Ce materiale de construcţie preferă Dumnezeu?

Domnul Dan Teodorescu, şeful trupei pop-rock “Taxi”, a avut un vis, căruia i-a dat titlul “ Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici” şi pe care l-a pus imediat pe muzică. Creaţia, devenită virală pe internet şi promovată cu entuziasm de unele televiziuni, este deja un hit , o lovitură, o altă lovitură la adresa Catedralei Mântuirii Neamului.

Mulţi vor spune că visul n-a avut loc, că totul este o ficţiune. Probabilitatea ca domnul Dan Teodorescu să fi visat visul pe care l- a visat este foarte mare, deoarece domnia sa este şi se defineşte ca un visător: “Trăiesc clipa, deşi îmi place mult de tot să visez. Chiar şi Taxi a fost cândva un vis, un lucru de-a dreptul fantezist. Avem libertatea şi chiar obligaţia de-a visa. Cred în dictonul <Ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi se va întâmpla>. Dacă eşti destul de nebun să crezi pentru câteva minute în visul tău, e suficient.” (Formula A S  25.03- 31.03.2016). Nu-i exclus ca d-l Dan Teodorescu, de prea multă visare, să fie lunatic şi să fi vizitat, în această stare, Catedrala şi biserica de lemn de pe malul Dâmboviţei. Cât despre vise, unele sunt vădit de sorginte demonică, altele sunt de la Dumnezeu.

În remorca taxi-hitului, cu un entuziasm mimetic, s-au urcat repede VIP-uri ale showbiz-ului cultural (Oana Pellea, Grigore Leşe, Mircea Cărtărescu, Victor Rebenciuc şi alte câteva nume grele), ale celui gastronomic, de trei parale, ale showbiz-ului subcultural gen fast-food (mâncare rapidă) şi junk food (mâncare proastă). Asta spune ceva despre calitatea discernământului spiritual-duhovnicesc al tuturor pasagerilor.

Dacă cei 1+33 membri ai caravanei noului hit se vor fi informat în prealabil asupra activităţii lui Dumnezeu printre oameni, de-a lungul istoriei, vor fi constatat că Dumnezeu nu cată la spaţii şi nici la materiale, ci la inima omului. Dumnezeu se simte bine într-un chivot, într-o colibă, într-un bordei, sub un stejar, într-o peşteră, într-o bisericuţă, într-o catedrală, în închisoare după gratii… Lemn, pământ, piatră, beton, metal… Pentru că toate sunt ale Lui.

Dumnezeu bate la orice inimă şi intră acolo unde I se deschide: “Fiule, inima ta dă-mi-o mie, iar ochii tăi să vegheze asupra căilor mele.” (Pilde 23,26,BVA). Inima care se dăruieşte lui Dumnezeu şi ochii care veghează aupra căilor Lui, pregustă din slava casei lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor, care casă nu arată ca un chivot strâmt, ca o colibă, ca o peşteră, ca o închisoare, ca o sală cu patru pereţi albi fără icoane… Templul lui Solomon (construit după indicaţiile lui Dumnezeu), bisericile, catedralele creştine, ofrande ale omului aduse lui Dumnezeu (Ale tale dintru ale tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate), oricât de frumoase ar fi, nu sunt decât reprezentări palide ale frumuseţei Împărăţiei Cerurilor.

“Doamne, iubit-am frumuseţea casei Tale şi locul unde sălăşluieşte slava Ta.” (Ps 25,8,BVA). Pentru frumuseţea casei lui Dumnezeu şi a locurilor unde sălăşluieşte slava Lui, omul sacrifică orice: sărăcia, bogăţia şi viaţa. Maria Magdalena toarnă pe capul lui Iisus Hristos o sticlă cu mir de nard, o avere, iar bătrâna pune în cutia milei doi bănuţi, toată sărăcia ei. Gesturi reprobabile în ochii lui Iuda. Sindromul lui Iuda este o boală genetică spirituală, care se manifestă chiar şi la aleşi sau presupuşi aleşi, ca cei din taxi-caravana instituită ad-hoc pentru susţinerea şi promovarea hit-lui “Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. Cu siguranţă, toţi pasagerii caravanei vor fi vizitat marile catedrale din Occident, se vor fi extaziat şi nu se vor fi gândit la materialele şi spaţiile pe care Dumnezeu le preferă pe  acolo.

Până să ajungă pe actualul amplasament, Catedrala a fost izgonită din Piaţa Unirii (unde în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea a fost slujită o troiţă), din Parcul Carol (pentru a nu se distruge mediul şi construcţia masonică Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism) şi din alte câteva locuri. Cu tamtanul de rigoare, întreţinut în continuare, ca un foc peste care se aruncă lemne putrede şi umede, ca să iasă cât mai mult fum.

Nimic despre Arena Naţională care a costat peste 230 mil.de euro, sau despre campania de ridicare de noi stadioane, tot din bani publici,  la Craiova, Târgu Jiu, Arad, Satu Mare… Acestea sunt temple ale celei mai la modă religii ale mileniului trei: fotbalul.

Modernele “catedrale” fotbalistice merită un hit, laudativ bineînţeles. Poate după următorul vis (sau coşmar?) al domnului Dan Teodorescu.

2 Comentarii

  1. Adrian Grigoriu

    Avem la biserici de lemn cu duiumul întrucât dușmanul ne-a forțat secole întregi să nu construim din chiatră și mortar în Ardeal.

    Iaca acuși facem și noi una din altceva decât lemne și dușmanul iar se pune contra.

    Cică să ne întoarcem la lemne dar tot el, dușmanul, ne-a luat și lemnele prin agenții săi: șvainhofăr, egăr, cronoșpan ietâcâ.

    Și noi din ce Doamne să le mai facem? O sa ajungem să le facem din aur, diamante cu o structură portantă din titan, că de astea nu s-a legat nimeni încă. Încă!

    Raspunde
  2. Liviu

    Mda , mi – a placut articolul; subscriu ; sindromul Iuda … suna fain 🙂 sunt pentru constructia catedralei … sunt ing constrct am construit cam de toate ; chiar mi ar place sa construiesc si o biserica … poate ca deja in sufletul meu o construiesc ( sunt abia la fundatie ) ; Sa dea Dumnezeu sa traim sanatosi , peste 300 de ani nimeni nu si va aduce aminte de cei din „remorca” ( asa cum nu ne aducem aminte de cei ce vor fi fost in alte vremi in alte „remorci”) va ramane peste veacuri CATEDRALA MAINTURII NEAMULUI ( ce frumos suna )

    Raspunde

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *