Bietul Marino! (III)

viata-unui-om-singur_1_fullsize

Am primit câteva îndemnuri să-mi explic brutalitatea titlului. Mă grăbesc să afirm că nu e vorba de nici un fel de brutalitate, ci doar de încercarea de a urmări traseul a două destine exemplare: unul implicit, cel al lui G. Călinescu, autorul romanului cu tentă autobiografică Bietul Ioanide, şi al lui Adrian Marino, din Viaţa unui om singur, amândoi victime ale istoriei, deşi pe coordonate diferite şi cu alterări de personalitate esenţial diferite.

M-am referit la ceea ce a reprezentat G. Călinescu în adolescenţa şi tinereţea sa (inconformismul, spiritul critic, polemic, agresivitatea şi combativitatea, „independenţa şi neadaptarea literară, culturală şi socială”), fiindu-mi destul de greu să înţeleg apoi vehemenţa cu care-şi reproşează rătăcirea, „devotamentul unei iluzii”. E greu de înţeles cum şi de ce şi-a îmbrâncit idolul de pe soclu, cu atâta furie şi brutalitate. Greu, dar nu imposibil. Cheia înţelegerii nu-i totuşi ascunsă sub preş, ci-i la vedere: „Oamenilor, oricât de excepţionali, nu le este îngăduit orice”. Histrion prin excelenţă, marele profesor se abandona cu totul spectacolului cotropirii, cei mai vulnerabili fiind apropiaţii săi. Ei bine, putem înţelege umilinţa unui tânăr ca Adrian Marino, atins de multe ori direct de sarcasmul maestrului. Mai greu de înţeles este transformarea admiraţiei în repulsie (deşi aceasta-i o temă literară eternă), abandonul total, convertirea sentimentului răscolitor în concept ideologic. Şi nu insist mai mult…

În mod paradoxal, acolo unde Adrian Marino se pricepe cel mai puţin, în politică, are cel mai des dreptate. Deşi intrase la puşcărie întrucât în tinereţe prizase ideile naţional-ţărăniste, veştejeşte politicianismul noului P.N.Ţ.C.D., a liderilor săi, colegi de celulă, cărora închisoarea nu le conferise automat şi vocaţie de conducători ai naţiei. De fapt, veştejeşte politicianismul şi populismul tuturor partidelor postdecembriste, a liberalilor, în speţă. Despre stânga, provenită din eşaloanele doi şi trei ale comunismului ceauşist, nici nu se mai osteneşte să spună prea multe, convins că dacă îl pomeneşte pe Necuratul, acesta îi va asculta cu grăbire chemarea. Ei bine, totul e agravat, după 1989, de gena oriental balcanică a românilor…

De câte ori găseşte prilejul, Adrian Marino desfide impresionismul în critica, istoria şi teoria literară. Dar în capitolul Altă Românie uzează de cel mai primitiv impresionism, pendulând între viziunea lui Emil Cioran din Schimbarea la faţă a României şi opera de trei parale a lui Lucian Boia. Că n-are geniul lui Cioran nu-i nici o nenorocire, dar să se situeze la un nivel inferior subproducţiilor editoriale ale unui istoriograf de cartier, e cu totul dezamăgitor. Prestaţia lui Adrian Marino din Altă Românie, efortul său de a dezlega „enigmele identităţii” sunt comparabile cu „eroismele” gazetarilor mediocri din perioada postdecembristă. Dar, pentru că e vorba de enigme în istoria românilor, ar fi fost poate mai bine să-şi fi luat îndreptar inegalabila carte a lui George I. Brătianu O enigmă şi un miracol, poporul român şi-abia apoi să-i „blesteme” pe români şi istoria lor ticăloşită. Desigur, nu tot ce spune Adrian Marino în acest capitol e amendabil. „Sunt convins că totul (s. n.) se trage de la structurile ţărăneşti ale poporului român. Eterne, invincibile, rezistente la orice eroziune istorică. Care, chiar dacă a avut o contribuţie importantă, a fost în orice caz în direcţia agravării şi nu a corectării lor. Suntem, în esenţă, din nefericire – în structurile sale profunde – un popor arhaic. Un amestec de tenacitate şi viclenie a supravieţuirii, de adaptabilitate şi egoism defensiv”. Nu poţi să nu-i dai dreptate, dacă în cuvintele sale n-ar pulsa reproşul stupid că poporul român există, că a reuşit să iasă totuşi din subistorie. Şi, în continuare, ceea ce afirma cu genialitate Emil Cioran, Adrian Marino coboară în panseu mediocru: „Civilizaţia e pentru cei mulţi. Cultura este pentru cei foarte puţini”. Îl va fi răsfoit pe Oswald Spengler…

În aproape tot ce face şi spune Adrian Marino despre destinul românilor şi românităţii, în romanul său autobiografic, ignoră, pune între paranteze, determinarea, perspectiva istorică. Nu vreau să fac o analiză structuralistă a scrierii sale, cu trimiteri punctuale asupra întregii opere. De aceea, mă străduiesc să „izolez” doar două laitmotive care împovărează sistematic discursul său, cel puţin două cusururi pe care le reproşează necontenit românităţii: componenta dominant rurală a societăţii noastre – cu grave repercusiuni în mentalităţi, ideologie (cu incapacitatea unei abordări coerente a liberalismului!), morală (ah, blestemata genă oriental-balcanică!), psihologie (de slugă parşivă), în credinţă (pentru a se deroba de ortodoxie, se declară laic în tot ce gândeşte) – şi dominanta impresionismului direcţiei Lovinescu-Călinescu în literatură. Cu fiecare ocazie îşi declară neaderenţa pentru mediul în care s-a format, binecuvântând momentul desprinderii.

Nu i se poate reproşa prea mult sau deloc raţionalismul pe care-l afişează şi nici măcar aşa-numitul liberalism adesea drapat în intoleranţă. Nu i se poate reproşa spiritul critic necruţător pentru ceilalţi, atâta vreme cât, prin acesta, îşi apără fiinţa culturală, opera. Pentru că, într-adevăr, Adrian Marino a elaborat cu tenacitate şi sacrificiu de sine o operă abandonată indiferenţei generale. Drama acestei conştiinţe nu e generată doar de aceea că Adrian Marino ar fi fost, aproape tot timpul, singur împotriva tuturor, reflex al ostilităţii din jur, ci faptul de a fi găsit necontenite prilejuri de a se pune de-a curmezişul marii sale vocaţii. Nu i se poate reproşa nici că n-a găsit echilibrul în trecerea sa prin viaţă şi lume, prin cultura românească, ci doar că nici măcar n-a încercat să-şi găsească echilibrul interior. S-a duşmănit sistematic, fără cruţare, convertind aspiraţia singularităţii, nu întotdeauna străină exact de exagerările pe care i le reproşa lui G. Călinescu, în tragică singurătate.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest