Gol

Am tot scris despre gol. Golurile dintre noi, din noi, din stat. Pentru chinezii antici, golul este complementar plinului. Viața nu ar fi decât vasul (golul) umplut. Dar, deși complementar plinului, am scris despre el mai cu seamă din perspectiva minusului. Minusului de guvernare, de gospodărire din economie (care la origine înseamnă gospodărire), capitalism (profit și interes public), relații internaționale, din antroposul feminității și al masculinității. Iată că golul acesta ajunge și pe prima pagină a ziarelor, ceea ce înseamnă că deficitul bântuie liber prin lume: zilele trecute poliţia americană a împușcat mortal, din prima, o tânără mamă, cu pruncul lângă ea (pe scaunul din dreapta al mașinii).

Desigur, conducea haotic spre Casa Albă și Capitoliu, dar era neînarmată. Cu siguranță poliția, serviciile secrete și trupele speciale, atât de conectate și de interconexate la realitate prin ciberspațiu, au văzut că femeia nu era înarmată și, în plus, că avea un copil lângă ea. Și tot atât de probabil, în cursul urmăririi care a durat câteva minute, ar fi putut afla și ce probleme are. 

Pe de altă parte, mama se comporta haotic ca urmare a nașterii. Pentru ea, copilul a fost cauza unei dezordini până la rădăcina ființei, nu reușise să devină mamă. Pentru până la 20% dintre femeile din America nașterea unui copil declanşează o emoție negativă severă,pornind de la starea de instabilitate emoțională care ar fi inerentă etapei post-natale pentru 80% dintre acestea (Mental Health America „Postpartum disorders”). După toate aparențele, femeia nu întemeiase o familie. Pentru ea, scrie presa, bărbații ar fi wacky (Daily News, 3 și 4 oct. 2013)„Științific”, depresia post-natală/post partum (post-partum depression) ar fi datorată unui aflux hormonal extraordinar, care nu se echilibrează în mod normal, în prima săptămână după naștere. Ca explicații preferăm simptomele chimice în locul evoluțiilor legate de ansamblul cultural al maternității, aproape excomunicată din societatea modernă: doar oricine poate fi mamă dintre parteneri în ziua de azi, iar parteneri pot fi oricâţi. Probabil că „pe o treaptă superioară” urmează să fie și orice altă formă de viață, orice animal. Tulburarea spirituală-socială este cumva anexată explicațiilor chimice, la capitolul „stres” (life stress) – ibid.

În același timp, poliția, în obsesia protejării instituțiilor politice, pune viețile tinerei mame și a copilului pe plan secund. Noutate absolută în comportamentul uman, și chiar animal (animalele în cadrul aceluiași grup de rudenie). Poliția s-a despărţit de familie, după cum mama eșuase de două ori să întemeieze una (prin căsătorie și apoi după naștere, care, în loc să o reîntemeieze ca om-mamă, a desființat-o). Pe vremurile considerate „întunecate” de intelectualii afectați de mitul progresului contemporan, ne referim la Evul Mediu, era o onoare pentru războinici să nu pocnească o femeie, mai ales din propria comunitate, nu mai vorbim de cavaleri. Dar cine zice că poliția trebuie să fie alcătuită din cavaleri? Să zicem mersi că mai e câte unul care, din beție, salvează lumea, ca în 16 Blocks (2006, Bruce Willis). 

Ce apără politia? Ordinea cui? A politicienilor? Ordinea are sens numai dacă e pentru viață. La rândul ei, femeia care a născut are grave dificultăți să rămână în cadrul vieții – persoana ei intră în coliziune cu pruncul pe care l-a născut. Femeia nu își intră în fire, ca mamă. Înainte de asta, nu a putut să își intre în fire ca soție. Mama e alungată la propriu din societate, își ia câmpii. Și în toate acestea, bărbatul strălucește prin nonprezență: inseminează și ucide profesional. Semnele vremurilor sunt pline de gol.  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest