Dropins sau dropouts ale utopiei în historie

În intenția de a prezenta modul de comprehensiune a traseului de la prototipul morin-an, la derivațiile ce acompaniază modernitatea târziea utopiei și a escatologiei, evidența imediată este acea reconstituire detaliată a teoriilor/ descrierilor care recomandă utopia drept un model în trend-ul cercetării (și) românești.

Demarând de la aceste informaţii lesne de identificat la tot pasul, cu efect direct în formula schimbului de mesaje între/dintre utopie șihistorie, în registru religios, nu putem decât să ne situăm în cursul direcției antohiene, fără să ne refuzăm tentația de a o adnota, prin armonizare, cu două reflexe dialogice propuse de (pe atunci cardinalul) Joseph Ratzinger, în paginile revistei Communio International Catholic Review,și de revista românească Utopia a anilor '30. Toate acestea sunt susţinute în contextul în care utopia nu renunță să se autoproclame, mai ales în registru religios, gen/ program/ soluție (revista Utopia) și/sau concepție / credință/ filosofie (Joseph Ratzinger).

Încărcarea utopiei cu sensul de gen/program/soluție este ușor de recunoscut în paginile revistei Utopia din anii '30 (Revistă de cultură generală, cu apariție lunară, la Cluj),publicație care se revendica de la nevoia declarată de a conferi o anumită propensiune modelului provincial către dinamica “unor artere pulsionale”, descentralizatoare, prin racordajul la o altă direcţie generaliza(n)tă, oscilând între resurecția spaţiului european și orizontul american/asiatic. Se impune să menţionăm că publicația se referea la echilibrul forţelor, la punerea în funcțiune a “mecanismelor reglatoare” cu recul în perpetuarea unei rezistenţe local-europene, la presiunile criză – rupere – dezechilibru.

Anticipând demersul ratzinger-ian al imperativului noilor transformări (al unui alt design religios), revista Utopia decreta tocmai confruntarea religioasă a conţinuturilor tradiţionale cu cerinţele timpurilor actuale, acordând importanţa cuvenită impactului manifestat dinspre mentalitatea moral-modernă, activitate creatoare care tinde spre desfiinţarea tradiţiilor și anihilarea autorităţilor; revizuirea doctrinelor înseamnă numai amânarea crizei, deferind ca nod central de soluționarepersonalitatea conştientă, moral-activă.

Recuperând sensul modern al echivalenței adevăruri religioase ═ probleme de viaţă şi nu probleme de gândire („nu putem să înţelegem esenţa religiei numai prin gândire”), soluționarea raportului modern al antagonismului gândire – viaţă ar viza preponderenţa şi hegemonia imperativelor ”lumii vii”, cu recul în precizarea conţinutului adevărat al religiei, de esenţă eternă, în afara timpului și spaţiului, deasupra diferitelor societăţi.

Un efect elastic care ar fi putut traduce – mai ales acum – nuntirea armonizantă a religiei și historiei, chiar dacă poate deloc utopic, registrul cu majusculă al ambelor a fost deja decretat epuiza(n)t!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest