Crăciunul şi Paştele, cele mai profitabile mărci comerciale

Crăciunul: o superproducţie cu Moş Crăciun şi Sfântul Cristian

         Un fruntaş al coaliţiei de guvernare, un star al politicii, al doilea şi, poate, în curând, chiar primul om în stat şi-a felicitat admiratorii şi prietenii de pe Facebook cu prilejul Sfântului Cristian. După o oră a şters postarea, dar săracul sfânt rămăsese deja mutat în ziua de 25 decembrie 2012. Unii vor zice că nu e vina politicianului, că nu are el timp de aşa ceva, că e cineva care scrie pentru el. Poate. Aşa cum, sunt convins, că toată mirarea autorilor plagiatelor dezvăluite e chiar reală: ei nu ştiau că sclavii care au lucrat pentru ei, leneşi şi limitaţi, nu au ştiut să facă altceva decât să copieze de ici de acolo. Această posibilitate nu rezolvă însă nimic, aşa cum nu rezolvă nici în cazul plagiatelor. Ba din contră, arată o faţă şi mai îndoielnică a personajelor cu pricina.

            Dar nu despre  minciună şi înşelătorie voiam să scriu. În schimb, acest exemplu al Sf. Cristian introdus de preşedintele PNL în calendarul bisericesc îmi este extrem de folositor pentru tema propusă: Ce serbăm noi de popularele sărbători ale Crăciunului şi Paştelui? Ce marchează ele şi ce au devenit în realitatea abundenţei tehnologice a vremurilor actuale? Iată, de exemplu, dl. Preşedinte al Senatului României habar nu are. Dar noi ceilalţi avem? Şi mai ales, ce este aceea o sărbătoare?

Când cerurile se deschid

        Sărbătorile vechi, sărbătorile mari ale existenţei umane pe care le are (sau le-a avut) fiecare popor sunt momente de excepţie în care legile obişnuite sunt suspendate şi omul are prilejul, într-un fel neînţeles, dar nu mai puţin adevărat, de a se întâlni cu divinitatea. În paranteza magică a sărbătorii, transcendentul se coboară şi se arată oarecum în lume, făcându-i pe muritori să-i simtă prezenţa, să bănuiască fâlfâitul inefabil de aripi al marelui duh nevăzut. Sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă prilejul  de a fi ridicată, printr-o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului – ne spune Vasile Băncilă, poate cel mai autorizat desluşitor al sărbătorii. Raportarea la transcendent, la un plan de viaţă profund, tainic şi care depăşeşte tot ceea ce poate oferi universul simţurilor este faptul uman prin excelenţă, care îl deosebeşte pe om de restul vieţuitoarelor.

Răzbunarea negustorilor

            În Noul Testament ni se povesteşte că Hristos, căci despre El este de fapt vorba în ambele cazuri, a pus într-o zi mâna pe bici – este singurul moment de mânie manifestă a Mântuitorului – şi i-a izgonit din Templu pe negustorii care transformaseră Casa Domnului într-un bazar. Negustorilor, adică celor care umblă cel mai mult cu bani (şi să nu uităm că pentru mulţi – bănci, fonduri, IFN-uri etc. – chiar banii sunt marfa cea mai de preţ) nu le-a căzut bine acest lucru. Cum nu cred că le plăcea nici varianta de om pe care ne-a propus-o Iisus: corect, cinstit, grijuliu cu aproapele, cumpătat, refuzând să devină un sclav al poftelor trupeşti de tot felul, cu privirea aţintită nu spre cele ale Pământului ci către cele ale Cerului. Şi chiar dacă Evangheliile nu ne-o spun, sunt convins că au avut un rol în derularea acţiunii Sinedriului, ca şi în capricioasa relaţie a locuitorilor Ierusalimului cu Hristos.

            De atunci însă, prevăzători, negustorii au lucrat zi şi noapte şi au construit o lume care să le aparţină şi din care Dumnezeu să fie nu numai exilat dar şi uitat. Le-au trebuit aproape două mii de ani, dar pot să fie mulţumiţi: au reuşit. Astăzi vorbim despre Crăciun şi despre Paşte ca despre două prilejuri minunate de a chefui zile întregi, de a avea scurte, dar intense vacanţe în care să ajungem la munte, la mare, în ţară sau la mai mică ori la mai mare depărtare de România: Chiar dacă neînregistrate, cele două sunt brandurile comerciale cele mai profitabile.

Moș Crăciun: un personaj cool

         Chiar dacă (încă) unii mai ştiu că pe 25 serbăm Naşterea Domnului Iisus Hristos, puţină lume se mai gândeşte la asta, sau ştie că acest moment unic înseamnă şi naşterea – sau renaşterea – noastră întru viaţa veşnică. Că nu suntem numai nişte bacterii transformate în mamifere, că nu suntem nişte stele căzătoare pe care le consumă întunericul veşnic, că poate mai este şi altceva în afară de ceea ce vedem, auzim, pipăim, mâncăm, mirosim.

         Urările acestor zile sunt „Sărbători fericite!”, „La mulţi ani!”, „Crăciun fericit!”. Aproape nimeni nu îţi mai doreşte ca „Naşterea Domnului să fie pentru tine …”.  Din apelul la introspecţie personală şi deschidere către cel în nevoie, de compasiune şi ajutor, ne-am ales cu Moş Crăciun, un personaj care pendulează între un bătrânel uneori puțin senil, alteori având de a face cu magia, şi un personaj multivalent ca vârstă, sex, profesie, meserie, familie, gusturi lumeşti. Un produs 100 % comercial. Are familie; n-are dar şi-o face; e un om obişnuit sau totuşi nu; s-a multiplicat în sute de milioane de exemplare, care bat străzile, magazinele, gările, vin la petreceri, întreţin atmosfera în baruri şi restaurante şi ocupă un spaţiu însemnat la televizor. E îmbrăcat cu costumul clasic, dar apare şi în haine obişnuite, are şi adaptări de costum, de la unele sofisticate până la o simplă căciuliţă. Apare în tot costumul dar şi în variante reduse, până la nivelul lui Adam Crăciun în barurile pentru doamne şi al Evei Crăciun evoluând la bară.

„Spiritul Crăciunului” şi „e ceva magic”

sunt formulările care parcă ar aminti despre o dimensiune extra-lumească. Numai că, dacă vezi cine le foloseşte, în ce context şi ce altceva mai poate spune despre dimensiunea transcendentală a acestei sărbători, înţelegi repede că sunt două expresii goale de alt conţinut decât cel al unor momente de mare desfătare a simţurilor, puse în scenă de un magician ingenios. De exemplu, "Crăciunul e magic" era numele unei emisiuni, sau tema ei scrisă pe burtieră, în care nişte aşa numite "piţipoance" încercau să fie culte şi cool totodată.

      Sărbătoarea Nașterii Domnului se pierde cu repeziciune în spatele unui Crăciun cu o dimensiune lumească presărată cu ceva praf magic, care ne duc pentru o vreme într-o realitate fabricată. Darurile minunate ale magilor către Fiul nu mai sunt; au rămas doar darurile luate cu bani care se împrăştie între cei de azi.

Moş Crăciunul e nedrept şi fiţos

         Dar nu între toţi: sunt destui cei pentru care nici măcar masa acestor zile nu este mai puţin sărăcăcioasă. Compasiunea şi dărnicia noastră, fie materială, fie sufletească, ar trebui să se îndrepte în primul rând către cei săraci, către cei bolnavi, către copii, către oamenii singuri. Dar ea se îndreaptă, proporţional cu veniturile, preponderent către sine şi către cei din imediata apropiere, aşa că unii îşi fac sau primesc daruri de milioane de dolari, iar alţii de câţiva lei. Mai sunt şi cei care nu primesc nimic, copii care ajung oameni mari fără ca Moş Crăciun să-i fi vizitat vreodată; pentru că nu sunt dintre cei cu fiţe. Iar în ceea ce priveşte apropierea sufletească, puţini mai au timp şi prea-plin sufletesc pentru a dărui şi altora.

Colindele, coloana sonoră a superproducţiei

         Colindele ar trebui să ne povestească cele ce se întâmplă, ar trebui să ne sensibilizeze şi să ne aducă adevărul sub formă de poveste, să ne ajute să trăim în timp real naşterea lui Iisus, care nu este comemorată, cum îndeobşte se crede, ci se petrece în mod real în fiecare an pentru noi, pentru ca noi să devenim părtaşi la ea prin propria renaştere.

         Colindele, în schimb, au devenit un simplu suport sonor pentru o atmosferă comercială prietenoasă sau unul dintre momentele incluse în spectacolul Crăciunului. La oraşe colindătorii sunt pe cale de dispariţie, iar copiii care mai bat la porţi sau sună la uşi nu prea reuşesc să termine nici singurul colind, pe care, de obicei, îl au în repertoriu. În ceea ce priveşte cunoaşterea textului, nici cei care le ascultă nu stau, în general, mai bine. Sau chiar dacă îl cunosc, îl ştiu ca pe o simplă poezie.

Prizonieri ai întunericului nefiinţei

        Naşterea şi Învierea Domnului dispar sub plasticul strident colorat al comerţului şi odată cu aceste pierderi, rămânem singuri, pieritori, prizonieri ai întunericului din care am venit şi în care ne întoarcem. Definitiv. Rămânem prinşi pe acest Pământ care este tot mai obosit şi mai sărac în resurse, înconjuraţi de un Univers copleşitor şi pustiu din care tot sperăm să apară – de parcă ei ar însemna altceva decât tot nişte fiinţe pieritoare – extratereştrii.

         Crăciunul – tot mai mult o sărbătoare orgiastică – este şi o măsură a revenirii păgânismului în lumea de azi. Depărtându-se de Dumnezeu, omul nu face decât să se reducă la un nivel, care este altul decât cel al animalelor, şi anume un nivel căzut, alterat, mult mai jos decât al acestora. Sărbătoarea zilelor noastre, în afara mediului religios, în afara Bisericii adică, rămâne doar un exerciţiu comercial, pentru cei care o manipulează, şi hedonist, pentru cei care nu mai au întrebări, nu mai au nelinişti, nu caută răspunsuri, ci au pofte şi chefuri pe care trebuie de urgenţă să şi le împlinească.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest