Filtrul naiv în jocurile de limbaj ale fiicei

Demersul (Estic) de faţă mizează pe racordarea, prin ricoşeu, pe modul / formula de exprimare pe-cont-propriu a unei stări de ingenuitate / de captare a adevărului prim livrat(-ă) de arta naivă, la limita laxă între/dintre expresia involuntară a inocenţei – trăirea empatică pură.

Admiţând distincţiile naiv vs. sentimental / appolinic vs. dionisiac, naivitatea – departe de diagnosticarea sa ca deficienţă, retrogresie sau dezvoltare tardivă – îşi (auto)confirmă statutul de  „atavism" în sensul acelei determinaţii (la distanţă de atracţiile infraestetice) general-existenţiale (Victor Ernest Masek,Arta naivă, 1989). De aici şi invitaţia huizing-iană de a restitui jocului funcţia sa plină de tâlc, respectând semnificaţia acelui exerciţiu pregătitor / drenare nevinovată a unor porniri periculoase (Homo ludens, 2010).

Coeficientul de seriozitate a stilului ludico-naiv de construcţie şi de redare a micronaraţiunilor edificatoare pare a importa fie sistemul sociologic al întrebării-răspuns, fie (pre)texte clarificator-epistolare  – ambele subsumate imperativelor contemporane (culturale, politice sau filosofice). Cu impact inovator, situarea, în prim-plan, a prezenţei fiicei (dinTahar Ben Jelloun, Rasismul pe înţelesul fiicei mele, 2012) şi a lecturii secunde din universul domestic al prietenelor ei, dincolo de pseudo-efectul pedagogic, relansează schiţa de receptacol-feminin. Perspectiva inedită a fost propusă de Lyotard în Postmodernismul pe înţelesul copiilor şi adnotată în chiar textul său, prin deferirea unei scale potrivite contraponderii modelului Gulliver, cu “Alice în ţara minunilor”, condiţie feminin-naivă de clarificare a temelor care, prin structura lor hard, induc impresia eronată că s-ar adresa doar adulţilor. Abordarea tematicii, respectând o astfel de schiţă operantă, răspunde unei duble ofertări, stabilind echivalenţele: tatăl ═ mediator, intervievant; fiica ═ intervievat, receptacol naiv cu joc de limbaj propriu.

Sub tutela ediţiilor cognitive (vezi colecţia ”Verde” a Editurii Cartier, Chişinău: Roger-Pol. Droit, Religiile pe înţelesul fiicei mele, 2008; Jelloun Tahar Ben, Islamul pe înţelesul copiilor, 2008; Rama Yade, Drepturile omului pe înţelesul copiilor de la 7 la 77 de ani, 2009; Jacques  Duquesne, Dumnezeu pe înţelesul nepoţilor mei, 2008; Nicole Bacharan, Dragostea pe înţelesul copiilor noştri, 2008, sau Roger-Pol Droit, Filosofia pe înţelesul fiicei mele, 2009)aşezate în cofrajul unui marketing cu priză la public („Adolescentul întreabă, cartea – răspunde”), cu tot riscul (probabil) de a avea un „tată filosof”, nu putem eluda conceptul de locus social relaţional deferit raportului tată-fiică, ca regândire a afirmaţiei, potrivit căreia, tatăl legitimează destinul fiului în plan social, cu intenţia reorganizării atmosferei social-afective şi a orientării acesteia înspre relaţia tată-fiică.

Un artist precum Tomi Ungerer manifesta opoziţie faţă de tot ceea ce se putea grupa în categoria extremismului orb, reacţie artistică dirijată împotriva tuturor formelor de intoleranţă şi violenţă. Angajat real în multiplicarea reprezentărilor vizual-Europene, afişul din 1994, Les étoiles de l'Europe, exprimă, deloc întâmplător, prin raportarea la simbolul fetei care ar filtra naiv, mesajul transmis generaţiei tinere. Imaginea devenise posterul celei de a cincizecea aniversări a Consiliului Europei, (am)plasate sub genericul hrănirii/creşterii/întăririi propriilor rădăcini replantate în stele. Mesajul se resimte dinspre anii '80 şi este denunţat de Tomi Ungerer, sub (de)semnul pâlpâielilor de lumânare, motiv pentru care europenii par a confunda lumina pală cu întunericul şi obscurantismul.

În aceeaşi cheie estompa(n)t-demasca(n)tă, aflat nu aproape de masa la care s-au adunat „arhitecţii" lumii globale (nefiind invitat niciun filosof, artist, scriitor, profesor, medic, fermier sau sindicalist) – Matei Vişniec [10 sfaturi (despre capitalism) pentru fiul tău] semnala inflama(n)t  ”îndoctrinarea ultra-liberală”  sub forma  preceptelor despre capitalism, pe care un bun "tată" le-ar putea da fiului său (acela dintr-o mică ţară din Estul Europei), traduse în sfatul de a nu uita datoria de consumator şi în obligaţia de a privi din când în când ”înlăuntrul pubelelor” pline. Se prefigurează momentul de redefinire a coşului de cumpărături în care nu se aruncă, ci se strânge ”consumul” european, sub forma acelei My Europe personale (proiect german susţinut tendenţios de Viviane Reding),cu intenţia declarată a chestionării şi incitării generaţiei de liceeni de/în a schiţa resuscitant o re/descriere europeană.

O tâlcuire cu sens pe care, depăşind exerciţiile pregătitoare, filtrul naivo poate proiecta articulat, drept construct/alternativă. 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest