Europa: stat-națiune politic (I)

jean-thiriart

Nobilitas romană, stăpâna politică în epoca celor trei războaie punice, nu exista în dreptul public. Dar în toate cazurile Statul se reduce la o minoritate având instincte de om de stat și reprezentând restul națiunii în lupta istorică.

Declinul Occidentului – Oswald Spengler

Statul unitar, Europa unitară

Aristotel, Rousseau și mii de alți visători au imaginat societăți sudate de concordie, grupate sau adunate laolaltă din motive de afinități așa-zis culturale, religioase, rasiale, identitare.

Alte tradiții intelectuale, sau mai exact conceptuale, estimează că gestionarea discordiilor este cea care constituie fundamentul politicii istorice, ceea ce englezii numesc ”policy”, prin opoziție cu lumea destul de detestabilă a frustrărilor și a ilegalităților, adică a ceea ce tot englezii numesc ”politics”.

Această distincție capitală nu există, din păcate, în vocabularul limbii franceze.

Machiavelli, Hobbes țineau de a doua școală. Mai aproape de noi, Ortega y Gasset, Bertrand de Jouvenel – el a fost pentru o scurtă perioadă de timp mentorul lui Doriot – Jean Baechler și cu mine. Și alți câțiva puțini pesimiști activi.

Trebuie, deci, în ceea ce privește discordiile, a le întâmpina, a le stăpâni, a le încadra, reprima, înăbuși, a le pune în evidență. Lucididate și voluntarism.

Imperium și Dominium

Spinoza, după Hobbes și Locke, a descris bine zonele de competență respective ale lui Dominium și Imperium.

Imperium-ul ne spune care sunt obligațiile și ceea ce ne este interzis. Invers, Dominium-ul conține libertățile acordate cetățeanului, dintre care principala rămâne libertatea de opinie, foarte precară în acest moment.

Țin de Dominium alegerile din muzică, gastronomie, religie, arte, credințe în valori chiar puerile, expresiile unor fantasme așa-zis ”identitare”.

Întreaga viață privată și alegerile sale sunt fie garantate, fie permise, fie tolerate în grade diverse în cadrul principiului Dominium-ului. Garantate atâta vreme cât aceste alegeri nu pot în niciun caz să interfereze, să perturbe, să amenințe ceea ce Imperium-ul a permis de la început.

Imperiul roman s-a construit pe principiul dualității Imperium-Dominium. Apoi creștinismul a apărut, iar odată cu el, intoleranța și confuzia genurilor. Lucrul acesta a fost evident cu catharii, cu anabaptiștii și alți furioși și mai ales cu acest sinistru și sângeros imbecil numit Calvin, la Geneva – un copil a fost public decapitat pentru că și-a permis să-și lovească părinții. Era prețul indicat în Biblie.

Lucrul acesta se întâmplă când fantasmele religioase penetrează și murdăresc Imperium-ul.

Imperium-ul va fi laic.

Ceea ce ține de Imperium necesită o putere totală, implacabilă, niciodată atinsă de ezitare sau slăbiciune.

Nu se guvernează fără gulaguri și fără spânzurători.

Puterea trebuie să fie sigură pe sine, fecundă pentru a construi, a organiza, a crește. Uneori ea trebuie să fie surdă.

După caz, trebuie să știe să fie generoasă sau implacabilă, crudă sau blândă, să știe să uite sau să nu uite. Dar trebuie prin chiar esența sa să fie mereu echitabilă.

Statul-națiune politic opus ”statelor” rasiale, religioase, lingvistice

Națiunea politică, concepută la începutul unui Imperium puternic, face să trăiască împreună mulți oameni diferiți, oameni care păstrează toate libertățile afectate în câmpul lui Dominium.

Națiunea politică este voința unui mare destin în comun, voința unui mare plan, proiectat asupra viitorului.

Este o gesellschaft în vederea puterii.

Statele religioase, rasiale, lingvistice, dimpotrivă, nu pot reuși decât unități foarte mici tribale, mereu ridicole, uneori paranoice: flamanzii, croații, armenii, valonii, bascii, corsicanii și alte zeci pe care nu le mai amintesc. Mici grupuri intolerante, de nivel primar de instrucție, sufocante, ”machos de bistrouri”, atunci când nu sunt gangsteri de drept comun camuflați în ”politicieni”.

Aceste triburi sunt închistate într-un trecut mitic, pretins glorios. Ei reprezintă timpul care s-a oprit. Reprezintă multitudinea anarhică a unor gemeinschaften.

În Noua Guinee, acum cincizeci de ani, sute de triburi vorbeau sute de idiomuri.

Se merge, în acest stil, în Europa, cu 4000 de ani înapoi. Europa se degradează, se parcelează, pentru a deveni un fel de Noua Guinee.

Geometria acestor ansambluri tribale vrea ca ele să fie identice între ele din toate punctele de vedere. Aceeași rasă, aceeași religie, aceleași fantasme, același dialect, aceeași mitologie.

Cu necesitate aceste grupuri sunt de foarte mici dimensiuni.

Ele se condamnă de unele singure să iasă din Istorie.

La începutul secolului XXI statele cu mai puțin de 400 sau 500 de milioane de indivizi vor fi eliminate din Istorie.

Actualmente, Franța reprezintă unu la sută din populația mondială. Flandra natală unu la mie.

De aici înainte, bancherii cartaginezi de pe Wall-Street pot cu ușurință să manipuleze triburile europene, indigenatul european.

Julius Cezar nu avusese, în definitiv, nicio dificultate în fața galilor divizați.

Cea mai mare măgărie pe care mi-a fost dat s-o citesc în anii din urmă este cea a ”Europei celor o sută de drapele”.

Triburile de atrebati, menapi, eburoni, nervi, treveri, sicambri au fost supuși de Cezar și de Roma.

Aproape anual Cezar prezida marea adunare a șefilor gali cărora le cerea grâu, subsidii și trupe auxiliare… cumva cam cum practică astăzi NATO. Corpul expediționar francez în Irak?… trupele auxiliare ale Wall-Street-ului și Pentagonului reunite! Senegalezii în serviciul Tel-Aviv-ului.

Statele de mari dimensiuni, singurele care vor supraviețui în secolul XXI, vor trebui cu necesitate să fie politice și cu necesitate să reprime, să strivească, să netezească, să eradicheze toate tendințele către identitatea ”rasială”, lingvistică, religioasă care ar interfera în Imperium. Numai Statul-națiune politic permite construcția unor mari state, istoric autonome, libere. Hobbes spunea, cu pertinență: ”Libertatea este putere”. Puterea zilelor noastre, pentru noi, este o Republică Imperială ținând de la Dublin la Vladivostok, în structurile unui Stat unitar, centralizat.

Ca Republica ”una și indivizibilă” a iacobinilor.

Flamanzii și croații nu vor fi niciodată liberi, ei sunt destinați să sfârșească în grădinile zoologice, în marile Disneylanduri unde îi vor amuza pe turiștii japonezi, americani, indonezieni, chinezi. Cei slabi și cei care vorbesc fără încetare nu vor fi niciodată oameni liberi. Nu mai mult decât imbecilii congenitali.

Doctrine ale puterii și ideologii contestatare

Politica geme de șarlatani; ei reprezintă 95% din acest sector, din piață.

Știți cu certitudine despre șarlatanii care trăiesc sau somnolează în cadavre istorice: de Gaulle, Jaurès, Mussolini, Jeanne d’Arc, Hitler.

Nu puteți întrezări pe șarlatanii potențiali.

Pe cei care ar dori să tragă din nou foloase ilegale.

Sunt ideologii Corsicii libere, ai Croației independente, ai Armeniei singure, ai Cataluniei suverane, ai Flandrei înfloritoare, ai Valoniei radioase.

Toate aceste fantasme țin de ideologia contestației; ele nu pot pretinde o legătură cu concretul, cu realitatea.

Imaginați-vă că am face ce doresc independentiștii corsicani.

Bun, iată, îi autorizăm să devină un stat recunoscut la ONU (sic).

Unu: se repatriază în insulă corsicanii care trăiesc în Franța.

Doi: se traduc în corsicană toate cărțile de fizică, de chimie, de medicină, de metalurgie… (cu ce bani?).

Trei: pentru a găsi bani ar trebui să ne prostituăm la Coca sau Pepsi, chiar la Marlboro.

Corsica va deveni un pământ al prostituției, ca și Cuba înainte de Castro. Corsica va deveni un super Las Vegas.

Realizăm apoi că insula independentă Corsica nu are nimic de-a face, niciun minut măcar, cu o doctrină a puterii destinată să răzbată asupra realului, asupra concretului.

Aceste ideologii de contestație au desigur multă atractivitate emoțională, impact asupra plebei; ca și horosocopul, religiile, fotbalul, tombolele, loteriile, foiletoanele de doi bani de la televiziune, berea și alocația de (fals) șomaj.

Pentru a distinge o ideologie de contestație de o doctrină a puterii trebuie ca ele să fie supuse unei simulări de preluare reală a puterii.

Doctrinele puterii sunt istorico-logice: Imperiul European cu structură unitară poate practica, dacă este nevoie, autarhia economico-industrială, poate plăti sateliți, își poate permite armamentul unui război al stelelor, poate finanța cercetarea științifică fundamentală.

Toate lucrurile pe care Franța nu le mai poate face după 1962, după pierderea Algeriei. Toate lucrurile pe care Corsica, Flandra, Moldova sau Armenia nu le pot concepe niciun minut măcar.

Viitorul acestor ”triburi libere”? Integrarea în Clubul Mediteranean, vânzarea către Pepsi-Cola, plantarea de tutun pentru Marlboro sau transformarea în alte Disneylanduri.

Ideologiile contestației trebuie denunțate fără încetare; ele fac masele să fie și mai imbecile.

La cine acasă se face războiul?

Cei puternici fac inexorabil războiul la alții casă. Franța rapid unificată printr-o voință dinastică, favorizată de o geografie evidentă și ajutătoare, a făcut mai multe secole războiul și a făcut ravagii mai întâi în Italia, apoi în Germania… Cine dintre voi cunoaște ororile războiului de treizeci de ani?

Franța, Spania, Anglia au terminat, încă de la începutul secolului al XVI-lea, procesul reunificării lor.

Invers, Italia va aștepta până în 1861 iar Germania nu se va desăvârși decât plecând din 1871.

Tratatul de la Westfalia, conceput de Richelieu, executat de Mazarin, a menținut la modul ”machiavelic” divizarea Germaniei. Voi vorbi despre asta mai departe.

Actualmente, tratatul NATO joacă același rol de supunere socială și degradantă față de Europa pe care l-a jucat tratatul de la Westfalia, în mâinile Franței, de la 1648 la 1871, față de Germania.

Uzura istorică a Franței a început la Waterloo în 1815. Bonaparte a ratat Europa (cu sistemul său de vame), la fel ca și Hitler (cu sistemul său rasial și îngust-național). Franța a fost invadată în 1815, în 1870, 1914, 1940.

A început războiul la ea acasă. Se terminase războiul de treizeci de ani la alții acasă.

Mai departe, voi consacra un capitol sistemului Kleinstaaterei al Germaniei de ieri, al Europei de astăzi.

Nu există mai nefaști și mai stupizi ”colaboratori ai americanilor” decât ideologii, șarlatanii ”Europei celor o sută de drapele”.

Simbolul nașterii Romei

Roma, Prusia și Franța lui Robespierre, printre altele, și mai ales Statele Unite, constituie, ilustrează, reprezintă bine națiunile născute dintr-o voință politică de a se uni pentru a-și croi un destin. Voința unui viitor în comun spre deosebire de patriotismele retrospective.

Plutarh ne descrie nașterea Romei.

”…Romulus s-a ocupat de edificarea orașului. El a făcut să vină din Etruria oameni care l-au învățat ceremoniile și formulele pe care trebuia să le respecte ca și pentru celebrarea misterelor. Ei au săpat un șanț…

Acolo s-au pus premisele tuturor lucrurilor de care ne folosim în mod legitim ca bune și în mod natural ca necesare.

La sfârșit, fiecare a aruncat un pumn de pământ din țara de unde venise; după care s-a amestecat totul laolaltă. S-a dat acestui șanț ca și universului numele de mundus. Apoi s-a trasat în jurul șanțului, în formă de cerc, incinta orașului…

Fondatorul a pus o lamă de bronz plugului… El a fost urmat de oameni care au avut grijă să arunce în interiorul incintei toate bucățile de pământ pe care le-a ridicat plugul și să nu lase niciuna în afară… linia trasată marchează conturul zidurilor…”

Dicționarele școlare ne confirmă de asemenea că Romulus a trasat pe Palatin o brazdă, viitoare centură, și l-a ucis pe Remus care o trecuse în derâdere. Suntem de acord cu Romulus.

Noțiunea de Imperium se născuse.

Roma, și mai târziu Prusia, au avut ca prime populații refugiați, exilați, urmăriți, reprobați.

Adversitatea le va procupa inteligența Conceptului de Stat Politic.

La început, oameni diferiți veniți din toate părțile și deciși să-și construiască o patrie.

Pentru lectorul francez căruia i se adresează acest articol, reamintesc că Franța ilustrează la perfecție construirea unei unități la început, pornind de la o disparitate.

Unitate politică la începutul unei mari disparități rasiale, lingvistice, culturale.

Soissons, Beauvais, Amiens, orașe istorice belgiene după De Bello Gallico. Să avem încredere în Julius Cezar; este o sursă serioasă. Mai târziu Franța îi va îngloba pe flamanzii din Lille și Dunkerque, pe germanii din Alsacia, pe italienii din Nisa (?), italienii din Corsica (?), catalani, basci, normanzi, bretoni.

Marii regi ai Franței au făcut, cu acest material disparat, o adevărată națiune, perfect desăvârșită de Robespierre și Bonaparte pe baza sfaturilor lui Sieyès.

Statul unitar francez reprezintă Statul desăvârșit. Ar fi greu să se facă ceva mai bun.

Modelul politic al Statului-Națiune este cel care trebuie utilizat pentru a face mâine Marea Națiune Europeană de la Dublin la Vladivostok. O republică cu destin imperial.

Discriminare și rasism în Imperiul european

Problema rasismului, bomboana pe coliva intelighenților de stânga, mă lasă absolut rece.

Este clar, este bine să afirmăm că marea Națiune Europeană nu ar putea tolera, nicio clipă, vreun rasism de orice fel, nicio discriminare între cetățenii săi.

Filosemitismul și antisemitismul în interiorul Imperiului european nu ar constitui incitări la ură rasială, ci, lucru infinit mai grav, un atentat la Siguranța interioară a Statului.

Căci Statul-Națiune politic nu poate admite, o singură clipă, cea mai mică discriminare printre cetățenii săi.

Am fost indignat să văd oameni luând partea croaților sau sârbilor; excitații din cele două tabere nu mai sunt decât imbecili sângeroși.

În vreme ce aceste maimuțe se ucid cu rafalele armelor de asalt, ocupantul american se întărește și se delectează cu agitațiile isterice ale indigenatului european. Arbuștii ascund pădurea.

Problema algerienilor în Franța trebuie analizată retrospectiv din perspectiva unei asimilări ratate, a unei integrări ratate.

Ați avut 130 de ani să faceți, în Algeria, cu algerieni la punctul de pornire, francezi la punctul de sosire.

Trebuia eradicat islamul, trebuia instrucție, egalitate, acordată demnitate.

Ați dorit să-l mențineți pe indigen în abrutizarea sa religioasă islamică, i-ați refuzat drepturile politice, l-ați exploatat. (…)

Spiritul lui Sieyès a fost trădat aici.

Nu pot să ridic din umeri și să tratez cu sarcasm teoria rasei evreiești dragă lui Hitler sau cea a crimei originare a poporului deicid dragă catolicilor integriști.

Hitler nu l-a citit pe Artur Koestler.

Numai religia permite discuția despre evrei.

Un evreu laic? Absurd, nefiresc.

În secunda în care devine ateu, evreul nu mai este evreu.

(…) la gâștele sălbatice datele înnăscute sunt desigur importante; la om achizițiile vieții constituie 95% sau mai mult din personalitatea sa.

Un Stat unitar nu se poate dezvolta decât într-o națiune politică. Iar națiunea politică face din discriminarea internă un delict.

Împărtășesc cu totul vederile lui Stanislas de Clermont-Tonnerre care a spus și afirmat odată pentru totdeauna conceptul de cetățean în Statul politic.

Îl citez: ”Trebuie să le refuzăm totul evreilor ca națiune și să le acordăm totul ca indivizi. Nu trebuie ca ei să-și recunoască judecătorii, trebuie să-i recunoască doar pe ai noștri… trebuie refuzată protecția legală a menținerii pretinselor legi ale corporației lor iudaice. Trebuie ca ei să nu mai constituie în Stat niciun corp politic, nicio ordine. Trebuie ca ei să fie cetățeni individuali.

Dacă nu vor să fie așa ceva, să spună și atunci să-i exilăm”.

Aș adăuga în fine pentru a o parafraza pe Geneviève Dormann, ”Evreii mă scot din sărite!”. E vorba de cei din lobby. Din lobby-ul politic.

În fața măgăriei monumentale pe care o constituie ”Europa celor o sută de drapele” a unor anumite primate, trebuie să știm că olandezul îl ironizează pe flamand, că austriacul îl disprețuiește pe italian, că croatul îl urăște pe sârb, că englezul îi disprețuiește pe mâncătorii de broaște (adică pe voi, dragi cititori francezi), că evreul îl disprețuiește pe goim, că germanul îl disprețuiește pe polonez, că… lista e lungă.

În Marea Republică europeană discriminarea injurioasă sau disprețuitoare va fi disprețuită în mod categoric.

Într-un articol ulterior sper să pot preciza conceptul meu de omnicetățenie.

Nu pot exista decât cetățeni politici (scuzați redundanța). Născut la Malaga, licențiat la Paris, doctor la Kiev, mai târziu primar la Atena, unul și același om se va bucura de toate drepturile politice oriunde în Republica unitară.

Marxiștii nu au rezolvat niciodată această problemă și prietenul și colaboratorul meu Cuadrado a făcut o analiză inteligentă a acestui eșec. URSS-ul a explodat mai cu seamă pentru că nu a pus capăt ”naționalităților” (la plural). Exista chiar, lucru aberant, naționalitatea evreiască.

Încă două puncte.

”Societatea multirasială” a lui Mitterand trădează ideea republicană de la 1792.

Republica a dorit melting-pot-ul ”rasial” pentru a nu recunoaște decât cetățenia politică.

Eu, de asemenea.

În absența acestui lucru, vom sfârși cu metiși și un statut pentru metiși ca în Africa de Sud… Produsele îmbrățișării amoroase între specimene corsicane și flamande; rezultanta cu un specimen moldav; rezultanta cu un specimen turc…

Republica trebuie să fie a-rasială, ca și a-religioasă

Pentru a reveni o secundă la acești evrei plângăcioși, enervanți și martiromani.

La promulgarea decretului Adunării Naționale din 28 ianuarie 1790, privind ”toți evreii cunoscuți sub numele de evrei portughezi, spanioli sau din Avignon”, importanța și generozitatea politică a deciziei a scăpat unora care vor continua să acuze.

Din contră, Heinrich Heine, încă de la 1823, a remarcat că emanciparea evreilor s-a făcut ”fără bilet de intrare”, altfel spus fără obligația de a se converti la creștinism.

Statutul religios discriminatoriu și inferiorizant face loc statutului laic de cetățean.

 

Traducere: Vladimir Muscalu

http://www.leblancetlenoir.com/2015/04/europe-l-etat-nation-politique.html

Articolul a apărut în nr. 8 al revistei Nationalisme et République (iunie 1992). El va fi publicat în două episoade.

4 Comentarii

  1. Hiperboreus

    Asta este o noua utopie fracmasonica ca si comunismul. Este o noua continuare a revolutiei franceze, a crimelor sale. Ceea ce propune autorul este genocid, un genocd mai cumplit decat al suetelor de milioane ale comunismului. Este ideia nivelarii ateiste a unui continent intreg. Comunistii erau anticapitalisti(truism) iar noii europeni (in viziunea autorului) sunt antiamericani. Se creaza un nou antagonism si se propune aproape „uciderea” fara discriminare a celor care discrimineaza. Aceasta este genocidul. In egalitarismul comunism toti trebuiau sa fie egali – prin impunerea fortei iar daca te nasteai prea destept erai un pericol pentru ca nu erai egal de prost ca ceilalti. Acum – daca esti francez, german, roman, italian; asta nu-i egal cu european. Prin urmare trebuie sa-i nivelam pe toti, iar pentru asta aducem refugiati asiatici si africani care ii fac egali pe toti – nu le taie capetele dar le pun bombe albilor europeni si-i metiseza, violandu-le femeile. Asa se creeaza noua egalitate. Fiti bineveniti in minunata lume nou a a autorului, in minunata lume a noilor orori. Pe langa viziunea asta comunismul pare adevarat rai. Si comunismul, si statul European national-politic reprezinta “creatiile” utopice si genocidare ale acelorasi perciunati.

    Raspunde
  2. Pingback: Jean Thiriart și geopolitica Imperiului European - ESTICA NEWS

  3. Pingback: Cristi Pantelimon: Jean Thiriart și geopolitica Imperiului European – Punctul Critic

  4. Pingback: Jean Thiriart și geopolitica Imperiului European

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest