Este sistemul de învățământ de stat, superior celui privat?

În ultimul timp sunt voci care afirmă și argumentează superioritatea sistemului de învățământ de stat asupra celui privat. Alte voci aflate fie în proprietatea unor persoane particulare fie în cea a unor entități publice sau private afirmă contrariul. Ce părere au însă cei care parcurg unul sau altul dintre cele două sisteme menționate? Ce părere au inițial angajatorii care se folosesc de aptitudinile angajatului care a frecventat cursurile unei instituții de învățământ superior și ce spun rezultatele ulterioare înregistrate de către sistemele de evaluare de performanțe? Cum se reflectă în societate, cunoașterea celor care parcurg cursurile unei instituții de învățământ superior? Care este în final realitatea, răspunsul la această întrebare?

Au fost elaborate o serie de sisteme de evaluare ale instituțiilor de învățământ care produc ierarhii ale respectivelor instituții evaluate, care evaluări la rândul lor au efecte în ceea ce îi privește pe indivizii ce își manifestă dorința de a activa sau de a-și aduce aportul într-un domeniu sau altul. Pe de altă parte, absolvenții reflectă ei înșiși o evaluare a performanțelor sistemului de învățământ privat sau de stat, prin comportamentul lor, nivelul de înțelegere al societății și performanțele profesionale. Pentru că dacă stăm să analizăm produsul, cu greu vom putea distinge originea lui.

În ultimii șaptesprezece ani am activat în câteva multinaționale pe două continente și am fondat propria firmă de resurse umane prin intermediul căreia am exportat forță de muncă înalt calificată în domeniul energiei în Norvegia, am recrutat, selecționat și evaluat personal pentru toate nivelurile de management din diferite companii care activează pe teritoriul țării noastre în varii domenii și asta pe parcursul a câtorva sute de interviuri. Majoritatea covârșitoare a acestor aplicanți terminaseră studiile superioare în instituții românești. Ca furnizor de capital uman, firma în cauză trebuia să acorde o garanție cuprinsă între șase și nouă luni pentru fiecare persoană angajată, astfel încât eram nevoit să urmăresc parcursul profesional al respectivilor angajați sau să consult evaluările de performanțe cu care aceștia erau confruntați acolo unde era posibil. În același context, datorită unei relații pe o durată mai mare cu aplicanții am făcut tot în cadrul firmei, consiliere în dezvoltarea personală pentru multi dintre aplicanți. Observațiile pe care doresc să le fac în urma acestei experiențe și care vin să răspundă într-o oarcare măsură la întrebările puse mai sus, sunt următoarele: Spre dezamăgirea celor care susțin superioritatea unuia dintre cele două sisteme de învățământ acestea sunt la fel de slabe din punct de vedere al organizării și al evaluării, iar absolvenții se încăpățânează să nu reflecte tipul de instituție pe care l-au absolvit. Ce anume îi făcea pe cei angajați să dea performanțe la locul de muncă, să strângă aprecieri, sau să dea dovadă că au în multe cazuri niște principii etice și morale situate deasupra clasei politice să zicem, de la care ne-am aștepta sau ar trebui să ne așteptăm bunăoară să fie standardul de măsură, căci aceia împart dreptatea… I-am chestionat pe mulți dintre participanți asupra a ceea ce cred ei că este la originea tuturor celor afirmate. Ei bine răspunsurile au fost cumva identice: nu tipul de instituție a fost ”steaua călăuzitoare” ci oamenii. Cu alte cuvinte indiferent de tipul instituției, de stat sau private, vom găsi acolo oameni cu dăruire și deosebit de competenți care nu pot înlocui carențele sistemului, dar care pot îndruma pe cei care doresc să fie îndrumați. Aceasta alături de un larg acces la informație caracteristic zilelor noastre fac posibilă performanța unor indivizi. Și iată cum încet încet, chiar dacă nu putem da un răspuns fără echivoc întrebării din titlu, putem găsi în schimb răspunsuri cu privire la calitate. S-ar părea că acest răspuns a fost dat cu mult înainte, când oameni ca Aristotel sau Boethius și-au exprimat părerile conform cărora cunoașterea trebuie dobândită pentru ea însăși, din devotament pentru studiu, iar cei care urmăresc vreun alt fel de interes, sunt demni de dispreț. Acum, după mai bine de o mie de ani, faptele tind să le dea dreptate: Mulți dintre aplicanții pentru o slujbă, indiferent de sistemul de învățământ absolvit, privat sau de stat, deși aveau rezultate strălucite, fie nici nu își mai aduceau aminte de numele proiectului susținut pentru licență sau dizertație, fie nu se puteau exprima oral pentru a-și expune ideile. Pe lângă aceasta, este unanim recunoscutfaptul că urmarea cursurilor unei universități a avut un scop eminamente materialist, determinat de speranța găsirii unei slujbe din cale afară de bine plătite. Indiferent de sistemul absovit, cu toții au recunoscut că evaluarile au fost pure formalități, valoarea acestora neavând nici o relevanță. Cu toate acestea dezamăgirea respingerii la interviurile pentru obținerea unei slujbe era profundă. În general marea masă a dezamăgiților nu se exprimă aproape niciodată: „M-am spetit pe băncile cutărei facultăți”, ci: „Am obținut cutare diplomă și degeaba… nu îmi folosește la nimic”. Așa că în scurt timp nu numai că uitau cu totul de instituția de învățământ absolvită, în sensul că disciplina studiată nu mai reprezenta nici cel mai mic interes pentru ei, dar ajungeau să lucreze în cu totul alte domenii față de cel în care se pregătiseră.

Așadar domnilor, pacientul este muribund și pastilele sunt rare. Avem un sistem de învățământ mediocru caracterizat de lupte interne pentru o putere închipuită, în care secretarele dețin o putere decizională de neînchipuit, chiar și în ceea ce privește evaluările, iar de partea cealaltă absenteismul și dezinteresul pentru disciplina studiată sunt caracteristice pentru mulți studenți. Inima care se încăpățânează să bată în aceste instituții ce nu ne aduc aminte de strălucirea unor vremuri de mult apuse, sunt o mână de oameni de calitate ușor identificabili pentru cei de caută cunoașterea. Iată pentru cei interesați un mic ghid ajutător: Trebuie căutată în primul rând capota mașinilor domniilor lor. Lipsa unui căluț cabrat, a cinci cercuri intersectate, a unei stele încercuite, a unei elice de avion în mișcare, a unei pisici nervoase în săritură, este un semn inițial bun. Dacă în drum spre mașină sunt apelați telefonic aspectul nu trebuie neglijat. Formele telefonului mobil sunt importante. O diagonală a dispozitivului care are mai putin de 4 inch, este din nou un indiciu pozitiv. Nu trebuie să ne oprim aici, căci un singur semn nu este întotdeauna suficient pentru identificare așa cum dezastrele aviatice nu au avut niciodată la bază o singură cauză ci un complex de factori. Așadar personajul trebuie urmărit. Dacă habitatul nu este sub forma unei case mari de cu 18 camere la parter și împricinatul intră într-un imobil normal cu mai multe etaje și locuit de numeroase familii este clar că suntem pe drumul cel bun. Un alt aspect important este că vocea acestor distinși domni, rareori este auzită în consiliile de conducere sau de către factorii de decizie care ar putea schimba ceva. Sunt în general disponibili pentru studenți, frecventează cursurile mult mai des decât aceștia din urmă și pot oferi îndrumări și bibliografie pentru cei care solicită. Cursurile dumnealor sunt ca un magnet și este puțin probabil să cazi într-un somn adânc pe parcurs. Dacă toate criteriile sunt îndeplinite atunci sunt șanse să ne aflam în fața unuia dintre oamenii care fac corabia învățământului românesc să plutească în ziua de azi. Lucrurile nu stau altfel nici pentru studenți. Regulile sunt cam aceleași, deci ghidul rămâne valabil. De reținut că toate valorile materiale descrise mai sus ca, un făcut, sunt în curtea de vis a vis, a celor care au impresia ca lucrurile merg și chiar merg pentru ei, sau dacă nu merg încă, atunci când au să ajungă ei acolo au să meargă și chiar o să meargă pentru ei. Ei bine nu. Lucrurile nu merg, nu putem vorbi de un sistem de învățământ foarte bun, bun și nici măcar acceptabil fie el de stat sau privat. Pe de altă parte oricine se înscrie la o universitate din România poate găsi ghizi care sa-i călăuzeasca atât spiritual cât și științific, cu condiția să-i caute și să-i asculte.

Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. (Nicolae Iorga)

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest