Civilizația șpăgii (II)

Vă propun pentru început să studiem fenomenul șpăgii dintr-o perspectivă mai specială. Pentru acest lucru am să apelez la DEX:

Șpagă = bacșiș, mită, șperț

Bacșiș = Sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câștiga bunăvoința sau protecția cuiva

Mită = Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios;

Șperț = Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă), sau să-și încalce obligațiile de servici.

Avem pentru început două concepte la care ne raportăm: incorect și ilegal. Incorect se referă la ”peste plata cuvenită”, de unde deducem că este cumva vorba de un echilibru al schimbului de valori și de ”sau să le îndeplinească mai conștiincios”.

Bun. Să luăm acum două instituții: băncile și să spunem companiile de telefonie mobilă, la care să alăturăm conceptele de client premium, sau formele de diferențiere între clienți, care clienți fac până la urmă același lucru: cumpără servicii, după nevoi și posibilități. De asemenea, vom mai considera și termenul de comision. Dacă vorbim de exemplu de comisionul de evaluare de dosar pe care îl percepe o bancă, este vorba de fapt despre verificarea procedurilor interne pentru a vedea daca își pot câștiga banii dintr-o potențială afacere. Este ceea ce face orice antreprenor. Nu te duci bunăoară la un potențial partener de afaceri care ar dori să facă afaceri cu tine, ca să-i ceri bani, pentru a te gândi dacă este profitabil sau nu să faci afaceri cu el. Ar fi jenant, incorect. Practic i-ai cere bani pentru a-ți face treaba mai conștiincios. La fel este în multe cazuri și cu ”clienții premium”: trebuie să te scotocești în buzunare pentru ca cineva să fie mai atent cu tine în mod special. Ce spuneți însă de taxa de drum? În condițiile în care pe Stat îl doare la bască de drumuri și de douăzeci și ceva de ani se face că lucrează la niște autostrăzi pe care mi-am spart eu cauciucul noaptea când nu am avut cum să ocolesc o groapă, se poate spune că am scos ca tâmpitu' din buzunar o sumă de bani în mod incorect pentru ca cineva să fie conștiincios? Eu zic că așa este. Dar impozitul pe care eu îl plătesc pe profitul realizat, apoi suma rămasă este impozitată din nou pe persoană fizică? Este cumva o sumă de bani peste plata cuvenită? Eu aș fi măgar și aș spune că este. Prețul combustibilului: aveți impresia că variază pentru că cineva, undeva, muncește mai mult, sau niște sondori au salarii mai bune? Nup. Pur și simplu niște șmecheri îmi cer niște bani necuveniți, pentru că ei au vaga impresie ca Iranu' o să-l bată pe Americanu', sau că la bursă a fost stinsă lumina din cauza femeii de serviciu care a tras din neatenție heblul când ștergea praful în spate. Da' Statu' când îmi ia penalități la penalități e corect? Eu zic că este incorect. Că ajung acuși și la cine stabilește ce este corect și ce nu: da' nu mă mai complic să explic și asta. Simplu: e tot Statu' și Corporația, că ei sunt prieteni, au jucăria lor cu Lobby, cu Banii, și cu Politica, un fel de Monopoly, mă rog.

Bun. Va să zică dăm zilnic, lunar, anual, pe viață șpagă către stat și corporații. Da' când ne dăm noi între noi, nu mai e în regulă. Doar aia care e tolerată merge. Să zicem șpaga de la restaurant. Nimeni nu are nimic împotriva ei. Adică Statul pe persoană fizică: aveți impresia că Antonescu, Băsescu, Iliescu, Ponta (mă, ce rău îmi pare că nu are și ăsta un -escu), sunt atât de mârlani încât să nu dea și ei o șpagă amărâtă la restaurant în caz că se duc acolo să discute despre șpagă? Eu cred că sunt niște finuți și îi omenesc și ei pe ospătarii ăia de acolo cu o sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câștiga bunăvoința sau protecția cuiva. La coafor aveți impresia că cocoanele absolut dezgustate de fenomenul șpăgii nu lasă nimic? Păi vreți să iasă de acolo cu păru' ars ca să plece mârlanu' ăla de soț la curva aia iar?

Acum fac o paranteză pentru cititorii aerieni: aici vorbesc de români, americani, iranieni, englezi, italieni, naziști, cartaginezi, japonezi, homosexuali, creștini ortodocși, curve, politicieni…

Așa, acum că am lămurit lucrurile, să revenim. Cumva occidentul, vestul, a hotărât care e șpaga aia rea și care e șpaga aia bună și a zis: la voi în România, e șpaga aia rea. Sunteți corupți și rupți în fund, noroc că avem noi grijă de voi, grijania mamelor voastre. Vrem să vă învățăm cum să dați și voi o șpagă cinstită la bănci și nu se prinde de voi nimic. Voi tot la coada vacii. Uite, Statu' a înțeles. Vă rupe, 'tu-vă muma voastră, că așa vă trebuie.

Mă, fenomenu' ăsta al șpăgii e complex. Nu se înțelege așa ușor. Deși proveniența cuvântului în sine este orientală, asta nu înseamnă ca vestul nu l-a cunoscut în zorii civilizației noastre. Nu se știe exact când a fost despărțită șpaga de dar și cum. Pentru că dacă vă întrebați, sau dacă îl întrebați pe Stat (și nu vă sfătuiesc), sunt multe daruri pentru care domniile voastre ar trebui să plătiți impozite, unele ciudat de mari…Altfel, îi spune șpagă (sau în unele cazuri spălare de bani). Puteți să susțineți voi cât vreți că respectivu' e amic, ba chiar rudă, unde-i lege nu-i tocmeală. Undeva totuși lucrurile capătă nuanță. Parcă totuși nu i-ai da șpagă la medic, da' la ospătar te-ai obișnuit și nu-i chiar așa de mare. Dar atunci când doctorul și-a arătat cu adevărat competența și te-a salvat, simți nevoia să îi dai o șpagă…ba chiar îți face plăcere. Vi s-a întâmplat vreodată să dați o șpagă cu plăcere? Mie da. Mă simt mai împlinit după aia. Am dat o șpagă la administrația financiară pentru a rezolva o problemă cu care birocrația (Statul) m-ar fi băgat în mormânt. Șpaga în sine am dat-o pe persoană fizică, unei blonde bine, cu sânii în regulă, nu ca la modelele alea de la Coco Chanel care nu primesc mâncare neam, oricât de cuminți sau de rele ar fi (și cât de rău poți fi așa nemâncat, că doară dragostea trece prin stomac, deci pe cale de consecință și sexul cam pe același drum ar trebui să meargă). Cum să vă zic? M-am simțit așa bine…împlinit cum vă spuneam, m-am văzut în vis cu blonda de la financiar, am considerat că șpaga a fost cam mică, dar ce să-i faci, fiecare după posibilități. Iată cum șpaga capătă un nou sens. E o apropiere, o posibilitate de socializare pe care cu o secundă înainte nu o aveai. Odată dată șpaga, omul îți devine cumva mai apropiat, figura i se destinde, se schimbă impresii despre viață, ba încep să se facă confidențe privind familia și prietenii. Relația abia înfiripată se poate dovedi fructuoasă: ”Ai o intrare” undeva, uneori o pot folosi și prietenii, care ulterior îți vor fi recunoscători, vei fi mai apreciat în cercul intim. Odată rețeaua realizată, procedura se standardizează, se simplifică, este un model care se învață mai ușor și scurtcircuitează birocrația.

Bineînțeles că putem să o facem și fără șpagă, dar cum spunea Woody Allen ”Cineva acolo sus ne urmărește. Din păcate este guvernul”. Șpaga este în multe situații un răspuns al cetățeanului la modul cum este tratat de Stat. Un răspuns la birocrație, un răspuns la nivelul de trai. Înainte eram prinși între Marile puteri. Credeți că acum suntem între alea Mici? Nup. Sunt tot alea Mari. Statul însuși le dă o șpagă ca să se descurce. Noi ne descurcăm. Asta cel puțin am învățat-o mai bine ca ei. Sic.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest