De ce avem nevoie de Victor Ponta

Am participat mai demult la o emisiune televizată stranie, în care era vorba despre plagiatul lui Victor Ponta. Scandalul era proaspăt şi părea că are un potenţial uriaş, încât mulţi dintre cei cu care stăteam de vorbă erau de părere că Victor Ponta e ”terminat” din punct de vedere politic. Cum poţi fi prim-ministru într-o ţară „europeană”, când eşti dovedit plagiator? Mai poţi sta la aceeaşi masă cu marile figuri ale Europei politice când porţi în frunte stigmatul înfiorător al furtului intelectual? Europa nu va tolera aşa ceva în vecii vecilor, amin!

Am spus atunci, fără să ţin cont de aceste murmure ameninţătoare, că Victor Ponta va fi iertat de opinia publică pentru acel doctorat făcut aşa cum a fost făcut. Era începutul verii şi se ascuţeau cuţitele lungi ale suspendării, apoi ale recent încheiatei campanii electorale. Acum, când USL-ul a câştigat confortabil alegerile (cu aproape 60%), iar ARD-ul se zbate sub pragul de 20%, se vede că am avut dreptate. Nu numai că l-au iertat pentru plagiat, dar oamenii i-au încredinţat misiunea de a-l trimite la culcare pe Traian Băsescu, cel care, în ultima seară de campanie electorală, de la Predeal, ne îndemna să votăm astfel încât să nu ajungem în zona „gri” (adică în Asia lui Putin şi Lukaşenko, acolo unde, fie vorba între noi, ar dori mulţi să ajungă…!). Stilul de final de campanie al lui Traian Băsescu n-a mai avut priză la electorat. Deşi a folosit, ca şi până acum, tactica amestecării jumătăţilor de adevăr cu jumătăţile de minciună, Traian Băsescu a fost, nu se ştie de ce, scos din joc. Părea uşor resemnat, părea uşor descumpănit. Degeaba ne-a avertizat despre profilul viitorului premier, sugerând că domnia sa va fi cel care îl va alege, oamenii s-au grăbit, printre fulgii de zăpadă, să-l aşeze pe Victor Ponta în fruntea ţării.

Există în gândirea politică indiană o povestire cu tâlc în care e vorba despre un leu, un motan şi un şoricel. Leul trăia într-o peşteră încăpătoare alături de un şoricel sâcâitor, pe care nu-l putea prinde, rozătorul fiind prea mic. Atunci, regele animalelor decide să-şi asigure un aliat în persoana unui motan prăpădit, alungat de stăpâni, înfometat şi disperat. Motanul, cu tact, îşi ia în primire misiunea de a-l păzi pe uriaş de duşmanul minuscul. În fond, motanul era foarte mulţumit: căldura din vizuină nu putea fi găsită în altă parte, nici mesele îmbelşugate pe care leul i le oferea cu generozitate interesată. Lucrurile merg excelent pentru leu: simţind că motanul e pe-aproape, şoricelul tremura ca varga în ascunzătoarea lui şi nu mai îndrăznea să iasă afară. Astfel, regele se putea odihni după voie. Nici motanul n-o ducea rău, în calitate de body-guard al leului atotputernic. Iată însă că, la un moment dat, şoricelul imprudent face un pas în afara ascunzătorii şi se trezeşte în faţa motanului. Acesta, cuprins de instincte ancestrale şi cu gândul la misiunea ce i-a fost încredinţată de leu, pune gheara pe micuţ şi-l face una cu pământul. În loc să-l decoreze pentru merite deosebite, leul decide, după un timp, să-l alunge pe motan din casa sa: bietul de el devenise pur şi simplu inutil!

Avem nevoie astăzi de Victor Ponta. Atâta vreme cât Traian Băsescu va mai mişca în vizuină, Victor Ponta va avea postul asigurat. Problemele lui vor începe abia în momentul în care, după alegerile prezidenţiale, Cotroceniul va fi ocupat de altcineva. Iar dacă acel cineva se va numi Crin Antonescu, vom avea o problemă de distribuţie: nu ştim cine va juca rolul leului şi cine pe cel al motanului. Cât despre şoricei, ei sunt mai uşor de găsit: în orice hambar plin, dacă vei căuta cu atenţie, vei descoperi măcar unul! 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest