Estul ca alteritate

Nicolae Bălcescu nota, în partea de început a studiului său „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, faptul că orice națiune are o funcție („misie”) a îndeplini în lume. Astfel, din perspectiva sa, o națiune trebuie să-și dovedească „folosul ce a adus și poate aduce lumei” pentru ca dreptul său să ajungă să fie respectat și recunoscut de celalte „nații” (Bălcescu, 1970, p.16). Am putea afirma că, în ultimii ani, România, dar și Bulgaria, în lipsa asumării clare a unei funcții care să decurgă dintr-un proiect intern, și-au găsit locul în out-grupul Occidentului, servindu-i astfel ca alteritate. De aici decurg alte acțiuni, dintre care cel mai grav este, în opinia noastră, etichetarea acestor două state, pentru că puțini se mai obosesc, din lipsă de răbdare sau din alte motive, să verifice aceste atribute. Chestiunea nu este deloc nouă. Ideea unei diferențieri Est-Vest este mult mai veche; găsim împărțirea aceasta încă din timpurile grecilor și romanilor, strâns legată de conceptul de barbar (străin) și de granița de tip limes a Imperiului Roman ce avea ca și efect nașterea unei diviziuni mentale care separa civilizația de barbarie. Profesorul Ilie Bădescu lămurește această chestiune în discuția privind cele două tipuri de frontiere specifice puterilor continentale și puterilor maritime: frontiera limes (linie) și frontiera fâșie (Bădescu, 2001, p.18).

Al doilea moment important este perioada Iluministă din secolul al XVIII-lea, când s-a accentuat superioritatea Vestului față de Est. Aici este punctul în care Estul ca și construct a încapsulat toate stereotipurile negative ale căror influențe se mai exercită și astăzi. Ulterior, acțiunile au fost accentuate în planul economic prin industralizarea și imperialismul occidental. Și totuși, imaginea negativă a Europei de Est a fost reintrodusă ca urmare a Războiului Rece, prin Cortina de Fier, ce despărțea astfel o „lume occidentală nouă”, aflată sub hegemonia Statelor Unite ale Americii, de cea a blocului sovietic.

Partea estică a continentului a fost văzută ca o alteritate, Estul înstrăinat, un construct mental al civilizației vestice (idem, p. 27), idee pe care o regăsim și la Edward Said (1984). Tot aici se încadrează și distincția dintre naționalism „civic” și „estic”. Davies (2007) remarca cum intelectualii din sfera științelor politice răspândesc această dihotomie îmbogățind-o cu judecăți de valoare. Iată cum naționalismul „civic” sau „vestic” este „constructiv, progresiv, pacifist și stabilizant”, în timp ce naționalismul „estic” sau „etnic” este prezentat ca fiind „distructiv, regresiv, subminant, dezbinator și destabilizant, ca să nu zicem criminal, xenefob, anti-semit, instigator la ură, în general periculos” (2007, pp. 30-31). În acest context, propunem două cazuri pe care le vom detalia în cele ce urmează. Ideea acestui material este că un stat slab îndeplinește rolul de alteritate pentru a spori coeziunea sau pentru a forja identitatea unui imperiu/actor geopolitic. Prin urmare, cele două state est-europene servesc drept alteritate pentru (1) Germania, unul dintre inițiatorii proiectului Europei celor două viteze și pentru(2) Regatul Unit al Marii Britanii.

I.Câteva precizări conceptuale

Conceptul de „identitate” este parte a obiectului de studiu al mai multor științe (psihologia, filosofia, antropologia, sociologia), însă, deși ne bucurăm de informații din domenii variate referitoare la acesta, nu putem defini cu exactitate termenul. Putem, însă, să afirmăm că identitatea – fie ea individuală sau socială – presupune o anumită dinamică (chiar întâlnim sintagma dinamică identitară), fiind astfel un „proces în desfășurare, nu un dat fix” (Ferréol & Jucquois, 2005, p.328). Prin urmare, se înțelege că identitatea își subordonează anumite trăsături stabile sau modificabile ale unui anumit subiect, la care se adaugă și dimensiuni cognitive și sociale, care ne permit să creăm categorii cu scopul de a stabili repere în mediul în care evaluăm (idem, 330). Specialiștii în științe sociale consideră că identitatea nu se poate construi decât în raport cu celălalt; Collie (1992) nota că indivizii decid cine sunt prin raportare la cine și ce nu sunt. Am folosit deja un alt termen, și anume celălalt. Dacă în momentul în care începem să ne familiarizăm cu limbajul sociologic și să ne însușim termenii de specialitate, ne întâlnim cu definiții ale termenilor identitate, valori, grup social etc., rareori găsim menționat conceptul de alteritate. Cu toate acestea, fără alteritate nu am putea vorbi despre indentitate, despre cine suntem noi, fie că ne referim la noi ca indivizi separați, fie la identitatea de grup sau chiar la identitatea națională. O ilustrare interesantă găsim, în acest sens, în cazul imperiului, care își creează coeziunea și cadrul identitar tot prin raportarea la un alt actor, la acel Other. Spre exemplu, Collie (1992) a tratat într-un articol problema noțiunii de „Britishness”, dezvoltând ideea potrivit căreia dacă privim națiunea britanică drept inventată, atunci descoperim că identitatea aceasta (Britishness) nu s-a forjat (doar) conform modelului celor patru națiuni/țări (Anglia, Scoția, Wales, Irlanda) care formează Regatul Unit, ci și prin distincția dintre noi versus ei[1]. Această distincție ne conduce spre teoria etichetării, conform căreia un comportament este considerant deviant pentru că oamenii îl etichetează ca fiind așa. Teoria aceasta indică faptul că anumiți indivizi sau grupuri au puterea să definească etichetele și să le aplice altora (Schaefer, 2010, p. 531). Calhoun & Konty (2007, p. 2053) consideră că factori precum puterea sau diferențele de status ori resursele au un rol important. Un concept asociat ar fi, astfel, stereotipul, termenul elaborat de Walter Lippmann („Public Opinion”, 1965), prin care descria o „fixare a caracterelor și a textului într-o formă rigidă cu scopul de a fi folosite în mod repetat fără modificări sau schimbări ulterioare” (în Pickering, 2007, p. 4783). Pickering afirmă că aplicarea stereotipurilor reprezintă un mod de a reprezenta și judeca alți oameni în termeni ficși, care sunt astfel incluși într-o anumită categorie. În plus, stereotipul este o formă rigidă de reprezentare culturală care creează bariere între oameni. Cum menționasem deja cu referire la teoria etichetării, grupul care generează și, iată, perpetuează stereotipuri referitoare la ceilalți, se află pe o poziție de putere și status diferite de ceia care sunt vizați, ceea ce conduce la o legitimitate a acelor etichete (idem, p. 4781). Prin urmare, subiecții care devin ținta stereotipurilor, adică a unor proiecții unilaterale, pot servi drept „țapi ispășitori” pentru sentimentele de frustrare, nemulțumire sau furie, dată fiind lipsa de putere și statusul inferior al acestora. Suntem îndreptățiți astfel să ne întrebăm ce scopuri servesc aceste stereotipuri. Dincolo de faptul că simpla circulație a stereotipurilor printre indivizii ce nu sunt ținta acestora ar duce la creșterea sentimentului lor de superioritate, stereotipul „acționează ca un mijloc de validare a elementelor unei ordini sociale sau ierarhii culturale” (idem, p. 4782). Există astfel o dimensiune politică a reprezentărilor prin prisma faptului că stereotipurile creează frontiere simbolice între oameni și culturi (ibidem). Așadar, dacă etichetarea și stereotipurile au și o dimensiune politică, cum anume am putea să măsurăm puterea unui stat? În general, puterea este definită, în relaţiile interstatele, ca „abilitatea unui stat de a controla sau cel puţin de a influenţa alte state sau rezultatul unor evenimente” (Griffiths & O’ Callaghan, 2002, p. 253). Aceasta are o componentă internă („capacitatea de a acţiona”, „autonomie”) şi una externă căreia îi corespunde „capacitatea de a controla comportamentul altora, de a constrânge” (idem, p. 253). Puterea naţională este contextuală şi poate fi evaluată dacă ţinem cont de toate elementele puterii (capacitate militară, resurse economice, populaţie) şi doar în relaţie cu alte state.                                                                                                           În cadrul de gândire specific realismului politic, relaţiile internaţionale sunt o luptă pentru putere (Morgenthau, 1993, p. 29). Hans Morgenthau a operaționalizat acest concept în următoarele componente: întinderea teritorială, capacitatea de a-şi satisface trebuinţele alimentare fără importuri (idem, p.217), materiile prime, capacitatea industrială, gradul de pregătire militară, tehnologie, forţele armate, populaţia și moralul naţional (ibidem). Goldstein & Pevehouse (2007, p. 48) propun ca indicator prin care se măsoară puterea unui actor geopolitic (statul, aici) Produsul Intern Brut. Însă, pentru a ne susține ipoteza am avea nevoie de un concept care să fie mai complex. Analiștii din domeniul geoeconomiei[2]sau economiei internaționale pun accent pe curba maximei posibilități productive, care trimite la faptul că „o economie produce o pereche de bunuri cu cel mai mic cost dată fiind tehnologia la acel moment” (Sawyer &Sprinkle, 2010, p. 42). Conceptul este, mai degrabă, rezultatul unei sinteze între mai mulți indicatori; în operaționalizarea noastră aceasta își subordonează indicatori precum rata șomajului, indicele dezvoltării umane, productivitatea muncii și gradul de inovație. De asemenea, este recomandat să ținem cont de situația balanței comerciale, adică de diferenţa importuri-exporturi. Vom defini pe scurt termenii de mai sus; conform Dicționarului de sociologie (Vlăsceanu & Zamfir, 1993, p. 615) șomajul reprezintă „un fenomen negativ al economiei care afectează o parte a populației active devenită redundantă prin neasigurarea locurilor de muncă”.                                                                                                                                  Un alt element este Indicele Dezvoltării Umane, care reprezintă, după cum indică și numele, o măsură sintetică a gradului de dezvoltare umană, întemeiată pe trei variabile: speranța de viață, nivelul școlarizării și venitul individual (idem, p. 721). Acesta a fost propus de către specialiștii ONU spre a facilita analiza comparativă a diferitelor țări și/sau regiuni.  Revenind la principala măsură a puterii unui stat, aceasta (curba maximei posibilități productive) face trimitere îndeosebi la productivitatea muncii dintr-o economie, mai exact la  „ producţia pe cap de muncitor” şi la „ inovaţia tehnologică” (cf. Samuelson, 2010, p. 502), unde prin inovație înțelegem orice „idee, metodă, produse tehnice cu caracteristici de noutate […]; aceasta este rezultatul activității creatoare individuale sau colective” (Vlăsceanu & Zamfir, 1993, p. 291). Considerăm astfel că productivitatea muncii este un indicator de luat în seamă dat fiind faptul că pentru orice produs importat o țară trebuie să achite prețul acestuia prin produsele pe care le produce[3].  Dacă inovația face trimitere la activitatea creatoare a unui grup, înțelegem importanța clasei de mijloc într-o societate. Vom completa cadrul teoretic cu teoria lui Barry Buzan despre puterea unui stat, teorie dezvoltată în cadrul analizei sale referitoare la studiile de securitate, mai exact, la dimensiunea internă a securității unui stat în funcție de tipologia acestuia. Amintim că, în concepția sa, statul este alcătuit din populație și teritoriu (baza fizică), la care se adaugă instituțiile care guvernează baza fizică și o idee despre stat care ajută la stabilirea legitimității statului în mintea acelui popor (Buzan, 2000, p.67).               Importantă pentroi noi este distincția dintre conceptul de forță și cel de putere, care nu sunt echivalente. Astfel, când ne referim la state slabe sau puternice [4]facem trimitere, de fapt, (și) la gradul de coeziune socio-politică: „puterile slabe sau de forță se referă la distincția tradițională dintre state în funcție de capacitatea lor militară și economică în relație unele cu altele” (idem, p. 106). Prin urmare, așa cum am menționat deja, forța unui stat nu depinde și nici nu se corelează cu puterea sa. De exemplu, Buzan consideră ca state puternice Austria, Olanda, Norvegia, Singapore, pe când Argentina, Brazilia, Indonezia și altele, mai degraba ca state slabe (idem, p. 107).                                                                         

Nivelul de coeziune socio-politică al unui stat trimite, așadar, la clasa de mijloc. Iată și argumentele pentru această afirmație. În primul rând, clasa de mijloc este „principalul ferment economic dintr-o societate, care își câștigă existența prin activități lucrative, nu rentiere” (Baltasiu, 2011). Altminteri spus, clasa de mijloc „are un rol definitoriu în definirea și punerea în practică a viitorului revizuit ideologic, tehnologic etc.”. Acest strat social este, de fapt, „o elită activă”, având venituri din categoria de mijloc, cu minime lipsuri materiale, care se situează astfel „între polul cunoștințelor despre idealul social și frustrările problemelor de zi cu zi (ibidem). În al doilea rând, clasa de mijloc este „garantul democrației”, fiind asset-ul prin care puterea economică  a unui stat devine putere socială; altminteri, vorbim despre un stat slab.                                                                                                                                       Mai mult decât atât, clasa de mijloc reprezintă principalul „corp social care lucrează la frontiera curbei maximei posibilități productive” și prin care o societate se poate dezvolta economic prin mutarea înspre dreapta a acestei curbe (ibidem).                                                          Prin alegerea clasei de mijloc ca element distinctiv al puterii (versus forța unui stat) considerăm utilă compararea valorilor coeficientului Gini, măsură a inegalităţii veniturilor, care variază între 0 (egalitate absolută) și 1 (inegalitate absolută) – cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât inegalitatea este mai pronunţată (cf. Vlăsceanu & Zamfir, 1993, p. 708).

II.Analiza

 Înainte de a începe analiza prin grila teoretică detaliată mai sus, precizăm că vom împărți partea de analiză în două  secțiuni: în prima secțiune vom analiza cele trei state – Germania, România și Bulgaria – din perspectiva puterii (definită conform secțiunilor anterioare). În cea de-a doua parte vom trata problema dintre cele două state est-europene și Marea Britanie, care necesită o tratare separată.

A.Dogan și Pelassy (1993) atrăgeau atenția asupra faptului că nu este deloc ușor să comparăm națiunile. Astfel, este recomandabil să ținem cont de diferențele culturale, de specificitatea unui concept pentru acea țară pentru a nu compara lucrurile diferite. Considerăm că, deși există diferențe culturale, apartenența celor trei state la o suprastructură, dar și similitudinile dintre Bulgaria și România sunt argumente care îndreptățesc acest demers analitic-comparativ.   

Ceea ce ne-a atras atenția în acest caz a fost modul în care Estul este descris în sursel media, un „câmp fertil” pentru cultivarea stereotipurilor, care pot astfel bloca punțile mentale și înțelegerea altor grupuri sau categorii (Pickering, 2007, p. 4783). Acum câteva luni, am putut observa că în presa străină se vehicula ideea că imigrația românilor și bulgarilor ar afecta țările mai dezvoltate. În cazul Germaniei, „echilibrul social și pacea ar fi în pericol” din cauza rețelelor de crimă organizată ce se găsesc în acest stat ca urmare a emigrării din Est (The Telegraph, 2013). Mai mult, presa din Germania a scris despre  problema imigrației sărăciei din cele două țări est-europene, care devine „o povară pentru orașele germane”[5].                                                                                                                         Se cuvine să facem cunoscut statutul Germaniei la acest moment. Sociologul Ulrich Beck (LSE Blog, 2013) consideră că Germania a creat un „imperiu accidental” (accidental empire) fără să aibă un plan sau vreo intenție de a ocupa Europa. În schimb, imperiul acesta are o bază economică – este vorba despre putere economică, pe care Germania o deține în acest moment. Ulrich Beck îi atribuie Germaniei rolul de profesor al UE, care învață țările sud-europene cum să-și conducă economiile, pe ideea că sacrifiul/suferința (măsurile de austeritate) purifică. Totodată, Germania este principalul inițiator, alături de Franța[6], al proiectului Europei celor două viteze. Cancelarul german, Angela Merkel, a subliniat că deși în ultimii doi ani s-a depus un efort pentru a garanta că cele 27 de state sunt implicate în procesul integrării, „statele ambițioase nu trebuie să fie reținute de recalcitranți”: „Nu ar trebui să stăm pe loc fiindcă unul sau alt stat membru nu vrea să ne însoțească (EUObserver, 2012). Date fiind aceste lucruri, pornim de la ideea potrivit căreia Germania ar avea nevoie de un stat slab ca alteriate pentru a spori coeziuni nucleui proiectului mai sus numit.                  Așadar, vom începe analiza noastră prin evaluarea puterii Germaniei și a celor două state est-europene. Afirmasem anterior că specialiștii din Relații Internaționale consideră că PIB-ul, ca indicator, este suficient pentru a evalua puterea unui stat. Dacă alegem Produsul Intern Brut drept primă măsură, observăm că PIB-ul Germaniei era, în anul 2010, în valoare de 2499 milioane EUR (Eurostat). În ceea ce privește România și Bulgaria, Produsul Intern Brut al primului stat era de aproximativ trei-patru ori mai mare decât al Bulgariei: 122 milioane EUR față de 36 milioane EUR. Dacă aprofundăm analiza folosind componentele curbei maximei posibilități productive, vom avea un tablou mai clar. Vom începe cu rata șomajului. În România, potrivit Institutului Național de Statistică, rata șomajului (trimestrul IV 2012) era de 6,9% (cf. și datelor Eurostat), în timp ce în Bulgaria aceasta ajunsese la 12,3% (cf. Novinite 2013a și Eurostat). Eurostat indică rata șomajului pentru Germania ca fiind de 5,4%[7](Eurostat 2013). În același registru, The Economist (2012a) considera șomajul un indicator important în ceea ce privește proiectul „Europei celor două viteze”. De pildă, în Spania, Grecia și Italia un număr tot mai mare de tineri erau în căutare de locuri muncă, în timp ce în Germania rata șomajului era în scădere. Iată, de exemplu, în zona euro rata șomajului era de 11,4% în luna august 2012, față de 10,2% în aceeași lună în anul 2011. Potrivit estimărilor Eurostat din 25,5 milioane de oameni care erau în căutarea unui loc de muncă în acea perioadă, 18,2 milioane erau din zona euro (ibidem).  Ca și comparație putem observa că rata totală a șomajului atinsese 25,1% în Spania și 24,4% în Grecia, în timp ce Germania avea o rată a șomajului de 5,5% (The Telegraph, 2012).Nu întâmplător cetățenii Germaniei își percep economia de 5 ori mai pozitiv (63%) decât ungurii și italienii (5%) sau decât spaniolii 2% (Ipsos Global, 2013).  Menționasem că un alt indicator important este productivitatea muncii; datele Eurostat (2012) arătau că în Germania productivitatea muncii înseamnă 42,5 euro pe ora de muncă. Pe de altă parte, între Bulgaria și România diferența este foarte mică: 5, respectiv 5,5 euro pe ora de muncă. Așa cum observă, Germania are o productivitate a muncii cu mult superioară celorlalte două state, ceea ce ar înseamna că în aici se ține cont de ceea ce numim eficiență economică. Acest aspect este cu atât mai important cu cât o economie competitivă trimite la faptul că (un sector din) economia acelei țări poate menține salariul angajaților constant și să răspundă corespunzător competiției altor actori.  De aceea, valorile Indicelui Dezvoltării Umane nu ne surprind: Germania ocupă locul 5, în timp ce România și Bulgaria se situează pe locul 56, respectiv 57 (cf. UNDP).                     Dacă privim datele de până acum, înțelegem de ce proiectul „Europa celor două viteze” a fost inițiat de către Germania (și Franța).  Însă, o problemă mai puțin comodă pentru oricare dintre cele trei state este inegalitatea socială și problema clasei de mijloc. Bineînțeles, aici problema este mai nuanțată, precum o să sesizăm. Coeficientul Gini, care are valori între 0 și 1, se situează pentru Germania la 0,29, iar pentru România și Bulgaria între 0,33, respectiv 0,35.  Observațiile legate de clasa de mijloc sunt și mai interesante. Menționăm că datele trebuie luate cu oarecare rezervă deoarece acestea nu provin din aceeași sursă și este posibil ca acest concept să fi fost definit diferit de către autorii datelor. În Germania se consideră că 58% din populație alcătuiește clasa de mijloc (DW 2012), însă aici găsim probleme legate de micșorarea acesteia cauzată de criza economică.              Dacă avansăm spre partea estică a Europei, discuțiile despre clasa de mijloc nu se pun în termeni de micșorare a acesteia cauzată de criza economică, ci de existența ei. De exemplu, clasa de mijloc însemna cam 25-33% din totalul populației Bulgariei în anul 2003 (Novinite 2013b). Peste șapte ani, în anul 2012 găsim în presă un articol care se întreabă dacă există clasă de mijloc în Bulgaria. Mai mult, potrivit datelor oficiale, aproximativ jumătate din economiile bancare (în jur de 17 miliarde EUR) aparțin unui procent de 1,5 din populația Bulgariei. Georgi Apostolev, expert al Applied Research and Communications Fund (Sofia) opina că în acest stat „există un grup social mic care trăiește după standardele clasei de mijloc, dar nu este o clasă de mijloc veritabilă pentru că aceasta presupune stabilitate în timp” […], un loc de muncă sigur și economii pentru perioadele de criză; în plus, se presupune că acești indivizi au copii cărora le-au asigurat educația (Dimitrova, 2012).  Astfel că  „în Bulgaria, rolul clasei de mijloc este îndeplinit de tineri educați care lucrează cu precădere în domeniul financiar și al asigurărilor sau în subsidiarele companiilor multinaționale și în domeniul tehnologiei informaționale”. În afară de asemănările în privința veniturilor cu cei din clasa de mijloc din Statele Unite ale Americii, orice altă caracteristică a clasei de mijloc lipsește (ibidem).                                                                                                    Nici în România lucrurile nu sunt cu mult mai diferite. Într-un studiu din 2008 se arăta, cu aproximație, că în cazul României (Vasile, 2008) clasa de mijloc se situa în jurul a 36-38% din totalul populației (clasa de mijloc împărțită după modelul lui Giddens în patru grupe). Astăzi, însă, se vehiculează că aceasta s-ar situa în jurul a 10% (Finanțe Azi, 2013). Și mai interesante sunt informațiile oferite de către un alt studiu care susține că, în anul 2010, „partea din veniturile totale care revinea celor mai săraci 20% dintre locuitorii ţării (populaţia cu cele mai mici venituri) a crescut numai cu 39%, iar cea care revine celor mai „bogaţi” 20% dintre locuitori (populaţia cu cele mai mari venituri) a crescut cu 62% (Molnar, 2010).                                                                                                                                                    Legat de această problemă, Eurostat a constatat, într-o analiză, că 20% din populația cu cel mai ridicat venit disponibil echivalent din Bulgaria a avut de 5,9 ori mai multe venituri decât cele 20% din populație cu cel mai scăzut venit disponibil echivalent. În cazul României vorbim de 6,7 ori mai multe venituri pentru prima categorie, iar pentru Germania de aproximativ 4,2 ori mai mult (Eurostat, 2009). Dacă acest segment social lucrează la frontiera curbei maximei posibilități productive nu ar trebui să neglijăm puterea creatoare a unei societăți. Astfel, un raport recent – Global Innovation Index (2013) – clasa Germania pe locul 15 în ceea ce privește nivelul inovațiilor, iar Bulgaria și România pe locul 41, respectiv 48. Așa cum afirmasem în partea teoretică, curba maximei posibilități productive înseamnă, pe scurt, că economia produce eficient; ca să producă eficient este necesar ca acel stat să aibă un anumit nivel al tehnologiei, astfel că inovațiile sale nu trebuie să fie modeste.                                                                                           Prin urmare, există o diferențiere clară între Germania, pe de o parte, și România și Bulgaria, de cealaltă parte. Se consideră că statele care au putere economică, au și inițiativă istorică, geopolitică. Publicația The Economist (2012) identificase rolul Germaniei în spațiul Europei de Est. Astfel, Germania îndeplinește rolul de a integra economia est-europeană, îndeosebi în cazul Poloniei: „de la Marea Baltică până în Balcani, Germania este acum considerată liderul firesc în efortul de a reforma economia europeană”. Potrivit cifrelor oferite de aceștia, observăm că în 2010 exporturile spre Germania din Estul Europei erau semnificative în cazul Poloniei (6,8), Cehiei (18,2) și Ungariei (15,4), în timp ce România și Bulgaria, avea un procent de 5%, respectiv 3,8% exporturi din PIB. Urmând acest exemplu, ne putem întreba cât de integrate sunt România și Bulgaria în economia celor două țări occidentale? Cifrele pe anul 2010[8], arată ca parteneri de comerț internațional pentru România: Germania (17%-import/export), Italia (12%- import/export), Franța (8%, doar import) și Ungaria (4% export, 9% export), iar pentru Bulgaria: Germania (10% export, 16% import), România (9% export, 10% export), Italia, Grecia și Turcia.                      În plus, se cuvine să menționăm că, dintre cele trei țări, doar Germania avea o balanță comercială pozitivă -16,8 mld. EUR (în luna februarie a acestui an, cf. Trading Economics)[9]. Așadar, ipoteza noastră rămâne valabilă, România și Bulgaria ar putea juca rolul alterității pentru Germania și statele care i se vor alătura.                 

                                                                                                                   

B. Marea Britanie nu este la fel de implicată în acțiunile referitoare la proiectele Uniunii Europene. În plus, încă de la crearea acestei suprastructuri, politicieni importanți din Regatul Unit au considerat că acesta nu trebuie să facă parte din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, astăzi este membru UE și se confruntă cu o reală problemă din pricina faptului că, având o viziune eurosceptică, Marea Britanie ar risca să rămână în cel de-al doilea grup (the slow lane) în cazul în care se creează proiectul inițiat de Germania s-ar concretiza (The Independent, 2011). Tot în acest context, Tony Blair îl atenționa pe David Cameron referitor la faptul că Marea Britanie ar trebui să-și asume un rol constructiv în ceea ce privește Uniunea Europeană și nu să marșeze pe retragere sau izolare (The Guardian, 2012). Interesant este că „isteria” imigranților din România și Bulgaria a fost mult mai vizibilă aici, etichetarea atingând inclusiv ciberspațiul. Potrivit publicației The Economist (2013), după ridicarea restricțiilor Uniunii Europene pentru România și Bulgaria, un număr cuprins între 30,000 și 70,000 de cetățeni din aceste țări vor emigra în Marea Britanie. Prin urmare, un membru al partidului conservator a cerut impunerea unei limite în ceea ce-i privește pe cetățenii celor două state: „Nu vrem să facem aceeași greșeală din 2004, care a dus la importul unui număr mare de muncitori fără calificări, căutând salarii mici, dependenți de ajutor social în forța noastră de muncă indigenă”.                                                                                   Tot în același registru, presa din Marea Britania scria că Europa de Est este locul de proveniență al infractorilor; astfel, o bandă de hoți de buzunare care a comis peste 180 de furturi sunt numiți noii „Fagini”, după numele unui personal Dickensian ilustrativ. Despre aceștia se spune că exploatează copii pentru a cerși și a fura (Public Service Europe, 2013).  Nici ciberspațiul nu a scăpat de asemenea remarci. The Telegraph (2010) nota că o versiune a virusului „Zeus” care nu poate fi detectat de firewall-ul tradițional, a sustras 675.000 lire de la 3000 de clienții unei bănci britanice. În ceea ce privește Marea Britanie nu vom compara puterea economică a acestuia cu cele două state est-europene. În schimb, vom oferi două argumente pentru care ar fi explicabil de ce aici ar fi nevoie de un out-group. Astfel, vom nota pe scurt două chestiuni ce țin de probleme interne ale Regatului Unit. În primul rând, Collie (1992) arăta că identitatea britanică (Britishness) s-a forjat cu ajutorul unei alterități, fie întruchipată de Franța (războaiele din perioade 1689-1815, care le-a permis locuitorilor imperiului să se axeze pe cea au în comun și nu pe diferențe), fie de catolicism și implicit de partea continentală europeană.  

                                                                                                                               Însă, începând cu sfârșitul secolului XX, susține Collie, s-a încheiat era construirii imperiului și a războiului încununat de succes. Pocock (apud Collie 1992) nota că Marea Britanie a încetat să mai controleze sau să evite Europa. „Trebuie să devină parte din ea [Europa] și astfel nu se mai poate defini confortabil” folosind-o ca alteritate, însă dificultățile de a se conforma deciziilor care vin dinspre Uniunea Europeană arată cât de înrădăcinată este percepția Europei ca un Celălalt. „Națiunile britanice și statul britanic intră într-un proces de disoluție în interiorul Europei sau în ceața post-imperială. Marea Britanie și-a început marșul ieșirii din istorie” (Gwyn Williams apud Collie 1992).      În al doilea rând, Alex Salmond, primul ministru al Scoției, a anunțat data de 18 septembrie 2014 ca dată pentru referendumul referitor la independența Scoției, lăsând astfel mișcării de independență „545 de zile pentru a convinge populația sceptică să răspundă afirmativ părăsii Regatului Unit” (The Guardian 2013). Mai mult, un raport referitor la bunăstarea (subiectivă a) populației clasa Regatul Unit în categoria țărilor cu venit per capita mare, dar cu un scor mic în ceea ce privește speranța populației. Tot aici britanicii considerau că anul 2011 va fi la fel (37%) sau mai rău (33%) decât anul 2010, față de cei mai optimiști – 23%. Drept comparație, în Germania doar 14% erau pesimiști cu privire la anul 2011 (Gallup, 2011).      

 În concluzie, am putea afirma că unui stat slab îi sunt atribuite funcții din exterior pentru că acesta nu dispune de câteva elemente cheie, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social. Astfel, România și Bulgaria întruchipează un Celălalt în raport cu care ceilalți doi actori se pot defini, își pot spori coeziunea etc. Totodată, un stat slab este incapabil să-și urmeze sau să-și definească „misia” în istorie, în „lumea națiilor”, cum ar zice Bălcescu. În final, singura remarcă este aceea că e nevoie să trecem peste aceste etichete supeficiale pentru a vedea ce este dincolo de ele. Știința socială nu trebuie să-și înceapă marșul de ieșire din istorie!                                           

                                  

Bibliografie

Baltasiu, R. (2011). Geoeconomia clasei de mijloc. Suport curs [format electronic];

Baltasiu, R. (2009/2010). Introducere în Geoeconomie. Suport curs. [format electronic];

Bădescu, I. (2001). Tratat de geopolitică, București, Ed. Mica Valahie;

Bălcescu, N. (1970. Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, București, Ed. Minerva;

Buzan, B.  (2000). Popoarele, statele și teama: O agendă pentru studii de securitate  internațională   în poca de după războiul rece, Chișinău, Ed. Cartier;

Calhoun, Th., Konty, M. (2007). Labeling in Blackwell Encyclopedia of Sociology,  Ritzer G.  (ed), Blackwell Publishing Ltd.;

Colander, D. C. (1995). Economics (2nd edition).Chicago, Bogota;

Colley, L. (1992). Britishness and Europeanness: Who Are the British Anyway?  În The Journal   of British Studies, Vol. 31, Nr. 4, pp. 309-329, www.jstor.org;

Davies, N., 2007, Europe. East and West, Pimlico, London;

Dogan, M. & Pelassy, D. (1993). Cum să comparăm națiunile. Sociologia politică comparativă., București, Ed. Alternative;

Ferréol, G.& Jucquois, G. (2005). Dicționarul Alterității și al Relațiilor Interculturale, Iași, Polirom

Goldstein J.S., Pevehouse, J.C (2007). International Relations (3rd edition), United States,                        Quebecor World Taunton;

Morgenthau, H. J. (1993). National Power în Politics among nations.The Struggle for Power  and Peace. New York, McGraw-Hill, pp.115-160;

Pickering, M. (2007). Stereotyping and stereotypes în Blackwell Encyclopedia of Sociology,                      Ritzer G. (ed.), Blackwell Publishing Ltd., pp. 4781-4785;

Said, E., (1984). Orientalism Reconsidered înÓ Tuathail,G., Dalby, S., Routledge, P.                                  (1998), Geopolitics Reader, London, Routledge, pp. 256-262;

Samuelson, P.A., Nordhaus W.D. (2010).  Economics (19th edition). Singapore, McGraw Hill.

Sawyer, Ch. W. & Sprinkle R. L. (2009). International economics (3rd edition). New Jersey, Pearson       Education;

Schaefer, R.T. (2010). Sociology, New York, McGraw-Hill;

Vlăsceanu, L. & Zamfir, C. (coord). (1993). Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Babel.

Surse online

 

1.Debating Europe (2012). Arguments for and against a two-speed Europe. [online] disponibil la              www.debatingeurope.eu/infobox-arguments-for-and-against-a-two-speed-europe/;

2.Deutsche Welle (13.12.2012).German middle class shrinks by the year, study says. [Online]     disponibil                    la                                                                                http://www.dw.de/german-middle-class-shrinks-by-the-year-study-says/a16451267.

3. Deutsche Welle (14.02.2013). Germania. Imigrația sărăciei din România și Bulgaria- o povară            pentru orașele germane [online] disponibil la                                                                                 http://www.dw.de/imigra%C5%A3ia-s%C4%83r%C4%83ciei-din-rom%C3%A2nia-    %C5%9Fi-      bulgaria-o-povar%C4%83-pentru-ora%C5%9Fele-germane/a-16598481   

4.Dimitrova, M. (11.09.2012) Is there a middle class in Bulgaria? [online] disponibil            http://bnr.bg/sites/en/Economy/Pages/1109IsthereamiddleclassinBulgaria.aspx

5.EconomyWatch (2010). www.economywatch.com

6.Eurostat (2012). Eurostat Europe in figures – Eurostat yearbook 2012. [online] disponibil la             http://epp.eurostat.ec.europa.eu                                                                                   8.EuObserver. (7.06.2012). Merkel speaks out for two-speed Europe [online] disponibil la         euobserver.com/political/116529

9.Finanțe Azi (29.01.2013). Despre clasa de mijloc din România.[online] disponibil la            http://www.finanteazi.ro/2013/01/despre-clasa-de-mijloc-din-romania.html

10.Gallup. (2011). Global Barometer for Hope and Despair. [online] disponibil pe             www.Gallupinternational.com [Accesat la data de 05.03.2012]

11.Global Innovation Index (2012). http://www.globalinnovationindex.org/gii/index.html

12.Human Development Reports [online], disponibil pe http://hdr.undp.org/en/contacts/about/

13.Ipsos Global. (25.01.2013).Britain in slow lane of two-speed Europe. [online] disponibil la     www.ipsos-mori.com/researchpublications/researcharchive/3120/Britain-in-slow-lane-of-         twospeed-Europe.aspx

14. London School of Economics and Political Science Blog (25.03.2013). Five minutes with Ulrich         Beck: “Germany has created an accidental empire”[online] disponibil la             http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2013/03/25/five-minutes-with-ulrich-beck-germany-has-created-an-accidental-empire/

15.Molnar, M.(2010). Inegalitatea veniturilor gospodăriilor în România în Romanian Statistical     Review, Nr.7 [online ] disponibil la    http://www.revistadestatistica.ro

16.Novinite (a) (15.03.2013). Bulgaria's Unemployment Rate Hits 12.3% in 2012 [Online] disponibil       la http://www.novinite.com/view_news.php?id=148704

17.Novinite (b)(14.01.2013). Middle Class Accounts for 25% – 33% of Bulgaria's Population      [Online]             disponibil lahttp://www.novinite.com/view_news.php?id=18233

18.Public Service Europe (14.01.2013). UK cannot afford EU open borders any longer. [online] disponibil la www.publicserviceeurope.com                                                                     19.Reuters (14.12.2012). France wants more "two-speed" Europe from 2014. [online] disponibil la              www.reuters.com/article/2012/12/14/us-eu-france-twospeed-idUSBRE8BD0RR20121214

20.The Economist(4.02.2012). Germany and eastern Europe. Love in a cold climate.[online]      disponibil lawww.economist.com/node/21546066

21.The Economist (6.02.2013). EU and immigration: Fear-mongering. [online] disponibil la             www.economist.com/blogs/easternapproaches/2013/01/eu-and-immigration

22.The EU Integration Forum. Theme of the 2012 EUIF. “Two-speed” Europe: key to the EU’s     salvation or beginning of the end for the European integration project?   [online] disponibil la http://www.bosch-stiftung.de

23.The Guardian (29.10.2012). Tony Blair warns David Cameron against creating 'two speed' Europe     [online] disponibil la                                                                                                              www.guardian.co.uk/politics/2012/oct/29/tony-blair-david-cameron-europe

24. The Guardian (21.03.2013).Alex Salmond anounces Scottish independence referendum date.             [online]disponibil la                                        www.guardian.co.uk/politics/2013/mar/21/scottish-independence-referendum-date

25.The Independent (28.10.2011). Two-speed Europe leaves the UK stuck in the slow lane [online]          disponibil la                                                            www.independent.co.uk/news/world/europe/twospeed-europe-leaves-the-uk-stuck-in-the-    slow-lane-2376940.html

26.The Observatory of Economic Complexity (2012). Date import-export România, Bulgaria,       disponibile aici http://atlas.media.mit.edu

27.The Telegraph (11.08.2010). Eastern European cyber criminals 'draining British bank accounts'         [online] disponibil la   www.telegraph.co.uk/finance/personalfinance/consumertips/banking/7938184/Eastern-     European-cyber-criminals-draining-British-bank-accounts.html.

30.The Telegraph (01.10. 2012). Eurozone unemployment hits record high and reveals two-speed            Europe[online] disponibil la                                                                                                  www.telegraph.co.uk/finance/economics/9578762/Eurozone-unemployment-hits record-   high-and-reveals-two-speed-Europe.html

31.The Telegraph (6.02.2013). German warning over Romanian and Bulgarian migration [online]           disponibil la www.telegraph.co.uk/news/uknews/immigration/9851577/German-warning-           over-Romanian-and-Bulgarian-migration.html

32.Trading Economics. Balance of Trade. www.tradingeconomics.com

33.Vasile, O.M (2008). Stratificare socială socială în România. O analiză de clase latente în   Revista        Calitatea Vieții, Vol. XIX, nr. 3–4, pp. 365–388 [online] disponibil la             http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-3-4-2008/08.pdf



[1]„The English especially, and quite legitimately, had been able to view the thirtheen colonies as a cultural, political, and religious extensions of themselves. But after 1783, the heart of the imperial structure lay in the East, not the West. From now on, the majority of Britain’s colonial population would be attached to religions other than Christianity, would not speak English as their first language, would not be white-skinned […]. [The] empire did serve as a powerful distraction and cause in common. Whatever their own differences, Britons could feel united in dominion over, and in distinction from, the millions of colonial subjects beyond their own boundaries” (ibidem).

 

[2]Știinţa care se ocupă cu „studiul distribuţiei puterii pe vector economic pe un spaţiu dat (cf. Baltasiu, 2009-2010, p. 1).

[3]vezi în acest sens critica manoilesciană referitoare la schimbul internațional.                                 

[4]„Statele diferă nu numai în privința statutului lor ca puteri. Ele diferă de asemenea în privința coeziunii lor socio-politice, ceea ce este însăși esența a ceea ce le califică drept membre ale categoriei statelor. Pe baza definiției mai largi a statului stabilite mai sus, atunci când ideea și instituțiile unui stat sunt amândouă slabe, atunci acel stat este într-un sens foarte real mai puțin stat decât unul în care ideea și instituțiile sunt puternice” (Buzan, 2000, p.106).

 

[5]Astfel, „Consiliul Oraşelor Germane, Deutscher Städtetag, se plânge de mai multă vreme că edilii locali nu mai pot soluţiona singuri problemele create de numărul tot mai mare al imigranţilor români şi bulgari. Disperat, cere acum ajutor guvernelor federal şi de land, precum şi Uniunii Europene” (Deutsche Welle, 2013).

[6]Președintele Franței, Francois Hollande, este adeptul unei mai mari integrări între statele Uniunii Europene, considerând că o Europă cu două viteze este inevitabilă (Reuters, 2012).                             

[7]Date pentru februarie 2013.

[8]Vezi aici: http://atlas.media.mit.edu

[9]Vezi www.tradingeconomics.com

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest