Drepturile copilului pe altarul (sic!) corectitudinii politice

Să ne înţelegem, nu avem nimic cu homosexualii. Fiecare este după puterile sale. Se ştie, o serie de mari personalităţi ale culturii universale au ales această cale. Problema pe care o punem este ruptura dintre majoritate şi mecanismul politic într-o ţară pivot a democraţiei, culturii şi uniunii europene: Franţa, cu implicaţii concrete asupra viitorului născut în leagănul umanităţii –  familia).

Politica, modernitatea au pierdut pe drum viitorul, par să ne arate manifestanţii din Paris, care militează pentru drepturile în familie ale copilului. În familia alcătuită din însoţiţi, soţ şi soţie.

O curioasă "familiefobie" se dezvoltă în structurile superioare de putere, unde, o minoritate dominantă impune legea, chiar în cele mai aşezate dintre societăţi.


Sunt câteva lucruri de luat în seamă, ultimul, cu adevărat tulburător, privind scala manipulării sociale într-unul din centrele civilizaţiei moderne: Franţa.

 

1. Pentru a treia oară în ultimele şase luni*, sute de mii de francezi au ieşit pe străzile Parisului pentru a striga să-i audă politica Franţei şi a lumii: "L'enfant este oublié" ("Copilul este uitat").
2. Numărul francezilor care susţin cauza familiei este de aproape 10 ori mai mare decât numărul acelora care înţeleg prin familie cuplajul între persoane de acelaşi sex. În 21 aprilie, conform organizatorilor, 270 000 de francezi au ieşit în stradă pentru familie. Contra lor: 3500, după estimările BBC, 15000 după propriile estimări ("contra", adică cei care susţin căsătoriile între homosexuali şi adopţiile copiilor pentru acestea). În ianuarie 2013, 800 mii de francezi au ieşit în stradă pentru susţinerea familiei şi copilului.
3. Şi totuşi, preşedintele Franţei şi Senatul Franţei susţin căsătoria între homosexuali.
4. Explicaţia indusă ar fi că 56% dintre francezi susţin, ceea ce, elegant, Le Nouvelle Observateurdin 12 ianuarie 2013 numeşte "l'ouverture de droits aux couples homosexuels… au mariage" ("accesul cuplurilor de homosexuali la mariaj")
5. Interesant este că minoritatea din societate care a iniţiat proiectul de lege are majoritate parlamentară şi deţine, totodată, controlul asupra etichetelor: susţinătorii pro-familie sunt etichetaţi drept fascişti, "de dreapta" etc.
5. De fiecare dată am constatat că estimările oficialităţilor franceze au fost de câteva ori mai mici decât cifra reală a manifestanţilor. Se mai întâmplă. Guvernului socialist nu-i convin manifestaţiile. Dar e interesant de remarcat că se pretinde, implicit, fundamentarea forţării opiniei publice prin sondajul… opiniei publice de mai sus. Toate ar fi fost acceptabile, lucrurile pe dos sunt specifice societăţilor aflate la sfârşit de ciclu istoric, dacă sondajul ar fi fost reprezentativ. Sondajul în baza căreia se încearcă acreditarea faptului că majoritatea francezilor susţin căsătoriile între persoanele de acelaşi sex nu este reprezentativ, fiind unul pe cote. Nu se pot emite idei cu greutate de sentinţă naţională pornind de la un eşantion pe cote.Lansarea pretenţei de reprezentativitate naţională în spaţiul public francez şi european a unui asemenea studiu nu poate fi decât un exerciţiu manipulativ. Pentru a fi reprezentativ la scară naţională, un sondaj trebuie să fie probabilist, unde fiecare respondent are şanse egale de a fi cuprins în eşantion şi intervievat. În sondajul pe cote selecţia populaţiei în eşantion se face după criterii stabilite de cercetător, în ultimul rând, de comanditar (ideal ar fi în acord cu acesta). Având în vedere importanţa crucială a familiei, scena unde se joacă această tensiune – Franţa, rolul Franţei în cultura Europei, importanţa ei economică, geopolitică şi istorică, această manipulare uriaşă este o premieră de rău augur pentru Uniunea Europeană, pentru starea de sănătate morală a Franţei şi a Uniunii.

 

Desigur, familia se află într-un grave impasse în Franţa, nu atât din motive materiale, ca în România, cât prin părăsirea ei de către elita politică. Viaţa de familie nu mai este o practică în politica franceză de ceva vreme. Actualul preşedinte al Franţei a trăit cu Segolene Royal, cu care are patru copiii. Nu au fost căsătoriţi. Dupa Segolene, preşedintele a mai făcut un copil cu Anne Hidalgo, prim adjunct al primarului Parisului. La rândul ei, Segolene Royal a trecut de la F. Hollande la actualul prim-ministru, Ayrault. La rândul său, după episodul cu Anne Hidalgo, preşedintele a început o aventură cu jurnalista Valerie Trierweiler, pe atunci măritată, astăzi "parteneră" a preşedintelui.
Francois Hollande este preşedintele cu cea mai slabă popularitate din istoria celei de-a cincea Republici (din 1958) – The Economist, 6 aprilie 2013. Totodată, Franţa înregistrează unul dintre cele mai serioase decalaje din istoria relaţiilor sale cu Germania: valoarea exporturilor sale nu sunt nici 40% din cele ale Germaniei (The Economist, 12 nov. 2011). Din 2005 Franţa trăieşte… pe datorie (The Economist, 4 feb. 2012). Şi cu ce se ocupă clasa politică franceză? …
Cu o economie în blocaj, cu un guvern prins în scandaluri de evaziune fiscală (CNN, 11 apr. 2013), preşedintele Hollande, clasa politică franceză, îşi permit luxul de a înstrăina o energie naţională esenţială: familia. În felul acesta, într-adevăr, se pavează drumul către revoluţii. Deşi, ne putem întreba: mai are această civilizaţie puterea să schimbe cursul coliziunii cu firea?

*Circa 100 de mii de francezi au ieşit în stradă pentru a manifesta împotriva legalizării căsătoriilor dintre homosexuali în noiembrie 2012, circa 800 mii în ianuarie şi aproape 400 mii în aprilie 2013. vezi BBC, 13 ian 2013, "Mass Paris rally against gay marriage in France", http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-21004322, BBC, 21 apr. 2013, "France gay marriage: Opponents hold last-ditch rally", http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-22243504

Le Nouvele Observateur, 12 ian. 2012, "Les Français et les droits des couples homsexuels", 
http://www.scribd.com/doc/120098125/56-des-Francais-favorables-au-mariage-des-couples-homosexuels

The Economist, 6 apr. 2013, "France's beleaguered president. Down and out in Paris…", http://www.economist.com/news/leaders/21575758-fran%C3%A7ois-hollande-can-still-resuscitate-his-presidencybut-he-must-tell-french-truth-down

The Economist, 12 nov. 2011, "Europe's big two. The Nico and Angela show. Is Europe run by France and Germany, or by Germany alone?", http://www.economist.com/node/21536868
The Economist, 4 feb. 2012, "France's presidential election. Hey, big spender …", http://www.economist.com/node/21546015

CNN, 11 apr. 2013, "Hollande fights back in tax evasion scandal", http://edition.cnn.com/2013/04/11/opinion/opinion-poirier-french-tax-evasion-scandal

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest