Cum a ajuns Traian Băsescu preşedinte

Folclorul autohton mai special spune cam aşa: Adrian Năstase a fost condamnat la dispariţie politică în 2003, când şeful CIA, venit să-şi ia în primire noua feudă (cu centrul în buricul Olteniei, la Deveselu, şi marginile nicăieri, ca universul lui Pascal), a stat de vorbă cu Împăratul de la acea vreme. De faţă se afla Victor Gaetan, în calitate de translator oficial şi, probabil, în multe alte calităţi! Discuţia a fost, din păcate, scurtă. Adrian Năstase se informase în prealabil că soţia oficialului american era o iubitoare de artă şi, prost inspirat de muza istoriei, şeful executivului român a adus în discuţie, pe un ton oriental, această „ipoteză diplomatică”. Americanul ar fi mirosit că e vorba despre ceva necurat şi a zis „pas”! Din momentul acela, Adrian Năstase a fost pus pe linie moartă. Retraşi în „bârlogul lupilor” de la ambasadă, oficialii americani căutau un înlocuitor pentru Împărat. Evident, gărzile pretoriene beau whisky şi se distrau bine. Cineva, probabil român, căci altfel nu se explică, a venit atunci cu ideea salvatoare: e la primăria Bucureştilor un om care ne seamănă şi care vrea să stea de vorbă cu noi. Se pare că bea whisky şi că o face corect… Aşa a ajuns Traian Băsescu în faţa Istoriei, aşa s-a scris alegerea sa ca preşedinte în 2004.

Am relatat acest episod, de mine auzit, pentru a sublinia că, în noile condiţii istorice ale eliberării lui Adrian Năstase, s-ar putea să asistăm la o mitologizare fără precedent a celui care a fost, pentru cei mai mulţi dintre români, „cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România după Revoluţie”. Cu o singură umbră (dar ce mai contează la scara Istoriei, doar şi Brâncoveanu era un om bogat!), aceea a averii nu se ştie cum înfăptuite, el reprezintă revanşa noastră în faţa forţelor imperiale. Şi speranţa că de acum înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, se mai poate construi ceva românesc pe „marea tablă de şah” a istoriei, pe care se pare că pionii şi-au cam terminat rolul de înaintare, iar acum stagnează în afara partidei. Din acelaşi plan providenţial ar face parte şi telenovela aducerii lui Becali în PNL, dar şi contraatacul imperialilor, care l-au faultat imediat ce celebrul deţinător de echipă de fotbal se apucase de treabă în plan politic. Nimic românesc nu se mai poate coagula decât ca mişcare de rezistenţă, ca guerillă (rurală?) pe care trebuie să învăţăm s-o purtăm cu orice risc. De altfel, Adrian Năstase pare să-şi înţeleagă bine rolul: după ce la începutul arestării sale declara că l-a povăţuit pe Andrei, fiul cel mare, să nu facă niciodată politică (modelul Învăţăturilor lui Neagoe Basarab e, totuşi, diferit!), acum, micul Teodosie (Andrei Năstase) declară că, dacă va fi să facă politică, va face alături de tatăl său, sub îndrumarea acestuia… 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest