Calul şi politica (ne)curată

Fără vreo aluzie intenţionată la un întreg arsenal culinar, tradus biblic (în plină perioadă de post, sau prin decalaj, în perioada de după Înviere!) în/prin dihotomia curat vs. necurat – de la elefanţi şi viermi de mătase, până la ţestoase sau gorile – scandalul cărnii de cal denotă, deloc surprinzător, că tot ceea ce există se şi mănâncă, în cantităţile pe care gustul le cere (sub semnul lui Gargantua şi Pantagruel, în spaţiul european, în ultimele şase luni, s-au vândut aproximativ 750 de tone de carne de cal).

Acest calcul evident nu poate decât tulbura mentalul românesc, trecut educaţional prin experienţa sensibiliza(n)tă a unui Bator (fără aluzie la ABator, sic!), sau El Zorab, imposibil de imaginat că ar putea fi livrat pe un platou spre degustare, sau, mai grav, pe scara nobleţii animalelor din ogradă, că ar putea fi considerat vită!

Statisticile anunţă că în medie se consumă, în statele dezvoltate, aproximativ 200 de grame de carne pe zi, media UE fiind de 81,9 kg.

            Depăşind această predispoziţie barbariza(n)tă, energizaţi de (supra)consumul proteic, nu putem ignora chestiunile de gust / preferinţele culinare resimţite dinspre spaţiul filosofic, cu livrarea livrescă a antropofagului – epurat de statutul imobiliza(n)t în interiorulgândirii şi al discursului filosofic european despre om, «mare personaj uitat al filosofiei».

Perspectiva trecută prin filtrul teoretico-analitic al lui Cătălin Avramescu (păstrând distanţa de rigoare de necurăţiile meniului politic!) proiectează glisările subiectului de pe terenuldreptului natural, înspre centrul interogaţiilor juridico-morale asupra libertăţii in extremis, punct nodal pentru interogarea teologal-filosofică a biologicului, sau creaţie a circumstanţelor şi a educaţiei, ce avertizează că dispariţia canibalului nu lasă scena goală, ci, după principiul corespondenţelor, însemnele specifice triburilor de antropofagi sunt transmutate idealului politic (Filozoful crud, O istorie a canibalismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003).

Abandonând în derivă şalupa hobbsiană şi reorientându-ne înspre impulsul carnasier-cu-orice-preţ european, sub semnul confirmării că în România se respectă toate regulile (cu flavor s.n.) europene, Victor Ponta arbora la Nurnberg, tocmai la târgul de produse bio – Biofach, atitudinea ofensivă de eliberare de stigmatul vinovăţiei, proliferat, cel mai adesea, asupra României şi Bulgariei.

Din seria proaspăt gătită şi livrată de dosarul presei europene, decupăm publicaţia Frankfurter Rundschau care, sub semnul etichetei – Atenţie cal! – reafirma refuzul de a accepta un atare meniu, din motive sentimental-istorice înnobilante, NRC Handelsblad (Amsterdam) reformulând evidenţa transmisă de Owen Paterson – ministrul britanic al agriculturii, cel care vorbea despre existenţa unei conspiraţii infracţionale internaţionale (probabil, nefiind unul dintre cei care au savurat sub semnul obsesiv al like-ului, postarea de pe Youtube, trădând ataşamentul emoţional rromanes pentru căruţa trasă – după posibilităţi – de doi/şase cai frumoşi!).

Posibilă alternativă: nici salam cu soia, nici cal, ci menţinereastilului crudivor raw, drept  meniu constant al politicii româneşti, atât de obişnuită cu stilul de a (se) devora… la crud! 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest