BREXIT – ieșirea Uniunii Europene din Marea Britanie

brexit1
Peste 72% dintre cetățenii britanici au mers la urne ieri. Aproape 52% au votat pentru ieșirea din UE. (Capital, 24 iun. 2016)
Ieșirea UE din Marea Britanie este, într-adevăr, un fapt de luat în seamă, fiind unul din rarele momente (ne place sau nu) când un popor spune ce vrea.
Și noi am avut vreo două astfel de momente în ultimii ani: avem în vedere votul privind reforma Parlamentului (reducerea parlamentarilor la 300 persoane, Parlament unicameral, din 2009) și acela din 2012 pentru suspendarea președintelui. Deși la vot au participat aproape sau peste 50% dintre alegători, majoritatea covârșitoare votând pentru Parlament unicameral (77%) respectiv pentru suspendare, ambele referendumuri au rămas fără finalitate.
Vezi Mediafax din 26 nov. 2009, „Rezultate finale la referendum: 77,78% – unicameral, 88,84% – maximum 300 parlamentari” , respectiv 46,2% participare la vot pentru suspendarea președintelui (dintre care 87,5% au votat pentru suspendare). Vezi Gândul, 1 aug. 2012, „REFERENDUM 2012. REZULTATE FINALE BEC. Prezenţa la vot 46,24%. Pentru demiterea lui Băsescu au votat 87,52%, iar împotrivă – 11,15%”).
Diferența notabilă este că britanicii se pare că vor reuși să își impună punctul de vedere, românii, nu.
Boris Johnson, cel mai probabil candidat la funcția prim ministru, după demisia lui David Cameron declara pentru BBC: „electoratul a „votat cu inima” iar Marea Britanie are acum „o oportunitate strălucită” să-și stabilească propriile legi, taxe și să-și controleze propriile frontiere.” (BBC, 23 iun. 2016 – „voters had „searched in their hearts” and the UK now had a „glorious opportunity” to pass its own laws, set its own taxes and control its own borders.”).
Este vorba de a/ne-popularitatea tot mai mare a Bruxelles-ului și a guvernării prin rețele
 
Brexitul este gestul serios al unei societăți contra neseriozitatii lui „Curat murdar, Coane Fănică” – care a trecut de pe scena teatrului în viața de zi cu zi.
Avem primul succes notabil al unui popor contra sistemului, prima corectură de luat în seamă prin masivitatea ei – mai bine de jumătate, și prin răspuns. Și nu orice fel de popor, ci Marea Britanie, ce face parte chiar din inima sistemului.
„Sistem”, adică? Este vorba de guvernarea prin rețele. Popoarele au cam început să se sature de grupările de putere care scurtcircuitează democrația: știu „ei” cum e cu banii, cu șomajul, cu terorismul, cu educația, cu familia. Tu votezi cu John, care pare că pricepe ce vrei, și te trezesti că, după doua ceaiuri cu grupările acestea (de nealeși, dar cu pretenții), el se transformă și zice pe dos: că somajul și politica bancară, chiar dacă te afectează, tu nu le pricepi așa cum trebuie să fie, că cei care au mult trebuie sa aibă tot mai mult, iar cei ce n-au, să aibă tot mai puțin. Votul britanic este avertismentul poporului sărac contra ignoranței prețioase, devenită putere (The Guardian, 24 iun 2016).
Există un trecut al votului britanic. Eșecul repetat al structurilor UE de a se legitima prin Constituția ne/a-populară din 2005 (voturile de respingere din Franța, Olanda etc), referendumul de respingere al Tratatului de la Lisabona de către irlandezi (singurul popor consultat în privința Tratatului). Interesant de remarcat că aspectele care privesc viitorul societăților (popoarelor) sunt rar aduse în fața acestora. Constituția Europeană  a „chemat” la vot doar 10 țări din 18 state UE, dar referendumul s-a ținut doar în 4 state (în două a fost respinsă), pentru ca în celelalte să fi amânat. Constituția europeană s-a transformat în „Tratatul de la Lisabona”, care a intrat în functiune  în 2009.
Tabloul legitimității constructului european poate fi consultat și statistic, prin rata participării la votul pentru parlamentarele europene, ce este mult sub cea de la alegerile naționale, conform Eurostat (Voter turnout in national and EU parliamentary elections).
Un trecut ignorat. Europa comună are nevoie de etos, nu de regulamente
Nu trebuie să uităm că britanicii sunt sătui de „structuri” și „sisteme”. Epoca parlamentarismului britanic, atât de solid ancorată în pragmatismul liberal, industrializant și financiar, și, pe de altă parte, cu celălalt picior în exploatarea nemiloasă a coloniilor, a devenit treptat parazitată de o elită confuză doctrinar dar foarte precisă în dorinta sa de înavuțire. Este vorba de elita așa-numitului Consens de la Washington, cu doctrina ei neoliberal-monetaristă, pentru care banii au exclusiv valoare în sine, iar muncitorii, în general poporul, sunt simpli vectori demografici ai experimentelor lor de „dereglementare” și „privatizare”, un fel de nonprezență necesară (cum sunt slugile într-o casă nobiliară, de pildă). Colac peste pupăză, thatcherismul neoliberal a fost dublat de curiosul fenomen al transformării UE dintr-un proiect de pacificare națională și socială într-un produs exclusiv birocratic. Pe de-o parte ești „prelucrat” cu zâmbetul pe buze de noii ciocoi (nu le putem spuneîntreprinzători, căci nu au etosul muncii: ei redistribuie venituri, nu produc), iar pe de alta nu ai voie la reacție (socială, economică, culturală) pentru că spațiul tău e aproape complet reglementat de superbirocratul bruxellez. Primii s-au hrănit cu etica muncii și cu clasa de mijloc, cei din urmă cu speranța unei Europe comune (a popoarelor, nu a regulamentelor).
Se pare că am ajuns la fundul sacului cu aceste două rezervoare ale răbdării sociale: nădejdea că oricare dintre noi poate avea succes și speranța la o lume mai bună prin transcontinentalism.
Desigur, valul acesta va afecta și țări ca România dar, dată fiind preeminența elitelor cu inerție mare în înțelegerea mersului lucrurilor și foarte buna ancorare a rețelelor în viața noastră civică, n-ar fi de mirare ca România să rămână singurul stat membru UE (sic!). Asta dacă structura nu se va reforma radical, înțelegând prin aceasta să coopereze cu popoarele, nu să le vectorizeze birocratic.
Ce se va întâmpla cu proiectul unificării europene după izgonirea lui din Albion? În plan intern, Marea Britanie va trebui să se cearnă mai departe. Tineretul, care a votat precumpănitor pentru rămânerea în UE, are de digerat noua situație (BBC, 24iun.). Scoția va trebui să se lămurească dacă cununia cu UE e mai importantă decât calitatea de a fi parte a unei Britanii Mari („Scottish First Minister Nicola Sturgeon said she was „absolutely determined” to keep Scotland in the EU so a second Scottish independence referendum was now „highly likely””, BBC, 23 iun.). Este cert că relația dintre SUA și Anglia va deveni și mai specială, revenind la vechile atracții istorice (deși, elita neoliberală de pe ambele maluri ale Atlanticului nu e bună prietenă cu istoria). Rusia își va freca mâinile privind noile oportunități de „fractură” în „civlizația occidentală” și va miza și mai mult pe etnoglobalizare, uitând că ea însăși este o slabă însăilare de naționalități. Probabil că „modelul rusesc” va fi preluat de învățăcelul ei „naționalist” proclamat „antiliberal” din mijlocul Europei. Germania va rămâne singurul pol de coagulare al Uniunii, în condițiile în care aceasta devine tot mai dezechilibrată prin părăsirea Marii Britanii. Germania însăși trece prin confuzul proces de aculturație (poate?) al unei mase mari de arabi, invitați de cancelar anul trecut (Der Spiegel, 21 sept. 2015) să i se așeze între frontiere. Dacă împărații romani invitau popoarele ce puneau presiune pe frontierele imperiului, aveau scopul precis al pacificării limesului. Dar azi? Ceea ce lipseste Uniunii este un proiect și un etos.
Pentru cei care vor să ne catalogheze: nu, nu suntem antieuropeni. Suntem foarte conștienți că suntem europeni, chiar mai înainte de re-inventarea politică a acestui termen (nu intrăm în detalii). Nu, nu suntem nici „antiamericani” și nici „proruși”. Credem cu tărie că singura cale către prosperitate este socializarea acestor două forțe: Franța și Germania – exact motivul pentru care a și apărut Uniunea, în beneficiul tuturor statelor europene. Problema este că pacea în lume nu se poate fără lume, fără popoare. Birocrații nu sunt îndeajuns pentru că ei au o singură funcție, aceea de a facilita circulația mărfurilor. Nu poți ține la un loc un continent doar cu circulația mărfurilor și cu atât mai puțin prin „spiritul de corp” al unor inși atât de ispitiți să devină o castă supranațională.
Nu în ultimul rând, unificarea Europei trebuie să fie o conlucrare între energiile libere, individuale și colective, un etos. Până atunci, vom avea o tot mai crescută tensiune între tezism – omul care gândește în prescriptori (limba de lemn a birocrației care confunda integrarea cu nivelarea) și rezultatul ignoranței: sărăcia în masă, sentimentul neputinței și al irelevanței fiecăruia. Ferească de popoarele care ajung să-și transforme în putere sentimentul neputinței!
BBC, 23 iun. 2016, „Brexit: David Cameron to quit after UK votes to leave EU” http://www.bbc.com/news/uk-politics-36615028
BBC, 24 iun. 2016, „Brexit: How much of a generation gap is there?”, http://www.bbc.com/news/magazine-36619342
Capital, 24 iun. 2016, „BREXIT: Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană!”, http://m.capital.ro/marea-britanie-a-votat-pentru-iesirea-din-uniunea-europeana.html
Der Spiegel,  21 sept. 2015, „Mother Angela: Merkel’s Refugee Policy Divides Europe”  http://www.spiegel.de/international/germany/refugee-policy-of-chancellor-merkel-divides-europe-a-1053603.html
Gândul, 1 aug.2012, „REFERENDUM 2012. REZULTATE FINALE BEC. Prezenţa la vot 46,24%. Pentru demiterea lui Băsescu au votat 87,52%, iar împotrivă – 11,15%”, http://www.gandul.info/stiri/referendum-2012-rezultate-finale-bec-prezenta-la-vot-46-24-pentru-demiterea-lui-basescu-au-votat-87-52-iar-impotriva-11-15-9913998
The Guardian, 24 iun. 2016,  „’If you’ve got money, you vote in … if you haven’t got money, you vote out’
Brexit is about more than the EU: it’s about class, inequality, and voters feeling excluded from politics. So how do we even begin to put Britain the right way up?”  http://www.theguardian.com/politics/commentisfree/2016/jun/24/divided-britain-brexit-money-class-inequality-westminster 
Mediafax, 26 nov. 2009, „Rezultate finale la referendum: 77,78% – unicameral, 88,84% – maximum 300 parlamentari” http://www.mediafax.ro/politic/rezultate-finale-la-referendum-77-78-unicameral-88-84-maximum-300-parlamentari-5134038
http://radubaltasiu.blogspot.ro/2016/06/brexit-iesirea-uniunii-europene-din.html

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest