Acesta este deci punctul de ancorare al polemicii antiburgheze a lui Jünger. El distinge raţionalitatea de cultul raţiunii şi contestă ideea care vrea ca o ordine şi o punere în formă riguroasă a vieţii să fie posibile şi de conceput numai conform schemei raţionaliste, pornind de la o impermeabilizare a existenţei în faţa elementarului. Printre tacticile utilizate de burghez, există aceea de “a prezenta orice atac împotriva cultului raţiunii ca un atac contra raţiunii însăşi, cu scopul de a putea exila acest atac în aria iraţionalului”. În realitate, orice atac se poate identifica cu altul, dar numai în viziunea burgheză, adică numai pe baza “concepţiei specific burgheze a raţiunii, caracterizată printr-o “inconciliabilitate” cu elementarul”. Această antiteză nu poate fi reţinută ca validă de către un nou tip uman: în rest, ea este depăşită în fapt de figuri “ca, de exemplu, cea a credinciosului, a războinicului, a artistului, a navigatorului, a vânătorului, a muncitorului şi, de asemenea, în final, a delincventului”; pentru toate aceste figuri, cu excepţia ultimei, burghezul nutreşte o aversiune mai mult sau mai puţin deschisă, pentru că “pentru a spune astfel, ele poartă deja chiar în interiorul cetăţilor, prin aparenţa lor, parfumul pericolului, pentru că deja simpla lor prezenţă reprezintă o instanţă dirijată contra cultului raţiunii”.

Dar “pentru războinic bătălia este un eveniment în care se realizează o ordine supremă, pentru poet conflictele cele mai tragice sunt situaţiile în care sensul vieţii se poate condensa într-un mod deosebit de clar”; delincvenţa ea însăşi poate fi explicată printr-o raţionalitate lucidă; în ce-l priveşte pe credincios, “el participă la sfera mai vastă a unei vieţi pline de semnificaţie. Fie prin nefericire ori prin pericol sau miracol, destinul îl înglobează direct într-un ţesut de evenimente mai puternice. Zeilor le place să se manifeste în elemente, în astrele ce ard şi în cenuşă, în mărăcinii pe care focul nu-i arde”. Elementul decisiv pe care trebuie să-l recunoaştem aici este că “omul poate rămâne în raport cu element(ar)ul pe un plan superior sau pe un plan inferior şi că, în consecinţă, sunt multiple planurile pe care atât securitatea cât şi pericolul se reîntorc în ordine. Din contră, în cazul burghezului percepem un om care nu recunoaşte drept valoare supremă decât securitatea şi-şi determină conduita de viaţă pe baza acestui ideal de securitate”. Condiţiile pentru a putea promova această securitate, pe care progresul caută s-o realizeze, sunt corolare ale dominaţiei universale a raţiunii burgheze, care ar trebui nu numai să limiteze, dar, în final, chiar să distrugă toate sursele de pericol. Şi, cum în lumina acestei raţiuni, pericolul este prezentat ca fiind iraţionalul, i se neagă acestuia din urmă orice drept de a face parte din realitate. Este foarte important, imediat după aceea, într-o astfel de manieră de a gândi, de a vedea absurdul în orice pericol: acesta pare a fi eliminat chiar din momentul în care, în oglinda raţiunii, apare ca fiind o eroare”.

 

În dispoziţiile, atât spirituale cât şi obiective ale lumii burgheze, se pot constata toate acestea”, urmează Jünger. “În mare, am putea să observăm lucrul acesta în tendinţa de a concepe Statul – care, în mod normal, se bazează în mod esenţial pe ierarhie, în termeni de societate – ca o formă având ca principal fundament egalitatea şi constituindu-se prin intermediul unui act al raţiunii. Această viziune relevă voinţa de a impune o organizare complexă, un sistem de securitate înaintat care să ventileze şi să atenueze toate formele de risc, nu numai în domeniul politicii interne şi externe, dar şi în cel al vieţii individuale, ceea ce constituie o tendinţă spre a descompune destinul printr-un calcul al probabilităţilor. Această viziune se relevă, în fine, în multiplele şi complexele tentative de a reduce viaţa sufletului la raporturi de la cauză la efect, în voinţa de a transfera viaţa sufletului din domeniul imprevizibilului spre cel al calculabilului, şi apoi de a se insera în sfera “clară” a conştiinţei exterioare”. În toate domeniile, tendinţa este de a evita conflictele şi de a demonstra “evitabilitatea” lor. Dar pentru că, în cele din urmă, conflictele tot apar, pentru burghez, “important este a demonstra că ele sunt o eroare pe care o educaţie şi o pedagogie “clară” a spiritelor vor trebui să le preîntâmpine în viitor”.

Dar o astfel de lume nu ar fi decât o lume a umbrelor, unde ideologia Luminilor ar supraevalua forţele proprii, crezând că o atare lume poate fi susţinută cu adevărat în viaţă. În realitate, “pericolul este mereu prezent; ca un element al naturii, el caută mereu să spargă digul pe care ordinea l-a construit pentru a-l controla; şi, prin efectele legilor unei matematici oculte dar infailibile, el devine cu atât mai ameninţător şi mortal cu cât ordinea caută să-l excludă. În fapt, pericolul vrea să fie nu numai un element al acestei ordini, ci, în plus, principiul unei securităţi superioare, pe care niciodată burghezul nu o va putea cunoaşte”. Ca regulă generală, dacă putem exclude elementarul într-un tip dat al existenţei, această excluziune “trebuie supusă anumitor legi, pentru că elementarul nu există numai în lumea exterioară, ci este de asemenea inseparabil de viaţa fiecărui individ”. Omul trăieşte în “elementar” în măsura în care este o fiinţă naturală, o fiinţă mişcată spiritual de forţe profunde. “Niciun silogism nu va putea vreodată să se substituie bătăilor inimii sau activităţii rinichilor; nu există nicio grandoare care s-ar putea naşte din simpla raţiune, care, din când în când, trebuie să se supună pasiunilor, nobile sau ignobile”. În fine, referindu-se la lumea economică, Jünger notează că “dacă este frumos modul în care noi ne vedem impunându-ne calcule, şi dacă unicul rezultat al acestora trebuie să fie fericirea, va rămâne mereu un reziduu care se va sustrage oricărei analize şi fiinţa umană va avea sentimentul de a fi sărăcită, de a trăi o disperare crescândă”.

Dar elementarul are o dublă sursă. “Pe de o parte, el îşi are sursa într-o lume care este mereu periculoasă, aşa cum marea ascunde în sine pericolul chiar când nu este agitată de cel mai mic vântuleţ. Pe de altă parte, el are alte surse în sufletul uman, căruia îi este sete de joc şi aventură, de amor şi de ură, de triumf şi de cădere, care resimte atât nevoia de risc cât şi de securitate; şi, deci, pentru acest suflet uman, o Stare absolut securizată apare ca o Stare de incompletitudine”. Pronunţând astfel de cuvinte temerare, Jünger se referă implicit la un tip uman diferit de cel vehiculat de lumea burgheză, dar pe care această lume îl generează în ciuda ei însăşi.

Dominaţia valorilor burgheze poate deci să se măsoare “cu distanţa pe care elementarul pare că a luat-o retrăgându-se din existenţă”. Jünger spune “pare”, pentru că elementarul se serveşte de multiple măşti şi găseşte mereu un mijloc de a se cuibări chiar în centrul lumii burgheze, pentru a-i submina ordinea raţionalistă şi a ieşi la suprafaţă imediat ce survine o criză. De exemplu, Jünger reaminteşte cum deja în trecut, sub semnul Revoluţiei franceze, au fost adevărate nunţi ale cruzimii care au unit burghezia şi puterea. Periculosul şi elementarul s-au reafirmat “în faţa şiretlicurilor celor mai subtile prin care s-a încercat eliminarea lor; ele s-au întors de o manieră imprevizibilă chiar în mecanismul intim al acestor şiretlicuri, prin travestire, ceea ce face ca orice e civilizaţie (în sens burghez) să prezinte un aspect ambiguu; cunoaştem toate raporturile care există între idealurile fraternităţii universale şi spânzurători, între drepturile omului şi masacre”. Nu că ar fi burghezul el însuşi cel care ar vrea să impună astfel de circumstanţe contradictorii: căci atunci când el vorbeşte despre raţionalitate şi de moralitate, el se ia teribil în serios: “toate acestea reprezină mai degrabă un râs sarcastic pe care natura îl adresează măştilor ce se prezintă sub forma moralităţii, o exultaţie frenetică a sângelui dirijată împotriva intelectului, înainte să se termine preludiul discursurilor frumoase”. În revanşă, ceea ce merită a fi remarcat este “jocul ingenious al conceptelor prin care burghezul caută să facă să apară aceste virtuţi şi să interzică cuvintelor tot ceea ce ele au dur şi necesar, pentru a transpărea numai o moralitate pe care toţi sunt obligaţi s-o recunoască”. De exemplu, această atitudine este foarte vizibilă pe plan internaţional ”atunci când se încearcă să se prezinte cucerirea unei colonii ca fiind o penetrare paşnică sau o operă de civilizaţie, sau încorporarea unei provincii aparţinând unei ţări vecine ca un efect al liberei decizii a popoarelor, sau, în fine, jafurile puse la cale de învingători drept reparaţii”. Este evident că acestor exemple avansate de Jünger am putea să le adăugăm uşor fapte mai recente. Printre cazurile cele mai tipice, am putea adăuga “noile cruciade”, tribunalele învingătorilor, “ajutoarele către ţările subdezvoltate” etc.

În aceeaşi ordine a ideilor, este exact ce spune Jünger când relevă că exact în epoca în care au fost în mod oficial şi gălăgios propagate valorile burgheze ale “civilizaţiei” am fost martorii unor evenimente pe care nu le mai credeam posibile într-o lume raţională: fenomene de violenţă şi de cruzime, de delincvenţă organizată, de dezlănţuire a instinctelor, de masacre. Toate aceste evenimente reprezintă “reducerea la absurd a utopiei burgheze a securităţii”. În loc de exemplu, Jünger semnalează consecinţele pe care le-a avut deja prohibiţia în Statele Unite: ea constituie o tentativă moralizatoare, promisă de o literatură de tip social-utopic, şi care pare a fi fost concepută ca o măsură de securitate; ea nu a reuşit, totuşi, decât să atragă forţe elementare de un nivel mai coborât. Astfel, Statul, urmând rigid principiul burghez, se referă la categorii abstracte, raţionale şi moralizatoare şi exclude elementarul; dar, în realitate, acest Stat face ca acest elementar să se activeze dincolo de cadrul pe care-l instalează. “Moralul şi raţionalul nefiind legături primordiale ci doar legături proprii spiritului abstract, spune Jünger, orice autoritate sau orice putere care ar vrea să se bazeze pe ele nu vor fi decât autoritate şi putere aparente şi, simultan, securitatea burgheză nu va întârzia să manifeste caracterul său utopic şi efemer”. Ar fi foarte dificil să contestăm realitatea acestei dialectici, mai ales în perioada care a urmat redactării lucrării Muncitorul. La această dialectică se raportează efectiv, pe de o parte, unul dintre factorii principali ai crizei lumii burgheze şi, pe de altă parte, această altă faţă, informă, obscură şi periculoasă a structurilor societare moderne, ordonate şi regulate numai la suprafaţă, dar private atât de un sens superior cât şi de rădăcini în straturile psihice cele mai profunde.

 

Deja la momentul redactării Muncitorului, după primul război mondial, era clar că un fenomen analog de contralovitură se va produce când vor fi aplicate astfel de principii, mai ales contralovitura care se profila în spatele conceptului burghez de libertate abstractă: în măsura în care recunoaştem principiului democraţiei naţionale o validitate universală, fără a opera cea mai mică discriminare, se ajunge în mod automat la o stare de anarhie mondială, suscitând noi cauze de criză în sânul vechii ordini, cum ar fi revolta popoarelor colonizate şi a tuturor forţelor cărora, în Europa şi aiurea, principiul autodeterminării popoarelor le-a dat o suveranitate politică chiar când era vorba de triburi sau de populaţii, cum explică Jünger, “al căror nume nu era cunoscut de istoria politică ci doar, la rigoare, de manualele de etnologie. Această stare de lucruri are drept consecinţă naturală penetrarea în spaţiul politic a curentelor pur elementare, a forţelor aparţinând mai puţin istoriei cât mai mult istoriei naturale”. Astăzi, această constatare este încă mai exactă decât ieri.

Pentru noi este totuşi mai important să examinăm criza sistemului în aspectele sale spirituale. Jünger vorbeşte mai ales de forme de apărare şi de compensare care deja s-au manifestat în marginea societăţii burgheze, odată cu fenomenul romantismului. “Există perioade în care relaţiile omului cu elementarul se manifestă sub aspectul propensiunii spre romantism, ceea ce constituie deja în sine un punct de fractură. După circumstanţe, această fractură se va face vizibilă: omul se va pierde în depărtare (exoticul), în beţie, nebunie, mizerie sau moarte. Acestea toate sunt forme de evadare în care omul izolat, după ce a căutat în van o cale de ieşire în întreg spaţiul spiritual şi material al lumii, depune armele. Dar, ca atare, capitularea poate de asemenea să îmbrace aparenţele unui atac, ca atunci când o navă de război, scufundându-se, mai trage o ultimă salvă la întâmplare”.

“Noi am ştiut să recunoaştem valoarea santinelei căzută pe poziţia pierdută, continuă Jünger. Numeroase sunt tragediile de care se leagă nume mari, dar există de asemenea şi multe tragedii anonime, unde grupuri întregi, straturi sociale întregi suportă o rarefiere a aerului necesar vieţii, ca şi cum ar fi fost prinse într-un şuvoi de gaz toxic”. Ceea ce adaugă Jünger apoi are o bază autobiografică şi reflectă propriile experienţe de tinereţe, de care am avut deja ocazia să vorbim: “Burghezul aproape că a reuşit să convingă inima aventuroasă că pericolul nu există, că o lege economică guvernează lumea şi istoria. Dar tinerii care în noapte şi în ceaţă abandonează căminul tatălui au sentimentul intim că ar trebui să meargă foarte departe în căutarea pericolului, dincolo de ocean, în America, în Legiunea Străină, în ţări în care cresc arbuşti care dau piper. Dar apar şi figuri care nu vor avea curajul să se exprime în acest limbaj curat şi superior, ca limbajul poetului care se simte asemenea pescăruşului ale cărui aripi puternice, făcute pentru furtună, nu devin, din păcate, decât un obiect de curiozitate inoportună într-un mediu străin, fără vânt, sau ca limbajul războinicului născut, care pare să nu fie bun de nimic, pentru că viaţa negustorului îl umple de dezgust”.

Pentru Jünger, punctul decisiv de fractură a avut loc în timpul primului război mondial. “În stil voios, voluntarii l-au salutat (scrie Jünger amintindu-şi vizibil de ceea ce el însuşi a trăit), pentru că războiul le-a procurat un sentiment de eliberare a inimilor şi pentru că, dintr-odată, li se revela o nouă viaţă, mai periculoasă. În această bucurie, se ascundea de asemenea, subtil, un protest revoluţionar contra valorilor vechi, căzute iremediabil în desuetudine. Pornind de la acest moment, în toate curentele de gândire, în toate sentimentele şi în toate evenimentele s-a infuzat o culoare nouă, elementară”. Important, aici, este să se vadă cum anume, prin însăşi forţa lucrurilor, un nou mod de a fi a început să se diferenţieze. Jünger relevă de asemenea rolul pe care l-au jucat în tinereţea combatantă, antrenată în complexitatea acestui război, entuziasmele, idealurile şi valorile patriotismului convenţional legate de lumea burgheză.

Dar, imediat, a apărut clar că acest război reclama rezerve de forţe cu totul diferite de cele nutrite de sursele burgheze: şi această diferenţă este cea care distinge sentimentele de entuziasm al trupelor care părăseau gările, pe de o parte, şi “acţiunea lor între cratere, sub focul şi fierul exploziilor unei bătălii reale”, pe de altă parte. Atunci, în această probă a focului, dispărea contextul care justifica protestul romantic. Acest protest, scrie Jünger, “este condamnat la nihilism, acolo unde s-a epuizat, simplă polemică împotriva unei lumi care moare, or, ca atare, el rămâne condiţionat de acea lume. El nu devine forţă decât atunci când face loc unui tip special de eroism”. Aici se anunţă tema centrală din Muncitorul: a traversa o zonă de distrugere fără a fi tu însuţi distrus. Aceeaşi experienţă va avea efecte totalmente opuse la oamenii aceleiaşi generaţii: “unii s-au simţit distruşi de ea, alţii au participat la o trăire niciodată experimentată înainte, graţie extremei proximităţi a morţii, cu foc şi sânge”. Discordanţa decurge din ambiguitatea de a fi avut ca unice cârje valorile burgheze care se bazau pe individ şi pe excluderea elementarului, şi de a fi fost capabili să trăiască o nouă libertate. Dacă ar fi fost distrus, terminat de război, Jünger s-ar fi putut referi la cuvintele pe care Erich Maria Remarque le-a pus ca motto pentru faimoasa sa carte Nimic nou pe frontul de Vest: “Această carte nu vrea nici să acuze nici să demonstreze o teză; ea vrea doar să spună ce a fost o generaţie, distrusă de război chiar când obuzele au cruţat-o”. Dar cum Jünger este dintre cei care ştiu în intimitatea lor că au trăit o experienţă unică, el vede în companionii săi de luptă pe cei care au constituit cu anticipaţie “tipul”: adică un om care stă drept pentru că vrea să fie capabil de un raport activ cu elementarul şi, în paralel, să dezvolte forme superioare de luciditate, de conştiinţă şi de stăpânire de sine, pentru că vrea să se dezindividualizeze şi să accepte un realism absolute, pentru că el cunoaşte plăcerea prestaţiilor absolute, a plenitudinii maximale a acţiunii, însoţită de un minimum de “de ce-uri” şi de “în ce scop?”. Tocmai aici se întâlnesc “liniile forţei pure şi cele ale matematicii”; în aerul unei conştiinţe accentuate, “este posibilă potenţializarea mijloacelor şi energiilor primare ale vieţii, într-un mod necunoscut, niciodată experimentat până atunci”.

 

“În centrele oculte ale forţei, prin care dominăm sfera morţii, întâlnim o umanitate nouă, care se formează prin intermediul unor noi exigenţe”, scrie Jünger. “Într-un astfel de peisaj, nu mai putem percepe individul decât cu mari dificultăţi; focul a calcinat tot ceea ce nu are un caracter obiectiv”. Procesele în plină dezvoltare sunt astfel că orice tentativă de a le racorda tot la romantismul şi la idealismul individului sfârşeşte prin a se îneca iremediabil în absurd. Pentru a depăşi victorios “câteva sute de metri în care domneşte moartea mecanică”, nu avem deloc nevoie de valori abstracte, morale sau spirituale, de voinţă liberă, de cultură, de entuziasmul sau beţia oarbă care dispreţuieşte pericolul. Pentru a face aşa ceva, trebuie o energie nouă şi precisă, în vreme ce “forţa combativă a mediului în ansamblul său asumă un caracter mai puţin individual decât funcţional”. Între altele, sunt descoperite corespondenţe între punctul de destrucţie şi apogeul spiritual al unei existenţe; numai astfel se dezlănţuiesc premisele persoanei absolute. Raporturile cu moartea se transformă şi “destrucţia îl poate suprinde pe om singur în acele clipe preţioase în care i se cere un maximum de angajament vital şi spiritual”. Atunci, “la sfârşit, putem recunoaşte de asemenea libertatea cea mai înaltă”. Toate acestea devin, finalmente, o parte naturală, dorită dinainte, a unui nou stil de viaţă. În final apar “figuri de o disciplină supremă a inimii şi a nervilor, indice al unei răceli aproape metalice, extreme şi lucide, unde conştiinţa eroică se arată capabilă să folosească corpul ca pe un instrument pur, impunându-i o serie de acţiuni complexe, dincolo de instinctul de conservare. Între flăcările unui avion lovit, în compartimentele unui submarin care se scufundă se desfăşoară o muncă ce, în sens propriu, transcende sfera vieţii individuale şi pe care niciun comunicat n-o va semnala”. Cei doi termeni care se unesc în acest “tip” sunt deci elementarul în act, în sine şi în afara sa, pe de o parte, şi disciplina, raţionalitatea extremă, obiectivitatea extremă, adică un control abstract şi absolut al activării totale a eului propriu, pe de altă parte.

Astfel, după Jünger, deja în cursul primului război mondial se anunţa sosirea unei noi “forme interioare”, şi am avut deja ocazia de a spune că în ea Jünger vedea ceea ce avea să devină decisiv pentru umanitatea în devenire, adică acele culminaţii excepţionale, după imaginea exteriorizărilor războinice. Criza finală a lumii burgheze şi a tuturor valorilor vechi, pentru Jünger, decurge din civilizaţia tehnicii şi a maşinii şi din toate formele elementare care le sunt cosubstanţiale. Identic din punct de vedere substanţial ar fi tipul de om care, spiritual, nu este cel învins ci învingătorul, fie pe câmpurile moderne de bătaie fie într-o lume absolut tehnicizată. Identic din punct de vedere substanţial ar fi tipul de depăşire şi de formare interioară care ar fi cerută în cele două cazuri. În felul acesta se schiţează figura omului pe care Jünger îl numeşte “Muncitor”, pe care o continuitate ideală l-ar uni “cu soldatul adevărat, neînvins, al Marelui Război”.

 

Trad. Cristi Pantelimon

Sursa: centrostudilaruna.it

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest