Claudio Mutti, fascinat de “Căpitan”

vacare11

Comeliu Zelea Codreanu nu are foarte mulţi adepţi în România. Istoria l-a etichetat ca pe un personaj nefast şi ideile sale sunt periferice în spaţiul public românesc. Este de aceea un mister de ce în Italia mitul “Căpitanului” are atât de mult succes. În zeci de oraşe italiene au fost înfiinţate “cuiburi”, denumite exact aşa, cu termenul românesc, inspirate de structura mişcării legionare. Cei care le frecventează au, evident, simpatii de extremă dreapta. Anul trecut, în 30 noiembrie, bannere cu citatul “Iubeşte tranşea, urăşte salonul” (Ama la trincea, disprezza il salotto it.) au fost afişate de membrii cuiburilor în zeci de oraşe italiene, pentru a comemora 75 de ani de la asasinarea Căpitanului.

Poate una din explicaţiile acestui succes al mitului lui Zelea Codreanu ar fi numeroasele cărţi publicate în Italia despre acest subiect. Am stat de vorbă cu cel mai mare expert italian pe acest subiect, eseistul Claudio Mutti, 68 de ani, care a reuşit să stea de vorbă cu văduva lui Codreanu şi care a lansat ipoteza a unei vizite făcute de Codreanu în Italia.

La 16 ani a citit cartea “Pentru legionari” a lui C.Z. Codreanu şi a fost fascinat”

Licenţiat în 1970 cu o teză despre influenţa limbii române asupra limbii maghiare, cercetător la Institutul de Filologie Ugrofinică al Universităţii din Bologna şi apoi profesor de latină şi greacă la un liceu clasic din Parma, Claudio Mutti a publicat numeroase cărţi privitoare la aria carpato-danubiană, atât din punctul de vedere istoric (A oriente di Roma e di Berlino, Effepi, Genova 2003 etc.), cât şi etnografic (Storie e leggende della Transilvania, Oscar Mondadori, Milano 1997 etc.) şi cultural („Mircea Eliade şi Garda de Fier”, Puncte Cardinale, Sibiu 1995; „Penele Arhanghelului”, Anastasia, Bucureşti 1997; „Guenon în România”, Vremea, Bucureşti 2003) etc. Vorbeşte foarte bine româneşte!

Trebuie amintit că în 1979, Claudio Mutti a fost profesor la Institutul italian de cultură din Bucureşti. A tradus şi prezentat numeroase documente despre Garda de Fier şi Corneliu Zelea Codreanu. A fondat editura „Edizioni all’Insegna del Veltro”, care a publicat multe texte scrise de gânditori care au inspirat dreapta.

Claudio Mutti, cum aţi învăţat limba română?

«La Universitatea din Bologna, unde frecventam cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie între anii 1960 şi 1970, nu exista un curs de limba română. De aceea, după ce mi-am procurat vechea gramatică a lui Gino Lupi şi dicţionarul Ninei Fagon, m-am pus pe studiat în fiecare zi limba română, însoţind studiul gramaticii cu citirea textelor literare şi cu o continuă muncă de traducere. Frecventarea unor persoane de origine română m-a condus, în decursul câtorva luni, să vorbesc româneşte corect şi fluent.»

Când aţi devenit pasionat de Mişcarea Legionară din România şi de Corneliu Zelea Codreanu?

«În urmă cu jumătate de secol, la vârsta de şaisprezece ani, am găsit o ediţie veche italiană a cărţii lui Corneliu Codreanu “Pentru legionari”. Lectura acestui text, în care se întrevedea excepţionala dimensiune spirituală a autorului, a exercitat asupra mea o asemenea fascinaţie aşa încât, după câţiva ani am vizitat prima dată România, am învăţat limba română şi am aprofundat studiul cu privire la fenomenul legionar, utilizând bibliografia disponibilă şi strângând contacte cu persoane care au trăit experienţa legionară.»

Ce corespondenţă aţi descoperit la Cuibul Legionar din Roma şi ce conţine?

«În perioada noiembrie 1937 şi 30 martie 1938, Codreanu îi scria profesorului Leon Zopa, şef de cuib “Dacia” din Roma, câteva scrisori. Căpitanul însărcina legionarii rezidenţi la Roma să-i publice în limba italiană cartea „Pentru legionari” şi „Testamentul” lui Ion Moţa. În afară de a împărţi indicaţii precise cu caracter editorial, Codreanu cerea, dacă ar fi fost posibil să obţină pentru cartea sa prefaţa semnată de Bruno Mussolini, fiul Ducelui, care în scurt timp a murit într-un accident aerian. Codreanu accepta propunerea de a încredinţa cartea sa spre publicare Institutului Europa Giovane şi recomanda legionarilor din Roma să nu caute finanţări.  “Suntem de ajuns, şi pe drept cuvânt, – scria – trataţi de pomanagii. Legionarul trebuie să rupă cu ruşinoasa tradiţie”.

În 30 martie 1938, într-un moment de extremă tensiune ca urmare a închiderii restaurantelor legionare şi trimiterii scrisorii de protest consilierului regal Nicolae Iorga, Căpitanul comunica legionarilor cuibului “Dacia” că a renunţat să vină la Roma. “Aici – scria – suntem în desfăşurarea celei mai mari bătălii legionare. Nu viu la Roma. Plecarea mea, ca şi autodizolvarea ‘partidului’ nu-i decât prima figură de şah din această bătălie”. Aceste cuvinte se explică prin faptul că în perioada dictaturii regale Codreanu a decis să plece în Italia. Apoi, fiindcă a înţeles că guvernul îşi dorea plecarea sa pentru a putea dezmembra Mişcarea legionară, a decis să rămână. »

Cu ce personalităţi italiene a avut contact Corneliu Zelea Codreanu în Italia?

«Există informaţii despre întâlnirile lui Corneliu Codreanu cu diferiţi jurnalişti italieni. În perioada guvernului Antonescu-Sima, Indro Montanelli publica în “Corriere della Sera” mai multe articole filo-legionare, în unul dintre ele (Întâlnirea cu Codreanu, 9 octombrie 1940) el îşi reamintea întâlnirea sa cu Codreanu din toamna anului 1933. Conform “regelui jurnalismului italian“, după prima sa întâlnire au urmat altele.Rezultă, de asemenea, că în primele luni ale anului 1938 Căpitanul a găzduit pe Vir gilio Lilli la Casa Verde, care a scris apoi un articol lung în ziarul „La Lettura”, pe Virginio Gayda, jurnalist la „Giornale d’Italia”, pe jurnalistul Francesco Maratea de la cotidianul „Messaggero” şi mai ales pe Julius Evola, care a povestit convorbirea sa cu Căpitanul în mai multe cotidiene şi periodice. »

De ce s-a întâlnit cu Julius Evola? Ce discuţii au purtat si ce documente există?

«Julius Evola s-a dus la Bucureşti în martie 1938, când se părea că trebuia să plece Codreanu, de pe o zi pe alta, în Italia. Poate vizita lui Evola ar fi avut într-un fel legătură cu acel proiect de moment al Căpitanului? Poate cei doi au vorbit despre această eventualitate?

În baza informaţiilor disponibile nu este posibil să răspundem cu certitudine. Un lucru este sigur. Evola – care fusese însoţit la Casa Verde de Mircea Eliade – a avut cu Codreanu o lungă convorbire, în cursul căreia s-a vorbit mai ales despre aspectul spiritual al Mişcării legionare. Numeroase articole în care Evola reevoca acea întâlnire au fost traduse în limba română, în urmă cu cincisprezece ani, în volumul “Naţionalism şi asceză” (Fronde 1998), care include un eseu de-al meu introductiv intitulat “Evola şi România”. »

Sunteţi unicul italian care a afirmat după o întâlnire cu văduva lui Codreanu că acesta a vizitat Italia. În ce context s-a aflat Corneliu Zelea Codreanu în Italia?

«Elena Codreanu, pentru a-mi arăta cum adeseori soţul ei avea presimţiri şi inspiraţii şi nu închipuiri iluzorii, mi-a povestit un singur episod în care Căpitanul a fost protagonist în Italia, la Milano. Era în 1927, când Codreanu se găsea lângă Grenoble şi i-a ajuns ştirea că în România se vor desfăşura alegeri parţiale; astfel decisese să accepte invitaţia de a se întoarce în patrie pentru a participa şi a plecat imediat din Franţa. Pentru a lua trenul care l-ar fi transportat în România, trebuia să se oprească în Italia, la Milano. Aici, având timp toată ziua şi-a depozitat bagajul la gara centrală şi a pleacat în căutarea unui bărbier; dar, în momentul plăţii nu îşi mai găseşte portofelul, în care erau banii şi biletul de tren pentru Bucureşti. Aşadar se duce la Consulatul Român (şi în acea perioadă era unul la Milano), dar acolo îi este refuzat orice ajutor. Se reîntoarce la gară, se opreşte rezemat de un perete al clădirii şi aşteaptă acolo puţin privind hamalii care lucrau. Apoi bate pe umăr pe unul dintre ei şi îl întreabă dacă, din întâmplare, nu a găsit un portofel. Exact acel om, cu o oră mai înainte, găsise un portofel şi îl consemnase la poliţia feroviară; era chiar portofelul lui Codreanu, care astfel a reintrat în posesia lui şi şi-a putut continua călătoria spre România.»

Aţi publicat studii despre Mişcarea Legionară sau despre Corneliu Zelea Codreanu? Ce documentare aţi efectuat?

«De-a lungul anilor am tradus în limba italiană mai multe texte ale unor autori legionari (Codreanu, Moţa, Banea, Sima, Radu Gyr etc.) şi am publicat câteva studii referitoare la argumente conexe fenomenului legionar. Mă limitez să citez două, care au fost traduse în limba română şi în alte limbi: „Mircea Eliade şi Garda de Fier” şi „Penele Arhanghelului”. Sunt două cărţi în care am încercat să ilustrez raportul dintre Mişcarea Legionară şi câţiva intelectuali români de faimă mondială: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu. Documentarea pe care am folosit-o este constituită în primul rând din literatură legionară (cărţi şi reviste) şi sursele româneşti din perioada interbelică; dar, eu am putut utiliza o amplă documentare inedită alcătuită din scrisori, circulare interne etc. În plus, am înregistrat mărturiile unor personalităţi legate Mişcării Legionare, printre care văduva lui Corneliu Codreanu.»

De ce credeţi că în România se vorbeşte puţin despre Mişcarea Legionară şi despre Corneliu Zelea Codreanu?

«Impresia mea este că fenomenul legionar, manifestare istorică a identităţii româneşti, reprezintă un fel de „conştiinţă rea” a României actuale care, nu într-un mod diferit de restul Europei, a intrat într-o fază de alienare culturală şi de renunţare la propria identitate.»

Care este percepţia istoricilor italieni faţă de Mişcarea Legionară din România?

«În general, istoriografia italiană contemporană consideră fenomenul legionar ca pe o variantă românească a fascismului european. Este nevoie totuşi să ţinem seama de câteva interpretări originale, cum este cea a lui Mariano Ambri, care a introdus Mişcarea Legionară în categoria „falsi fascismi”, categorie din care fac parte, după părerea sa, şi alte mişcări care foarte greu ar putea fi calificate „fasciste” tout court, cum ar fi Partidul Crucilor cu Săgeţi maghiare şi Ustaşii croaţi. Şi mai originală este poziţia profesorului Franco Cardini, care consideră că Garda de Fier a fost mai degrabă o mişcare religioasă-militară şi nu politică, iar din acest motiv ar trebui studiată mai bine dintr-o perspectivă antropologică, sociologică şi chiar etnografică, decât din punct de vedere ideologic şi politic. »

Puteţi să ne spuneţi dacă rezultă adevărat sau nu că Iosif Constantin Drăgan ar fi utilizat banii şi resursele Legionarilor români pentru activităţile sale în Italia?

«Este un zvon care circulă, dar nu am probe pentru a valida. »

“Un român este sută la sută egal cu un italian”

Pentru mine asta înseamnă că un român este sută la sută egal cu un italian sau cu oricine altcineva în stare să lucreze la un înalt nivel de calitate. De asemenea, cunosc personal sute de români care muncesc în domeniul sanitar (foarte mulţi asistenţi profesionali), dar şi în bănci sau în birouri, la familii sau pe şantiere, prestând o muncă de calitate, de obicei foarte apreciată în mediul respectiv de şefii italieni. Pe lângă ei, sunt şi mulţi “vagabonzi”, oameni ce nu prea ştiau ce să facă acasă şi au venit aici în căutarea aurului. Imaginea pe care o dau este extraordinar de proastă. Din păcate, după deschiderea graniţelor, astfel de aventurieri s-au înmulţit, originând situaţii “border line” unde criminalitatea face parte din normalitate.»

Cultura românească?

«Cultura României a avut o înflorire extraordinară în perioada interbelică. Oameni ca Mircea Eliade, Ion Luca Caragiale, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu au exportat în Europa şi în întreaga lume sufletul românesc, alături de un nivel cultural incomparabil. Este adevărat că a fost o perioadă extraordinară în privinţa artelor, dar românii au fost remarcabili. Când am ajuns în România mi-a plăcut extrem de mult teatrul şi muzica românească. Am fost la Naţional şi am fost surprins să văd artişti de mare valoare ca Radu Beligan sau Claudiu Bleonţ. Am fost de foarte multe ori la Ateneu, o sală dintre cele mai frumoase din lume. Mi-ar plăcea să aud vorbindu-se din ce în ce mai des depre cultura română în afara României. Cred că instituţii ca Academia Română au prilejul şi sarcina să se aşeze în prim plan ca să se cunoască faţa adevarată a acestei ţări. »

Dar limba română?

«Limba română? Cea mai latină dintre limbile neolatine. Foarte interesant ca fenomen cultural şi politic e voinţa păstrării unei identităţi aparte în panorama balcanică. Destul de uşor de învăţat pentru un italian. Eu m-am bucurat foarte mult că am învăţat-o, ca să citesc şi să ascult romane, poezii şi proză. Lucru util şi pentru antreprenorii italieni, dar nu esenţial. Lumea afacerilor este în limba engleză, n-avem încotro. »

Interviu de Crina Suceveanu, Gazeta Românească, Roma, 14 februarie 2014

sursa imaginii:

ouloir.hautetfort.com/archive/2010/05/19/codreanu.html

Personaje: Ioan I. Moța, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Corneliu Codreanu.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest