Europa până la Vladivostok

Istoria cunoaște orașele-stat: Teba, Sparta, Atena, iar mai târziu Veneția, Florența, Milano ori Geneva. Astăzi, ea cunoaște statele teritoriale: Franța, Spania, Anglia sau Rusia. În cele din urmă, ea descoperă statele continentale precum SUA, China de astăzi și URSS-ul de ieri (1).

Europa de astăzi trece printr-o perioadă a transformărilor. Ea trebuie să treacă de stadiul mai mult sau mai puțin stabil al statelor naționale la stadiul statului continental. Pentru majoritatea oamenilor, această tranziție este împiedicată de către inerția mentală, fără a vorbi despre trândăvia spiritului.

Deși nu era mai mare decât o o bucată de pânză, Sparta avea o puternică vitalitate, din punct de vedere istoric, trăind înainte de toate prin aspectul său militar. Dimensiunile și resursele sale erau suficiente pentru a conține o armată capabilă de a câștiga respectul tuturor vecinilor. Ne apropiem aici de problema de bază a vitalității statelor. Orașul-stat istoric a fost înlocuit de către statul teritorial. Imperiul Roman a înlocuit Atena, Sparta și Teba. Și fără prea mare efort (2).

Astăzi, vitalitatea istorică a statului depinde de vitalitatea sa militară, care la rândul său depinde de vitalitatea să economică; fapt ce ne conduce la alternativa următoare:

Prima ipoteză: statele teritoriale sunt obligate să devină sateliți ai statelor continentale. Franța, Italia, Spania, Germania sau Anglia nu fac decât să mimeze condiția unor state independente. Deoarece de multă vreme, începând din 1945, aceste state au devenit sateliți ai SUA.

Ce-a de-a doua ipoteză: aceste state teritoriale se transformă într-un singur stat continental: Europa.

 

Eșecul istoric al unui stat continental: URSS-ul

      Regretabila dezintegrare a URSS-ului se explică, în special, prin înțelegerea teoretică insuficientă a statului a lui Marx, Engels, Lenin și în anumite privințe Stalin. Încă din 1984, discipolul și colaboratorul meu, José Cuadrado Costa, bazându-se pe lucrările mele și ale lui Ortega y Gasset, publica un eseu briliant și profetic cu titlul: ,,Insuficiența și uzura morală a teoriei marxist-leniniste în chestiunea naționalității’’ (3).

În privința înțelegerii esenței statului, iacobinii erau vădit mai avansați decât marxiștii. În acest domeniu, Marx rămânea întotdeauna limitat la perioada romantică a Revoluției de la 1848. Deja, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Siéyès vorbea despre maniera de a obține un stat național ,,omogen’’. Statul național este rodul unei voințe politice. Un alt exemplu al imbecilității marxiste, revendicându-se de la romantismul secolului al XIX-lea, este ideea dispariției statului. Este dificil să contemplăm o stupiditate mai mare. Este un vechi vis anarhist (4).

De asemenea, Lenin prezerva existența formală a republicilor. Scriu în mod intenționat acest cuvânt la plural. Datorită aplicării principiului centralismului în interiorul partidului comunist și a personalității ieșite din comun a lui Stalin, această ficțiune a durat până în 1990. Slăbirea partidului a determinat întoarcerea URSS-ului la problemele specifice perioadei 1917-1922. Ficțiunea devine realitate.

În 1917, iacobinii ruși creau Republica Consiliilor (vă atrag atenția asupra singularului). Lenin acceptă această ficțiune a Uniunii Republicilor Sovietice (vă atrag din nou atenția asupra pluralului) și o va tolera. Între 1946 și 1949, la apogeul puterii sale, Stalin prezerva de asemenea această aparență a statelor ,,independente’’, întinzându-se din Polonia până în Bulgaria. Încă o imprudență teoretică

 

Statul politic în opoziție cu statului etnic

            În dicționarul ,,Le Petit Larousse’’ este scris faptul că condițiile uniformității unei etnii sunt limba și cultura sa.

Pentru nevoile acestei analize, voi oferi în continuare propria-mi interpretare extinsă asupra conceptului afirmând că unitatea statului etnic își are rădăcinile în unitatea rasei, a religiei, a graiului, a memoriei comune, a frustrărilor ori a aspirațiilor comune.

Conceptul statului politic (în calitate de sistem deschis, în expansiune) este complet opus conceptului de stat etnic (în calitate de sistem închis, fixat). Statul politic este expresia voinței oamenilor liberi de a avea un viitor comun. Statul politic, sau mai precis statul-național politic, al cărui teoretician modern sunt considerat a fi de către Ortega y Gasset (5), permite indivizilor de a-și prezerva individualitatea personală (v-aș ruga să mă scuzați pentru acest pleonasm barbar și grosolan) în interiorul cadrului societății. Acum mai puțin de două luni (6) mi-am exprimat opinia asupra importanței conceptelor de Imperium și de Dominium. Din 1964 și până astăzi, n-am încetat niciodată să dezvolt aceste concepte de origine romană.

Unui amic politic ce mi se adresa cu ,,valon’’ (nu era suficient pentru mine!) îi scriam că de obicei eu nu sunt nici valon, nici flamand, nici german, nici belgian și nici măcar european. Eu sunt eu însumi. Persoana lui Jean Thiriart este Jean Thiriart, îi scriam eu. Nu-mi place deloc să fiu categorisit alături de alți oameni, spunându-mi-se că ,,ei se aseamănă cu mine’’. Doresc a-mi conserva în mod constant ironia socratică. Partizan al totalitarismului când vine vorba de Imperium, devin un anarhist când vine vorba de Dominium.

Marx și Engles nu știau absolut nimic despre această dihotomie fundamentală Imperium/Dominium; de aceea scriau ,,Ideologia germană’’ în contra lui Max Stirner. Viziunea asupra Imperium-ului a lui Stirner (alegere liberă federativă, dreptul la secesiune etc.)  va rămâne totdeauna utopică și inaplicabilă. Dimpotrivă, viziunea sa asupra libertății interne în chestiunea Dominium-ului va rămâne totdeauna interesantă. Sunt bolșevic, iacobin, prusac, stalinist când vine vorba despre Imperium și a sa disciplină civilă, însă gusturile și interesele mele intelectuale ce fac parte din viațaa mea,  viața mea  în interiorul cadrului Dominium-ului, merg spre ,,Odiseea’’, spre  cinici, spre Diogene, care la întrebarea:

,,- Puteți vedea un om viteaz  în Grecia?’’ a răspuns:

,,- Nici unul. Doar  câțiva băieți viteji în  Lacedemonia.’’…

 

Știm că Diogene și ceilalți cinici admirau sistemul spartan tocmai fiindcă spartanii erau partizani ai disciplinei și austerității, și dușmani ai luxului și lenei. De asemenea, la fel ca Diagoras,   sunt împotriva religiei. În mediul privat, bineînțeles, nu am nimic împotrivă!

În mod cert, sunt cunoscut în calitate de mesager al Europei Unite, de la Dublin la Vladivostok (7). Dar această Europă unită, pe care o descriu și o invoc, este de domeniul Imperium-lui. Iar opinia mea este că un asemenea imperiu trebuie fie puternic, dinamic,  neîndurător, pentru a fi eficient. Cât despre personalitate, ea  ține de zona Dominium-ului.

Personalitatea mea culturală îmi interzice să aleg între categorii. Ea este unică, la fel cum codul meu genetic este unic.

Biologic, fiecare persoană este încarnarea unui cod unic. Ea este unică. În domeniul culturii – muzicii, arhitecturii, literaturii, picturii etc. – revendic pentru mine însumi statutul unui individualist inebranlabil.

În cadrul statului politic nu pot exista minorități, deoarece acestea nu sunt în legătură decât cu individualitățile, în modul în care colectivul nu este decât de domeniul Imperium-ului. Aceste conexiuni reprezintă limitări pe care le-am menționat deja mai sus.

 

Nenorociri recente: federalism, confederalism

Prin aceea că conceptul geamăn ,,Imperium-Dominium’’ este introdus în conceptul construcției, soluțiile perverse precum federalismul ori, chiar mai rău, confederalismul, își pierd întregul sens și întreaga utilitate.

Nu pot a mă abține să nu citez aici un autor american din care nu cunosc decât un citat, însă foarte pertinent:

,,Toate grupurile de persoane, indiferent de mărimea sau similitudinile lor reciproce și indiferent gradul de fermitate în afirmarea opiniilor lor, vor sfârși prin a se diviza în grupuri mai mici aderând la variante diferite ale aceleiași opinii; iar din aceste sub-grupuri se nasc alte sub-grupuri, până la ultima limită a diviziunii: individul izolat’’.

Aceste cuvinte îi sunt atribuite lui Adam Ostwald, autor al unui volum intitulat ,,Societatea umană’’.

Anarhiștii din secolul al 19-lea și mulți alții, înțelegea Proudhon, persistau în enorma eroare de a crede că tensiunile și conflictele din interiorul grupurilor mari ar putea dispărea găsind o soluție în cadrul grupurilor mici. Este armonia socială de secol al 19-lea: armonia grupului mic, opusă dominației intolerabile a grupului mare.

Chiar Lenin a inventat o stupiditate istorică în cadrul conceptului absurd al ,,grupului mic și armonios care funcționează întotdeauna bine’’, fapt ce-l va obliga mai târziu să vorbească despre dispariția statului, prevăzând-o și dorind-o, într-un final.

 

Europa până la Vladivostok: talia minimă

Dacă își dorește să fie independent, statul național este nevoit să posede mijloace militare adecvate. Posesia acestor mijloace depinde de demografie, de autarhia materiilor prime și de forța industrială a statului. Între Islanda și Vladivostok putem uni 800 de milioane de oameni (cel puțin pentru a echilibra cele 1200 de milioane de chinezi) și am putea descoperi, folosindu-ne de petrolul siberian, tot ce este necesar pentru a ne satisface nevoile energetice și strategice. Afirm că, din punct de vedere economic, Siberia este provincia cea mai importantă pentru viabilitatea Imperiului European. O mare uniune între Europa occidentală, puternic industrializată și la zi cu tehnologia, și Europa siberiană, dispunând de rezerve de energie aproape inepuizabile, ar permite crearea unui Imperiu republican foarte puternic cu care toată lumea ar trebui să ajungă la un acord.

 

Limitațiile impuse de către Imperiul European

Acest stat va fi o unitate. El nu va cunoaște și nu va tolera diviziuni orizontale (autonomii regionale) nici diviziuni verticale (clase sociale) (8). Principiul său superior va fi o cetățenie uniformă: în orice loc din Imperiul European, cetățeanul va avea dreptul de a alege, de a fi ales și de a munci. Acesta își va putea schimba în mod liber rezidența sau locul de muncă. Calificarea    sa profesională va fi recunoscută în tot Imperiul: doctorul care își va primi diploma la Madrid va putea fără probleme să practice la St. Petersburg. Orice corporatism regional va fi exclus. Separarea oricărei porțiuni teritoriale va fi exclusă în virtutea principiului superior menționat. Vom face din nou apel la principiul iacobin: ,,Republica este uitară și indivizibilă’’. Ar fi imprudent să repetăm eroarea lui Lenin privind ,,dreptul la autodeterminare’’. Astfel, regiunea ori fostul stat național va adera pentru totdeauna. Unitatea acestui Stat este ireversibilă, consolidată de către legea constituțională. Din contră, acest Imperiu va putea să se extindă nu prin ”anexări”, ci prin adeziunea acelora ce vor dori să i se alăture. Armata va fi populară și  integrată. O castă militară nu va putea beneficia de un monopol sau de privilegii sub pretextul profesionalismului. Această armată va  fi complet subordonată puterii politice.

Pe parcursul primilor 25-50 de ani de existență, această armată integrată va fi obiectul unei atenții speciale cu scopul ca recruții din regiuni diferite ale Imperiului să servească laolaltă. Nu este necesar să se admită existența unor regimente croate sau a unor divizii franceze, ori a unor armate germane sau ruse.

Va exista o singură monedă. Posesia de valute străine cu scopul de a le folosi ca mijloc de plată va fi pedepsită. Nu este umilitor, rușinos ca astăzi să fie posibil să mergi în Rusia fiind înzestrat numai cu dolari americani? Este într-adevăr umilitor pentru turiștii din Europa occidentală dar și pentru ruși.

Acesta este un simbol al decăderii noastre comune: europenii occidentali colonizați din 1945, iar europenii de est balcanizati și colonizați începând cu 1990. Ar fi mai cu sens ca  hotelul  la Moscova să fie plătit cu o monedă europeană decât cu dolari străini. Engleza va fi limba comună (9). Nu am spus ,,americana’’. Aceasta este alegerea mea pragmatică, inevitabilă. Conceptul unei legislații uniforme va fi unul dintre principiile fundamentale ale acestui Imperiu. Legile civile, legile penale, legile muncii și legile comerciale vor fi uniforme. Interpretarea și aplicarea legii va fi identică peste tot.

 

Dominium-ul și limitările sale

Fiecare cunoaște formula după care libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea alteia. Am indicat, într-un articol precedent (6), printre domeniile generale ale Imperium-ului, pe acela unde Republica unitară ,,nu va ceda niciodată’’. Cât despre Dominium, el presupune o libertate de alegere nelimitată, permițând toate libertățile personale care nu fac  rău Imperiumului. Aceste libertăți vor fi garantate în cadrul vieții private. În vechile (uzate,  bolnave) sisteme și regimuri politice emoțiile, sentimentele, temerile private tindeau inevitabil, mult prea des, din păcate, să intre în viața politică. Imperium-ul va trebui să rămână un domeniu elaborat, structurat și dirijat numai de către neo-cortex.

Pentru a înțelege comportamentul unei persoane, este necesar studiul mecanismelor creierului (10). Voi repeta aici aici gluma mea favorită: ,,Eu n-am suflet. Eu am creier’’. De fapt, la fel ca orice alt individ, am trei creiere, anume:

– Cortexul de origine, cel mai vechi (vechea parte a creierului), care ne permite să mergem, să urcăm, să ne târâm ori să dăm efect unei mingi de baschet.

– Creierul ,,intermediar’’ (mezo-cortex), care conține toate ,,programele’’ mele emoționale, necesare supraviețuirii. Sergey Chakhotin, specialist în Pavlov, a descris altădată aceste pasiuni și sentimente. Supraviețuirea individului este favorizată de aceste îndemnuri de luptă și nutriție; prezervarea unui gen prin înclinație sexuală și părintească (asociativă).

– Și, într-un final, cel mai modern dintre cele trei ,,programe de susținere’’ ale noastre este neo-cortexul, această magnifică unealtă a ființei umane. O unealtă insuficient utilizată.

Partea veche a creierului este deja bătrână de 200 de milioane de ani. Neo-cortexul s-a format în urmă cu doar un milion de ani. Această doctrină (sau teză) asupra celor trei moduri ale creierului care ,,se suprapun unul pe celălalt’’ sau asupra unui creier triplu, așa cum scria traducătorul francez Roland Guyon, a fost avansată de către fiziologul american Paul D. Mac Lean (10). Ea a fost mai departe popularizată de către Arthur Koestler (11). În cartea lui Otto Klineberg -,,Psihologie socială’’ – există o lungă discuție asupra chestiunii comportamentului emoțional al unei persoane. Două secole înainte de apariția lucrărilor științifice ale lui Paul D. Mac Lean, Siéyès a anticipat această teză modernă asupra suprapunerii celor trei creiere.

Bastide, în a sa dizertație de 328 de pagini, menționează manuscrisul lui Siéyès – ,,Despre creier și instinct’’. Cu mult timp înainte de mine, Siéyès a fost surprins și iritat de pseudo-manifestările limbajului politic. Dacă și eu impun această digresiune cititorului, nu o fac decât pentru a demonstra că o mare parte din discursurile politice acerbe și agresive vin din creierul nostru median super-emoțional. Un studiu bun asupra discursului politic nu este posibil decât cunoscând mecanismul de funcționare a creierului omenesc. În acest caz, este comod a detecta motivul introversiunii ori a urii față de ceva. Lucrul acesta devine o simplă chestiune clinică explicată de fiziologia creierului. De-a lungul anilor, am fost nevoit să dezbat cu ,,scriitori’’ce tratau politica drept un reflex comportamental ce aparține mezo-cortexului (pasiune, emoție, frică, repulsie etc.), în timp ce eu încercam din toate forțele să descriu o republică a neo-cortexului…

Unul dintre criticii mei a spus că eram ,,un monstru rece și rational’’. Sunt de acord cu el și prefer această condiție în locul celei de ,,monstru bahic irațional’’, atât de apreciată de către pramatiile post-nietzscheene. Recomand cu obstinație cititorului instruit ce este interesat de politică să se familiarizeze cu lucrările lui Paul D. Mac Lean. Absurditatea discursurilor politice pseudo-raționale ce se pretind convingătoare (avocatul convinge, omul de știință dovedește) apare în mod clar  în cazul acestei declarații aparținând lui Marc Jeannerod:

,, …caracterul indirect al relațiilor între subiect și lumea externă. Subiectul își creează propria reprezentare a acestei lumi, iar această reprezentare îi ghidează acțiunile. În această perspectivă, acțiunea nu este răspunsul la o situație externe, ci consecința sau produsul acestei reprezentări particulare.’’ Orice divagație primitivă asupra ,,etniei’’ se explică foarte simplu prin conceptul de ,,reprezentare’’(fictivă) a unei realități respinse (proiecția realității). O respingere a realității  necesară pentru visul cotidian. Pentru cineva ce a primit o educație științifică strictă, politica și  limbajul său reprezintă absurdități evidente. Oamenii își aruncă în față invenții și ficțiuni de ostilitate personală, refuzând să accepte aceste situații…

Să revenim la cele trei feluri ale creierului ale lui Mac Lean. Când observăm orbitele sateliților, traiectoria sondelor spațiale, rezistența oțelului, corecțiile optice introduse pentru fabricarea unei lentile, folosim numai neo-cortexul. În timpul unei certuri între șoferi care se termină în luptă, vom folosi așa-numitele mecanisme reactive (ale arheo-cortexului) și emoționale (ale mezo-cortexului) ale creierului și ne comportam ca mamiferele și ca reptilele. Într-o ceartă între șoferi, impulsurile agresive ajung la suprafață, suprimând puțin câte puțin funcția regulatoare a neo-cortexului. Înclinația sexuală, câteodată insuportabilă, ne va forța să dorim fetița vecinului. Aceeași persoană funcționează întotdeauna cu ajutorul acestui dublu ,,program’’: programele pulsional-pasional-sentimentalo-emoționale și programul gândirii absolut raționale. Această digresiune era necesară ca tranziție la chestiunea guvernării popoarelor.

 

Religia ține de domeniul Dominium-ului

Este un domeniu privat de activitate care nu trebuie să aibă nicio posibilitate de a exercita o influență asupra vieții publice (cu riscul ce urmează de a vedea cum ”islamiștii” au sfidat autoritatea în Iugoslavia). Este ridicol de a insinua că religia ar trebui să intervină într-o viață politică rezonabilă, în Imperium. Din cauza nerespectării acestui principiu au avut loc masacre stupide în Liban, în Palestina, în Iugoslavia sau Moldova. Cei ce amestecă religia cu politica sunt de fapt ,,ucenicii vrăjitori’’. Este criminal  ce care a creat această situație a relațiilor încordate, dar, din punct de vedere istoric, este la fel de criminal acela ce a deturnat atenția de la faptul că pasiunile religioase pot fi folosite în context politic.

În Imperium-ul laic al republicilor unite ale Europei, libertatea religioasă va fi acordată (aș scrie mai degrabă ,,admisă’’) în cadrul Dominium-ului și suprimată fără milă la prima tentativă de a interveni în domeniul aparținând Imperium-ului. Rasiștii ipocriți și fără rușine au inventat teza etno-diferențierii (sic) și a ,,identităților etno-culturale’’ (re-sic). Ca rezultat, adevărate războaie au luat naștere în Moldova, în Iugoslavia, în Caucaz – războaie provocate de infractori de drept comun sau, pentru a fi precis, de gangsteri. Î afară de furturi, de prostituție, de jocuri de noroc și de traficul cu narcotice, criminalii și infractorii, de cel puțin douăzeci de ani, au arătat un  interes chestiunii ,,minorităților oprimate’’. Aceste nebunii religioase și etno-diferențiale au fost complet manipulate de la început de către șarlatani și apoi de gangsteri. Aceste nebunii, ajutându-se de desperados cu arma în mână, ne vor aduce atât de jos încât vom ajunge să ne întoarcem la miile de triburi din Noua Guinee, la cei care retezau capete. În concluzie, aș spune  că Dominium-ul semnifică o libertate aproape necontrolată de opinie chiar și cea mai stupidă opinie), dar Imperium-ul republicilor laice unite nu va admite niciodată, chiar și numai pentru o clipă, libertatea ,,de a face tot ce dorim. Din 1945, istoria ne-a dat exemple clare și sângeroase de ceaa ce nu ar fi trebuit să facem.  Lucrul acesta nu trebuie să se reprducă din nou niciodată.

 

Când Moscova apelează la ,,experți’’

Ceea ce se petrece în Rusia de doi ani este total nebunesc. Economia ar fi trebuit să fie liberalizată etapă cu etapă, de jos (11) în sus, rămânând doi sau trei ani în fiecare etapă. În locul acestui proiect, aventurierii cei mai răi ai finanței internaționale au fost admiși la Moscova. Produsul muncii a trei generații de sovietici a fost scos la mezat. Rechinii de pe Wall Street încep  să se intereseze în mod excesiv de economia fostului URSS. Ea nu trebuia să-și slăbească nucleul politic, fiind de acord cu separarea popoarelor, chiar dacă Lenin,  în analfabetismul său politic (o moștenire a nașterii marxismului către 1848), susținea ,,dreptul la auto-determinare’’. Împărțirea   politică și militară a URSS-ului este și va rămâne pentru totdeauna o  impardonabilă eroare istorică. Un eveniment fatal și ireversibil. Forța centrifugă va distruge în cinci ani ceea ce forțele centripete au creat în patru sau cinci secole. Ar fi trebuit mai degrabă ca mai întâi să se umple magazinele de cârnați și de pâine, favorizând crearea a un milion de mici întreprinderi (cu unul până la cinci angajați). Simultan, era necesar să se întărească represiunea politică contra tuturor acestor ”combatanți” pentru separatism, independență și autonomie.

Un alt exemplu de comportament sinucigaș al noilor conducători ruși sunt ,,călătoriile’’la Washington în locul acceptării ajutorului economic oferit de către Europa occidentală. Din punct de vedere istoric și geopolitic, Statele Unite sunt dușmanul particular al URSS-ului. Strategia istorică a Statelor Unite este aceea de a diviza Europa și de a dezbina URSS-ul. Timp de patru secole, Anglia a dus aceeași politică împotrivă regilor Spaniei, contra Franței și Germaniei. Astăzi, Anglia și-a cedat locul în favoarea Statelor Unite. Însă ieri, ea încerca fără oprire distrugerea principalei forțe continentale capabile să unească continentul european într-o federație: Habsburgii Spaniei, Bonaparte, Wilhelm al II-lea, Hitler.

 

Rusia ,,singură’’ este o viitoare ,,Brazilie a zăpezilor’’

Fragmentarea URSS-ului este ireversibilă. ,,Marea Rusie’’ nu mai are nicio șansă să fie o mare putere. În prezent, ,,Rusia singură’’este o țară fără viitor, la fel ca Germania începând din 1945 ori Franța începând din 1962. Din punct de vedere istoric, Germania a fost deposedată de orice semnificație în 1945. În ciuda faptului că este astăzi o mare putere industrială, ea este complet pasivă, fără absolut nicio influență pe scena internațională (12). Da, au trecut deja 47 de ani de când Germania nu mai are politică externă. Isteria naționalistă a cauzat foarte mult rău în Europa, în 1914 și în 1939. Dacă un visător speră în continuare că Rusia va redeveni ,,Marea Rusie’’, o putere de prim plan, el ar trebui să știe că Washington-ul beneficiază deja de numeroase arme. Washington-ul a jucat în mod cinic cartea Bagdadului contra Teheranului și mai departe cartea Ryadului, dar și pe aceea a complicilor în Damasc și Cairo contra Bagdadului. Washington-ul are destule arme de rezervă pentru a termina, în caz de urgență, dezbinarea URSS-ului și a se ocupa mai departe chiar de dezbinarea Rusiei însăși. Dacă este necesar, Washington-ul va juca fără nicio îndoială cartea Pekinului sau a lumii islamiste (din Pakistan până în Maroc) contra Moscovei. Astăzi, Franța, Anglia, Germania nu sunt decât niște ficțiuni istorice de state independente, sunt parodii. Toate aceste așa-zise ,,țări mari’’ nu mai au politică externă. Războiul din Irak a demonstrat că SUA n-are nevoie de Franța și de Anglia decât ca furnizori de ,,carabinieri senegalezi’’.

 

 

Note

  • Din 1981 până în 1985 am publicat un anumit număr de lucrări (unele dintre ele traduse în rusește) avansând posibilitatea teoretică de a uni Europa, de la Est la Vest, prin repetarea unui scenariu istoric numit ”Macedonia” (de la 338 până la revolta din Galileea, la Cheroneea, Filip al Maceoniei a terminat efectiv unificarea Greciei). În aceste lucrări, argumentația vorbea despre metoda ideologico-militară propice unificării Europei de la Vladivostok la Dublin. (continentul chinez a fost unificat acum 22 de secole de către un eminent om politic: Tsin Chihuanti. Dinastia Tsin (221-206): Stat centralizat unitar, conducere birocratică, subordonare a seniorilor feudali. Construcția Marelui Zid chinezesc.) Evenimentele ulterioare au făcut să se uite spaima de armata sovietică și dezgustul abil întreținut față de comunism. În 1992, soluția ”macedoniană” apărea deja inadecvată în comparație cu perioada 1982-1984. Astăzi ar trebui să elaborăm un concept pentru a recuceri întregul teritoriu sovietic prin construcția Marii Europe, să-l formulăm și să sperăm cu ardoare în realiarea sa. Conceptul infantil și anti-istoric de ”Comunitatea Statelor Independente”, propus de candidul Gorbaciov, nu avea nici cea mai mică șansă de succes. Era un copil născut mort. Absurditatea sa semantică este evidentă: comunitate a independenților (sic); am putea la fel de bine să vorbim despre cupluri de catolici fervenți practicând amorul liber…
  • Roma era un Stat Politic vizând expansiunea frontierelor sale. Nu același era cazul, în plan teoretic, în cazul cetăților Spartei, Atenei sau Tebei, cu conceptul lor paralizant de ”cetate-stat imanentă și eternă”. Peste aproximativ două mii de ani, Prusia a deveni de asemenea un stat politic în expansiune. Cu toate acestea, o astfel de expansiune nu implică cu necesitate cucerirea. Un exemplu teoretic și concret este acesta: dacă între anii 1950-1955, în plin război rece, Statele Unite ne-ar fi propus o integrre politică a Europei occidentale într-o sinceră și onestă structură ”atlantică”, am fi fost martorii nașterii unei Republici Atlantice, întinzându-se de la San Francisco la Veneția și de la Los Angeles la Lübeck. Dau acest exemplu teoretic pentru ca cititorul să poată distinge între imperialismul obișnuit de aservire și un imperialism de integrare. O atare capacitate evidentă de expansiune ar fi fost de asemenea cea a unei Republici Europene Unitare. Toate conceptele mele geopolitice postulează necesitatea prezervării vitalității unii Stat-națiune. Utilizez geopolitica în scopul de a crea și a descrie conceptul vitalității Republicii. Sunt un teoretician al geopoliticii, în vreme ce Haushofer și Spykman erau printre ideologii săi. Ambii erau imperialiști prost deghizați. Diferența dintre teoretician și ideolog e mare. Haushofer nu a făcut decât să raționalizeze pangermanismul său bestial. Conceptul său de bloc ”Berlin-Moscova-Tokyo” nu este altceva decât o deghizare rațională a ficțiunilor sale pangermaniste. În ce privește Statele Unite, ele se referă la al lor ”Destin Manifest”. Este o geopolitică ideologică, mesianică, născută din imaginație, la rândul său stimulată de lectura regulată a unei literaturi paranoice cu împrumuturi din textele biblice. Weinberg enumeră titlurile capitolelor revelatoare ale acestei paranoia istorice: ”predestinație geografică”, ”misiune de regenerare”, ”destin inevitabil”, ”puteri de poliție internațională”. Psihologii și psihiatrii vor găsi aici materie de reflecție și de distracție.

Conceptul meu geopolitic este complet diferit. Aș spune că ”avansul industrial și tehnologic” particular al Statelor Unite va trebui sau va putea să creeze o atare situație când ele vor administra rezonabil și onest un Stat Continental întinzându-se din Alaska în Patagonia, în loc să-și ”plimbe” flota într-o manieră provocatoare în Marea Chinei și în Mediterana. Teoriile geopolitice ideologice operează în termeni de subordonare și/sau exploatare, în vreme ce geopolitica teoretică ”în stare pură” se ocupă de dezvoltare și de construcția Statelor vii.

  • Jose Cuadrado Costa, « Insuffisance et dépassement du concept marxiste-léniniste de nationalité », octobre 1984, în « Conscience Européenne » N° 9, Charleroi, Belgique. (conceptul de « naționalitate » în Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ortega y Gasset și Jean Thiriart). Publicat în spaniolă, în franceză și în rusă.
  • Trebuie neapărat citită această carte a lui Daniel Guérin (”L’Anarchisme”, Poche, Gallimard). Toate stupiditățile romantismului secolului al XIX-lea sunt descrise aici. Este dificil să găsești pe cineva mai naiv și mai stupid decât Proudhon. El descria o lume idilică, lumea ”federațiilor de federații”. El nu prevedea războaiele din Moldova, Croația și Armenia cu scopul lor de distrugere brutală a ”minorității minorităților”. Și totul pornind de la un singur foc!
  • Jose Ortega y Gasset, « La Révolte des Masses », Editions Stock 1961 ; Jose Ortega y Gasset, « La vocation de la Jeune Europe », Revue de la SS Universitaire « LA JEUNE EUROPE », Berlin 1942, Cahier 8
  • Jean Thiriart, « L’EUROPE : Etat-Nation Politique », revue « Nationalisme et République » N° 8, juin 1992 ; 25, Cours Foch 13640, La Roque d’Antheron (France).
  • Deja de mai bine de un sfert de secol, am dezvoltat astfel conceptul de Europa: (a) un Stat unitar, (b) (O Europă) a națiunilor europene. Generalul de Gaulle dorea o Franță puternică (și unită) într-o Europă impotentă (confederală).

Europei nu-i place asta. Ca și Maurras, el se găsea într-un impas.

În 1965, autorul german Heinz Kubi m-a atacat pe subiectul vechilor profeți ai Marii Germanii, cărora se presupunea că le aparțin. Kubi scria:

”Europa: o națiune? Paradoxul peisajului politic în Europa occidentală este că aceiași oameni care se suportă cel mai puțin (asupra chestiunii europene: gaulliști-federaliști și thiriariști-unioniști – J. Th.) sunt partizanii aceluiași concept de Stat. Pentru de Gaulle era de negândit ca Statul să fie altceva decât Stat național, fiindcă națiunea este singura bază legală a politicii. Același concept este dominant la o facțiune a opoziției europene (« Jeune Europe » – J. Th.). Aceasta din urmă vrea să părăsească cadrul național, dar nu poate propune niciun Stat în afară de Statul național. Ei vor deci să substituie un Stat național european Statelor actuale. Ei visează la o națiune europeană, și aceasta nu întâmplător, căci în această chestiune ei sunt de acord cu profeții ”Marii Germanii” și cu alți fasciști ai trecutului”. (a se vedea pagina 332 în ediția franceză).

A se vedea PROVOKATION EUROPA, Kiepenheuer und Witsch, Köln-Berlin, 1965. Traducerea franceză : « Défi à l’Europe », Seuil, 1967.

Am învățat mult din înfrângerea ”Marii Germanii” rasiste, în timpul rîzboiului și după aceea, în vremea anilor mei de retragere. Am tras de aici învățăminte utile asupra faptului că Statul unit rasial (cel al lui Hitler) nu se putea extinde fără războaie constante. În consecință, în celula mea întunecoasă am elaborat conceptul de Stat politic (nu rasial) unit și expansionist.

Am reluat și dezvoltat conceptele lui Siéyès și ale lui Ortega y Gasset, conceptul națiunii politice care trebuie să se ”desăvârșească” într-un destin superior, un destin european.

  • Într-o reuniune, la 7 septembrie 1789, abatele Siéyès declara și repeta fără ambiguitate: ”Numai națiunea este suverană. Națiunea nu cunoaște nici ordine, nici clase, nici grupe. Suveranitatea nu se poate diviza și transmite”. A se vedea Colette Clavreuil, « L’influence de la théorie d’Emmanuel Siéyès sur les origines de la représentation en droit public », thèses de doctorat, Université de Paris, 1982 ; Jean-Denis Bredin, « Siéyès, la clé de la Révolution française », Editions de Fallois, Paris 1988 ; Paul Bastid, « Siéyès et sa pensée », reeditare Hachette 1970.

Nimeni nu poate formula conceptul de Stat unitar mai bine decât Siéyès. În ce mă privește, transfer acest concept de republică una și indivizibilă în reflecțiile mele asupra creării unei republici imperiale de la Dublin la Vladivostok. La fel ca Siéyès, sunt obosit de toate aceste teorii federative, surse ale amenințărilor cu războaie civile și împărțiri teritoriale.

  • Pentru o persoană având o educație științifică, toate limbile noastre sunt mijloace de expresie prea slabe, indistincte, desuete. Limbajul științific este fără echivoc, limbajul literar este mereu ambiguu. Din acest motiv, ”scriitorii” nu se exprimă la fel de clar în sociologie sau în politică. A se vedea lucrarea capitală a lui Louis Rougier, « La métaphysique et le langage », Denoël 1973. În fapt, în lumea întreagă, engleza este deja și inevitabil limba comună a științei și tehnologiei. Institutul Pasteur din Franța nu mai publică niic în franceză. Toate lucrările sale sunt publicate exclusiv în enleză.
  • Paul D. Mac Lean, « Les trois cerveaux de l’homme », Robert Laffont 1990 (traducere franceză); Arthur Koestler, « Le cheval dans la locomotive ou le paradoxe humain », Calmann-Lévy 1968 ; a se vedea caitolul XVI, « Les trois cerveaux ». Koestler se adresează cititorilor instruiți. Mac Lean scrie pentru cititorul familiarizat cu neuro-psihologia creierului.

Serghei Șakotin, « Le viol des foules par la propagande politique », Gallimard 1952. Șakotin este un discipol al lui Pavlov. Cartea sa « La violence des foules » este o lucrare capitală, indispensabilă pentru cei care vor să aprofundeze această chestiune.

Otto Klineberg, « Psychologie Sociale », Presses Universitaires de France 1967.

José M.R. Delgado, « Le conditionnement du cerveau et la liberté de l’esprit », Charles Dessart, Bruxelles 1972 (traducere franceză).

Jean-Didier Vincent, « Biologie des Passions », Seuil 1986.

Marc Jeannerod, « Le cerveau-machine », Fayard 1986. Guy Lazorthes, « Le cerveau et l’esprit – complexité et maléabilité », Flammarion 1982.

  • Jean Thiriart și René Dastier (1962-1965), « Principes d’économie communautaire », 170 pagini (1986). O lucrare completă asupra teoriilor socio-ecoomice ale lui Jean Thiriart (socialismul la scară europeană: comunitarismul). Există de asemenea un scurt expozeu al acestei doctrine într-un mic volum de 42 de pagini: Yannik Sauveur, « Esquisse du communautarisme », (1987). Finalmente, articolul lui Jean Thiriart « Esquisse du communautarisme », publicat în ziarul « La nation européenne », N° 1, février 1966.

Regimul rus actual este pe cale să termine liberalizarea economiei în maniera cea mai pernicioasă. Ei au cerut la început ajutorul rechinilor finanței internaționale, ceea ce era ultimul lucru de făcut. Elțîn a făcut lucrul acesta, arătând că nu se pricepea, fiind un om fără nicio cunoștință în domeniile economiei sau istoriei.

Ar fi fost mult mai corect: (a) să liberalizeze imediat toate întreprinderile care aveau un personal de la una la cincizeci de persoane; (b) în doi sau trei ani, să liberalizeze întreprinderile având un personal de la 50 la 100 de persoane.

Ar fi trebuit să o ia de jos în sus, de la liberaliarea imediată a întreprinderilor foarte mici, spre cele de talie foarte mare în șase sau opt ani. Libera întreprindere stimulează munca. Este imposibil să se spună același lucru despre finan ța internațională speculativă, care nu caută decât profituri imediate. Nu vorbim aici despre enorma distanță dintre capitalismul industrial (Ford, Renault, Citroën) și capitalismul bancar speculativ (Fondul Monetar Internațional). Sute de pagini de cercetări economice făcute de Dastier și Thiriart (1962-1965) sunt consacrate acestui subiect. Simplificând mult, se poate spune că comunitarismul înseamnă o economie complet liberă pentru întreprinderile având un personal de până în 50 de oameni, o economie reglementată pentru cele cu mai mult de 500 de angajați, o economie controlată pentru cele de peste 5000 de angajați și o economie de Stat pentru cele având mai mult de 50000 de angajați. Este un sistem cu „geometrie variabilă”, la jumătatea drumului între capitalismul industrial și socialismul clasic.

  • Germania modernă este, pe de o parte, un gigant economic și, pe de altă parte, un pitic politic. Este o țară eviscerată din punct de vedere istoric după 1945. Germania actuală este una dintre zonele de exploatare a economiei cosmopolite cu baza pe Wall Street.

List a demonstrat sclipitor diferența dintre economia cosmopolită și economia politică. Plecând de la această diferență, Thiriart construiește teoria economiei de putere, prin opiziție la economia americanăc entrată pe profit.

Există o excelentă analiză a ideilor lui List făcute de americanul Edward Mead Earl (v. Edward Mead Earl în « Makers of Modern Strategy », Princeton University, 1943). În 1980, editura Berger-Levrault a publicat această carte în traducere franceză, sub titlul : « Les maîtres de la stratégie » (cap. 6 : « Adam Smith, Alexander Hamilton, Friedrich List: les fondements économiques de la puissance militaire »).

List a petrecut mulți ani în SUA. El spunea că „bogățiile sunt inutile fără unitatea și puterea unei națiuni”. Despre calitatea analitică a lucrării sale, Edward Mead Earl spune că ar putea fi demnă de a fi inclusă într-o antologie de studii geopolitice.

 

 

 

Traducere: Radu Simion

 

Sursa: http://www.voxnr.com/cc/d_thiriart/EpApFFluyyzgDwlWdS.shtml

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *