Cât de rău stăm?

La ora actuală ni se propun soluții politice dintre cele mai diverse și mai promițătoare. Din toate direcțiile. Stânga, dreapta centru, mișcări extremiste, mă rog, cam tot ce există în spațiul politic. Ce ni se promite? O schimbare. Evident în bine. De unde rezultă că toată lumea este de acord că ceva nu este în regulă. Și nu, nu este vorba de România. Alegeți-vă o țară. Oricare țară. Unchiul Sam bunăoară. Clasa medie este de acord că lucrurile nu merg cum le-a fost vorba. Cineva pe parcurs, undeva, într-un moment nedefinit de timp, i-a păcălit. Momentul este nedefinit pentru că ocupă o felie temporală măricică (pentru noi oamenii și viața noastră neînsemnată). La fel s-a întâmplat cu Fritz, John, McDonnel, Pierre, Ivan, sau Gheorghe. Va să zică Politicul a ratat. Ratare de zile mari. Big time, ar spune americanu'. Mediul economic stă mai bine. Încă reușește să prostească publicul ascultător. Corporația își vinde bine produsul: Cariera. La început se implementează evident etapa I: Marketingul. Poți avea orice îți dorești. Îți spunem noi ce îți dorești. Îți dorești o mașină scumpă, deși se strică în trei ani, un telefon mobil extraordinar care face tot felul de prostii care nu îți folosesc cu adevărat și oricum trebuie musai să îl schimbi peste șase luni, îți dorești o casă. Să fie mare. Treisprezece camere la parter și măcar în trei sferturi din ele câte o plasmă mare; doar la closete să pui din cele medii. Îți dorești să lucrezi cu banca noastră. Nu-ți face probleme, oricum îți vom lua toți banii și abia după aia îți luăm și casa că nu suntem haini să ți-o luăm de la început. Ca să fim siguri că îți dorești cu adevărat o să-ți umplem în fiecare dimineață cutia de scrisori cu dorințele tale, ți le repetăm la tv și ți le trimitem și în căsuța poștală. Nu ai cum să le ratezi. Dar dacă ți se întâmplă totuși, fii liniștit. Te sunăm noi.

Bun. Urmează etapa a doua: Munca. Munca ce te înnobilează pe tine, țărane! Muncește pentru noi, pentru Corporație. Opt ore, zece ore, paisprezece ore. Ore. Cât mai multe ore. Duminică? Da, și duminică. Ți-a spus Dumnezeu să te odihnești? Păi ce, ești prost? Vrei Mercedes sau ce? Cum? Ai familie? Fă o asigurare! E musai dacă ții la familia ta. Familia o să o ducă mult mai bine dacă tu ai o asigurare. Dap. Exact. Imediat cum ai murit, familia ta a și început să o ducă mai bine.

Iată niște cifre însă: numai între trei și cinci la sută din populația activă din mediul urban încadrată în sfera serviciilor iese la pensie din slujbe relevante, adică pe măsura pregătirii lor. S-a constatat că media de vârstă din organizațiile medii și mari, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani este constantă. Adică personalul angajat nu ”îmbătrânește” în aceste tipuri de slujbe și deci nu iese la pensie de aici. Deci ce se întâmplă? Confruntați cu sisteme de evaluare de performanțe deosebit de dure, indivizilor li se demonstrează peste un timp oarecare că nu mai sunt performanți și, conform procedurilor și legislației, vor fi înlocuiți. Asta pentru cei încăpățânați. Pentru că restul demisionează din proprie inițiativă. Și de ce compania le poate demonstra că nu mai sunt performanți? Păi asta este destul de simplu. Meseriile sunt deprofesionalizate. În servicii, indiferent de pregătire, cu un ”training” de două săptămâni, poți fi cam orice într-o organizație: în vânzări, în marketing, logistică, alege-ți. Orice post are un ”template” adică un model, care odată învățat nu mai rămâne decât să prestezi conform procedurilor. Când nu mai poți ne spui și te schimbăm pe dată! Chiar dacă nu ne spui, fii liniștit că te dibuim noi când obosești. Avem proceduri pentru asta. Avem proceduri pentru orice. Nu-i nevoie să gândești, căci asta poate dăuna. Și ție și nouă. Puțini mai știu să producă cu adevărat ceva. Puțini mai doresc să învețe să producă ceva. E o prostie să mai afirmi azi că ești mândru de munca ta. Nu mai sunt multe ocaziile în care pleci mulțumit de la muncă văzând produsul care a ieșit din priceperea mâinilor tale.

Va să zică este posibil ca munca să ne înnobileze, cum spun Corporațiile, sau Partidul, sau Statul, dar viitorii nobili care vor ieși la pensie vor fi o clasă mai specială de nobili cu niște nevoi speciale, cărora în momentul de față nu îmi dau seama cine le poate face față exact. Cu toate acestea, stimabili cetățeni, produsul economic se vinde bine. La fel și votul. Avem impresia că votul este o dovadă de responsabilitate, de conștiință civică. Avem impresia că votând se va schimba ceva. Am însă câteva întrebări. De data aceasta specific pentru România: Votând am să obțin avantaje pentru națiunea română, pentru statul național, unitar român? Se întâmplă să fiu și creștin ortodox. Votând îmi vor fi apărate tradițiile și religia? Pentru că nu îmi aduc aminte exact când homosexualitatea era normalitate la neamul românesc. Și pentru că a venit vorba de religie, aș dori să fac o observație: indiferent de percepția marilor religii asupra a ce a reprezentat Isus Cristos pentru umanitate, toate îi recunosc contribuția uriașă pe care a avut-o. Documente istorice din surse variate îi atestă existența și învățăturile. Acestea sunt principii de viață care stau la baza sistemelor sociale de pe glob. Cu toate acestea mediul politic și cel economic le calcă în picioare zi de zi, jurându-se că pun la cale binele omenirii. Primul ministru este un hoț dovedit. Sunt parlamentari pe care numai poziția lor înaltă îi apără de brațul și așa scurt al legii. Nici președintele nu este vreun sfânt și nici nu riscă să fie canonizat la sfârșitul zilelor. Revin la Isus. La intrarea în cetatea sfântă a dărâmat tarabele comercianților și cămătarilor. Biserica catolică de azi are în posesie o bancă. Nu din cea pe care te odihnești, ci din cea care numără banii. Banii tăi sau ai mei. Pentru a ne scăpa de ispită probabil. Și totuși omul de azi crede. Crede cu tărie că trebuie să muncească, să cumpere și să voteze. Deci nu este vorba de acea credință. Nu mai este loc pentru acea credință. Nu mai este timp pentru acea credință.

Nu cred ca mai este vorba de o alegere. Este vorba de o schimbare radicală, nu de un vot. Ce însemnă o schimbare radicală? Ce fel de sacrificii? Câte generații? Cine sunt liderii?

Cam atât de rău cred că stăm… 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest